- Dosarul nr.
- 3ra-725/23
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 octombrie 2026
- Părțile
- Daniliuc Valentina vs Casa Nationala de Asigurari Sociale
- Pe scurt
- Recursul depus până la 1 septembrie 2023. Temeiurile recursului nu se încadrează în prevederile art.246 din Codul administrativ
3ra-725/23 — Privind anularea actului administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil,
ÎNCHEIERE
cu privire la inadmisibilitatea recursului depus de către Casa Națională de Asigurări Sociale, în acțiunea în contencios administrativ înaintată la cererea de chemare în judecată depusă de către Valentina Daniliuc împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale privind anularea actului administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil, împotriva hotărârii din 07 iunie 2023 a Curții de Apel Chișinău, (Dosarul nr. 3ra-725/23 PIGD 2-21043005-01-3ra-03072023) Recursul depus până la 1 septembrie 2023. Temeiurile recursului nu se încadrează în prevederile art.246 din Codul administrativ (în vigoare până la 1 septembrie 2023). Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, jud. L. Holevițcaia Curtea de Apel Chișinău, jud. V. Negru, E. Palanciuc, I. Dutca 07 octombrie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Diana Stănilă, Președinte, Gheorghe Stratulat Ana Cucerescu, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 23 martie 2021, Valentina Daniliuc a depus acțiune în contencios administrativ, concretizată ulterior, împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale prin care a solicitat: - anularea deciziilor CTAS din 23 septembrie 2020 și din 28 februarie 2021 ca fiind ilegale în partea ce ţine de excluderea din stagiul general de muncă a perioadelor în care Valentina Daniliuc şi-a făcut studiile la Tehnicul de Merceologie secţia de zi şi perioada de timp care a activat în cadrul Institutului de Menegment a Pieţii în anul 1996-1997; - emiterea unei hotărâri prin obligarea CTAS Rîşcani privind reexaminarea şi recalcularea pensiei pentru limita de vârsta din 01 ianuarie 2020, data la care CTAS Rîşcani era obligată din oficiu să efectueze calculele de rigoare conform legii sau cel puțin din momentul depunerii cererii de solicitare a reexaminări din 29 ianuarie 2020; - încasarea prejudiciului moral în sumă de 10.000 (zece mii) lei (f.d.2-10, 105-115, col.I).
În motivarea acțiunii Valentina Daniliuc a indicat că, la cererile repetate adresate de către CTAS în anii 2019 și 2020 cu privire la includerea în stagiul general de muncă a perioadei de cotizare ca angajată în CCL-19 şi SRL „Cejegov” în anii 01 ianuarie 1998 şi 01 ianuarie 2002, i-a fost refuzată neîntemeiat sub diferite pretexte precum că în dările de seamă la serviciu fiscal s-a strecurat o eroare cu privire la contul personal şi din aceste motive toate persoanele care au activat în această întreprindere nu se va face recalcul.
Reclamanta a indicat că, la 29 ianuarie 2020, CCL-19 a depus cerere în adresa Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Rîşcani cu privire la restabilirea REV-5 pe anii 1999-2000, pentru toţi angajații în baza declarației BASS-4 privind calcularea şi achitarea cotelor de asigurare socială a angajaților şi declarație IAL privind achitarea impozitelor la serviciu fiscal de stat.
