ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2219/2022

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța sub nr. x/2019 reclamanta A. S.R.L. în temeiul art. 1 și 8 din legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 281 Codul de procedură fiscală, a chemat în judecată civilă pârâții ORAȘUL NĂVODARI și PRIMARUL ORAȘULUI NĂVODARI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în baza probatoriilor administrate în contradictoriu, să se dispună:

- anularea Dispoziției nr. 1052/22.06.2018 privind soluționarea contestației emisă de Primarul Orașului Năvodari;

- anularea în parte a Deciziei de impunere nr. x/15.01.2018 emisă de Orașul Năvodari - Serviciul de impozite și taxe locale în ceea ce privește impozitul pe teren aferent anului 2018 și sumele pretins restante înscrise la rubrica "Alte mențiuni ale organului fiscal".

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 200/CA din data de 17 octombrie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Orașul Năvodari și Primarul Orașului Năvodari și a dispus anularea Dispoziției nr. 1052/22.06.2018 privind soluționarea contestației, emise de Primarul Orașului Năvodari.

A dispus anularea în parte a deciziei de impunere pentru anul 2018 nr. 812/15.01.2018 pentru suma de 167.265 RON, reprezentând impozit pe teren, respectiv pentru suma de 7.665.538,98 RON menționată ca restantă de plată și a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 6050 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva a sentinței civile nr. 200/CA din data de 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Constanaț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Orașul Năvodari și Primarul Orașului Năvodari, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În drept, recurenții-pârâți au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivând recursul declarat, arată că, la data de 15.01.2018 a fost emisă decizia de Impunere nr. x prin care s-au stabilit obligatiile fiscale, termenele de plata, si cuantumul acestor obligatii, pentru anul 2018, stabilindu-se impozit pe cladiri in cuantum de 99.397,00 RON, impozit pe mijloacele de transport in cuantum de 60 RON, impozit pe teren in cuantum de 237.818,00 RON, taxa firma, reclama si publicitate in cuantum de 96 RON si impozit pe vehicule in cuantum de 150 RON.

Ulterior contestației aminstrativ fiscale, soluționată prin dispoziția 1502/22.06.2018, prin Sentinta civila nr. 200/CA/17.10.2019 pronuntata de Curtea de Apel Constanta - sectia contencios administrativ si Fiscal a admis cererea de chemare in judecata si a dispus anularea Dispozitiei Primarului Orasului Navodari nr. 1052/22.06.2018 cat si anularea in parte a Deciziei de Impunere nr. x/15.01.2018, pentru suma de 167.265 RON, cat si pentru suma de 7.665.538.98 RON, mentionata ca restanta de plata.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut cu intâietate aplicarea Deciziei 3351/2017 a ICCJ, dosar in care a fost administrata proba cu expertiza topo din care a rezultat faptul ca terenul declarat si constatat prin extras CF si acte de proprietate ca fiind intravilan, in realitate este extravilan.

Recurenții critică această sentință, apreciind că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 466 alin. (5) Codul fiscal, coroborat cu art. 256 Codul fiscal, art. 82 Codul de procedură fiscală, art. 2, 23 din Legea 7/1996 .

Astfel, prima instanță a omis efectele declarațiilor fiscale, actele de proprietate, extrasul de carte funciară, impozitul pe teren fiind stabilit conform acestora, iar prima instanță, prin textul de lege invocate in motivarea hotararii, isi contrazice propria solutie, tocmai urmare a aplicarii gresite a art. 466 alin. (5) Codul fiscal:

"(5) În cazul modificării categoriei de folosință a terenului, proprietarul acestuia are obligația să depună o nouă declarație de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află terenul, în termen de 30 de zile de la data modificării folosinței, și datorează impozitul pe teren conform noii situații începând cu data de 1 ianuarie a anului următor."

Intimata nu si-a indeplinit obligatia statuata de art. 466 alin. (5) Codul fiscal, in a depune declarație fiscală rectificativă privind categoria de folosinta pentru a putea beneficia de aceasta modificare incepand cu 1 ianuarie a anului urmator;

Astfel, aceasta culpa trebuie retinuta in sarcina contribuabilului, care nu a inteles sa-si modifice declaratia tocmai in urma pronuntarii DECIZIEI CURTII DE APEL CONSTANTA NR. 117/CA/11 mai 2017, definitive la 30.10.2017.

