Decizia nr. 125/2025 — ÎCCJ

Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru judecători în materie disciplinară sub nr. x/J/2023, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor pârâtei A.-judecător în cadrul Curții de Apel X, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) și lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022. S-a reproșat doamnei judecător modalitatea imperativă în care s-a adresat procurorului de ședință, prin corectarea și întreruperea permanentă a acestuia, inducând ideea că procurorul nu cunoaște dispozițiile legale sau că nu deține o competență profesională adecvată, faptă ce întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022.

Totodată, nu i-a permis procurorului de ședință să pună concluzii în dosarul nr. x/2/2022, încălcând cu știință dispozițiile art. 597 C. proc. pen. și ale art. 388 C. proc. pen., ceea ce întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022.

Încheierea și decizia recurată Prin Încheierea de ședință din 11 octombrie 2023, Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererile de recuzare formulate împotriva întregului complet disciplinar și împotriva doamnei judecător B. și a domnului C. Prin Hotărârea nr. 3J din 4 martie 2024 pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/J/2023, cu majoritate, a fost admisă acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A. - judecător în cadrul Curții de Apel X, iar în baza art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022, i s-a aplicat doamnei A.-judecător în cadrul Curții de Apel X sancțiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) și lit. s) teza I din același act normativ.

Prin hotărârea pronunțată, instanța disciplinară a constatat că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) și lit. s) teza I din Legea nr.303/2022. A fost exprimată o opinie separată, în sensul admiterii în parte a acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară și aplicării pârâtei judecător A. a sancțiunii disciplinare constând în „excluderea din magistratură” doar pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022. A mai fost exprimată o altă opinie separată, în sensul respingerii acțiunii disciplinare exercitate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtei A.- pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) și lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022.

Recursul Împotriva încheierii de ședință din 11 octombrie 2023 și a Hotărârii nr. (...) din 4 martie 2024 pronunțate de Secția pentru judecători în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/J/2023, recurenta A. a formulat recurs, înregistrat la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/1/2024. Hotărârea pronunțată în recurs Prin Decizia nr. 265 din 2 decembrie 2024 Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 11 octombrie 2023 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023.

A admis recursul declarat de recurenta A. împotriva Hotărârii nr. (...) din 4 martie 2024 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023. A casat, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând, a respins acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva recurentei A. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022, ca neîntemeiată. În baza art. 273 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2022 a aplicat recurentei A. sancțiunea disciplinară constând în „avertisment” pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din același act normativ.

A admis cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația X și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. În motivare , cu privire la primul motiv de recurs constând în respingerea de către instanța disciplinară a cererilor de recuzare, Înalta Curte a constatat că se critică nemotivarea sau motivarea insuficientă a soluției de respingere a cererilor de recuzare. Înalta Curte a reținut că încheierea recurată este suficient motivată, atât în ceea ce privește recuzarea întregului complet disciplinar, cât și în ceea ce privește recuzarea celor doi membri luați separat. Au fost avute în vedere prevederile referitoare la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, art. 126 alin. (1) și art. 134 alin. (2) din Constituție, Consiliul Superior al Magistraturii fiind un organ administrativ-jurisdicțional, modalitatea de constituire a acestuia nefiind una similară completurilor de judecată.

Acesta îndeplinește atribuțiile stabilite prin lege; factorii ce asigură independența și imparțialitatea acestui organ de jurisdicție îi constituie modul de desemnare a membrilor săi, durata mandatului și inamovibilitatea membrilor în cursul mandatului, precum și existența unei protecții adecvate împotriva presiunilor exterioare. Or, această protecție vizează și cererile de recuzare formulate, cereri care sunt de natură a perturba funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii în componența prevăzută de lege, în ipoteza în care nu se poate constitui completul de judecată, de vreme ce acesta este singurul organ administrativ-jurisdicțional care soluționează acțiunile disciplinare.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că în mod corect instanța disciplinară a apreciat că cererea de recuzare a tuturor membrilor este inadmisibilă , cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 49 alin. (6) din Legea nr. 305/2022 prevăd situațiile în care se poate formula cerere de recuzare, ipoteze care nu sunt incidente în prezenta cauză. Raportat la soluția efectivă dată cererii de recuzare a întregului complet disciplinar, Înalta Curte a constatat că, în măsura în care au fost invocate motive concomitente de recuzare cu privire la toți membrii instanței disciplinare, susținându-se că fiecare dintre aceștia se află în stare de incompatibilitate, cererea are ca finalitate înlăturarea tuturor membrilor completului, astfel că practic este o cerere de recuzare colectivă.

Deși instanța disciplinară a reținut că se tinde la deturnarea dispozițiilor legale de la scopul în care au fost edictate, urmărindu-se imposibilitatea constituirii completului de judecată, nu se menționează explicit respingerea cererii de recuzare ca fiind făcută cu rea-credință; de altfel, considerentul referitor la faptul că s-ar urmări obținerea imposibilității constituirii completului de judecată este unul supraabundent, subsidiar și nerelevant din perspectiva motivului principal reținut pentru respingerea cererii de recuzare. S-a arătat și că faptul că membrii completului de judecată s-au pronunțat, anterior, asupra unei alte acțiuni disciplinare în ceea ce o privește pe doamna judecător nu atrage incidența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 49 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 305/2022, respectiv situația în care, față de calitatea persoanei vizate de acțiunea disciplinară, imparțialitatea membrilor completului disciplinar ar putea fi afectată.