Prin actul de verificare al CCL-19 din 27 februarie 2020 s-a constatat că „sumele totale ale fondului de retribuire a muncii şi a contribuţiilor de asigurări sociale din declarațiile persoanelor asigurate REV-5, coincid cu datele din dările de seamă BASS-4 pentru tr.(4) anului 1999 şi BASS-4 pentru tr.(2) a anului 2000. În urma contrapunerii datelor din declaraţiile REV-5 pentru anul 1999 cu datele din documentele de evidenţă contabilă nu s-au constatat diferenţe. Totodată, în lista declaraţiilor REV-5 pentru anul 1999 a fost inclusă declaraţia pe numele Scribii Valentina, cu suma totală a fondului de retribuire a muncii de 840, 00 lei, pe numele căreia nu a fost 1 declarată suma venitului în nota de informare IAL pentru anul 1999. Prin urmare din lista declaraţiilor REV-5 pentru anul 1999 a fost omisă declaraţia pe numele Jurovscaia Ecaterina, (declarată la data de 04 aprilie 2005) cu suma venitului de 840,00 lei conform notei de informare IAL pentru anul 1999.În declarațiile REV-5 pentru anul 2000 sumele fondului de retribuire a muncii şi a contribuțiilor de asigurări sociale pentru lunile ianuarie - iunie 2000 coincid cu datele din borderourile de evidenţă a retribuţiilor. Din motivul lipsei dărilor de seamă BASS-4 pentru trimestrul (3) şi (4) a anului 2000, calculele salariale pentru lunile august - septembrie anului 2000 nu au fost reflectate în declarațiile persoanelor asigurate REV-
În borderourile de evidenţă pe anul 2000 a fost inclusă declarația pe numele Sclipii Valentina (lipsește în Nota de informare IAL pentru anul 1999). Totodată, conform informaţiei parvenite de la Serviciul Fiscal de Stat de către CCL-19, pentru anul 2000 nu a fost depusă Nota de informare IAL. Astfel, declaraţiile persoanelor asigurate REV-5 prezentate de către CCL- 19 pentru anul 1999 pot fi acceptate doar după înlocuirea declaraţiei pentru Scripii Valentina cu declaraţia Jurovscaia Ecaterina. Declaraţiile persoanelor asigurate REV-5 pentru anul 2000 nu pot fi acceptate din cauza lipsei documentelor confirmative.” 5. Astfel, reclamanta a expediat în adresa CTAS şi CNAS mai multe cereri însoţite de înscrisuri şi alte acte în original, care justifică faptul că, din 01 ianuarie 1998 şi până la 01 ianuarie 2002, a fost angajată în cadrul CC-19 şi SRL „Cejegov” pe numele ei s-au achitat regulat contribuţiile sociale la CNAS.
Prin urmare, răspunsul CNAS privind refuzul includerii perioadei de cotizare pe anii 1998-2001 în stagiul general de muncă, este o încălcare flagrantă a drepturilor omului cu privire la o pensie echitabilă şi proporţională perioadei în care a contribuit la bugetul asigurărilor sociale. Motivarea CNAS precum că exista o eroare cu privire la un alt angajat în aceasta întreprindere CCL-19, este ilegal, deoarece Valentina Daniliuc nu are nici o tangenţă cu Scripii Valentina - (persoana necunoscută introdusă la dările de seamă la organele fiscale, eroare comisa de aceste organe).
Mai mult ca atât, aceasta eroare mecanică comisă de către Serviciul Fiscal de Stat privind includerea unei persoane străine Scripii Valentina în dările de seamă IAL, la solicitarea CCL -19, a fost corectată în forma IAL şi ulterior pe aceasta cale a informat CNAS şi CCL-19.
Reclamanta a susținut că toate răspunsurile eronate şi formale expediate acesteia, pe marginea erorii mecanice în legătură cu Scripii Valentina, au fost corectate la interpelările CCL-19 de către serviciul Fiscal de Stat. Astfel, refuzul CNAS de a întreprinde măsurile de rigoare conform legislaţiei în vigoare cu privire la includerea perioadei de cotizare descrise supra în stagiul general de muncă, este unul abuziv. Or, aceasta prin solicitările sale în baza înscrisurilor anexate, urmărește un interes personal şi nu reprezintă interesele 2 Valentinei Scripii. Aceasta din urmă, este o altă persoană care a activat în cadrul aceleiași întreprinderi CCL-19. Mai mult ca atât, eroarea mecanica a fost comisă şi reparată de către organele fiscale şi această eroare nu are nici o legătură cu CNAS, deoarece dările de seamă s-au efectuat în cuantum deplin în adresa persoanelor asigurate.