Susțin că nu exista vreo culpă in sarcina organului fiscal in stabilirea impozitului, atat timp cat faptul culpabil apartine ezxclusiv contribuabilului, singurul in masura a proceda la modificarea categoriei de folosinta si a inscrierii in CF a acestui aspect. Ori acesta nu si-a modificat declaratia pana pe data de 30.11.2017, pentru a putea beneficia de eventuala facilitate la data de 01.01.2018

In concluzie, atat timp cat acesta nu si-a indeplinit obligatia statuata la art. 466 alin. (5) Codul fiscal, nu poate beneficia de calculul impozitului calculat pe noua categorie de folosinta, decat incepand cu 1 ianuarie al anului urmator celui in care s-a depus declaratia, iar în susțienrea acestei concluzii aduce un argument de interpretare, arătând că a interpreta altfel, inseamna a adauga la lege. Ori legea - Codul fiscal este de stricta interpretare si aplicare.

Potrivit Art. 2 alin. (2) din Legea 7/1996 "(2) Prin sistemul integrat de cadastru și carte funciară se realizează:

[...]

d) publicitatea imobiliară, care asigură opozabilitatea drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice, precum și a oricăror raporturi juridice supuse publicității, referitoare la imobile."

Potrivit art. 23 din Legea nr. 7/1996. - "Cartea funciară este alcătuită din titlu, indicând numărul ei și numele localității în care este situat imobilul, precum și din 3 părți:

A. partea I, referitoare la descrierea imobilelor, care va cuprinde:

a) numărul de ordine și cel cadastral al imobilului;

b) suprafața imobilului, reieșită din măsurători cadastrale, destinația, adresa administrativă, categoriile de folosință și, după caz, construcțiile. Scoaterea definitivă și temporară din circuitul agricol a imobilelor situate în intravilanul aprobat potrivit legii se face prin autorizația de construire.

c) planul imobilului cu descrierea imobilului constituie anexa la partea I a cărții funciare, întocmită conform regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale, care se publică în Monitorul Oficial al României."

Potrivit art. 256 din Legea nr. 571/2003 "Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual" care se calculeaza potrivit art. 258 din Legea nr. 571/2003. Mai mult art. 259 alin. (6) din acelasi act normativ stabileste ca "Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv", iar art. 260 stabileste termenele de plata (31 martie, respectiv 30 septembrie).

Susține concluzia în sensul că, categoria de folosinta este dată de actele de proprietate si extras CF, iar orice modificare trebuie efectuata exclusiv de proprietar (in cazul de fata contribuabil) si adusa la cunostiinta organului fiscal prin declaratiile depuse in conditiile legii.

Atât timp cat Codul fiscal prevede in mod expres obligativitatea depunerii declaratiei de dobandire a unui teren, obligativitatea de plata a impozitului pe acest teren, stabileste exact cuantumul impozitului datorat, termenele de plata si, in plus, prin Normele Metodologice este reglementata chiar Declaratia tipizata ce trebuie obligatoriu a fi depusa de catre contribuabil, apreciem ca IMPOZITUL PE TEREN, datorat de catre o persoana juridica este acel tip de obligatie fiscal pentru care exista obligativitatea legala de depunere a unei declaratii in sensul art. 82 alin. (2) din C. proc. civ. iar plata se va face conform acestor declaratii.

În raport de aceste aspecte apreciază că, în mod corect, organul fiscal a emis decizia de impunere prin raportare la Declaratiile inregistrate la acesta, actele de proprietate si extrasele CF depuse de contribuabil s-a raportat la acest act fiscal ca fiind actul de stabilire a impozitului datorat de contribuabil prin completarea de catre acesta a declaratiei, cu atat mai mult cu cat Codul de procedură fiscală stabileste ca "declaratia fiscala intocmita potrivit art. 82 alin. (2) este asimilata cu o decizie de impunere" potrivit art. 86 alin. (4) Codul de procedură fiscală.

Prin urmare, atat timp cat declaratia are valoarea unui act de creanta potrivit art. 86 alin. (4) Codul de procedură fiscală, nu se putea emite o decizie decat in conformitate cu acesta declaratie.

Apreciază ca fiind legala decizia de calcul a accesoriilor, prin raportare la data emiterii acestei decizii. Urmeaza a se avea in vedere imprejurarea ca aceste accesorii au fost calculate prin raportare la debitul restant la data emiterii.

