3ra-472/23 — cu privire la anularea actelor administrative, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil

3ra-472/23 — cu privire la anularea actelor administrative, obligarea emiterii actului administrativ individual favorabil (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr.3ra-142/23

2-22155818-01-3ra-25042023

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – L. Holevițcaia

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru

ÎNCHEIERE

31 mai 2023 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva

Judecători Mariana Pitic

Aliona Miron

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Casa Națională de

Asigurări Sociale,

în cauza de contencios administrativ, intentată la acțiunea depusă de către Lucia

Rabei împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale privind anularea actului

administrativ individual defavorabil, obligarea emiterii actului administrativ

individual favorabil,

împotriva deciziei din data de 29 martie 2023 a Curții de Apel Chișinău, prin

care s-a respins cererea de apel înaintată de Casa Națională de Asigurări Sociale, s-a

menținut hotărârea din 30 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

constată:

La 26 octombrie 2022 Lucia Rabei s-a adresat cu acțiune în procedura

contenciosului administrativ împotriva Casei Naționale de Asigurări Sociale, prin

care a solicitat anularea răspunsului CNAS nr.1929/22 din 07 octombrie 2022 privind

respingerea cererii prealabile, anularea deciziei CTAS Rîșcani nr.92/2022/46376 din

30 august 2022 privind refuzul stabilirii pensiei de funcționar public, obligarea Casei

Naționale de Asigurări Sociale, în condițiile legii, să emită actul administrativ

individual favorabil, prin care să includă în stagiul de cotizare perioada 03 aprilie

2000 – 17 mai 2002 în care a activat în calitate de jurist la SA „Fabrica de conserve

din Căușeni” în procedura de lichidare, recunoașterea dreptului la pensie cu statut de

funcționar public, începând cu data de 30 iunie 2022 și repararea prejudiciului moral

cauzat în mărime de 10 000 lei.

În motivarea acțiunii Lucia Rabei a indicat că la 30 iunie 2022 a depus cerere la

CTAS sect. Rîșcani, mun. Chișinău în vederea stabilirii pensiei de funcționar public.

Prin decizia CTAS Rîșcani nr.92/2022/46376 din 30 august 2022 i s-a refuzat în

acordarea pensiei, invocându-se că la data de 01 ianuarie 2017 (la momentul intrării

în vigoare a Legii 290 din 16 decembrie 2016) a realizat un stagiul de cotizare de 28

ani și 5 luni.

Nefiind de acord cu acțiunile organului teritorial de asigurări sociale la 23

septembrie 2022 s-a adresat la Casa Națională de Asigurări Sociale cu o cerere

1

prealabilă, prin care a solicitat anularea deciziei CTAS Rîșcani nr.92/2022/46376 din

30 august 2022. Prin răspunsul nr.1929/22 din 07 octombrie 2022, recepționat la 12

octombrie 2022, Casa Națională de Asigurări Sociale a respins cererea prealabilă.

Reclamanta a menționat că, în urma modificărilor operate prin Legea nr.290 din

16 decembrie 2016, conform art. VIII pct.6 din lege, „prevederile prezentei legi nu se

aplică funcționarilor publici care, la momentul intrării în vigoare a prezentei legi, au

realizat stagiul de cotizare de 33 de ani bărbați și de 30 de ani femei și de cel puțin 15

ani în serviciul public. Funcționarii publici menționați vor exercita dreptul la pensie

în conformitate cu prevederile în vigoare ale capitolelor V și VI din Legea nr. 156-

XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, până la

momentul adoptării prezentei legi”.

Conform art.44, alin.(1) din Legea 156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul

public de pensii, în vigoare la momentul adoptării Legii nr. 290 din 16 decembrie

2016, asiguratul cu statut de funcționar public care a realizat stagiul de cotizare

prevăzut la art. 42 (pentru femei 30 ani), inclusiv în serviciul public de cel puțin 15

ani, beneficiază de dreptul la pensie la vârsta de 57 ani (pentru femei).

Reclamanta a indicat că conform datelor din carnetul de muncă la momentul

adoptării legii (data de la care se impune deschiderea dreptului la pensie) stagiul de

cotizare realizat de aceasta constituie 31 ani, 01 luni, 17 zile și 19 ani în serviciul

public.