De asemenea, instanța a respins și motivul de recurs constând în respingerea ca nefondată a cererilor de recuzare formulate de recurentă împotriva membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, C. și B., întrucât motivele invocate nu dovedesc afectarea imparțialității celor doi magistrați, fiind simple afirmații fără suport probator, nesusținute de dovezi care să demonstreze în mod real existența unor elemente care să dea naștere în mod rezonabil unor îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor.

Referitor la motivul de recurs constând în nulitatea procesului-verbal de sesizare din oficiu, a rezoluțiilor de începere a cercetării disciplinare și de exercitare a acțiunii disciplinare ca efect al lipsei unei reglementări legale și convenționale a procedurii disciplinare prin prisma Hotărârii din 11.05.2023 a Curții de Justiție Europene, pronunțate în cauza nr. C-817/21, Înalta Curte a reținut că respectiva hotărâre nu are incidență în prezenta cauză, deoarece nu pune în discuție activitatea inspectorului-șef al Inspecției Judiciare care a emis Ordinul nr. 51/2021 privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție judiciară.

Înalta Curte a respins motivul de recurs constând în constatarea nulității Rezoluției nr. (...)/30.05.2023 de exercitare a acțiunii disciplinare, întrucât după 90 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii actele de efectuare a cercetării disciplinare nu mai puteau fi întemeiate pe dispozițiile vechilor norme, reținând că Normele de efectuare a lucrărilor de inspecție nu au fost abrogate la 16.03.2023, ci la data de 28.11.2023, când a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea nr. 164/2023 pentru aprobarea Regulamentului privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție.

Or, împrejurarea că nu a fost adoptat Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție în termen de 90 zile de la intrarea în vigoare a legii nu atrage nulitatea actelor de cercetare efectuate în temeiul normelor anterioare, de vreme ce, în conformitate cu prevederile art. 96 alin. (3) din același act normativ, „până la adoptarea actelor prevăzute la alin. (2), regulamentele și actele normative subsecvente rămân în vigoare în măsura în care nu contravin prezentei legi.” Motivul de recurs referitor la lipsa procesului-verbal de finalizare a cercetării disciplinare nu poate fi reținut, întrucât se constată că inspectorul judiciar a încheiat în data de 25.05.2023 un proces-verbal, prin care a reținut că magistratul nu s-a prezentat la cercetarea disciplinară; acesta fiind momentul la care s-a finalizat cercetarea disciplinară, iar ulterior acestui moment nu a mai fost încheiat niciun act de către inspectorul judiciar, cu referire la art. 26 alin.(1) din Norme și la art. 48 din Legea nr. 305/2022, care nu prevăd obligativitatea încheierii unui astfel de act.

Înalta Curte a respins motivul referitor la nulitatea absolută a sesizării din oficiu în baza Referatului din data de 16.XI.2022 privind propunerea de sesizare din oficiu, întocmit de inspectorul judiciar D., în lucrarea nr. (...), apreciind, dincolo de nedovedirea acestor afirmații, că nulitatea actului de sesizare (ca și act de declanșare a unei proceduri de verificare disciplinară) se poate reține din motive strict procedurale (cum ar fi nerespectarea competenței, încălcarea atribuțiilor persoanei desemnate de lege etc.), iar nu exclusiv din motive de oportunitate (existența sau nu a indiciilor suficiente pentru sesizare, raportat la materialul probator aflat la dispoziția organului legal).

În final, ceea ce poate crea o vătămare recurentei este exclusiv greșita sancționare sau pornire a acțiunii disciplinare, iar nu simpla sesizare ce reprezintă doar actul de învestire din oficiu. Referitor la susținerea potrivit căreia propunerea de sesizare din oficiu întocmită în lucrarea nr. (...) este nulă absolut pentru lipsa tuturor semnăturilor, Înalta Curte a respins-o, arătând că normele de efectuare a lucrărilor de inspecție permit inspectorului-șef să dispună sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare când apreciază că există indicii în acest sens. Lipsa semnăturii de pe referatul cu propunerea de sesizare din oficiu a Inspecției Judiciare nu poate produce efecte juridice, de vreme ce singurul act administrativ apt să producă efecte juridice este procesul-verbal de sesizare din oficiu.

De altfel, semnarea ulterioară putea avea ca și consecință acoperirea unor eventuale vicii procedurale. Instanța de recurs a apreciat, în acord cu intimata, că susținerile invocate în motivele de recurs privind momentul la care s-a formulat sesizarea din oficiu și cele referitoare la momentul la care au fost obținute probele de către inspectorul-judiciar sunt simple aprecieri subiective, de vreme ce legea/regulamentul nu reglementează sub acest aspect niciun reper temporal, iar atât motivele, cât și momentul sesizării din oficiu sunt determinate de concluziile raționamentului logico-juridic și de intervalul de timp aferent acestui proces de analiză desfășurat de persoanele cu atribuții în acest sens din cadrul Inspecției Judiciare.