In mod gresit contribuabilul a apreciat ca prin acesta decizie se stabilesc impozite si taxe aferente anilor anteriori, in cuantum de 4,510.358,17 RON - impozit si 2.463.632,14 RON - majorari de intarziere. Acestea sunt simple mentiuni cuprinse in cadrul Deciziei, mentiuni ce sunt premise a fi facute in concordanta cu dispozitiile Codul de procedură fiscală.

Decizia cuprinde toate elementele prevazute de art. 97 si art. 46 Codul de procedură fiscală.

Art. 97 prevede "Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, și tipul creanței fiscale, baza de impozitare, precum și cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă."

- Decizia are inscrisa data la care isi produce efectele. (lit. b) din art. 46)

- Decizia mentioneaza ce reprezinta fiecare suma inscrisa de catre organul fiscal (lit. e) din art. 46);

- Decizia cuprinde motivarea in drept;

- Nu este nevoie de semnatura persoanei imputernicite atat timp cat a fost emisa in conditiile art. 46 alin. (3) Codul de procedură fiscală. Acest text de lege prevede: "Actul administrativ fiscal emis în formă electronică cuprinde elementele prevăzute la alin. (2), cu excepția elementelor prevăzute la lit. h)"; art. 46 alin. (2) lit. h) prevede "h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum și ștampila organului fiscal emitent".

Urmeaza a sesiza imprejurarea ca acest act a fost emis in format electronic, motiv pentru care nu mai este necesara semnatura si stampila autoritatii publice locale.

Practic Decizia de impunere a fost data NUMAI PENTRU SUMA 675.041,00 RON, si nu si pentru suma de 7.665.538,98 RON care face obiectul altor decizii de impunere care la randul lor sunt contestate.

Recurenții au solicitat admiterea recursului declarat, casarea sentintei recurate, trimitere cauzei spre rejudecare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata - fond si recurs,

A solicitat încuviințarea probatoriului cu înscrisuri, enumerând documentatia ce a stat la baza emiterii actelor contestate, declaratiile fiscale depuse de A. la organul fiscal si actele ce insotesc aceste declaratii, inclusiv titlul de proprietate si extrasele CF din care rezulta ca aceste terenuri sunt situate in intravilan.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la data de 12 august 2020 prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate de către intimații pârâți, ca nefondate, cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată aferente soluționării recursului.

Intimata se apără în sensul că recurenții nu au formulat nicio critică veritabilă de nelegalitate împotriva hotărârii instanței de fond, ci s-au limitat la a relua ad litteram apărările invocate prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe cât privește decizia de impunere contestată. În egală măsură, nu au formulat critici în ce privește soluția primei instanțe de anulare a Dispoziției nr. 1052/22.06.2018 de soluționare a contestației.

Apreciază intimata că susținerile recurenților privind pronunțarea hotărârii recurate cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 466 alin. (5) Codul fiscal, sunt nefondate, aducând ca prim argumentm, faptul că terenul în suprafață de 611.594 mp a fost trecut din intravilan în extravilan la inițiativa autorității publice locale, prin HCL Năvodari nr. 42/25.08.1994 de aprobare a Planului urbanistic general al Orașului Năvodari. Prin urmare, în evidențele autorității publice locale terenul figurează ca extravilan, iar impozitul trebuia stabilit corespunzător acestei încadrări, independent de declarația fiscală depusă de reclamantă.

Din această perspectivă, apreciază că în mod corect instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 465 alin. (1) Codul fiscal potrivit cu care "Impozitul/Taxa pe teren se stabilește luând în calcul suprafața terenului, rangul localității în care este amplasat terenul, zona și categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local", constatând că impozitul pe teren aferent anului 201S a fost stabilit cu încălcarea acestei norme.

Un al doilea argument vizează câmpul de aplicare a normei invocate de către reucrenți, ce privește modificarea categoriei de folosință a terenului, iar nu trecerea terenului din intravilan în extravilan sau invers.

Categoria de folosință a terenului este definită de art. 380 prima liniuță din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014 ca fiind o "caracterizare codificată din punct de vedere al scopului pentru care este utilizat", iar din economia dispozițiilor art. 465 Codul fiscal rezultă categoriile de folosință ale terenurilor, respectiv: teren cu construcții, teren arabil, pășune, fâneață, vie, livadă, pădure, teren cu ape, drumuri și căi ferate, teren neproductiv.