Reclamanta a atras atenția asupra faptului că în calculul stagiului de cotizare

pentru perioada de activitate 03 aprilie 2000 – 17 mai 2002 în calitate de jurist la SA

„Fabrica de conserve din Căușeni” în proces de lichidare, CTAS Rîșcani a inclus

numai 3 luni de activitate, din motivul că angajatorul, pentru cealaltă perioada, nu a

transferat contribuția de asigurări sociale obligatorii de stat.

În argumentarea dezacordului cu concluzia organelor de asigurări sociale Lucia

Rabei a menționat că persoanele care au raporturi de muncă în baza contractelor

individuale de muncă se încadrează în categoria asiguraților prevăzuți de art.4,

alin.(1) din Legea 489 din 08 iulie 1999, cu modificările și completările ulterioare,

privind sistemul public de asigurări sociale.

Noțiunea de contribuții de asigurări sociale este prevăzută la art.1 din legea

menționată și constituie sumă datorată în mod obligatoriu de participant la sistemul

public de asigurări sociale. Plătitorul contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de

stat este persoană care, conform legislației privind sistemul public de asigurări sociale

de stat, este obligat să calculeze și să achite la bugetul asigurărilor sociale de stat

contribuții de asigurări sociale, majorări de întârziere și amenzi.

Din dispozițiile art.17 din lege (plătitorii contribuțiilor la bugetul asigurărilor

sociale de stat și cotele de contribuții de asigurări sociale) reiese că contribuabili la

bugetul asigurărilor sociale de stat sunt, după caz: - angajatorii; - persoanele care

desfășoară profesii liberale sau diverse forme de activități economice independente

cu declarație de asigurare ori persoanele asigurate cu contract de asigurare.

Potrivit art.20 din Legea nr. 489 din 08 iulie 1999, calculul și plata contribuției

de asigurări sociale datorate cu asigurații angajați cu contract individual de muncă și

de angajatorul acestora se fac lunar de către angajator. Diferența esențială dintre cele

două categorii de asigurați este că persoanele din prima categorie, deși datorează

contribuția individuală de asigurări sociale, în general nu pot controla modul de

declarare și de plată a acesteia, aceste operațiuni fiind exercitate de către plătitorii

2

contribuțiilor(angajatori), în timp ce persoanele din cea de-a două categorie

îndeplinesc direct toate operațiunile, având un control și o responsabilitate personală.

Astfel, în cazul primei categorii de asigurați, a asiguraților „dependenți”, stagiul

de cotizare este format din perioadele pentru care s-a datorat contribuția, fiind deci

indiferent daca ea s-a plătit sau nu efectiv, în timp ce în cazul celei de-a doua

categorii de asigurați, a celor „independenți”, stagiul este format din perioadele

pentru care s-a datorat și plătit contribuția.

Tratamentul diferit a celor două situații este subliniat de prevederile art.32 din

același act normativ, care arată care sunt consecințele neplății contribuției, în sensul

că „neplata în termenele stabilite a contribuției de asigurări sociale de către asigurații

cu declarație de asigurare sau cu contract de asigurare atrage după sine decăderea din

drepturile la prestații până la achitarea contribuțiilor restante și a majorărilor de

întârziere aferente”. Or, urmează a se face distincție la stabilirea pensiei între

persoanele care au achitat o contribuție procentuală de asigurări sociale de stat

obligatorii din fondul de salarizare și alte recompense și persoanele care au achitat o

contribuție fixă de asigurări sociale de stat obligatorii.

Reclamanta a menționat că la baza respingerii cererii privind stabilirea pensiei

de funcționar public, Casa Națională de Asigurări Sociale a invocat art.32 din Legea

nr. 489 din 08 iulie 1999.

În opinia Luciei Rabei prevederile acestui articol nu pot fi aplicat în cazul

asiguraților cu contract individual de muncă, norma legală fiind aplicabilă numai

categoriilor de asigurați cu declarație de asigurare sau cu contract de asigurare. Din

motiv că pentru asigurații din prima categorie nu există o dispoziție

identică/similară/vag asemănătoare, rezultă, încă o dată, că aceștia nu vor suferi

efectele negative în cazul neplății contribuției de către angajatorii lor, astfel încât

consecința imediată este că vor beneficia de stagiu de cotizare cu ocazia stabilirii

pensiei.

