- Dosarul nr.
- 3ra-356/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 martie 2016
- Părțile
- SRL FINA vs IFS Criuleni
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-356/16 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă – V. Ursu dosarul nr. 3ra-356/16 instanţa de apel – N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 10 martie 2016 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druţă Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea Comercială “Fina” Societate cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată “Fina” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-l Criuleni cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 noiembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată “Fina” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 18 februarie 2015, c o n s t a t ă La 20 martie 2014 Societatea cu Răspundere Limitată “Fina” (SRL “Fina”) a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-l Criuleni cu privire la anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-l Criuleni nr. 1517 din 14 noiembrie 2013. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, DAF Criuleni a iniţiat controlul fiscal în baza Ordonanţei din 04 aprilie 2013, emisă de Ofiţerul superior de investigaţii al secţiei nr. 1 a Direcţiei nr. 3 a INI a IGP al MAI, Procopii Vitalie.
Astfel în adresa SRL “Fina” a fost expediată citaţia Seria D nr. 076579 înştiinţînd administraţia SRL “Fina” despre prezentarea documentelor la 14 mai 2013. Susţine reclamantul că a informat DAF Criuleni despre faptul că documentele de evidenţă contabilă a SRL“Fina” sunt pe suport electronic, baza de date fiind ridicată de organul de urmărire penală în urma percheziţiei din 03 aprilie 2013, efectuate la sediul SRL “Fina” din mun. Chişinău, com. Grătieşti, str. Mihai Viteazul nr. 99. În urma controlului fiscal menţionat a fost întocmit Actul de control fiscal nr. 5-654118 din 18 octombrie 2013. Menţionează reclamantul că, Decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-l Criuleni nr. 1517 din 14 noiembrie 2013 a fost emisă cu încălcarea normelor procedurale, fapt ce contravine legislaţiei procesual penale.
În acest sens, dat fiind faptul că organul fiscal în cadrul urmăririi penale pe cauza penala nr. 2013978026 nu era în drept să solicite de la SRL „Fina” documente ca ulterior să invoce noţiunea de împiedicare la efectuarea controlului după care, abuziv cu încălcarea normelor procedurale şi de drept să aplice sancţiuni în formă de amendă în mărime de 10000 lei. Mai mult, organul fiscal nu era în drept să aplice sancţiuni economice pe cauza penală în care organul fiscal este antrenat ca organ specializat în efectuarea controlului pentru stabilirea adevărului. Organul fiscal avea obligaţia să stabilească şi să facă concluzii de constatare tehnico-ştiinţifice despre corectitudinea înscrierilor contabile la SRL “Fina”.
Indică reclamantul că consideră decizia nr. 1517 din 14 noiembrie 2013 ca fiind eronată, nefondată, rezultată din aprecierea subiectivă şi incompletă a legislaţiei în vigoare şi a probelor puse la baza emiterii actului administrativ. Or, nu există temeiuri pentru aplicarea sancţiunii în baza art. 253 alin. (1) Cod fiscal pentru împiedicarea controlului fiscal prin neprezentarea documentelor la prima cerinţă, deoarece la data de 03 aprilie 2013 au fost ridicate toate documentele, atât pe suport de hârtie, cât si pe suport electronic. Astfel, neprezentarea unor documente solicitate de organul fiscal nu a avut loc din neglijenţa sau rea-credinţa contribuabilului.
Cere reclamantul anularea Deciziei IFS Criuleni nr. 1517 din 14 noiembrie 2013. Prin hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 18 februarie 2015 cererea de chemare în judecată înaintată de SRL “Fina” împotriva IFS Criuleni cu privire la anularea Deciziei IFS Criuleni nr. 1517 din 14 noiembrie 2013, prin care a fost sancţionată cu amendă fiscală în urma controlului efectuat în cadrul urmăririi penale nr. 2013978026 din 13 februarie 2013. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 noiembrie 2015, a fost respins apelul declarat de către SRL “Fina” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 18 februarie 2015. La 16 decembrie 2015 SRL “Fina” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii ca întemeiată.
În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia aplicată şi a aplicat în mod eronat legea. Astfel, invocă ilegalitatea deciziei contestate şi susţine că instanţa de apel a interpretat eronat art. 267 alin. (3) din Codul Fiscal care se aplică doar la reglementarea raporturilor dintre contribuabili şi organele fiscale, urmînd să aplice art. 24 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ. Susţine recurentul că prin decizia instanţei de apel au fost încălcate principiile generale de drept or, nici o presoană fizică sau juridică nu poate fi atrasă la răspundere de două ori pentru aceiaşi faptă. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL “Fina” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SRL “Fina” asemenea aspecte nu se regăsesc.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL “Fina” ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul Societăţii Comerciale “Fina” Societate cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druţă Galina Stratulat