- Dosarul nr.
- 2ra-250/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 17 februarie 2016
- Părțile
- Lupuşor Vasile vs Lupuşor Gheorghe ş.a.
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-250/16 — Anularea parţială a certificatului de moştenitor testamentar, anularea contractului de vânzare-cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale
Dosarul nr. 2ra-250/16 prima instanţă: T. Boubătrîn instanţa de apel: I. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi ÎNCHEIERE 17 februarie 2016 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, Judecătorul Tatiana Vieru Valentina Clevadî, Iurie Bejenaru examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Nemerenco Veaceslav, în interesele lui Lupuşor Vasile şi recursului declarat de avocatul Andruşciac Victor, în interesele lui Lupuşor Gheorghe, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de Lupuşor Vasile împotriva lui Lupuşor Gheorghe, Barbacari Ghenadie şi Barbacari Rodica privind anularea parţială a certificatului de moştenitor testamentar, anularea contractului de vânzare-cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale şi la cererea reconvenţională formulată de Lupuşor Gheorghe împotriva lui Lupuşor Vasile privind anularea certificatului de moştenitor testamentar şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 29 octombrie 2015, prin care au fost admise apelurile declarate de avocatul Nemerenco Veaceslav, în interesele lui Lupuşor Vasile; avocatul Andruşciac Victor, în interesele lui Lupuşor Gheorghe; avocatul Ciuru Igor, în interesele lui Barbacari Ghenadie şi Barbacari Rodica, şi casate parţial hotărîrea şi hotărîrea suplimentară ale Judecătoriei Glodeni din 03 iulie 2014, c o n s t a t ă: La 05 aprilie 2013,
Lupuşor Vasile, prin intermediul reprezentantului-avocat Nemerenco Veaceslav, a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Lupuşor Gheorghe, Barbacari Ghenadie şi Barbacari Rodica cu privire la anularea parţială a certificatului de moştenitor testamentar, anularea contractului de vânzare-cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale. În motivarea acţiunii, reclamantul Lupuşor Vasile a indicat că, este fiul Eugeniei Lupuşor, decedată la 11 iunie 1996 şi Lupuşor Dumitru, decedat la 24 septembrie 1997, iar Lupuşor Gheorghe este fratele său. 1 Menţionează reclamantul Lupuşor Vasile că, la 13 mai 1994, Eugenia Lupuşor a întocmit testamentul cu nr.159, prin care i-a testat dânsului toată averea sa, inclusiv casa de locuit din s.Cajba, r-nul Glodeni, iar la 16 mai 1997, tatăl său, Lupuşor Dumitru, a întocmit testamentul cu nr.98, prin care a testat averea fratelui Lupuşor Gheorghe.
După decesul Eugeniei Lupuşor, Vasile Lupuşor, a acceptat succesiunea şi, la 03 februarie 2000, pe numele său i-a fost eliberat certificatul de moştenitor testamentar nr.375, în privinţa terenului agricol cu suprafaţa de 12 433 m.p., compus din trei sectoare, nr. cadastrale 4816108085, 4816104226 şi 4816104017, dreptul de proprietate asupra acestora fiind înregistrat la OCT.
Susţine acesta că, în timpul vieţii în comun, părinţii lui au dobândit dreptul de proprietate, devenind proprietari devălmaşi şi asupra următoarelor imobile: teren aferent construcţiei locative situat în s.Cajba raionul Glodeni, înregistrat cu nr.cadastral 4816109007 cu suprafaţa de 0,14 ha; casă de locuit individuală cu anexă rece cu suprafaţa totală de 79,2 m.p., situată în s. Cajba nr. cadastral 4816109.007.01; bucătărie de vară cu suprafaţa totală de 38,7 m.p., situată în s. Cajba raionul Glodeni nr. cadastral 4816109007 02; magazie cu suprafaţa totală de 24,4 m.p., situată în s. Cajba raionul Glodeni nr. cadastral 4816109007.03; beci cu suprafaţa totală de 6,3 m.p; gard cu suprafaţa totală de 23,1 m.p; poartă de metal; teren pentru grădini în extravilanul s. Cajba r. Glodeni nr. cadastral 4816110002 cu suprafaţa de 0,16 ha.