Totodată, reclamanta a arătat că conform prevederilor Codului muncii, una din

obligațiile ce îi revin angajatorului, în cadrul raportului juridic, este „să efectueze

asigurarea socială și medicală obligatorie a salariaților în modul prevăzut de legislația

în vigoare”. Pentru neplata contribuțiilor de către angajatori, corectitudinea și virarea

lor în termen la bugetul asigurărilor sociale de stat sunt prevăzute la art.28, art.30 și

35 din Legea nr. 489 din 08 iulie 1999 sancțiuni, aplicate de către Serviciul Fiscal de

Stat și nu este prevăzută răspunderea subsidiară a salariatului în acest caz. Astfel,

organele competente sunt obligate să întreprindă acțiunile necesare pentru executarea

de către angajatori a obligațiilor prevăzute de lege. Între salariat și Casa Națională de

Asigurări Sociale nu există un raport juridic și nici nu poate exista, deoarece creanțele

provenite din contribuții de asigurări sociale sunt considerate creanțe fiscale.

Nedepunerea efectivă a contribuțiilor datorate fondului asigurărilor sociale de

stat, în mod cert nu poate afecta plata drepturilor de asigurări sociale cuvenite

salariaților asigurați prin efectul legii. Dispozițiile legii, referitoare la neplata

contribuției de asigurări sociale, se completează cu prevederile legale privind

executarea creanțelor bugetare. Salariatul nu poate fi sancționat prin nerecunoașterea

stagiului de cotizare datorită neîndeplinirii obligației angajatorului.

Astfel, perioada în care o persoană desfășoară activitate în baza unui contract

individual de muncă, constituie stagiu de cotizare în acest sistem și în situația în care

angajatorul nu a achitat contribuțiile.

3

Reclamanta a susținut că, conform prevederilor art.29 din Legea nr. 489 din 08

iulie 1999 (în redacția de până la abrogare prin Legea 290 din 16 decembrie 2016),

nedepunerea contribuției de asigurări sociale de către angajator nu afectează plata

drepturilor cuvenite asiguraților.

Astfel, până la data abrogării, textul art.29 din Legea 489 din 08 iulie 1999

urmează a fi aplicat în conținutul său, așa cum rezultă din modul expres de

reglementare. Această precizare se impune în contextul în care problematica acestui

tip de conflict este variată nu numai datorită multiplelor situații particulare care pot

apărea și în care se pune problema aplicării aceleiași norme juridice, dar și datorită

guvernării dreptului la pensie de acte normative care s-au succedat în timp și sub

imperiul cărora s-a deschis acest drept în fiecare caz în parte.

Neretroactivitatea legii este unul din pilonii de bază de la care s-au dezvoltat

celelalte componente ale securității juridice: previzibilitatea, accesibilitatea și

interpretarea unitară a legii. Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică și

nici nu suprimă condițiile de constituire a unei situații juridice constituite anterior,

nici condițiile de stingere a unei situații juridice stinse anterior. De asemenea, legea

nouă nu modifică și nu desființează efectele deja produse ale unei situații juridice

stinse sau în curs de realizare (art.7 Cod civil).

Referitor la teoria drepturilor câștigate, practica CEDO a reținut că „Operațiunea

de calculare a pensiilor privește în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de

cotizare a fost realizat în trecut. Noile reglementări „nu pot fi aplicate cu efecte

retroactive, respectiv, nu pot diminua nivelul protecției sociale dobândit anterior

abrogării normei de drept aplicabile, ci numai pentru viitor, începând cu data intrării

lor în vigoare. Aspectele referitoare la exercitarea dreptului la pensie și la alte forme

de asistență socială se stabilesc prin lege și, prin urmare, este dreptul exclusiv al

legiuitorului de a modifica sau completa legislația în materie, însă orice prevedere

nouă poate fi aplicată numai de la data intrării sale în vigoare, pentru a respecta

principiul neretroactivității legii”. Dreptul subiectiv, constituit în baza unei legi

anterioare, nu poate fi atins de cel născut sub imperiul unei legi posterioare. Legea

nouă nu este susceptibilă aplicării unor fapte din trecut. Sau conform regulii generale,

legea nouă poate modifica regimul juridic al dreptului anterior, îl poate suprima sau îl

poate înlocui cu un alt drept, însă legea nouă nu poate desființa modalitatea prin care

legea anterioară a instituit dreptul respectiv și efectele lui. O lege nu este retroactivă

atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când

suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul

legii vechi.

