- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 ianuarie 2021
- Stat pârât
- AZE
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Ibrahimov împotriva Azerbaidjanului
Traducere în română Auto
CAUZUL CU IBRAHIMOV v. AZERBAIJAN (Declarația nr. 39466/16) HOTĂRÂREA STASBOURG 14 ianuarie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul lui Ibrahimov v. Azerbaidjan, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Lado Chanturia, Președintele, Latif Hüseynov, Mattias Guyomar, judecători și Martina Keller, În conformitate cu art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), cererea (n. 39466/16) împotriva Republicii Azerbaigiane depusă la Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național azerigian, dl Turan Mammad oglu Ibrahimov (Turan MÄmmęd oğlu İbrahimov), la 20 iunie 2016; hotărârea de a anunța plângerile în temeiul articolului 6 §§ 1 și (c) din Convenție către Guvernul Azerbaigian („ Guvernul”) și de a declara restul cererii inadmisibil; observațiile părților; după deliberarea în particular la 3 decembrie 2020, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: INTRODUCȚIE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 litera (c) din Convenție că procedurile interne privind arestarea sa administrativă au fost nedreptate.
FACTILE Reclamantul s-a născut în 1992 și trăiește în Baku. El a fost reprezentat de dl Y. Imanov, un avocat cu sediul în Azerbaidjan. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor, dl Ç. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost arestat la aproximativ ora 9:30 la 13 ianuarie 2016 și a fost dus la secția de poliție Narimanov nr. 17, în cazul în care a fost elaborat un raport care indică că a comis o infracțiune administrativă în temeiul articolului 310.1 (deliberat nerespectarea ordinelor legale ale poliției) din Codul de Infracțiuni Administrative („CaO”). Reclamantul, care fusese furnizat cu un avocat finanțat de stat, a prezentat o explicație scrisă, admițând că a jurat cu voce tare pe stradă și că nu a ascultat cerințele ofițerilor de poliție de a opri această limbă.
La 14 ianuarie 2016, reclamantul a fost adus în fața Curții de District Narimanov. Potrivit reclamantului, el a refuzat asistența juridică finanțată de stat la audiere și a insistat să-și aleagă propriul avocat, dar judecătorul nu a luat în considerare această cerere. Potrivit transcrisului audierii, reclamantul, reprezentat de un avocat finanțat de stat, a refuzat să depună o declarație. Judecătorul, totuși, a citit explicația scrisă dată la secția de poliție. Avocatul finanțat de stat a declarat că nu a avut nici o cerere de a pune în judecată și a cerut-o să pronunțe o decizie corectă. Singurii martori interogați în timpul ședinței de judecată au fost doi dintre ofițeri de poliție care au arestat reclamantul, care au declarat că s-au apropiat de cel de-al doilea în timp ce a jurat cu voce tare pe stradă, și l-au rugat să se calmeze.
Întrucât reclamantul nu și-a luat în considerare cererea și a continuat acțiunile, l-a dus la secția de poliție pentru a-l identifica și a-și întocmi un raport. 10. În aceeași zi Curtea de District Narimanov a constatat că reclamantul nu a ascultat ordinele de poliție. Curtea l-a condamnat în conformitate cu art. 310.1 din CAO și l-a condamnat la detenția administrativă de șapte zile. 11. La 25 ianuarie 2016, reclamantul, reprezentat acum de un avocat al propriului său alegere, a depus un recurs în fața Curții de Apel Baku. El a susținut că scopul fundamental al arestării și detenției sale a fost să-l pedepsească pentru posturile pe care le publicase pe rețele sociale ca membru al unui partid de opoziție.
În baza articolelor 5, 6 și 14 din Convenție, reclamantul a solicitat instanței de apel să examineze cu atenție situațiile cazului său și să constate încălcări ale drepturilor sale, cum ar fi, printre altele, , pentru a fi adus imediat în fața unui judecător, pentru a nu se incrimina, pentru a avea reprezentarea juridică a alegerii sale și pentru a-și exprima punctele de vedere politic fără discriminare. De asemenea, reclamantul solicită ca ofițerii de poliție care l-au arestat să fie chemați să prezinte dovezi. 12. La 29 ianuarie 2016, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului și a susținut decizia instanței de primă instanță, hotărând că este justificată. Curtea de Apel nu a făcut menționare a plângerilor particulare ale reclamantului.
38, 15 octombrie 2015). LEGUL ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 AL CONVENȚIEI 14. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că nu a avut o audiere echitabilă în cadrul procedurii administrative împotriva sa. În special, s-a plâns că hotărârile instanțelor interne nu au fost motivate și că nu a fost autorizat să aleagă propriul avocat în cadrul procedurii administrative înainte și în timpul procesului. Partele relevante ale articolului 6 prevede următoarele: „1.