Referitor la critica potrivit căreia procesul-verbal de sesizare din oficiu nu cuprinde data la care a fost încheiat, cu consecința încălcării termenului pentru efectuarea verificărilor prealabile, Înalta Curte a avut în vedere art. 6 alin. (1) și art. 9 alin. (3), raportat la art.45 alin. (3) din Norme și a reținut că termenul de 45 de zile prevăzut de dispozițiile legale pentru efectuarea verificărilor prealabile a început să curgă la data de 06.12.2022, data la care procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost înregistrat la Inspecția Judiciară. Termenul inițial de 45 de zile a fost prelungit cu încă 45 de zile, astfel că termenul pentru efectuarea verificărilor prealabile s-a împlinit la data de 06.03.2023, iar verificările prealabile au fost finalizate la data de 02.03.2023, în interiorul termenului prevăzut de lege.

A fost respinsă susținerea recurentei, în sensul că rezoluția de începere a cercetării disciplinare, redactată la data de 9.03.2023, trebuia emisă în interiorul termenului de 90 de zile, raportat la art. 14 alin. (l) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție; astfel, inspectorul judiciar a dat o minută, ce poartă nr. (...)/02.03.2023, în care se menționează soluția de începere a cercetării disciplinare, pentru ca ulterior acesta să redacteze soluția în termen de 10 zile de la data finalizării verificărilor prealabile (09.03.2023). Înalta Curte subliniază că în mod corect a fost avută în vedere data înregistrării procesului-verbal ca și moment al dobândirii de dată certă; se aplică prezumția simplă a datei redactării Rezoluției la momentul datei menționate în cuprins; în plus, chiar și data de 9.03.2023 respecta termenul de 10 zile de la finalizarea verificărilor prealabile pentru întocmirea Rezoluției de începere a cercetării disciplinare.

În concluzie, efectuarea verificărilor prealabile s-a realizat cu respectarea termenelor prevăzute de lege și regulament. În ceea ce privește motivul de recurs referitor la încălcarea dreptului la apărare, instanța de recurs a reținut, din probele administrate, că deși doamna judecător cunoștea că împotriva sa a fost exercitată acțiunea disciplinată, totuși nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru a primi corespondența trimisă de IJ, sens în care s-a constatat incidența în cauză a art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., ce vizează, mai întâi, încălcarea principiului non bis in idem , iar apoi încălcarea normelor de drept substanțial prin neîntrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare reținute în sarcina sa: Instanța a constatat că recurenta a invocat acest principiu cu motivarea că fapta imputată (dialogul cu procurorul de ședință în dosarul nr. x/2/2022) a fost cercetată și magistratul sancționat deja prin Hotărârea nr. (...) din 15 martie 2023 dată în dosarul nr. x/J/2022. Verificând toate aspectele invocate, prin raportare la dosarele nr. x/J/2022 și nr. x/J/2023, instanța a reținut că nu există o identitate de obiect între faptele reținute prin acțiunea disciplinară ce a făcut obiectul dosarului nr. x/J/2022, soluționată definitiv și faptele reținute prin acțiunea disciplinară ce face obiectul dosarului nr. x/J/2023.

Astfel, recurenta nu a fost sancționată de Secție în dosarul nr. x/J/2022 pentru modalitatea în care a interacționat cu procurorul de ședință din perspectiva dialogului purtat cu acesta, ci pentru alte fapte circumscrise elementului material al abaterii disciplinare prevăzute art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 [art. 271 lit. s) teza I în actuala reglementare], astfel cum s-a arătat anterior. Or, prin acțiunea disciplinară ce face obiectul dosarului nr. x/J/2023 ceea ce i se impută pârâtei este modalitatea imperativă, nedemnă în care s-a adresat procurorului de ședință și fapta de a nu-i permite acestuia să pună concluzii în dosarul nr. x/2/2022.

În ceea ce privește susținerea legată de puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 232 din 30.10.2023 pronunțate de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la reaua-credință, Înalta Curte constată că reaua-credință și, în general, vinovăția ca latură subiectivă a abaterii disciplinare nu pot fi disociate de latura obiectivă și analizate în abstract și de plano raportat la o împrejurare de fapt ca atare; cât timp latura obiectivă a abaterilor disciplinare din prezenta cauză este diferită de cea a abaterilor constatate în hotărârea anterioară a Secției, nu se poate reține efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei anterioare a Completului de 5 judecători cu privire la reaua-credință.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, instanța de recurs a reținut că, prin considerentele hotărârii recurate, Secția pentru judecători în materie disciplinară a prezentat în mod detaliat și explicit faptele, astfel cum au rezultat din interpretarea întregului material probator administrat, reținând încălcarea obligațiilor profesionale și urmările acestei încălcări, constatând în mod corect incidența art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022. În ceea ce privește existența elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, Înalta Curte a constatat că aspectele invocate prin motivele de recurs sunt contrazise de actele și lucrările dosarului.