Sau, în cazul situațiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării

în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura și întinderea

drepturilor și obligațiilor părților, precum și orice alte efecte contractuale, dacă legea

nouă nu prevede altfel. Adică, natura și întinderea drepturilor și obligațiilor părților

unui contract existent la data intrării în vigoare a legii noi vor rămâne guvernate de

legea veche.

Lucia Rabei a invocat că, deși legea nouă poate dispune cu privire la consecințe

și efecte nerealizate susceptibile de executare continuă/succesivă, ea nu va putea

reglementa cu privire la fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat naștere

sau, după caz, au modificat sau au stins o situație juridică, ori cu privire la efecte pe

care acea situație juridică le-a produs înainte de aceeași dată. Aplicarea prevederilor

4

art.29 privește în mod inevitabil trecutul, pentru că stagiul de cotizare a fost realizat

în trecut, până la momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare.

În susținerea poziției sale reclamanta a relatat că atât prin art. 29 din Legea nr.

489 din 08 iulie 1999, cât și prin Legea nr.1164 din 24 aprilie 1997, modificată prin

Legea 111 din 27 aprilie 2007, care conțin prevederi referitoare la amnistia fiscală,

statul a „tolerat” și „încurajat” angajatorul în ce privește neaplicarea sancțiunilor

fiscale pentru abaterile comise în cazul nedepunerii contribuției de asigurări sociale

obligatorii de către angajator. Astfel, atât amnistia fiscală, cât și anularea majorărilor

de întârziere și a amenzilor, neefectuarea controalelor fiscale pentru perioada de până

la 1 ianuarie 2007 au „permis” angajatorilor nedepunerea contribuției de asigurări

sociale.

Prin urmare, lipsa de precizie și claritate a legii deschide posibilitatea unor

interpretări și aplicări diverse, Casa Națională de Asigurări Sociale, interpretând și

aplicând cu totul în mod arbitrar dispozițiile legale. Important și relevant este tocmai

aspectul înțelegerii corecte a intenției de reglementare, care, în nici un caz, nu pot

conduce la aspecte de natură a genera discriminări în aplicarea legii. Necesitatea

interpretării normei juridice rezidă în împrejurarea că, în procesul aplicării legii

numai instanța de judecată urmează să stabilească conținutul exact al normei puse în

fața sa, prin clarificarea și lămurirea sensului normei legale, întrucât normele legale

au întotdeauna un caracter general, din care trebuie să se extragă esența aplicabilă la

cazul concret, care nu-și găsește de fiecare dată reflecția în cadrul normei legale

generale edictate de legiuitor, instanța de judecată fiind chemată să observe sensul

normei de drept, prin analiza și interpretarea conținutului acesteia. Numai instanța de

judecată este suverană în a aprecia și a interpreta dispozițiile legale în materia

dreptului la pensie, printr-o corelare corespunzătoare a textelor prevăzute de lege, în

conformitate cu jurisprudența constatată a instanțelor judecătorești, precum și cu cea

a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Totodată, reclamanta a menționat că conform prevederilor Legii nr.1164 din 24

aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal, modificată

prin Legea nr. 111 din 27 aprilie 2007, art. IV perioadele de activitate ale persoanelor

fizice și persoanelor asigurate, realizate până la 1 ianuarie 2007 la instituții,

întreprinderi și organizații, asupra cărora se extinde acțiunea prevederilor cap. IV al

Legii nr.1164 din 24 aprilie 1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale

Codului fiscal, se consideră perioade contributive ce servesc ca temei pentru

realizarea dreptului la asigurări sociale de stat. Există date a Inspectoratului Fiscal

Principal de Stat precum că la 31 decembrie 2007 SA „Fabrica de conserve Căușeni”

în procedură concursală a avut un buget consolidat, fiind anulate (amnistiate) toate

impozitele restante.

A mai arătat reclamanta că conform art.6 din Legea 156 din 14 octombrie 1998

privind sistemul public de pensii, stagiul de cotizare al persoanelor angajate în baza

contractului individual de muncă se calculează prin însumarea lunilor pentru care s-

au plătit contribuții în mărimile stabilite de legislație și împărțirea acestei sume la 12.