În privinţa imobilelor enunţate reclamantul nu a primit certificat de moştenitor testamentar, deoarece notarul i-a comunicat, că el urmează să se prezinte la biroul notarial împreună cu fratele Lupuşor Gheorghe pentru a întocmi certificatul cu privire la dreptul de proprietate asupra cotei-părţi din proprietatea comună în devălmăşie şi doar după întocmirea certificatului dat i se va putea elibera certificat de moştenitor testamentar pe bunurile date. Astfel, la adresarea lui Lupuşor Vasile către Lupuşor Gheorghe cu propunerea de a se prezenta la biroul notarial împreună, ultimul i-a comunicat că nu dispune de timp şi va face acest lucru mai târziu, iar, în luna martie 2013, Lupuşor Vasile a fost înştiinţat că Lupuşor Gheorghe a înstrăinat casa părintească.
Din informaţia primită de la OCT a aflat că, în baza certificatului de moştenitor testamentar nr. 538 din 13.03.2009, eliberat de notarul de Stat Valentina Dumanschi pe numele lui Lupuşor Gheorghe, ultimul şi-a înregistrat dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor imobile dobândite de părinţii săi în timpul căsătoriei. Iar la 13 martie 2013, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 325 a înstrăinat casa de locuit, construcţiile auxiliare şi terenul aferent lui Barbacari Ghenadie. Solicită Lupuşor Vasile anularea în parte a certificatului de moştenitor testamentar nr. 538 din 13.03.2009, eliberat de notarul de Stat Valentina Dumanschi pe numele cet. Lupuşor Gheorghe Dumitru, certificat prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunurilor succesorale în valoare de 23 035 lei, cu păstrarea după cet.
Lupuşor Gheorghe Dumitru a dreptului de proprietate în cotă parte ideală din bunurile imobile şi anume: ½ din terenul aferent construcţiei locative situat în s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrat cu nr. cadastral 4816109007 cu suprafaţa de 0,14 ha, bonitatea solului 79 grade; ½ din casa de locuit individuală cu anexă rece, suprafaţa totală de 79,2 m.p. situată în s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrată cu nr. cadastral 4816109007 01; ½ din bucătăria de vară, suprafaţa totală de 38,7 m.p., situată în s. Cajba r-ul Glodeni, 2 înregistrată cu nr. cadastral 4816109007 02; ½ din magazie, suprafaţa totală de 24,4 m.p., situată în s.Cajba r-ul Glodeni, înregistrată cu nr. cadastral 4816109007 03; ½ din beci, suprafaţa totală de 6,3 m.p; ½ din gard cu suprafaţa totală de 23,1 m.p; ½ din poarta de metal; ½ din terenul pentru grădini din extravilanul s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrat cu nr. cadastral 4816110002 cu suprafaţa de 0,16 ha, bonitatea solului 79 grade.
Totodată, solicită să fie recunoscut ca patrimoniu succesoral rămas după decesul cet. Lupuşor Eugenia ½ din bunurile imobile menţionate mai sus, iar Lupuşor Vasile Dumitru să fie recunoscut proprietar cu cotă parte ideală din bunurile imobile şi anume: ½ din terenul aferent construcţiei locative situat în s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrat cu nr. cadastral 4816109007 cu suprafaţa de 0,14 ha, bonitatea solului 79 grade; ½ din casa de locuit individuală cu anexă rece, suprafaţa totală de 79,2 m.p.
situată în s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrată cu nr. cadastral 4816109007 01; ½ din bucătăria de vară, suprafaţa totală de 38,7 m.p., situată în s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrată cu nr. cadastral 4816109007 02; ½ din magazie, suprafaţa totală de 24,4 m.p., situată în s.Cajba r-ul Glodeni, înregistrată cu nr. cadastral 4816109007 03; ½ din beci, suprafaţa totală de 6,3 m.p; ½ din gard cu suprafaţa totală de 23,1 m.p; ½ din poarta de metal; ½ din terenul pentru grădini din extravilanul s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrat cu nr. cadastral 4816110002 cu suprafaţa de 0,16 ha, bonitatea solului 79 grade.
Mai solicită anularea contractului de vânzare - cumpărare nr. 325 din 13.03.2013, încheiat între Lupuşor Gheorghe Dumitru şi Barbacari Ghenadie Nicolae, prin care s-a înstrăinat: terenul aferent construcţiei locative situat în s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrat cu nr. cadastral 4816109007, cu suprafaţa de 0,14 ha, bonitatea solului 79 grade; casa de locuit individuală cu anexă rece, suprafaţa totală de 79,2 m.p., situată în s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrată cu nr. cadastral 4816109.007 01; bucătăria de vară, suprafaţa totală de 38,7 m.p., situată în s.Cajba r-ul Glodeni, înregistrată cu nr. cadastral 4816109007 02; magazie, suprafaţa totală de 24,4 m.p., situată în s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrată cu nr. cadastral 4816109007 03; magazie, suprafaţa totală de 11,7 m.p., situată în s. Cajba r-ul Glodeni; beci, suprafaţa totală de 6,3 m.p; gard, suprafaţa totală de 23,1 m.p; poartă de metal.