Astfel, relativ la existența faptelor reținute în sarcina recurentei judecător, se reține că instanța de disciplină a făcut o apreciere corectă și completă a materialului probator administrat nemijlocit, ca și a celui rezultat în faza cercetării prealabile. Situația de fapt, în mod just stabilită, a rămas neschimbată în recurs și a reliefat clar conduita ilicită, vinovăția, rezultatul prejudiciabil și legătura de cauzalitate; de altfel, recurenta însăși nu neagă în totalitate săvârșirea faptelor, acordând însă propria ei semnificație acestora, motivând că prin modul în care s-a adresat procurorului voia să lămurească conținutul cererii formulate de acesta.

Comportamentul recurentei judecător față de procuror, concretizat prin folosirea în special a unui ton neadecvat, iritant și nervos a fost, în mod corect, apreciat ca fiind incompatibil cu onoarea și demnitatea profesiei de magistrat, fiind depășite limitele unui comportament admis, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022.

Ca atare, se impune a se considera că atitudinea și comportamentul în discuție, sub aspectul laturii obiective, întrunesc cerințele prevăzute de textul legal incriminator mai sus menționat; nu se poate reține o nerespectare a regulilor procedurale sau o interdicție formală adresată procurorului de a formula concluzii orale, ci faptul că, prin modalitatea incisivă și intimidantă de comunicare, judecătorul a determinat blocarea interacțiunii cu participantul la ședință, care a perceput întrebările ce îi erau adresate ca fiind agresive și nu a mai continuat susținerea punctului său de vedere.

Din punct de vedere subiectiv, deși nu a urmărit activ producerea vătămării participantului la proces (procurorul) prin renunțarea acestuia la continuarea susținerii orale a cererii formulate ca urmare a unei reacții emoționale create de situația dată, a acceptat producerea acestei consecințe prin declararea ca închise a dezbaterilor și luarea cauzei în pronunțare, deși era evident că procurorul în cauză renunțase la a mai susține oral ceea ce era cuprins în cererea dedusă judecății doar ca urmare a modalității incisive de comunicare abordate de instanță.

Referior la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, instanța de recurs a apreciat ca fiind întemeiată susținerea părții recurente cu privire la faptul că a solicitat procurorului de ședință, în mod expres să precizeze finalitatea utilizării unei noi căi procedurale, în discutarea unei chestiuni de drept care fusese deja tranșată definitiv, de către același complet de apel, printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, la a cărei motivare recurenta a făcut referire. Așadar, instanța a constatat că doamna judecător a făcut chiar aplicarea dispozițiilor art. 388 alin. (4) C. proc.

pen., care permit ca președintele de complet să întrerupă dezbaterea, atunci când nu este lămurit cu privire la limitele sesizării, în condițiile în care instituția contestației la executare (obiectul dosarului nr. x/2/2022) se referă, în mod strict, doar la aspecte ivite în cursul executării și, tocmai din acest motiv, i-a solicitat procurorului de ședință precizări cu privire la actul de sesizare. Instanța de recurs a reținut că, în cauză, nu există dovezi din care să rezulte că recurenta a aplicat cu rea-credință legea, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări, respectiv că a urmărit sau acceptat prejudicierea vreuneia dintre părțile implicate, situație în raport de care nu este îndeplinită nici latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022.

Având în vedere cele prezentate anterior, Înalta Curte a apreciat că nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare a recurentei A. pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022. În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța a apreciat, urmare a înlăturării uneia dintre abaterile disciplinare reținute, că se impune reindividualizarea acesteia; la individualizarea acesteia, s-au avut în vedere toate particularitățile cauzei și s-a apreciat că sancțiunea „avertisment” este proporțională. Contestația în anulare Împotriva deciziei pronunțate de Completul de 5 judecători, recurenta a formulat contestație în anulare. În motivarea căii extraordinare de atac, recurenta a indicat art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc.

civ., susținând că instanța nu a analizat î n mod efectiv toate motivele de recurs invocate prin oferirea unei argumentații proprii, limitându-se să redea conținutul întâmpinării depuse de intimata Inspecția Judiciară. Susține chiar recurenta că examinarea în grad de jurisdicție trebuie să ofere răspunsuri nu neapărat în detaliu la fiecare susținere, ci acoperitoare și coerente, care să privească esența chestiunii de drept. În concret, a arătat că instanța de recurs nu a analizat în mod efectiv, cu propriile argumente, cazurile de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. Astfel, prin recurs a invocat excepția nulității absolute a procesului-verbal de sesizare din oficiu, a rezoluțiilor de începere a cercetării disciplinare și de exercitare a acțiunii disciplinare cu toate actele subsecvente, efecte ale lipsei unei reglementări legale și convenționale a procedurii disciplinare precum și ca efecte ale încălcării noii legi.

Contestatoarea a detaliat și a reamintit susținerile pe care le-a făcut în recurs și a redat pasaje din motivarea instanței de recurs prin care aceasta a răspuns, criticând modalitatea în care instanța le-a respins, a arătat că este greșită reținerea că normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție ar fi fost emise în baza vechilor reglementări primare cu referire la art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, care prevede că normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară se aprobă de către inspectorul șef prin regulament. Or, în cazul normelor pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul nr. 51/2021 al inspectorului-șef, acestea se referă la norme.