Rezultatul obținut se rotunjește până la o unitate după virgulă. În cazul în care suma

anuală a contribuțiilor achitate este mai mică decât suma anuală a contribuțiilor

calculate din salariul minim lunar pe țară stabilit de legislație, stagiul de cotizare se

calculează proporțional sumei achitate.

5

Art.8 din Legea menționată prevede că baza de calcul al pensiei o constituie

venitul mediu lunar asigurat din toată perioada de activitate, valorizat la momentul

stabilirii pensiei. Venitul mediu lunar asigurat se determină din suma contribuțiilor

plătite în perioadele contributive, cotele de contribuții stabilite prin lege pentru aceste

perioade și numărul total de luni de cotizare. Formula de calcul a venitului mediu

lunar asigurat este redată în anexa nr.1, parte integrantă a prezentei legi.

Totodată este de reținut că venitul mediu lunar asigurat are aplicabilitate doar în

sistemul public de pensii pentru limită de vârstă (până la introducerea modificărilor în

lege). Doar calculul drepturilor de pensie din sistemul public de pensii, instituit prin

lege, este construit în jurul principiului contributivi tații, și anume că orice element

salarial efectiv încasat pe parcursul întregului stagiu de cotizare, pentru care salariatul

și/sau angajatorul au achitat statului contribuții de asigurări sociale, trebuie să se

reflecte în cuantumul pensiei, ce se determină prin formula prevăzută de lege.

Art.10 din Legea 156 din 14 octombrie 1998 privind sistemul public de pensii,

arată că pensia specială reprezintă pensia publică stabilită și plătită conform

prevederilor altor legi. Legea în baza căreia urmează a fi stabilită pensia

funcționarului public este Hotărârea Guvernului nr.412 din 22 aprilie 2004 despre

aprobarea unor acte normative ce țin de stabilirea și plata pensiilor funcționarilor

publici.

Spre deosebire de pensia din sistemul public de pensii, calculul pensiei

funcționarului public conform Hotărârii Guvernului are în vedere, în esență, venitul

mediu lunar asigurat realizat pentru ultimele 60 de luni de activitate în serviciul

public, confirmat prin certificatul din salariu și prin datele contului personal de

asigurări sociale ale persoanei asigurate și nu există o formulă juridică prin care

principiul contributivității să fie asigurat la pensiile speciale.

Legea mai prevede că în cazul în care venitul mediu lunar asigurat în funcția

publică nu poate fi confirmat prin certificatul cu privire la salariu pentru o anumită

perioadă din ultimele 60 de luni de activitate în funcția publică (documentele nu s-au

păstrat nici în instituția respectivă sau în organul ierarhic superior și nici în arhive sau

veniturile nu au fost realizate în funcția publică), lunile respective se substituie cu un

număr similar de luni de activitate nemijlocit anterioare în care s-au realizat și s-au

confirmat venituri în funcție publică. În cazul în care nici prin această modalitate nu

poate fi confirmat venitul mediu lunar asigurat pentru perioada de 60 de luni de

activitate în serviciul public, cuantumul pensiei se calculează în baza salariului mediu

lunar pe țară pentru anul anterior anului de pensionare.

În venitul mediu se includ toate plățile care se achită din fondul de salarizare

(salariul de bază, sporuri, adaosuri, suplimente, premii lunare, premii unice,

recompense, compensații) prevăzute de actele normative în vigoare privind

salarizarea funcționarilor publici, suma compensației pentru concediul de odihnă

anual nefolosit, ajutorul material acordat în limitele mijloacelor prevăzute în acest

scop în fondul de retribuire a muncii salariaților din autoritățile publice, indemnizația

unică plătită conform art.42,alin.(3) al Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la

funcția publică și statutul funcționarului public.