La 29 aprilie 2013, Lupuşor Vasile a depus cerere de mărire a cuantumului pretenţiilor prin care a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.409 din 03 aprilie 2013, încheiat între Lupuşor Gheorghe şi Barbacari Ghenadie prin care s-a înstrăinat terenul pentru grădini din extravilanul s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrat cu nr. cadastral 4816110002 cu suprafaţa de 0,16 ha, bonitatea solului 79 grade. La 13 noiembrie 2013, Lupuşor Gheorghe a depus acţiune reconvenţională împotriva lui Lupuşor Vasile cu privire la anularea certificatului de moştenitor testamentar şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale.
În motivarea acţiunii reconvenţionale, Lupuşor Gheorghe a indicat că, în şedinţa de judecată a aflat despre faptul că, Lupuşor Vasile a primit, în anul 2000, certificat de moştenitor testamentar pe terenul agricol cu suprafaţa de 12433 m.p., compus din trei sectoare, drept de proprietate înregistrat în registrul bunurilor imobile la nr. cadastrale 4816108085, 4816104226 şi 4816104017. Consideră că certificatul de moştenitor testamentar trebuie să fie anulat, deoarece Lupuşor Vasile n-a acceptat succesiunea în termen de 6 luni după decesul mamei lor, Lupuşor Eugenia, dar s-a adresat la notar 3 tocmai peste 4 ani.
De asemenea, nu poate fi considerat că Lupuşor Vasile a acceptat succesiunea prin intrarea în posesia averii succesorale, deoarece încă până la decesul mamei, acesta plecase cu traiul în or.Glodeni la 06 aprilie 1995. Astfel, după ce a decedat Lupuşor Eugenia, unicul care a intrat în posesia averii succesorale a fost tatăl lor, Lupuşor Dumitru, care a locuit în această gospodărie şi care i-a testat lui toată averea, prin testamentul din 16 mai 1997. Solicită Lupuşor Gheorghe anularea certificatului de moştenitor testamentar nr.375 din 03 februarie 2000 eliberat de notarul Claudia Pătereu pe numele lui Lupuşor Vasile Dumitru în baza căruia a fost recunoscut dreptul de proprietate al acestuia asupra terenului agricol cu suprafaţa de 12 433 m.p., compus din trei sectoare, drept de proprietate înregistrat în registrul bunurilor imobile la nr. cadastrale 4816108085, 4816104226 şi 4816104017, situat în extravilanul s.Cajba, r-nul Glodeni; recunoaşterea ca patrimoniu succesoral rămas după decesul lui Lupuşor Dumitru Gheorghe terenul agricol cu suprafaţa de 12 433 m.p., compus din trei sectoare, drept de proprietate înregistrat în registrul bunurilor imobile la nr. cadastrale 4816108085, 4816104226 şi 4816104017, situat în extravilanul s.Cajba, r-nul Glodeni; să fie recunoscut Lupuşor Gheorghe Dumitru ca proprietar al terenului sus-menţionat.
Prin hotărârea Judecătoriei Glodeni din 03 iulie 2014, acţiunea lui Lupuşor Vasile împotriva lui Lupuşor Gheorghe, Barbacari Ghenadie şi Barbacari Rodica a fost admisă. A fost anulat parţial certificatul de moştenitor testamentar nr. 538 din 13.03.2009, eliberat de notarul de stat Valentina Dumanschi pe numele cet. Lupuşor Gheorghe Dumitru, certificat prin care s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunurilor succesorale în valoare de 23 035 lei, cu păstrarea după cet. Lupuşor Gheorghe Dumitru a dreptului de proprietate în cotă parte ideală din bunurile imobile şi anume: ½ din terenul aferent construcţiei locative situat în s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrat cu nr. cadastral 4816109007 cu suprafaţa de 0,14 ha, bonitatea solului 79 grade; ½ din casa de locuit individuală cu anexă rece, suprafaţa totală de 79,2 m.p.
