- Dosarul nr.
- 2rc-150/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 24 februarie 2016
- Părțile
- SRL Lexconsult vs SA Magazinul Gloria
- Pe scurt
- Actul judecătoresc nu se supune căilor de atac
2rc-150/16 — Proces de insolvabilitate
Dosarul nr.2rc-150/16 prima instanţă: A. Panov DECIZIE 24 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî, Oleg Sternioală examinând recursurile declarate de către Societatea cu Răspundere Limitată „Lexconsult” prin intermediul reprezentantului său şi administratorul Casian Tamara, în procesul de lichidare a Societăţii pe Acţiuni „Magazinul Gloria”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2015, prin care a fost admisă cererea lui Moroseac Serghei şi s-a desemnat reprezentantul debitorului, c o n s t a t ă: La 01 noiembrie 2007, SRL „Lexconsult” s-a adresat în instanţa de insolvabilitate cu cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de debitorul SA „Magazinul Gloria”.
Prin hotărîrea Curţii de Apel Economice din 22 ianuarie 2008, s-a respins cererea introductivă depusă de SRL „Lexconsult” şi în temeiul art. 153 al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 faţă de SA „Magazinul Gloria” a fost intentată procedura de lichidare. Prin hotărîrea Curţii de Apel Economice din 19 mai 2008 a fost aprobat bilanţul de lichidare şi s-a dispus lichidarea SA „Magazinul Gloria” cu radierea debitorului din Registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor din motivul că debitorul nu dispune de masa debitoare. Astfel, prin decizia Camerei Înregistrării de Stat din 04 iunie 2008, SA „Magazinul Gloria” a fost radiată din Registrul de stat al persoanelor juridice.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 24 iulie 2008, a fost respins recursul declarat de către Moroseac Serghei, Radu Valentina, Ceban Serghei şi menţinută hotărîrea Curţii de Apel Economice din 19 mai 2008. La 29 septembrie 2008, acţionarii Moroseac Serghei, Radu Valentina şi Ceban Serghei au depus o cerere prin care au solicitat redeschiderea procedurii de lichidare a SA „Magazinul Gloria”, motivînd că s-a atestat existenţa unor active şi că sînt în drept să obţină o parte din soldul care ilegal a fost însuşit de către conducerea întreprinderii lichidate şi a întreprinderilor care au semnat contractele de cesiune ilegale. Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 28 mai 2009, a fost respinsă cererea acţionarilor Moroseac Serghei Radu Valentina şi Ceban Serghei privind redeschiderea procedurii de lichidare faţă de SA „Magazinul Gloria”.
1 Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 11 septembrie 2009, recursul declarat de Moroseac Serghei, Radu Valentina şi Ceban Serghei a fost admis, casată încheierea Curţii de Apel Economice din 28 mai 2009 cu restituirea cauzei la Curtea de Apel Economică, pentru redeschiderea procedurii de lichidare.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 24 decembrie 2009 s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SRL „Lexconsult” împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 11 septembrie 2009. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 aprilie 2010 s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de SRL „Lexconsult” împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 11 septembrie 2009. Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 26 mai 2010, cererea acţionarilor Moroseac Serghei, Radu Valentina şi Ceban Serghei a fost admisă şi redeschisă procedura de lichidare a SA ,,Magazinul Gloria”, iar în calitate de lichidator a fost desemnată ÎI „Casian Tamara”. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 22 iulie 2010 a fost respins recursul declarat de către SRL „Lexconsult” şi menţinută încheierea Curţii de Apel Economice din 26 mai 2010, prin care s-a redeschis procedura de lichidare al SA „Magazinul Gloria”.
În cadrul procesului, la 19 februarie 2015 Moroseac Serghei (acţionar care a contestat lichidarea SA „Magazinul Gloria”) a înaintat cerere privind desemnarea lui Cucu Pavel ca reprezentant al debitorului şi a acţionarilor SA „Magazinul Gloria” în prezentul proces, în temeiul procesului-verbal al adunării acţionarilor din 14 februarie 2015. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2015, a fost admisă cererea lui Moroseac Serghei şi s-a desemnat în calitate de reprezentant al debitorului şi a acţionarilor SA „Magazinul Gloria” – Cucu Pavel (f.d.86-87). La 04 decembrie 2015, Societatea cu Răspundere Limitată „Lexconsult” prin intermediul reprezentantului său a declarat cerere de recurs nemotivată iar la 08 februarie 2016 ultimul a depus cerere de recurs motivată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2015, solicitînd casarea acesteia ca fiind ilegală cu obligarea instanţei de lichidare de a respinge cererea ca fiind neîntemeiată.
La 07 decembrie 2015, Casian Tamara (lichidatorul debitorului), la fel a declarat recurs nemotivat iar la 03 februarie 2016 a depus cerere de recurs motivată împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2015, solicitînd casarea acesteia ca fiind ilegală cu respingerea cererii înaintate de către Moroseac Serghei (acţionar care a contestat lichidarea SA „Magazinul Gloria”) privind desemnarea lui Cucu Pavel ca reprezentant al debitorului şi a acţionarilor SA „Magazinul Gloria”. În motivarea recursurilor SRL „Lexconsult” prin intermediul reprezentantului său şi Casian Tamara (lichidatorul debitorului) au invocat că instanţa de insolvabilitate a emis o încheiere contrar normelor de drept material.
Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele recursurilor, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile urmează a fi respinse, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. 2 Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.
Conform art. 88 alin. (1) şi (2) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, după intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii falimentului, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului va desemna pe cheltuiala lor un reprezentant persoană fizică pentru a reprezenta interesele debitorului şi ale acţionarilor/asociaţilor acestora şi pentru a participa la procedură din contul debitorului. Dacă nu este desemnat un astfel de reprezentant în termen de 10 zile lucrătoare din data publicării hotărîrii privind intentarea procedurii de insolvabilitate sau a procedurii falimentului, instanţa de insolvabilitate desemnează un reprezentant al debitorului din rîndul persoanelor specificate la art.247.
După cum rezultă din materialele pricinii recurenţii contestă încheierea prin care a fost admisă cererea lui Moroseac Serghei şi s-a desemnat în calitate de reprezentant al debitorului şi a acţionarilor SA „Magazinul Gloria” – Cucu Pavel (f.d.86-87). Astfel, în condițiile în care legislația în vigoare nu prevede expres posibilitatea contestării încheierii prin care a fost admisă cererea privind numirea unui reprezentant al debitorului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursurile declarate de către SRL „Lexconsult” prin intermediul reprezentantului său şi Casian Tamara (lichidatorul debitorului). La acest capitol este de menționat că Curtea de Apel Chișinău eronat a indicat în actul judecătoresc emis că încheierea dată este cu drept de recurs în termen de 15 zile la Curtea Supremă de Justiție.
Or, prin prisma Legii insolvabilității, actul judiciar emis la 19 noiembrie 2015 de către Curtea de Apel Chişinău, este unul irevocabil și nu se supune recursului. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, recurenţii au depus cerere de recurs împotriva unei încheieri care în virtutea legii nu se atacată cu recurs, completul Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat. În conformitate cu art. 427, lit. a) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se resping recursurile declarate de către SRL „Lexconsult” prin intermediul reprezentantului său şi Casian Tamara (lichidatorul debitorului).
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecător Tatiana Vieru Judecători Valentina Clevadî Oleg Sternioală 3