În opinia reclamantei deciziile CNAS din 23 februarie 2021 şi CTAS din 15 decembrie 2020 privind reexaminarea pensiei pentru limita de vârsta în privința Valentinei Daniliuc sunt ilegale, eronate şi neîntemeiate care contravin normelor legale, din motiv că CNAS a aplicat eronat prevederile Legii nr.156-XIV din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii, susținând că în loc să aplice art.33 alin.(1) şi (41, 42) a aplicat art.53.
În acest sens a indicat că, revocând decizia de stabilire a pensiei din anul 1997 a exclus din stagiul de cotizare, anii de studii din Tehnicul de Merceologie secţia de zi, anii 1958-1962, incluși în baza Legii nr.437 din 27 decembrie 1990.
De asemenea, în ultimul răspuns expediat, CNAS face referire la faptul că din stagiul general de cotizare a Valentinei Daniliuc de 38 ani şi 04 luni au fost excluse perioadele în care şi-a efectuat studiile la Tehnicul de Merceologie secţia de zi şi de asemenea a fost exclus 1 (unu) an, perioada de timp care a activat în cadrul Institutului de Management a Pieţii în anul 1996.
Valentina Daniliuc a susținut că, excluderea anului 1996 din stagiul general de cotizare constituie o ilegalitate, contrar articolelor 146,147 din Codul administrativ şi art.33 din Legea nr.156/1998, comisă de CNAS, deoarece, în carnetul de muncă este indicat că aceasta a fost angajată în Întreprinderea de Stat Institutul de Management a Pieţii și respectiv s-au achitat contribuţiile sociale. În aceste împrejurări, la momentul ieșirii la pensie în anul 1997, anul 1996 a fost inclus în stagiul general de cotizare, iar în luna 10.2020, după 23 de ani, CNAS unilateral, abuziv, şi ilegal a exclus aceasta perioadă.
Reclamanta a considerat că CTAS în decizia privind reexaminarea pensiei face corectările de rigoare constatând că: din data de 15 ianuarie 1998 până la data de 30 septembrie 2001 Valentina Daniliuc a activat concomitent în SRL „Cejegoy” şi CCL-19 cu includerea în stagiul general de cotizare a perioadei de 3,7 ani, constatări incomplete, deoarece la materialele cauzei sunt înscrisuri care demonstrează achitarea contribuțiilor sociale până la data de 01 ianuarie 2002. Printr-un calcul simplu Valentina Daniliuc în anul 1997 a ieşit la pensie cu stagiul general de 38,4 ani şi cumulat cu perioada de 4 ani, care a activat după anul pensionarii 1997, constituie un stagiul general de cotizare de 42,4 ani, însă, prin decizia emisă de CTAS din 15 decembrie 2020, s-a calculat 37,9 ani, stagiul general de cotizare, astfel, necătând că după stabilirea pensiei, a activat 4 ani, stagiul general s-a diminuat cu 07 luni. 3
De asemenea Valentina Daniliuc a menționat că deciziile CNAS Chişinău şi CTAS sect. Rîșcani, sunt neîntemeiate şi neargumentate, contrar prevederilor art.118 alin.(1) din Codul administrativ.
În aceste circumstanțe reclamanta a indicat că prin acţiunile sale ilegale pârâtul i-a provocat un grav prejudiciu moral, manifestat prin retrăiri negative şi suferinţe psihice ce au dus la acutizarea stării de sănătate, precum şi au lipsit-o pe aceasta de dreptul la un trai decent, fiind lipsită de venituri ce ar fi acoperit cel puțin limita minimă de existență a acesteia.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
16. Prin încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Rîşcani din 01 iunie 20222 s-a declarat inadmisibilă acțiunea reclamantei Valentina Daniliuc împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale, în partea încasării prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei (f.d.162-163,vol. I).
