Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-119/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
17 februarie 2016
Părțile
SC Servcomloc SRL vs Cabac Sergiu, Cabac Liudmila
Pe scurt
Termenul de declarare a apelului

2r-119/16 — Încasarea datoriei

prima instanţă: V. Efros 2r-119/16 instanţa de apel: I. Cimpoi, N. Craiu, N. Simciuc DECIZIE 17 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă examinând recursul declarat de Sergiu Cabac în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comerciale „Servcomloc” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Sergiu Cabac, Ludmila Cabac cu privire la încasarea datoriei împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2015 prin care a fost respinsă cererea de repunerea în termen şi restituită cererea de apel depusă de Sergiu Cabac ca fiind tardivă constată: La 21 mai 2013, SC „Servcomloc” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Sergiu Cabac şi Ludmilei Cabac cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii a invocat că SC „Servcomloc” SRL gestionează şi administrează blocul locativ situat în mun. Chişinău, str. Pictor Mihai Grecu, nr. 5 în temeiul contractului nr. 29/5 din 29 mai 2009 încheiat cu ÎM „Agregat” SA. Indică că Sergiu Cabac, Ludmila Cabac sunt proprietarii apartamentului nr. 7 din blocul locativ din str. Pictor Mihai Grecu, nr. 5 în baza contractului de investiţii în construcţia spaţiului locativ din 18 august 2004, încheiat cu ÎM „Agregat” SA. Susţine că în calitate de locatari şi proprietari ai apartamentului, Sergiu Cabac şi Ludmila Cabac sunt obligaţi să achite plata pentru serviciile locativ-comunale. Indică că de mai mult timp, Sergiu Cabac şi Ludmila Cabac nu achită plata pentru serviciile locativ-comunale, deservirea blocului locativ, energia electrică utilizată pentru funcţionarea liftului, deservirea tehnică a liftului.

Indică că pârâţii nu achită la timp plăţile pentru serviciile locativ-comunale, astfel până la 01 martie 2013 acumulând o datorie în sumă de 8443, 88 lei, deşi lunar au fost înştiinţaţi, prin trimiterea bonurilor de plată, despre necesitatea achitării datoriei, însă refuză să achite restanţa de plată. 1 Îşi întemeiază pretenţiile în baza prevederilor art. 58, 60, 160 Codul cu privire la locuinţe, art. 512, 514, 572 Cod civil, art. 5, 7, 166, 167 CPC. Solicită admiterea acţiunii, încasarea în mod solidar de la Sergiu Cabac şi Ludmila Cabac în beneficiul SC „Servcomloc” SRL a datoriei în mărime de 8433,88 lei, cheltuielilor de judecată şi taxei de stat în mărime de 270 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 17 noiembrie 2014 a fost admisă acţiunea, încasat de la Sergiu Cabac şi Ludmila Cabac în mod solidar în beneficiul SC „Servcomloc” SRL suma debitoare în mărime de 8433,88 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 270 lei, în total 8703,88 lei. La 22 iulie 2015, Sergiu Cabac a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acesteia şi casarea hotărârii contestate. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2015 a fost respinsă cererea de repunere în termen a apelului depus de Sergiu Cabac, restituit lui Sergiu Cabac cererea de apel ca fiind depusă tardiv şi remisă cererea de apel cu toate documentele anexate. La 04 decembrie 2015, Sergiu Cabac a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2015, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate, cu restituirea pricinei spre rejudecare.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Indică că nu a avut posibilitate reală de a se prezenta la şedinţa de judecată, deoarece nu a fost citat legal, fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare. Consideră că pe tot parcursul examinării cauzei, a dat dovadă de responsabilitate faţă de obligaţiile sale procesuale şi nu a urmărit scopul de a tergiversa examinarea cauzei civile. Susţine că instanţa de apel nu i-a acordat posibilitate de a solicita în şedinţa de judecată repunerea în termen a apelului motivat, de a explica care sunt motivele depunerii mai târziu a apelului. Susţine că instanţa de apel neîntemeiat a examinat cauza în lipsa sa, instanţa de apel urmând să amâne cauza pentru o altă dată, pentru ca el a-şi expună poziţia pe cauza dată.

În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii recurate a fost expediată în adresa părţilor la 30 octombrie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire (f. d. 84), însă careva probe despre recepţionarea acesteia de către recurent, la materialele dosarului, lipsesc. Prin urmare, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 04 decembrie 2015, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

2 Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi admis din alte motive, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Prin prisma prevederilor art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.

Iar conform prevederilor art. 362 alin. (1) CPC termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. În interpretarea corectă a normei enunţate, este de înţeles că termenul de depunere a cererii de apel nu este condiţionat de alte împrejurări, circumstanţe, decât de data pronunţării dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel. Ca consecinţă, odată cu depunerea apelului peste termenul prevăzut de art. 362 alin. (1) CPC, apelantul, în baza prevederilor art. 116 CPC, urmează să depusă o cerere de repunere în termen a apelului. Distinct de cele menţionate mai sus, la caz se constată că, deşi Sergiu Cabac a depus cererea de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 17 noiembrie 2014, numai la 22 iulie 2015, prin urmare cu depăşirea termenului legal de 30 zile, o cerere de repunere a apelului în termen, conform art. 116 CPC, acesta nu a înaintat. Or, din conţinutul cererii de apel se oglindeşte clar că Sergiu Cabac a solicitat doar admiterea acesteia şi casarea hotărârii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 17 noiembrie 2014, dispunând examinarea în continuare a cauzei (f. d. 74). Astfel fiind, instanţa de recurs reţine ca întemeiată soluţia instanţei de apel, cu referire la prevederile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, în partea prin care a fost restituită lui Sergiu Cabac cererea de apel, ca fiind depusă tardiv şi remisă lui Sergiu Cabac cererea de apel cu toate documentele anexate.

Cât priveşte argumentul recurentului că instanţa de apel era obligată să amâne examinarea pricinii pentru altă dată, pentru a-i acorda posibilitatea de a solicita repunerea apelului în termen în şedinţa de judecată, este unul neîntemeiat, ori Sergiu Cabac nu a fost lipsit de posibilitatea de a se prezenta în şedinţa de judecată a instanţei de apel, iar o cerere de amânare a şedinţei de către acesta nu a fost înaintată. În acelaşi timp, instanţa de recurs constată că instanţa de apel în mod greşit, în dispozitivul încheierii contestate, s-a expus cu privire la respingerea cererii lui Sergiu Cabac de repunere a cererii de apel în termen.

Or, după cum a fost menţionat mai sus o cerere în acest sens Sergiu Cabac nu a depus, mai mult că soluţia instanţei de apel cu privire la restituirea cererii de 3 apel ca tardivă, a fost condiţionată anume de situaţia că apelantul nu a solicitat printr-o cerere, prin prisma art. 116 CPC, repunerea apelului în termen, fapt ce direct rezultă din partea motivată a încheierii recurate. Prin urmare, instanţa de apel în dispozitivul încheierii din 08 octombrie 2015 s-a expus asupra unei cerinţe ce nu a fost înaintată de către Sergiu Cabac, fapt ce dictează casarea încheierii în partea prin care a fost respinsă cererea depusă de Sergiu Cabac de repunere în termen a apelului. În rest, încheierea recurată urmează a fi menţinută.

În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admite recursul declarat de Sergiu Cabac. Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii Comerciale „Servcomloc” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Sergiu Cabac, Ludmila Cabac cu privire la încasarea datoriei, în partea prin care a fost respinsă cererea de repunere în termen depusă de Sergiu Cabac. În rest, încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2015 se menţine. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.