În mod evident, în speță, nu a criticat impozitarea terenului în raport de o categorie de folosință necorespunzătoare, ci impozitarea suprafeței de 611.594 mp ca teren intravilan, deși potrivit încadrării făcute de Consiliul Local Năvodari acesta este situat în extravilan.

Mai mult, categoria de folosință sau destinația unui imobil nu "este dată de actele de proprietate și extras CF" astfel cum neîntemeiat susțin recurenții, ci este cea rezultată din planurile de urbanism și amenajare a teritoriului (art. 37 din Regulamentul general de urbanism aprobat prin H.G. nr. 525/1996).

Un al treilea argument derivă din faptul că declarația fiscală depusă de reclamantă pentru înregistrarea fiscală a bunurilor impozabile nu este asimilată unei decizii de impunere, astfel cum neîntemeiat susțin recurenții.

Astfel, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 93 alin. (1) lit. a), art. 95 alin. (4) și art. 102 alin. (2) Codul de procedură fiscală rezultă că declarațiile fiscale sunt asimilate deciziilor de impunere doar atunci când legea stabilește în sarcina contribuabilului obligația de a calcula cuantumul obligației fiscale. Situațiile în care contribuabilul are obligația de a calcula cuantumul obligației fiscale sunt strict și expres reglementate de Codul fiscal, iar între acestea nu se află impozitele și taxele locale. Pe cale de consecință, declarațiile fiscale depuse de reclamantă pentru bunurile impozabile nu sunt asimilate deciziilor de impunere.

Pe de altă parte, dacă declarațiile fiscale ar fi fost asimilate deciziilor de impunere, organul fiscal local nu ar mai fi emis o nouă decizie de impunere, respectiv decizia nr. 812/15.01.2018.

Învederează faptul că Punctul de vedere al Orașului Năvodari referitor la asimilarea declarației fiscale unei decizii de impunere a fost infirmat prin hotărâri judecătorești definitive pronunțate în dosarele nr. x/2017, y/2017, prin care instanța a constatat că refuzul de emitere al deciziei de impunere pe motiv că declarațiile fiscale sunt asimilate deciziilor de impunere este nelegal și a obligat Orașul Năvodari la emiterea deciziilor de impunere pentru anii 2015 și 2016. Anexăm în acest sens, hotărârile pronunțate în cauzele respective și dovada rămânerii definitive a acestora.

Referitor la faptul că, la data emiterii deciziei de impunere, terenul în suprafață de 611.594 mp figura în cartea funciară ca teren intravilan: maniera în care terenul apare înscris în cartea funciară este lipsită de relevanță cât privește modul de stabilire a impozitului pe teren, de vreme ce dispozițiile art. 465 alin. (1) Codul fiscal stabilesc criteriile/elementele în baza cărora se stabilește impozitul pe teren, fără a face referire la situația terenului conform cărții funciare.

Mai mult, potrivit art. 466 alin. (11) Codul fiscal "Declararea terenurilor în scop fiscal nu este condiționată de înregistrarea acestor terenuri la oficiile de cadastru și publicitate imobiliară." Or, în condițiile în care, în vederea impozitării terenurilor, nu este necesară înscrierea acestora în cartea funciară, este evident că nici operațiunea de stabilire/calculare a impozitului nu este condiționată de regimul juridic al terenului menționat în cartea funciară.

Critica referitoare la anularea deciziei de impunere pentru suma de 6.990.497,98 RON menționată ca restantă de plată, de asemenea, este nefondată.

Deși recurenții fac vorbire de o "decizie de calcul al accesoriilor", în speță, nu există o astfel de decizie.

În documentația depusă de recurenți în fața instanței de fond nu se regăsesc decizii referitoare la obligațiile fiscale accesorii, nici în documentația depusă în fața instanței de recurs.

Prin urmare, susținerile recurenților potrivit cu care accesoriile au fost calculate prin raportare la debitul restant la data emiterii, nu pot fi primite, în condițiile în care nu au fost emise și nu ni s-au comunicat decizii referitoare la obligațiile fiscale accesorii.

Pe de altă parte, nu a criticat cuantumul obligațiilor fiscale accesorii, ci înscrierea lor în Decizia nr. 812/15.01.2018 fără a exista decizii emise conform art. 98 lit. c) Codul de procedură fiscală 2015, respectiv art. 88 lit. c) Codul de procedură fiscală 2003.