La calcularea pensiei se iau în considerare plățile specificate mai sus indiferent

de numărul lor, cu condiția că au fost achitate în perioada ce se ia în calcul și au fost

incluse în venitul pentru luna în care au fost calculate. Astfel, indiferent de

contribuția asiguratului, pensia funcționarului public, până la introducerea

6

modificărilor în Legea privind sistemul public de pensii, reprezintă o medie a unor

venituri obținute de titular anterior pensionării, din ultimele 60 de luni de activitate în

serviciul public, fără a avea relevanță punctajul obținut de asigurat pe tot parcursul

stagiului de cotizare, și, pe cale de consecință, nici valoarea unui punct de pensie nu

are aplicabilitate în sistemul pensiilor funcționarilor publici. Or, un act legislativ

special cuprinde norme juridice aplicabile în exclusivitate unor categorii de raporturi

sociale sau subiecte strict determinate prin derogare de la regula generală, iar Legea

156/1998 (cu modificările și completările ulterioare) privind sistemul public de pensii

este de strictă interpretare și aplicare și nu poate fi extinsă, prin analogie, la alte

situații, aflate în afara sferei sale de aplicare.

De asemenea, Lucia Rabei a consemnat că în rezultatul acțiunilor ilegale ale

autorității pârâte ca urmare a respingerii cererii i-a fost cauzat un prejudiciu moral

enorm exprimat prin suferințe psihice și fizice ce au dus la acutizarea maladiei de

care suferă și agravarea stării de sănătate. A menționat că sufere de o boală incurabilă

în stadiu avansat, fiind încadrată în grad sever de dizabilitate. În acea perioadă, fiind

programată pentru tratament, din cauza înrăutățirii stării de sănătate au fost anulate

procedurile programate. Suferințele psihice provocate au produs modificări negative,

rezultatele analizelor efectuate recent arată la o înrăutățire bruscă a stării de sănătate,

din care considerente solicită încasarea de la pârât a prejudiciului moral în mărime de

10 000 lei.

Prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 30 decembrie 2022 s-a

declarat inadmisibilă acțiunea reclamantei Lucia Rabei împotriva Casei Naționale de

Asigurări Sociale, în partea încasării prejudiciului moral în sumă de 10 000 lei

(f.d.39-49).

Prin hotărârea din data de 30 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani s-a admis integral acțiunea, s-a anulat decizia Casei Teritoriale de Asigurări

Sociale Rîșcani nr.92/2022/46376 din 30 august 2022 privind respingerea cererii în

stabilirea pensiei și decizia Casei Naționale de Asigurări Sociale nr.1929/22 din 07

octombrie 2022 și s-a obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să emisă un act

administrativ individual favorabil, prin care să includă în stagiul de cotizare perioada

03 aprilie 2000 – 17 mai 2002, în interiorul căreia reclamantă, Lucia Rabei, a activat

în calitate de jurist la SA „Fabrica de conserve din Căușeni”, în procedura de

lichidare. (f.d.41, 47-62)

La 09 ianuarie 2023 Casa Naționale de Asigurări Sociale a depus apel nemotivat

împotriva hotărârii din 30 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

prezentând motivarea apelului la 17 februarie 2023, cu respectarea termenului

prevăzut de art. 232 din Codul administrativ. (f.d. 46,70-71)

Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 29 martie 2023 a respins

cererea de apel înaintată de Casa Națională de Asigurări Sociale, a menținut hotărârea

din 30 decembrie 2022 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. (f.d. 78,79-91)

Instanțele de judecată în temeiul art.2, alin.(1), art.5, alin.(1), art.7, alin.(1), art.8

alin.(1) și (2), art. 51, alin.(1) și (2), art.53 alin.(1) din Legea nr.156 din 14 octombrie

1998 privind sistemul public de pensii, pct.68, pct. 69 din Regulamentul cu privire la

modul de calculare și confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea pensiei,

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 165 din 21 martie 2017, art.20, alin.(1), art.25

alin.(1) și (2), art. .29 din Legea 489 din 08 iulie 1999 privind sistemul public de

asigurări sociale (în vigoare în perioada 03-04.2000-2002), au concluzionat că

7

acțiunea este întemeiată, au anulat actele administrative individuale defavorabile și au

obligat Casa Națională de Asigurări Sociale să includă în stagiul de cotizare perioada

03 aprilie 2000 – 17 mai 2002, în interiorul căreia Lucia Rabei a activat în calitate de

jurist la SA „Fabrica de conserve din Căușeni”.

În acest sens au constatat că Lucia Rabei în perioada de muncă din 03 aprilie

2000 – 17 mai 2002 a activat în cadrul SA „Fabrica de conserve din Căușeni”, acest

fapt este confirmat prin copia carnetului de muncă.