situată în s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrată cu nr. cadastral 4816109007 01; ½ din bucătăria de vară, suprafaţa totală de 38,7 m.p., situată în s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrată cu nr. cadastral 4816109007 02; ½ din magazie, suprafaţa totală de 24,4 m.p., situată în s.Cajba r-ul Glodeni, înregistrată cu nr. cadastral 4816109007 03; ½ din beci, suprafaţa totală de 6,3 m.p; ½ din gard cu suprafaţa totală de 23,1 m.p; ½ din poarta de metal; ½ din terenul pentru grădini din extravilanul s. Cajba r-ul Glodeni, înregistrat cu nr. cadastral 4816110002 cu suprafaţa de 0,16 ha, bonitatea solului 79 grade. A fost recunoscut ca patrimoniu succesoral rămas după decesul Eugeniei Lupuşor bunurile menţionate mai sus, precum şi a fost recunoscut Lupuşor Vasile proprietar cu cotă parte ideală din aceste bunuri.
Totodată, a fost respinsă acţiunea reconvenţională a lui Lupuşor Gheorghe împotriva lui Lupuşor Vasile cu privire la anularea certificatului de moştenitor testamentar şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale. S-a dispus încasarea de la Lupuşor Gheorghe în beneficiul lui Lupuşor Vasile cheltuielile judiciare în mărime de 7 351 lei. Prin hotărârea suplimentară a Judecătoriei Glodeni din 03 iulie 2014 a fost anulat contractul de vânzare-cumpărare nr.409 din 03 aprilie 2013, încheiat între Lupuşor Gheorghe şi Barbacari Ghenadie, prin care s-a înstrăinat terenul pentru grădini din extravilanul s.Cajba r-nul Glodeni, înregistrat cu nr.cadastral 4816110002 cu suprafaţa de 0,16 ha şi bonitatea solului 79 grade.
4 Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 11 noiembrie 2014, au fost admise apelurile declarate de către Lupuşor Gheorghe, Lupuşor Vasile, Barbacari Ghenadie şi Barbacari Rodica, casate integral hotărârea Judecătoriei Glodeni din 03 iulie 2014 şi hotărârea suplimentară a Judecătoriei Glodeni din 03 iulie 2014 şi emisă o nouă hotărâre, prin care a fost respinsă atât acţiunea iniţială, cât şi acţiunea reconvenţională, precum şi anulate măsurile de asigurare aplicate prin încheierea Judecătoriei Glodeni din 09 aprilie 2013. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 13 mai 2015, recursul declarat de Lupuşor Vasile, prin intermediul avocatului Nemerenco Veaceslav, a fost admis şi casată decizia Curţii de Apel Bălţi din 11 noiembrie 2014, în partea ce ţine de respingerea acţiunii lui Lupuşor Vasile împotriva lui Lupuşor Gheorghe, Barbacari Ghenadie şi Barbacari Rodica cu privire la anularea parţială a certificatului de moştenitor testamentar, anularea contractului de vânzare-cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale, precum şi anularea măsurilor de asigurare, aplicate prin încheierea Judecătoriei Glodeni din 09 aprilie 2013, cu restituirea pricinii, în această parte, spre rejudecare la Curtea de Apel Bălţi, în alt complet de judecată.
În rest, decizia Curţii de Apel Bălţi din 11 noiembrie 2014, a fost menţinută. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 29 octombrie 2015, apelurile declarate de avocatul Nemerenco Veaceslav, în interesele lui Lupuşor Vasile; avocatul Andruşciac Victor, în interesele lui Lupuşor Gheorghe; avocatul Ciuru Igor, în interesele lui Barbacari Ghenadie şi Barbacari Rodica au fost admise, casate parţial hotărîrea şi hotărîrea suplimentară ale Judecătoriei Glodeni din 03 iulie 2014, în latura anulării parţiale a certificatului de moştenitor testamentar, anularea contractului de vînzare- cumpărare şi recunoaşterea dreptului de proprietate asupra averii succesorale, recunoaşterea ca patrimoniu succesoral rămas după decesul lui Lupuşor Eugenia, încasarea cheltuielilor de judecată şi anularea măsurilor de asigurare a acţiunii, cu emiterea unei noi hotărîri, după cum urmează: Acţiunea lui Lupuşor Vasile a fost admisă parţial.
