- Dosarul nr.
- 1117/1/2026
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
- Data
- 12 octombrie 2026
Decizia nr. 94/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1117/1/2026
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 94 Dosar nr. 1117/1/2026 Ședința din 12 octombrie 2026
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a Contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 63702/299/2022, pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 463 alin. (1) și alin. (3), art. 466 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (6), alin. (7), alin. (8), alin. (9), alin. (11) și alin. (12) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ale pct. 65 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, precum și ale art. 41 alin. (3), alin. (8) lit. a) și alin. (8 1 ) lit. b) pct. (i) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 (forma de reglementare aplicabilă la 11 noiembrie 2022): Organul fiscal trebuie să ia în considerare declarația de impunere privitoare la impozitul pe teren depusă în nume propriu de către posesorul care probează existența posesiei ca stare de fapt, dacă bunul respectiv nu a fost deja înscris în cartea funciară, iar organului fiscal nu i-a fost prezentată anterior o declarație de impunere privind impozitul pe teren sau taxa pe teren de către o altă persoană, anume titularul dreptului de proprietate sau locatarul/locatorul dintr-un contract de leasing financiar ori titularul dreptului de închiriere, administrare, folosință sau concesiune al aceluiași teren,
în baza căreia este colectată creanța fiscală corespunzătoare. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2026.