Instanțele de judecată au respins argumentul Casei Naționale de Asigurări

Sociale precum că Lucia Rabei nu a prezentat probe suplimentare ce ar confirma

stagiul de cotizare în perioada 03 aprilie 2000-17 mai 2002 în cadrul SA „Fabrica de

conserve din Căușeni”, or Lucia Rabei a prezentat probe care confirmă acest fapt, iar

faptul că angajatorul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lege pentru angajatul

întreprinderii, aceste omisiuni nu pot fi imputate Luciei Rabei, din care motiv această

perioadă urmează a fi inclusă în stagiul de cotizare.

Împotriva deciziei instanței de apel a depus recurs Casa Națională de Asigurări

Sociale, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu

pronunțarea unei noi decizii. (f.d.98-99)

În motivarea recursului Casa Națională de Asigurări Sociale a menționat că

instanța de apel nu a analizat multilateral actele normative și legislative în vigoare ce

reglementează asemenea litigii, nu a verificat totalitatea circumstanțelor ceea ce a dus

la emiterea unei decizii nemotivate.

Casa Națională de Asigurări Sociale a susținut că perioadele de activitate 03

aprilie 2022-31 mai 2000 și 01 septembrie 2000-17 mai 2002 ale Luciei Rabei în

cadrul SA „Fabrica de conserve din Căușeni” corect nu a fost incluse în stagiul de

cotizare din motiv că nu este confirmată prin datele contului personal de asigurări

sociale.

La 23 mai 2023 Lucia Rabei a depus referință asupra recursului declarat de către

Casa Națională de Asigurări Sociale, prin care a solicitat respingerea recursului,

menținerea deciziei instanței de apel, menționând că argumentele invocate în recurs

sunt declarative și lipsite de suport legal și nu conțin o argumentare logică. (f.d. 105-

107)

În conformitate cu art. 244 alin. (1) Cod administrativ, hotărârile curții de apel

ca instanța de fond, precum și deciziile instanței de apel pot fi contestate cu recurs.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) și (2) Cod administrativ, recursul se depune

la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel,

dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții

Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel.

Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la

instanța de apel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 29 martie 2023,

dispozitivul fiind notificat Casei Naționale de Asigurări Sociale la data 30 martie

2023, iar decizia motivată ce se solicită a fi casată la data de 10 aprilie 2023, fapt ce

se confirmă prin extrase din poșta electronică anexate la dosar. (f. d. 92-96).

Casa Națională de Asigurări Sociale la data de 03 aprilie 2023 a declarat recurs

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din data de 29 martie 2023, prezentând

motivarea recursului Curții Supreme de Justiție la data de 05 mai 2023.

8

Prin urmare, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează

că autoritatea recurentă s-a conformat prevederilor legale și a depus recursul în

termenul prevăzut de art. 245 din Codul administrativ.

Examinând temeiurile invocate în recursul depus de Casa Națională de Asigurări

Sociale, în raport cu materialele cauzei, completul Curții Supreme de Justiție îl

consideră inadmisibil, din următoarele motive.

În conformitate cu art. 246 alin. (1) Cod administrativ, Curtea Supremă de

Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil,

recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2) din art. 246 Cod

administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la

literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea

recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să

însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de

legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul Curții Supreme de Justiție reține cu valoare de principiu

jurisprudențial, că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor

de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a

filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe

cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în

completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, completul reține că, Codul administrativ dezvoltă nu

doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din

perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și

material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz,

hotărârile Curții de Apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și

invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de

admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și

întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din

particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume

din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ.

În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la

formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și

filtrului de admisibilitate.

De asemenea, completul accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită

și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă,

în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de

contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină

cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin

legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces

la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în

special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa

necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o

anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de

9

admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages

Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de

aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de

caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea

procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în

acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.

141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la

admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu

chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c.

Suediei 9 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În circumstanțele menționate, completul de judecată al Curții Supreme de

Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de către Casa

Națională de Asigurări Sociale.

În conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ, completul de

judecată al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul depus de către Casa Națională de Asigurări Sociale se declară

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva

Judecători Mariana Pitic

Aliona Miron

10