A apreciat contestatoarea că procedura disciplinară reglementată de Legea nr. 317/2004 care se completa cu Codul de procedură civilă face ca normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție să aibă un fundament nelegal situat în afara legislației naționale și în contra Convenției, câtă vreme se făcea referire doar la legi și regulamente, iar nu la norme. Așadar, nu este corect cum a reținut instanța și anume că Decizia nr. 219/2021 a Curții Constituționale a stabilit că este constituțională modalitatea de emitere prin regulament a normelor, pentru că această decizie se referă la un regulament anterior care a fost emis de plenul Consiliului Superior al Magistraturii iar nu de un ordin emis de inspectorul-șef; în concluzie, nu se poate constata legalitatea vechilor norme de efectuare a lucrărilor de inspecție judiciară raport cu noua legislație cum greșit a reținut instanța disciplinară.

Contestatoarea a mai susținut că instanța de recurs nu a răspuns la aceste susțineri, ci doar a copiat părți din întâmpinarea depusă de intimat Inspecția Judiciară. În ceea ce privește nulitatea absolută a rezoluției nr. (...)/2023 de exercitare a acțiunii disciplinare , contestatoarea a susținut în recurs că trebuie avută în vedere Legea nr. 305/2022, întrucât procedura anterioară s-a aplicat doar până la 16 martie 2023, până când Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii avea obligația să adopte noile reglementări în materia procedurii disciplinare.

Întrucât această obligație nu a fost respectată în perioada 16 martie 2020 - 30 mai 2023 (perioadă în care a fost emisă și rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare) trebuiau aplicate norme procedurale din legea specială care se completau cu Codul de procedură civilă; ca urmare actele de efectuare a cercetării disciplinare din această perioadă nu puteau fi întemeiate pe dispozițiile vechilor norme. Această susținere din recurs a fost combătută cu argumentele Inspecției Judiciare copiate din întâmpinare și nu printr-un raționament propriu. În ceea ce privește excepția nulității absolute a cercetării disciplinare prin lipsa procesului-verbal de finalizare a cercetării disciplinare prealabile, instanța disciplinară nici măcar nu a știut să răspundă la această chestiune, astfel încât a negat existența dispozițiilor legale și anume art. 47 alin. (7) din Legea nr. 305/2022 și a arătat că s-ar aplicat dispozițiile art. 6 din vechea normă.

Referitor la procesul-verbal pe care îl întocmește inspectorul judiciar la finalizarea cercetării disciplinare, contestatoarea a susținut că acest înscris de care face vorbire trebuie întocmit chiar și în lipsa magistratului, întrucât constituie un act de finalizare a procedurii disciplinare de la care curge termenul de 30 de zile pentru exercitarea acțiunii disciplinare și este obligatoriu, cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 305/2022; acest motiv de recurs a fost respins fără o argumentație proprie și cu pasaje din întâmpinarea depusă de intimata Inspecția Judiciară. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. referitor la încălcarea dispozițiilor procedurale nu a fost analizat în mod efectiv; circumscris acestui motiv de recurs, a invocat excepția nulității absolute a sesizării în baza referatului din data de 16 noiembrie 2022 privind propunerea de sesizare din oficiu.

Cu privire la acest aspect, a solicitat să se constate că referatul întocmit are la bază probe culese în timpul cercetării disciplinare și anume ascultarea și transcrierea ședinței de judecată în legătură cu care i-au fost imputate diverse aspecte din 24 martie 2022, dar înregistrarea ședinței de judecată respective a fost trimisă inspectorului judiciar pentru altă lucrare; cu privire la transcrierea dezbaterilor din respectiva ședință de judecată acestea au fost întocmite de grefier și nu sunt datate; deci nu se poate stabili cu certitudine data la care aceste probe au fost culese și anume dacă data este înainte sau după finalizarea cercetării disciplinare. În procesul-verbal întocmit în data de 15 noiembrie 2022 nu se detaliază probele tocmai pentru a acoperi această lipsă.

Raportat la toate aceste aspecte, contestatoarea a susținut că probele au fost culese după finalizarea cercetării disciplinare, respectiv în data de 16 noiembrie 2022, la aceste susțineri distanța de disciplină din nou nu a răspuns ci a făcut referire la dispoziții normative care nu se aplică, cum ar fi art. 13 alin. (3) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție. Recurenta mai invocat și nulitatea absolută a referatului din data de 16 noiembrie 2022 ce se referă la propunerea de sesizare din oficiu care nu avea semnăturile tuturor, adică ale autorului inspectorului-șef directorul direcției de inspecție judiciară, iar instanța disciplinară în motivare face referire la existența unui exemplar semnat la filele 99 și 100, care însă nu este identificat prin număr.

Acest înscris nu a fost depus de Inspecția Judiciară împreună cu dosarul disciplinar, iar în cursul cercetării judecătorești a fondului în data de 14 februarie 2024 a apărut pur și simplu, semnat, fără ca Inspecția Judiciară să ofere explicații cu privire la motivul depunerii înscrisului semnat abia după momentul contestării acestuia; în aceste condiții, susține contestatoarea că există o suspiciune rezonabilă că această nulitate absolută a fost acoperită prin semnarea ulterioară. De altfel, când a primit la dosar exemplarul semnat, și instanța disciplinară a explicat pe larg că ar fi fost valabil și fără semnătură.