Certificatul de moştenitor testamentar Nr.538 din 13.03.2009, pe numele lui Lupuşor Gheorghe a fost anulat parţial, în mărime de 4/9 cote-părţi cu recunoaşterea dreptului de proprietate a lui Lupuşor Vasile asupra la 4/9 din bunurile succesorale: teren aferent construcţiei locative situat în s. Cajba, raionul Glodeni, înregistrat cu nr. cadastral 4816109007, cu suprafaţa de 0,14 ha; casă de locuit individuală cu anexă rece cu suprafaţa totală de 79,2 mp, situată în s Cajba, cu nr. cadastral 4816109007.01; bucătărie de vară cu suprafaţa totală de 38,7 mp, situată în s. Cajba, raionul Glodeni nr. cadastral 4816109007.02; magazie cu suprafaţa totală de 24,4 mp, situată în s. Cajba raionul Glodeni, nr. cadastral 4816109007.03; beci cu suprafaţa totală de 6,3 mp; gard cu suprafaţa totală de 23,1 mp; poartă de metal; teren pentru grădini în extravilanul s. Cajba, r. Glodeni nr. cadastral 4816110002, cu suprafaţa de 0,16 ha.
Pretenţia privind recunoaşterea ca patrimoniu succesoral rămas după decesul lui Lupuşor Eugenia la ½ din bunurile succesorale şi anularea contractului de vînzare- cumpărare nr.325 din 13.03.2013, încheiat între Lupuşor Gheorghe şi Barbacari Ghenadie, a fost respinsă. 5 S-a încasat de la Lupuşor Gheorghe, în folosul lui Lupuşor Vasile, cheltuielile de judecată, în sumă de 5191 lei.
Au fost anulate măsurile de asigurare a acţiunii aplicate prin încheierea judecătoriei Glodeni din 09 aprilie 2013 şi se ridică sechestrul de pe terenul aferent construcţiei locative situat în s.Cajba, raionul Glodeni, înregistrat cu nr. cadastral 4816109007, cu suprafaţa de 0,14 ha; casă de locuit individuală cu anexă rece cu suprafaţa totală de 79,2 mp, situată în s Cajba, cu nr. cadastral 4816109007.01; bucătărie de vară cu suprafaţa totală de 38,7 mp, situată în s. Cajba, raionul Glodeni nr. cadastral 4816109007.02; magazie cu suprafaţa totală de 24,4 mp, situată în s. Cajba raionul Glodeni, nr. cadastral 4816109007.03; beci cu suprafaţa totală de 6,3 mp; gard cu suprafaţa totală de 23,1 mp; poartă de metal; teren pentru grădini în extravilanul s. Cajba, r. Glodeni nr. cadastral 4816110002, cu suprafaţa de 0,16 ha.
La 08 decembrie 2015, avocatul Nemerenco Veaceslav, în interesele lui Lupuşor Vasile a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 29 octombrie 2015, solicitând admiterea recursului şi casarea parţială a deciziei instanţei de apel, în partea casării parţiale a hotărîrii Judecătoriei Glodeni din 03 iulie 2014 şi hotărîrea suplimentară din 03 iulie 2014, în latura anulării contractului de vînzare- cumpărare şi încasarea cheltuielilor de judecată; respingerea pretenţiei privind anularea contractelor de vînzare-cumpărare nr. 325 din 13.03.2013 şi 409 din 03.04.2013, încheiat între Lupuşor Gheorghe şi Barbacari Ghenadie; precum şi încasarea de la Lupuşor Gheorghe, în folosul lui Lupuşor Vasile, a cheltuielilor de judecată, în sumă de 5191 lei.
De asemenea a solicitat anularea măsurilor de asigurare a acţiunii aplicate prin încheierea judecătoriei Glodeni din 09 aprilie 2013 şi se ridică sechestrul de pe terenul aferent construcţiei locative situat în s.Cajba, raionul Glodeni, înregistrat cu nr. cadastral 4816109007, cu suprafaţa de 0,14 ha; casă de locuit individuală cu anexă rece cu suprafaţa totală de 79,2 mp, situată în s Cajba, cu nr. cadastral 4816109007.01; bucătărie de vară cu suprafaţa totală de 38,7 mp, situată în s. Cajba, raionul Glodeni nr. cadastral 4816109007.02; magazie cu suprafaţa totală de 24,4 mp, situată în s. Cajba raionul Glodeni, nr. cadastral 4816109007.03; beci cu suprafaţa totală de 6,3 mp; gard cu suprafaţa totală de 23,1 mp; poartă de metal; teren pentru grădini în extravilanul s. Cajba, r. Glodeni nr. cadastral 4816110002, cu suprafaţa de 0,16 ha.