În decizia de a ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă ... de [a] ... tribunal ... Toată lumea acuzată de o infracțiune penală are următoarele drepturi minime: ... (c) să se apere în persoană sau prin asistență juridică a alegerii sale sau, dacă el nu are mijloace suficiente de a plăti asistența juridică, să fie acordată gratuit atunci când interesele justiției așa cere; ...” Admisibilitate 15. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție, subliniind, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a susținut că drepturile reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție au fost respectate în mod corespunzător.
Deciziile instanțelor interne au fost motivate, corecte și bazate pe dovezi legale, imparțiale și cuprinzătoare. Atât înainte, cât și în timpul procesului, reclamantul a fost reprezentat de avocații finanțați de stat și el nu a formulat nicio opoziție față de reprezentarea lor de el până la acțiunea din fața instanței de apel. De asemenea, au susținut că, în orice caz, în timpul audierii în fața Curții de Apel de la Baku, reclamantul a fost reprezentat de un avocat al propriului său alegere.
Evaluarea Tribunalului 18. Curtea constată, la început, că există o asemănare semnificativă între chestiunile juridice prezentate de reclamant în temeiul articolului 6 din Convenție în cazul în cauză și cazurile anterioare împotriva Azerbaidjanului cu privire la condamnările administrative ale reclamanților în temeiul CAO (a se vedea, printre multe alte autorități, Gafgaz Mammadov c. Azerbaidjan , nr. 60259/11 §§§ 74-96, 15 octombrie 2015; Ibrahimov și alții v. Azerbaidjan , nr. 69234/11 și alți 2 §§ 93-115, 11 februarie 2016; și Huseynli și alții v. Azerbaidjan , nr. 67360/11 și alți 2 §§ 110 35, 11 februarie 2016 . 19. În special, ca în cele din urmă cauze, instanța de primă instanță din acest caz a făcut trimitere numai la raportul privind infracțiunile administrative și la mărturia martorilor a doi dintre ofițerii de poliție care au arestat reclamantul fără a da motive suplimentare pentru decizia sa.
Curtea de apel nu a luat în considerare cererea reclamantului pentru ofițerii de poliție care l-au arestat să fie chemat să prezinte dovezi și a aprobat concluziile instanței de primă instanță fără a lua în considerare alte explicații sau abordarea acuzațiilor grave formulate de solicitant.
În acest sens, Curtea reiterează concluziile sale anterioare în examinarea echitatei procedurilor penale, că prin ignorarea unui punct specific, pertinent și important prezentat de către acuzat, instanța internă nu a îndeplinit obligațiile lor în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Nechiporuk și Yonkalo c. Ucraina , nr. 42310/04 , § 280, 21 aprilie 2011, și Aliyev c. Azerbaidjan [Comitetul], nr. 76236/11, § 18, 11 iunie 2020]. Având în vedere că, în acest caz, deciziile instanțelor interne nu au avut un raționament adecvat, Curtea concluzionează că procedura administrativă împotriva reclamantului, considerată în ansamblu, nu era în conformitate cu garanțiile unei audieri echitabile.
20. Prin urmare, Curtea consideră că procedurile administrative din acest caz, considerate în ansamblu, nu erau conforme cu garanțiile unui proces echitabil în temeiul articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenție (a se vedea Gafgaz Mammadov, § 96; Ibrahimov și alții, § 115; și Huseynli și alții, § 135, toate menționate mai sus).
21. În plus, având în vedere concluzia de mai sus privind o încălcare a articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție, Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe cu privire la problema dacă refuzul de către reclamantul de asistență juridică finanțat de stat în cadrul procedurii înainte de instanța de primă instanță constituie o derogare neechivoc a dreptului la un avocat (a se vedea Hajili și alții c. Azerbaidjan c. [Comitet], nr. 44699/13 și altele 2, § 61, 29 iunie 2017; Mirzayev și alții c. Azerbaidjan [Comitet], nr. 12854/13 și altele 2, § 30, 20 iulie 2017; și Agayev c. Azerbaidjan [Comitet], nr. 66917/11, § 25, 14 mai 2020). APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a susținut că afirmația sa a fost nefondată.
25. Curtea consideră că reclamantul nu a suferit. Prejudiciu material care nu pot fi compensate numai prin constatarea unei încălcări și că compensarea ar trebui astfel acordată. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, conform articolului 41 din Convenție, Curtea îi atribuie suma de 3,600 EUR sub acest cap, plus orice impozit care poate fi imputabil pe această sumă. Costuri și cheltuieli 26. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 3.000 de manate azerbaiyane (aproximativ 1.760 EUR la momentul material) pentru taxele juridice suportate în fața Curții. În sprijinul cererii sale, el a prezentat un contract din 16 iunie 2016 pentru servicii juridice. 27. Guvernul a susținut că afirmațiile sunt excesive și nu pot fi considerate rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.