Nu a fost analizat în mod efectiv nici cazul de casare prevăzut de pct. 5 din Codul de procedură civilă, care se referă la încălcarea de către instanța disciplinară a dispozițiilor procedurale a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și anume acest proces-verbal din 16 decembrie 2022 nu conține elementul esențial: data la care a fost încheiat, pentru că lucrarea a fost înregistrată în registrul lucrărilor de inspecție abia la data de 6 decembrie 2022, deci la 20 de zile de la propunerea privind sesizarea din oficiu. Nici Inspecția Judiciară și nici instanța disciplinară nu au oferit vreun motiv pentru care a existat această întârziere, pe care recurenta o suspicionează ca fiind datorată păstrării până la momentul potrivit a lucrării ca să fie direcționată unui anume inspector judiciar, aspecte ce nu au fost analizate de instanța disciplinară.

Nu a fost analizat acest motiv de casare nici din perspectiva încălcării de către instanța disciplinară a dispozițiilor procedurale și anume excepția nulității absolute a sesizării prin încălcarea procedurii de citare și a dreptului la apărare; așa cum a susținut recurenta, în perioada 16 martie 2023 - 30 mai 2023, când a fost dispusă exercitarea acțiunii disciplinare toate actele sunt lovite de nulitate absolută pentru că nu se luaseră măsuri pentru adoptarea noilor reglementări în materia procedurii disciplinare.

Contestatoarea a fost suspendată din funcție în data de 19 decembrie 2022, iar comunicarea rezoluției de începere a cercetării disciplinare s-a făcut în baza art. 25 alin. (1) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobat prin Ordinul nr. 51/2021, care nu mai erau în vigoare, iar comunicările s-au făcut la sediul Curții de Apel X, în ciuda faptului că era cunoscut faptul că recurenta nu mai avea acces la biroul ei, fiindu-i schimbate yalele de la ușă. De altfel, la 2 mai 2023 președintele Curții de Apel a arătat că nu se însușește calitatea de agent procedural, solicitând ca pe viitor să nu se mai trimită comunicări la sediul instanței. Ca urmare, invitația la audiere emisă în 10 mai 2023 i-a parvenit contestatoarei pe data de 30 mai, iar rezoluția de exercitare ar fi luat cunoștință la 28 august 2023, când a fost afișată la domiciliu.

Contestatoarea face referire la art. 47 alin. (1) din Legea 305/2022, susținând că în interpretarea art. 25 alin. (8), cercetarea disciplinară se poate efectua în lipsă în situația în care există posibilitatea depășirii termenelor din cauza neprezentării în mod repetat a magistratului sau imposibilității repetate de îndeplinire a procedurii de comunicare: ca urmare, susține contestatoarea, nu a fost legal citată în dosarul disciplinar pentru că inspectorul judiciar a emis o unică invitație care nu i-a parvenit din motive mai presus de voința sa. În consecință, procesul-verbal de constatare a neprezentării este nul, iar această nulitate atrage după sine nelegalitatea sesizării instanței disciplinare.

A mai arătat că instanța disciplinară nu ar fi analizat efectiv motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la principiul non bis in idem , recurenta apreciind că instanța disciplinară s-a pronunțat anterior asupra vinovăției sale, în comiterea abaterii disciplinare, atât asupra dezbaterilor cât și pronunțării soluției în dosarul nr. x/20/2022. Asupra acestor chestiuni, instanța de recurs a motivat superficial, omițând să analizeze incidența art. 430 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia există autoritate de lucru judecat în cazul unei hotărâri definitive, prin care s-a soluționat în tot sau în parte fondul procesului ori prin care s-a statuat asupra oricărui incident.

În concret, contestatoarea a învederat că a invocat autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 232/30.X.2023 a Înaltei Curți de Casație - Completul de 5 judecători, din Dosarul nr. x/1/2023, cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s), teza I-a din Legea nr. 303/2022, și puterea de lucru judecat în ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022. Instanța de recurs anterioară, având în vedere întreaga situație de fapt, care include nu doar măsurile procedurale, ci și conduita manifestată, în calitate de președinte al completului de apel în Dosarul nr. x/2/2022, a constatat că nu a fost comisă nici o abatere disciplinară.

În consecință, aceeași situație de fapt, examinată în mod definitiv, din care nu rezultă că a fost comisă vreo abatere disciplinară, nu mai poate fi suspusă unei a doua analize, pe considerentul că a mai fost reținută o abatere disciplinară suplimentară. Cu privire la această susținere, instanța de recurs s-a limitat să redea în considerente pasaje din întâmpinarea depusă de intimată, fără o analiză proprie. Contestatoarea a detaliat situația de fapt, așa cum a fost analizată în dosarul ce a avut ca obiect recursul împotriva hotărârii de sancționare disciplinară. A făcut referire și la abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 305/2022, apreciind că atitudinea sa a fost una în limitele profesiei.

A solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei, respingerea ca nefondat a recursului declarat împotriva Încheierii de ședință din data de 11.X.2023 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară, din Dosarul nr. xJ/2023, admiterea recursului împotriva Hotărârii nr. (...)/J/4.lll.2024 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară, din Dosarul nr. x/J/2023, precum și a cererii de intervenție accesorie, formulată de Asociatia „X”, casarea, în totalitate, a hotărârii instanței disciplinare și, rejudecând, pe fond, admiterea excepțiilor de nelegalitate invocate și anularea acțiunii disciplinare, sau respingerea a acțiunii disciplinare, constatând autoritatea de lucru judecat în raport cu abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022, și, ca neîntemeiată, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 271 lit. b) din Legea nr. 303/2022.

Apărările părților Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea căii extraordinare de atac, ca nefondată. Sub pretextul neanalizării apărărilor invocate, contestatoarea impută, de fapt, instanței că nu a lămurit chestiunile de fapt, urmărind să supună judecății în contestația în anulare aspecte ce țin de fondul cauzei, și nu aspecte de ordin formal din hotărârea atacată, și care presupun o reapreciere asupra modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente prin prisma probatoriului administrat; în aplicarea art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., o astfel de analiză excedează limitelor căii extraordinare de atac, în cadrul căreia instanța nu procedează la o nouă judecată ori la examinarea legalității și temeiniciei hotărârii atacate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Aspecte generale Contestația în anulare, cale de atac extraordinară, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) C. proc. civ., potrivit cărora: „(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.” Contestația în anulare poate fi exercitată numai pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, fără a presupune o analiză în privința temeiniciei soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății.

În egală măsură, contestația în anulare nu deschide nici calea unei noi evaluări a probatoriului, care să conducă la o nouă stabilire a situației de fapt sau la incidența altor prevederi legale. În egală măsură, prin intermediul contestației în anulare nu se poate tinde la reconsiderarea raționamentului juridic al instanței de recurs, astfel cum a fost acesta structurat în decizia atacată, nici la substituirea unor noi concluzii cu privire la temeinicia hotărârii atacate sau incidența altor prevederi legale. În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina deschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai cu scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că statele pot institui căi extraordinare de atac pentru corectarea unor erori procedurale sau de drept de o gravitate particulară, însă aceste căi nu pot fi utilizate ca un nou recurs pe fond și nici ca un mijloc de a obține o rejudecare integrală a cauzei. Curtea a statuat că redeschiderea unei proceduri civile definitiv soluționate trebuie să fie justificată doar de circumstanțe esențiale și imperative, iar nu de simpla nemulțumire față de modul în care instanțele au interpretat și aplicat legea ori au apreciat probele.

(a se vedea, mutatis mutandis , Bochan c. Ucrainei și Moreira Ferreira c. Portugaliei. Sintetizând expunerea motivelor contestației în anulare declarate în cauză, Înalta Curte constată că, în principal, criticile formulate de contestatoare se circumscriu cazului prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., susținându-se că instanța de recurs ar fi omis să cerceteze toate motivele de casare invocate prin cererea de recurs. Delimitarea strictă a cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. Referitor la motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., acesta vizează neexaminarea unor motive de recurs, așa cum acestea sunt reglementate la art. 488 C. proc.

civ. și sancționează cu retractarea hotărârii numai omisiunea de cercetare a acestor motive de casare, iar nu și a argumentelor de fapt și de drept care le susțin și care reprezintă elementele silogismului judiciar care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. În sensul celor expuse, sunt edificatoare considerentele Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (de exemplu, hotărârile pronunțate în cauzele Perez împotriva Franței și Van der Hurk împotriva Olandei), iar noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare (de exemplu, hotărârile din cauzele Helle împotriva Finlandei și Albina împotriva României).

De asemenea, Curtea Europeană Drepturilor Omului s-a pronunțat în numeroase cauze referitor la obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile, reținând că art. 6 § 1 din Convenție impune instanțelor naționale obligația de a proceda la un examen efectiv al susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă prezentate de părți, dar nu le obligă să răspundă în mod detaliat fiecăruia dintre argumentele acestora (Ruiz Torija împotriva Spaniei, Hiro Balani împotriva Spaniei); astfel, ceea ce se cere este ca instanțele să examineze problemele esențiale ale cauzei și să își motiveze soluția în mod suficient pentru a permite părților să îi înțeleagă fundamentul. Cu referire la motivul de contestație în anulare întemeiat pe art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc.

civ., contestatoarea a relevat omisiunea instanței de recurs de a cerceta mai multe motive pe care susține că le-a dezvoltat în memoriul de recurs. Înalta Curte subliniază, în verificarea acestei susțineri, ca necesar să se facă distincție între motivele de nelegalitate și argumente, căci, astfel cum s-a arătat, textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare dintre cele prevăzute expres și limitative de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar nu argumente de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de amplu ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de casare pe care se sprijină . Procedând la analiza deciziei atacate, în limitele impuse de temeiul juridic al căii extraordinare de față, se constată că motivarea hotărârii judecătorești conține o amplă analiză a argumentelor relative la aspectele de nelegalitate și netemeinicie privind procedura disciplinară.