Prin hotărârea Judecătoriei Chişinău, sediul Rîşcani din 01 iunie 2022, s-a admis integral acțiunea, s-au anulat decizia din 23 septembrie 2020, emisă de Casa Teritorială a Asigurări Sociale Rîșcani și decizia nr.D-174/21 din 23 februarie 2021, emisă de Casa Națională de Asigurări Sociale, în partea excluderii din stagiul general de muncă a perioadelor în care reclamantă, și-a făcut studiile și a activat în cadrul „Институт рынка и маркетинга”. S-a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să emită un act administrativ individual favorabil de stabilire și de achitare în beneficiul reclamantei Valentina Daniliuc a pensiei pentru limită de vârstă, cu includerea respectivelor perioade, de la data depunerii cererii – 16 septembrie 2020 (f.d.164, 178-185, vol.I).
La data de 23 iunie 2022, Casa Națională de Asigurări Sociale a declarat apel nemotivat, ulterior motivat împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând admiterea cererii de apel, casarea hotărârii Judecătoriei Chişinău, sediul Rîşcani din 01 iunie 2022, cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii (f.d.168-169, vol.I).
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
19. Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 07 iunie 2023 a respins cererea de apel înaintată de Casa Națională de Asigurări Sociale, a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 01 iunie 2022.
Instanța de Apel Chișinău, reținând prevederile art.2 alin.(1), art.5 alin.(1), art.7 alin.(1), art.8 alin.(1) și (2), art.33, art.50, art. 51 alin.(1) și (2), art.53 alin.(1) din Legea nr.156/1998 privind sistemul public de pensii, art.9 art.36 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr.489/1999 (în vigoare în redacția la momentul adresării reclamantei cu privind reexaminarea pensiei), precum și pct.68, pct. 69 și pct.78 din Regulamentul cu privire la modul de calculare şi confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 165/2017, a 4 concluzionat că pretenția cu privire la obligarea Casei Naţionale de Asigurări Sociale de a include în stagiul perioada de studii la „Молдавский торговокооперативный техникум”, este întemeiată, deoarece prevederile art.43 lit. e) din Legea nr. 437/1990 în vigoare la data stabilirii pensiei intimatei la 21.04.1997, prevedea că, la calcularea vechimii în muncă se ia în considerare de asemenea: e) studiile în şcolile din sistemul rezervelor de muncă de stat şi al învăţămîntului tehnico-profesional, în instituţiile de învăţămînt superior şi mediu de specialitate, în aspirantură, doctorantură şi în secundariatul clinic şi în alte şcoli şi instituţii de învăţămînt pentru pregătirea cadrelor.
Instanța de apel a menționat că odată ce a fost luat în calcul inițial perioada de studii la „Молдавский торговокооперативный техникум” la stabilirea pensiei inițiale a intimatei, autoritatea apelantă neîntemeiat a revăzut această situație prin prisma noii legi și i-a scos acest stagiu, or, un drept căpătat legal nu poate fi supus revocării arbitrare, fapt ce duce la nulitatea decizii lor contestate în această parte.
Totodată, instanța de apel a conchis ca fiind întemeiată și pretenția cu privire la obligarea CNAS să includă perioada de activitate în cadrul Institutului de Management a Pieții de la 01 ianuarie 1996-11 februarie 1997, or acest fapt este confirmat prin copia carnetului de muncă al intimatei.
Curtea de Apel Chișinău a respins argumentul precum că, Valentina Daniliuc nu a prezentat probe suplimentare ce ar confirma stagiul de cotizare în cadrul Institutului de Management a Pieții, or, intimata a prezentat probe care confirmă acest fapt, iar faptul că angajatorul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege pentru angajatul întreprinderii, aceste omisiuni nu pot fi imputate și puse în seama intimatei, din care motiv această perioadă urmează a fi inclusă în stagiul de cotizare.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
24. La 21 iulie 2023 Casa Națională de Asigurări Sociale a depus recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu emiterea unei noi hotărâri (f.d.24, vol.II)
În motivarea recursului Casa Națională de Asigurări Sociale a menţionat că instanța de apel nu a verificat totalitate circumstanțelor de fapt și de drept indicat de cererea de apel.