În special, contractul depus de reclamant nu a dovedit că a efectuat nicio plată. 28. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și cantitatea lucrărilor juridice necesare în acest caz, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei totale de 500 EUR care acoperă costurile sub toate șefurile. Curtea consideră oportună faptul că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 3,600 EUR (3 mii șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 500 EUR (cincă sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare, dobânzile simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite, plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție.
Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 14 ianuarie 2021, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de Curte. Martina Keller Lado Chanturia Președintele adjunct al grefierului
FIFTH SECTION
CASE OF IBRAHIMOV v. AZERBAIJAN (Application no. 39466/16) JUDGMENT STRASBOURG 14 January 2021 This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Ibrahimov v. Azerbaijan, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: Lado Chanturia, President, Latif Hüseynov, Mattias Guyomar, judges, and Martina Keller, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 39466/16) against the Republic of Azerbaijan lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Azerbaijani national, Mr Turan Mammad oglu Ibrahimov ( Turan Məmməd oğlu İbrahimov – “the applicant”), on 20 June 2016; the decision to give notice of the complaints under Article 6 §§ 1 and 3 (c) of the Convention to the Azerbaijani Government (“the Government”) and to declare the remainder of the application inadmissible; the parties’ observations; Having deliberated in private on 3 December 2020, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: INTRODUCTION
The applicant complained under Article 6 §§ 1 and 3 (c) of the Convention that the domestic proceedings concerning his administrative arrest had been unfair. THE FACTS
The applicant was born in 1992 and lives in Baku. He was represented by Mr Y. Imanov, a lawyer based in Azerbaijan.
The Government were represented by their Agent, Mr. Ç. Əsgərov.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
The applicant was arrested at approximately 9.30 p.m. on 13 January 2016 and taken to Narimanov police station no. 17, where a report was drawn up indicating that he had committed an administrative offence under Article 310.1 (deliberate failure to comply with lawful orders of the police) of the Code of Administrative Offences (“the CAO”). The applicant, who had been provided with a State-funded lawyer, submitted a written explanation, admitting that he had been loudly swearing on the street and that he had disobeyed police officers’ demands to stop that language.
On 14 January 2016 the applicant was brought before the Narimanov District Court.
According to the applicant, he refused State-funded legal assistance at the hearing and insisted on choosing his own lawyer, but the judge disregarded that request.
According to the transcript of the hearing, the applicant, who was represented by a State-funded lawyer, refused to give a statement. The judge, however, read out his written explanation given at the police station. The State-funded lawyer stated that he had no request to put before the court and asked it to deliver a fair decision.
The only witnesses questioned during the court hearing were two of the police officers who had arrested the applicant, who stated that they had approached the latter while he had been swearing loudly on the street, and had asked him to calm down. As the applicant had disregarded their request and continued his actions, they had taken him to the police station in order to identify him and to compile a report.
On the same day the Narimanov District Court found that the applicant had failed to obey police orders. The court convicted him under Article 310.1 of the CAO and sentenced him to seven days’ administrative detention.
On 25 January 2016 the applicant, now represented by a lawyer of his own choosing, lodged an appeal before the Baku Court of Appeal. He submitted that the underlying purpose of his arrest and detention had been to punish him for the posts which he had been publishing on social networks as a member of an opposition party. Relying on Articles 5, 6 and 14 of the Convention, the applicant asked the appellate court to thoroughly examine the circumstances of his case and to find violations of his rights such as, inter alia , to be promptly brought before a judge, not to incriminate himself, to have legal representation of his own choosing and to express his political views without discrimination. The applicant also requested that the police officers who had arrested him be called to give evidence.
On 29 January 2016 the Baku Court of Appeal dismissed the applicant’s appeal and upheld the decision of the first-instance court, finding it justified. The appellate court made no mention of the applicant’s particular complaints.
RELEVANT LEGAL FRAMEWORK
13. The relevant provisions of the CAO are described in detail in the Court’s judgment in Gafgaz Mammadov v. Azerbaijan (no. 60259/11, §§ 32 ‑ 38, 15 October 2015). THE LAW
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION
14. The applicant complained under Article 6 of the Convention that he had not had a fair hearing in the administrative proceedings against him. In particular, he complained that the domestic courts’ decisions had not been reasoned and that he had not been allowed to choose his own lawyer in the administrative proceedings before and during the trial. The relevant parts of Article 6 provide as follows: “1. In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ... 3. Everyone charged with a criminal offence has the following minimum rights: ... (c) to defend himself in person or through legal assistance of his own choosing or, if he has not sufficient means to pay for legal assistance, to be given it free when the interests of justice so require; ...” Admissibility
The Court notes that this complaint is not manifestly ill‑founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. Merits The parties’ submissions
The applicant maintained his complaint.