De asemenea, nu a susținut că prin Decizia nr. 812/15.01.2018 se stabilesc impozite și taxe aferente anilor anteriori, ci a contestat legalitatea deciziei din perspectiva înscrierii unor sume care fie au fost stabilite prin decizii de impunere anterioare - situație în care ne aflăm în prezența unei duble impuneri, fie nu au fost stabilite prin decizii de impunere - situație în care nu puteau fi calificate drept restante, nici nu puteau genera accesorii.

Recurenții pretind că menționarea sumelor restante în decizia de impunere aferentă anului 2018 s-a realizat "în concordanță cu dispozițiile codului de procedură fiscală", însă omit să indice în concret temeiul legal al acestor "mențiuni".

Susținerile recurenților referitoare la conformitatea deciziei de impunere cu dispozițiile art. 97 și art. 46 Codul de procedură fiscală, sunt nefondate.

Decizia de impunere nr. x/15.01.2018 a fost emisă cu încălcarea art. 97 Codul de procedură fiscală, întrucât în ce privește terenurile impozabile, în cuprinsul acesteia nu este menționată baza impozabilă. În condițiile în care recurenta deține mai multe terenuri, fiecare teren reprezintă o bază impozabilă, prin urmare trebuiau menționate distinct în decizie, fiecare cu datele sale de identificare și elementele prevăzute de art. 465 alin. (1) Codul fiscal.

De asemenea, decizia de impunere nr. x/15.01.2018 a fost emisă și cu încălcarea art. 46 Codul de procedură fiscală, întrucât nu cuprinde semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal. Decizia a fost emisă pe suport de hârtie, prin urmare conform art. 46 alin. (2) lit. h) Codul de procedură fiscală trebuia să conțină semnătura emitentului.

Decizia nu a fost emisă în condițiile art. 46 alin. (3) Codul de procedură fiscală, astfel cum susțin recurenții. Pe exemplarul deciziei depus de recurenți la dosar apare mențiunea potrivit cu care a fost înmânată reprezentanților recurentei la data de 20.03.2018, prin urmare decizia a fost emisă pe suport de hârtie și a fost comunicată conform art. 47 alin. (13) Codul de procedură fiscală, prin remitere la sediul organului fiscal. Editarea în sistem informatic a actului administrativ fiscal nu se confundă cu emiterea actului în formă electronică, acesta din urmă fiind semnat conform art. 46 alin. (5) Codul de procedură fiscală cu semnătura electronică extinsă a autorității administrației publice locale din care face parte organul fiscal local emitent, bazată pe un certificat calificat și comunicat conform art. 47 alin. (15) Codul de procedură fiscală.

În egală măsură, decizia nu a fost emisă în condițiile art. 46 alin. (6) Codul de procedură fiscală, aceasta nepurtând mențiunea privind tipărirea sa prin intermediul unui centru de imprimare masivă.

II. Soluția instanței de recurs

Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Se susține, de către recurenți, încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 466 alin. (5), coroborat cu art. 256 Codul fiscal .

Înalta Curte observă că, prin decizia de impunere pentru anul 2018 se stabilește în sarcina intimatei un impozit pe teren în sumă de 4.510.358,17 RON, precum și majorări de întârziere la data de 31.12.2017 în sumă de 2.463.632,14 RON, pentru terenul situat în Năvodari, strada x nr. 1, zona de impozitare C.

În soluționarea contestației administrativ fiscale, prin dispoziția 1052/22.06.2018 sunt examinate și respinse susținerile de nelegalitate, printre care și cea privind calculul greșit al impozitului pe teren, în condițiile în care terenul de 611.594 mp a fost trecut în extravilanul localității, prin HCL 42/1994, de aprobare a planului de urbanism general al localității Năvodari, aspect reținut și în cuprinsul a două expertize judiciare realizate în dosarul x/2011 al Curții de Apel Constanța (dosar ce viza, conform susținerilor contestatoarei, anularea deciziei de impunere emisă pentru anul fiscal 2011-fila x, penultim paragraf din dispoziția 1052).

Aceste susțineri au fost respinse, ca neîntemeiate, de către organul fiscal de soluționare a contestației administrativ fiscale, reținându-se faptul că întabularea dreptului de proprietate a fost realizată pentru terenul, aflat în intravilan, aplicându-se calculul pentru teren intravilan conform normelor de procedură fiscală, avându-se în vedere și rolul de evidență pentru sistemul de impozite și taxe, al sistemului integrat de cadastru și carte funciară.