Autoritatea publică recurentă a atras atenția că reexaminarea pensiei pentru limita de vârstă se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nd. 156/1998, iar perioada de studii la „Молдавский торговокооперативный техникум” va putea fi luată în calculul stagiului de cotizare doar după prezentarea documentului confirmativ (diploma) despre absolvirea studiilor superioare.
Totodată a susținut că, perioada de activitate în cadrul Institutului de Management a Pieții de la 01 ianuarie 1996-11 februarie 1997 nu a fost 5 inclusă în calculul stagiului de cotizare deoarece nu au fost achitate contribuțiile de asigurări sociale.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
28. Art. XI alin.(1) și (3) din Legea nr.246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative (modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) statuează că: „(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, cu excepția art.IV, V pct. 1–9 și 11–16 și art.VII, care vor intra în vigoare la 1 septembrie 2023. (3) Recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.”
Art. 191 alin. (5) lit.b) din Codul administrativ stabilește că: „Curtea Supremă de Justiţie soluţionează: b) cererile de recurs împotriva hotărârilor, a deciziilor şi a încheierilor curţilor de apel.”
Articolul 245 alin.(1) și (2) din Codul administrativ (în redacția legii în vigoare până la 1 septembrie 2023) prevedea că: (1) Recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. (2) Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.”
Articolul 246 alin.(1) și (2) lit.a)-f) din Codul administrativ (în redacția legii în vigoare până la 1 septembrie 2023) reglementa că: „(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere. (2) Recursul se declară inadmisibil în special când: a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs; b) recursul este depus în mod repetat; c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită; d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art. 245 alin. (1); e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 245 alin. (2); f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art. 244 alin. (2), art. 233 alin. (1) și (2) și art. 234 alin. (2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de Curtea Supremă de Justiție.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Din sensul art. XI alin.(1) și (3) din Legea nr.246 din 31 iulie 2023 rezultă că legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, cu excepția temeiurilor în baza cărora se vor examina recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Casa Națională de Asigurări Sociale a depus recurs până la data intrării în vigoare a Legii nr.246 din 31 iulie 2023 și anume la 21 iulie 2023, prin 6 urmare recursul va fi examinat în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului.
Referitor la termenul de depunere a recursului, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție atestă că Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei contestate, în ședință publică, la 07 iunie 2023, hotărârea motivată a fost notificată la 27 iunie 2023 (f.d. 233, vol.II).
Prin urmare, recursul nemotivat depus la data de 09 iunie 2023 cu prezentarea motivării la data de 27 iulie 2023 este în termen.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că din analiza prevederilor legale precizate supra rezultă că admisibilitatea /inadmisibilitatea recursului depus până la data de 1 septembrie 2023, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate la art.246 alin.(2) din Codul administrativ, dar urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în fond.
În această ordine de idei, completul de judecată al Curţii Supreme de Justiție reține că Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile curții de apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.
Instanța de recurs notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus.
În consecutivitate, motivarea cererii de recurs depusă de către Casa Națională de Asigurări Sociale în circumstanțele expuse, se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.
În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului autorității publice recurente la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în ordine de apel, în modul în care este garantat de art. 6 §1 al Convenției.
De asemenea, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea 7 cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.
În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39).
La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212- A).
În circumstanțele menționate, instanţa de recurs ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de către Casa Națională de Asigurări Sociale.
Ținând cont de cele expuse şi în temeiul art. 230 și art. 246, alin. (1) din Codul administrativ COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Casa Națională de Asigurări Sociale. Încheierea este irevocabilă. Președinte Diana Stănilă Judecători Gheorghe Stratulat Ana Cucerescu 8