The Government submitted that the applicant’s rights under Article 6 of the Convention had been duly respected. The domestic courts’ decisions had been reasoned, fair and based on lawful, impartial and comprehensively assessed evidence. Both before and during the trial the applicant had been represented by the State-funded lawyers and he had not raised any objection to their representing him until the proceedings before the appellate court. They further submitted that, in any event, during the hearing before the Baku Court of Appeal the applicant had been represented by a lawyer of his own choosing. The Court’s assessment
The Court notes at the outset that there is a significant degree of similarity between the legal issues raised by the applicant under Article 6 of the Convention in the present case and previous cases against Azerbaijan concerning the administrative convictions of applicants under the CAO (see, among many other authorities, Gafgaz Mammadov v. Azerbaijan , no. 60259/11, §§ 74-96, 15 October 2015; Ibrahimov and Others v. Azerbaijan , nos. 69234/11 and 2 others, §§ 93-115, 11 February 2016; and Huseynli and Others v. Azerbaijan , nos. 67360/11 and 2 others, §§ 110 ‑ 35, 11 February 2016).
In particular, as in the latter cases, the first-instance court in the present case referred only to the administrative-offence report and to the witness testimony of two of the police officers who had arrested the applicant without giving any further reasons for its decision. The appellate court disregarded the applicant’s request for the police officers who had arrested him to be called to give evidence and endorsed the findings of the first-instance court without considering any other explanations or addressing the serious allegations raised by the applicant. In that regard, the Court reiterates its previous findings in examining the fairness of criminal proceedings, that by ignoring a specific, pertinent and important point made by the accused, the domestic courts fell short of their obligations under Article 6 § 1 of the Convention (see Nechiporuk and Yonkalo v. Ukraine , no. 42310/04, § 280, 21 April 2011, and Aliyev v. Azerbaijan [Committee], no. 76236/11, § 18, 11 June 2020). Taking the view that in the present case the domestic courts’ decisions lacked adequate reasoning, the Court concludes that the administrative proceedings against the applicant, considered as a whole, were not in conformity with the guarantees of a fair hearing.
The Court therefore considers that the administrative proceedings in the present case, considered as a whole, were not in conformity with the guarantees of a fair trial under Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention (see Gafgaz Mammadov , § 96; Ibrahimov and Others , § 115; and Huseynli and Others , § 135, all cited above).
Furthermore, having regard to the above finding of a violation of Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention, the Court finds it unnecessary to rule on the issue of whether refusal by the applicant of State-funded legal assistance in the proceedings before the first-instance court constituted an unequivocal waiver of the right to a lawyer (see Hajili and others v. Azerbaijan [Committee], nos. 44699/13 and 2 others, § 61, 29 June 2017; Mirzayev and Others v. Azerbaijan [Committee], nos. 12854/13 and 2 others, § 30, 20 July 2017; and Agayev v. Azerbaijan [Committee], no. 66917/11, § 25, 14 May 2020).
APPLICATION OF ARTICLE
41 OF THE CONVENTION
22. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” Damage
The applicant claimed 25,000 euros (EUR) in respect of non ‑ pecuniary damage.
The Government submitted that his claim was unsubstantiated.
The Court considers that the applicant has suffered non ‑ pecuniary damage which cannot be compensated for solely by the finding of a violation and that compensation should thus be awarded. Making its assessment on an equitable basis, as required by Article 41 of the Convention, the Court awards him the sum of EUR 3,600 under this head, plus any tax that may be chargeable on this amount. Costs and expenses
The applicant also claimed 3,000 Azerbaijani manats (approximately EUR 1,760 at the material time) for the legal fees incurred before the Court. In support of his claim, he submitted a contract, dated 16 June 2016, for legal services.
The Government argued that the claims were excessive and could not be regarded as reasonable as to quantum. In particular, the contract submitted by the applicant did not prove that he had made any payment.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and are reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the documents in its possession and the amount of legal work necessary in the present case, the Court considers it reasonable to award the total sum of EUR 500 covering costs under all heads. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that there has been a violation of Article 6 § 1; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 3,600 (three thousand six hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 500 (five hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement, simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period, plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 14 January 2021, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Martina Keller Lado Chanturia Deputy Registrar President