Casarea parţială a hotărîrii primei instanţe din 03 iulie 2014, în partea ridicării sechestrului pus asupra bunurilor imobile prin încheierea Judecătoriei Glodeni din 09 aprilie 2013. Încasarea de la Lupuşor Gheorghe, în folosul lui Lupuşor Vasile, a cheltuielilor de judecată, în sumă de 350,34 lei şi taxa pentru depunerea cererii de recurs. În motivarea recursului a invocat că, hotărîrile instanţelor ierarhic inferioare sunt ilegale şi neîntemeiate, fiind încălcate şi aplicate eronat normele de drept material. Instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată. La 17 decembrie 2015, avocatul Andruşciac Victor, în interesele lui Lupuşor Gheorghe a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 29 octombrie 2015. La 22 decembrie 20015, avocatul Andruşciac Victor, în interesele lui Lupuşor Gheorghe, a depus recurs desfăşurat.
6 Solicită avocatul Andruşciac Victor, admiterea recursului şi casarea parţială a deciziei instanţei de apel în partea admiterii cererii de chemare în judecată formulată de Lupuşor Vasile şi casarea integrală a hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care să fie respinsă integral cererea de chemare în judecată formulată de Lupuşor Vasile. Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 29 octombrie 2015 şi expediată în adresa părţilor la 06 noiembrie 2015. (f.d.
190 vol. II) Potrivit înscrisurilor din dosar, avocatul Nemerenco Veaceslav, în interesele lui Lupuşor Vasile a luat cunoştinţă cu decizia integrală a instanţei de apel, la 16 noiembrie 2015 (f.d. 190 verso vol. II); avocatul Ciuru Igor, în interesele lui Barbacari Ghenadie şi Barbacari Rodica, la 18 noiembrie 2015 (f.d. 191 Vol. II); avocatul Andruşciac Victor, în interesele lui Lupuşor Gheorghe, la 18 noiembrie 2015 (f.d. 192 Vol. II). Ţinând cont de faptul că avocatul Nemerenco Veaceslav, în interesele lui Lupuşor Vasile a depus cererea de recurs la 08 decembrie 2015, iar avocatul Andruşciac Victor, în interesele lui Lupuşor Gheorghe la 17 decembrie 2015, Colegiul constată că recursurile sunt declarate în termen.
În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 24 decembrie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa lui Lupuşor Vasile, Lupuşor Gheorghe, Barbacari Ghenadie şi Barbacari Rodica copia recursurilor declarate de avocatul Nemerenco Veaceslav, în interesele lui Lupuşor Vasile şi avocatul Andruşciac Victor, în interesele lui Lupuşor Gheorghe, cu înştiinţarea de a depune referinţă. La 19 ianuarie 2015, avocatul Nemerenco Veaceslav a depus referinţă la recursul declarat de avocatul Andruşciac Victor, în interesele lui Lupuşor Gheorghe, cu solicitarea de a respinge recursul ca inadmisibil.
Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recursuri în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, sus-indicatele recursuri sunt inadmisibile din următoarele motive. În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; 7 d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursurilor prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, atît instanţa de apel aplicând corect normele de drept material şi procedural.
Colegiul consideră că, argumentele invocate în cererile de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care, acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererilor şi casarea hotărîrilor emise de instanţa ierarhic inferioare. În conformitate cu prevederile art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar precizează că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) Cod de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurenţilor cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurenţilor, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, face ca acestea să fie respinse de către instanţa de recurs din considerentul că, motivele indicate nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a actelor judecătoreşti, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
8 În context, completul învederează, prin prisma jurisprudenţei CEDO că, „...art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Totodată, instanţa de recurs precizează că potrivit articolului 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atît în practică, cît şi în drept, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, precum şi să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcel contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursurilor sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra cărora, instanţa de apel s-a pronunţat în modul corespunzător. Un asemenea recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursurilor care sînt similare argumentelor invocate atît în instanţa de apel, cît şi în prima instanţă, au fost verificate minuţios la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de avocatul Nemerenco Veaceslav, în interesele lui Lupuşor Vasile şi recursul declarat de avocatul Andruşciac Victor, în interesele lui Lupuşor Gheorghe, ca inadmisibile.
În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de avocatul Nemerenco Veaceslav, în interesele lui Lupuşor Vasile şi recursul declarat de avocatul Andruşciac Victor, în interesele lui Lupuşor Gheorghe, se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Iurie Bejenaru 9