În concret, Înalta Curte reține că la data de 29 martie 2024, A. a formulat recurs amplu motivat împotriva încheierii din 11 octombrie 2023 și a Hotărârii nr. (...) din 4 martie 2024, ambele pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru judecători în materie disciplinară, în dosarul nr. x/J/2023. Prin hotărârea a cărei anulare se solicită, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat împotriva încheierii din 11 octombrie 2023 și a admis recursul împotriva hotărârii de sancționare, pe care a casat-o parțial, respingând acțiunea disciplinară privind abaterea prevăzută de art. 271 lit. s) teza I din Legea nr. 303/2022, ca neîntemeiată și a aplicat sancțiunea avertismentului pentru abaterea de la art. 271 lit. b) din aceeași lege, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii.

Printr-o amplă și complexă motivare, instanța de recurs a analizat susținerile recurentei, argumentele aduse de aceasta în susținerea nelegalității și netemeiniciei hotărârii disciplinare au fost sistematizare de instanță și grupate pe categorii de principii și instituții de drept substanțial sau procesual. Această sistematizare/grupare a argumentelor recurentei de către instanță nu poate fi interpretată ca o cenzurare a raționamentului autorului căii de atac sau o limitare a acestora; măsura are ca scop sistematizarea tuturor criticilor în așa fel încât, pe de-o parte, să fie subsumate motivului de casare pe care se sprijină, iar pe de altă parte, considerentele instanței să fie clare și ușor de urmărit de către părți.

Înalta Curte reține, din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, ceea ce înseamnă că instanța învestită cu soluționarea unei cereri se bucură de deplină libertate în modalitatea în care își structurează considerentele, cu condiția esențială să examineze și să răspundă tuturor criticilor formulate, în cazul recursului, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În concret, instanța are libertatea de a sistematiza argumentele părților, de a le grupa pe teme sau pe motive de casare și de a răspunde prin considerente comune unor susțineri convergente, fără ca această tehnică de motivare să poată fi calificată, prin ea însăși, drept o omisiune de analiză, atâta vreme cât rezultă că problemele esențiale au fost efectiv examinate.

Aplicând aceste considerații teoretice cauzei, instanța reține că ceea ce se reproșează instanței de recurs este că nu ar fi analizat, în mod efectiv și cu argumente proprii, cazurile de casare invocate de recurentă, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Cu privire la excepția nulității absolute a sesizării din oficiu și a cercetării disciplinare Astfel, contestatoarea a arătat că, prin recurs, ar fi invocat, pe fond, excepția nulității absolute a sesizării din oficiu și a cercetării disciplinare , susținând că acestea s-au întemeiat exclusiv pe Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție aprobate prin Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 51/14.06.2021, norme care, în opinia sa, ar fi contrare dreptului Uniunii Europene, astfel cum acesta a fost interpretat prin hotărârea CJUE din 11 mai 2023 în cauza C-817/21 (R.I./Inspecția Judiciară și N.L.).

Contestatoarea susține că instanța de recurs nu ar fi analizat în mod efectiv aceste susțineri, limitându-se la a relua, în esență, argumentele intimatei Inspecția Judiciară cuprinse în întâmpinare. Deși a respins aceste susțineri, instanța a reținut în mod greșit că normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție ar fi fost emise în baza vechilor reglementări primare cu referire la art. 65 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, care prevede că normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție judiciară se aprobă de către inspectorul șef prin regulament; de asemenea, raționamentul prezentat de instanță nu ar fi fost unul propriu, ci preluat din întâmpinarea depusă de intimată Analizând aceste susțineri, Înalta Curte remarcă, pentru început, că instanța de recurs a examinat în mod explicit acest motiv de casare, în cuprinsul secțiunii dedicate criticilor privind temeiul normativ al sesizării din oficiu și al cercetării disciplinare (pct. II.

2 din decizia recurată), făcând referire expresă la hotărârea CJUE din 11 mai 2023 în cauza C-817/21. Considerentele instanței de recurs au înlăturat motivat argumentele recurentei, reținând, în esență, că hotărârea CJUE menționată analizează compatibilitatea cu dreptul Uniunii a sistemului normativ și instituțional în cadrul căruia însuși inspectorul-șef este vizat de proceduri disciplinare, sub aspectul concentrării în mâinile sale a unor competențe decizionale susceptibile să împiedice declanșarea și desfășurarea efectivă a acelor proceduri. Or, prezenta cauză nu privește declanșarea unei proceduri disciplinare împotriva inspectorului-șef, ci legalitatea unor acte de sesizare și de cercetare disciplinară îndreptate împotriva contestatoarei, astfel încât nu se poate deduce, în mod automat, nulitatea normelor interne în discuție pe temeiul hotărârii CJUE.

Totodată, instanța de recurs a analizat raportul dintre vechile norme interne, adoptate sub imperiul Legii nr. 308/2022 (respectiv Legea nr. 304/2004, Legea nr. 303/2004), și noile dispoziții ale Legii nr. 305/2022 și Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, explicând de ce nu se poate reține, în speță, o situație de vid legislativ sau de neaplicare a normelor primare, cu consecința nulității actelor de sesizare și de cercetare disciplinară. Contestatoarea a redat pasaje din memoriul de recurs și a criticat în concret, punctual, considerentele hotărârii din recurs, expunând o argumentație proprie și criticând în realitate raționamentul instanței de recurs, urmărind să pună în discuție modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente prin prisma probatoriului administrat, analiză ce nu se poate face în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Prin urmare, n