Raportat la aceste elemente factuale, prima instanță a reținut în mod corect faptul că prevederile art. 465 Codul fiscal stabilesc atribuția de încadrare a terenurilor, în raport de criteriile enumerate în alin. (1), în favoarea consiliului local, dar și metoda de calul diferențiată, potrivit alin. (3) și (7), pentru terenurile intravilane și respectiv extravilane (calcul diferențiat și potrivit pct. 82 din normele aprobate prin H.G. nr. 1/2016).

Este de menționat faptul că prevederile art. 466 din Codul fiscal, coroborate cu pct. 89 din normele aprobate prin H.G. nr. 1/2016 impun, pe de o parte, obligația funcționarilor publici cu atribuții privind completarea, ținerea la zi și centralizarea datelor în registrele agricole, de a comunica modificările intervenite în registrul agricol, referitoare la terenurile deținute în proprietate sau în folosință, atunci când acestea sunt de natură să conducă la modificarea impozitului/taxei pe teren; totodată, alin. (5) al art. 466, greșit invocat de către recurenți, reglementează obligația contribuabilului de a declara schimbarea categoriei de folosință, acesta fiind unul dintre criteriile metodei de calcul a impozitului pe teren .

Dar categoria de folosință, stabilită conform normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin OMAP nr. 534 din 21 noiembrie 2001 (pct. 7.1) nu este identică sau similară terminologic, destinației terenurilor (destinația reglementată prin art. 2 din Legea 18/1991, a fondului funciar și în secundar, inclusiv prin același pct. 7.1 din normele menționate).

Dar această normă nu a fost considerată încălcată, de către instanța de fond, atât timp cât se reține, în cuprinsul sentinței, faptul că intimata a depus declarațiile corespunzătoare, la data de 17.10.2012, deci ulterior intrării în vigoare a HCL 42/1994.

Totodată, prima instanță a apreciat asupra existenței autorității de lucru judecat al Sentinței 117/2017 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia 3315/2017 ICCJ SCAF, precum și a Sentinței 172/2018 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia 2915/2019 a ICCJ SCAF .

De asemenea, nu poate fi reținută încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 82 Codul de procedură fiscală, normă de procedură ce reglementează obligația de înregistrare fiscală .

În ceea ce privește legislația aplicabilă în materie de cadastru și carte funciară, Înalta Curte constată că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea 7/1996, prin sistemul integrat de cadastru și carte funciară se realizează, printre altele, furnizarea datelor necesare sistemului de impozite și taxe pentru stabilirea corectă a obligațiilor fiscale ale contribuabililor, solicitate de instituțiile abilitate.

Acest text, deși consacră rolul de evidență al sistemului integrat cadastru/carte funciară, este greșit interpretat, în motivarea recursului .

Astfel, în primul rând, nu au fost solicitate ANCPI, în speță, datele necesare stabilirii impozitului pe teren, neactualizate de către contribuabil, organul fiscal mărginindu-se să verifice alte înscrisuri, depuse de către acesta.

În cel de al doilea rând, prima instanță a reținut existența autorității de lucru judecat, iar aceasta presupune, conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ., efectul negativ opus recurenților, fiind suficient ca în "judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă" (Decizia ÎCCJ (SC I) nr. 4100/2018).

Iar acest specific al speței nuanțează, în esență, principiul exercitării dreptului de apreciere al organului fiscal, asupra relevanței stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege, dar și în privința adoptării soluției, pe baza unor constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză .

Ca urmare, faptul că evidențele de cadastru, sau elementele cărții funciare, în raport de prevederile art. 23 din Legea 7/1996, nu apar a fi actualizate, în raport de înscrisurile examinate și prezentate organului fiscal sau organului de soluționare a contestației fiscale au fost reținute în mod corect de către instanța de fond, aceasta fiind suverană în exercitarea dreptului de apreciere asupra stării de fapt; pe de altă parte, existența unor consecințe juridice ce se subrogă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi reținute în speță .

Pentru considerentele mai sus expuse și având în vedere prevederile art. 496 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Orașul Năvodari și Primarul Orașului Năvodari împotriva sentinței civile nr. 200/CA din data de 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 aprilie 2022.