- Dosarul nr.
- 2ra-175/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 27 ianuarie 2016
- Părțile
- Blaghii Svetlana, Diacenco Victor vs Diacenco Eudochia
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-175/16 — Constatrea faptului acceptării succesiunii, recunoaşterea dreptului de proprietate
Judecătoria Criuleni Dosarul nr.2ra-175/16 Judecător: E. Sanduța Curtea de Apel Chișinău Judecători: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruță Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 27 ianuarie 2016 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă, Judecătorii: Dumitru Mardari, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Blaghii Svetlana și Diacenco Victor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Svetlana Blaghii și Victor Diacenco împotriva Eudochiei Diacenco cu privire la constatarea faptului acceptării Succesiunii, recunoașterea dreptului de proprietate, declararea parțial nulă a certificatului de moștenitor legal, declararea parțial nulă a certificatului de moștenitor legal, declararea parțial nulă a contractului de înstrăinare cu condiția întreținerii pe viață și rectificarea înscrierilor în Registrul Bunurilor Imobile, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 29 octombrie 2015 prin care cererea de apel depusă de către Diacenco Eudochia fost admisă, casată integral hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 27 ianuarie 2015 cu respingerea acțiunii înaintate ca fiind nefondate, CONSTATĂ : La data de 26 septembrie 2013, Svetlana Blaghii şi Victor Diacenco au depus cerere de chemare în judecată împotriva Eudochiei Diacenco cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii, recunoaşterea dreptului de proprietate, declararea parţială nulă a certificatului de moştenitor legal,
declararea parţială nulă a contractului de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă şi rectificarea înscrierilor în Registrul bunurilor imobile. În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat, că Vladimir Diacenco şi Agafia Diacenco sunt părinţii lor. Pe parcursul vieţii în căsătorie, părinţii reclamanţilor au dobândit cu titlu de proprietate comună, ce se compune din terenul pentru construcţii cu suprafaţa de 0,0814 ha cu numărul cadastral 3101226.041, casa de locuit individuală cu suprafaţa de 72,5 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.01, construcţie accesorie cu suprafaţa de 17,9 m.p. cu numărul cadastral 1 31010226.041.02, garaj cu suprafaţa de 16,2 m.p.
cu numărul cadastral 3101226.041.03, situate în oraşul Criuleni, strada Gagarin, nr. 14. Mama reclamanţilor Agafia Diacenco, născută la 15 februarie 1920, a decedat la 24 noiembrie 2006, iar tata reclamanţilor Vladimir Diacenco, născut la 02 mai 1923, a decedat la 14 iunie 2013. După decesul tatălui Vladimir Diacenco, reclamanţii au acceptat succesiunea lăsată de acesta, în termen de 6 luni după deces. La cererea lor, notarul Vera Bîstriţcaia a deschis dosarul succesoral şi le-a eliberat certificate de calitate de moştenitor în scopul dobândirii actelor necesare pentru a dovedi existenţa bunurilor ce compun patrimoniul succesoral al decedatului.
Adresându-se la Oficiul Cadastral Teritorial Criuleni, au aflat că toate bunurile imobile ce au aparţinut tatălui Vladimir Diacenco, au fost înstrăinate de către ultimul pârâtei Eudochia Diacenco în baza contractului de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă nr. 7255 din 18 septembrie 2010. La fel, au aflat despre faptul, că lui Vladimir Diacenco i-a fost eliberat certificat de moştenitor legal de către notarul Mariana Dumbrava, prin care în temeiul moştenirii legale i s-a transmis în proprietate cota-parte de bunuri care a aparţinut mamei Agafia Diacenco.
Reclamanţii consideră certificatul de moştenitor legal eliberat pe numele lui Vladimir Diacenco ilegal, deoarece acesta a acceptat împreună moştenirea prin intrarea în posesie de fapt al bunurilor în decurs de 6 luni după decesul mamei Agafia Diacenco, iar în anul 2010, depunând notarului cerere de deschidere şi acceptare a succesiunii după decesul soţiei, a făcut declaraţii false în vederea că el este unicul moştenitor şi de unul singur a acceptat succesiunea. Menţionează reclamanţii Svetlana Blaghii şi Victor Diacenco că împreună cu tatăl Vladimir Diacenco au acceptat succesiunea după decesul mamei în termen de 6 luni după decesul acesteia prin intrarea de fapt în posesia patrimoniului succesoral.
Reclamata Svetlana Blaghii a locuit în casa părintească în perioada anilor 1998 - 2008. în această perioadă de timp a îngrijit de mama sa, care era bolnavă până în momentul decesului acesteia şi de tatăl său până în anul 2008. Locuind în casa părintească, a exercitat pe deplin toate lucrările necesare întreţinerii gospodăriei, suportând cheltuielile legate de întreţinerea bunurilor imobile. La fel, anual a efectuat reparaţia curentă prin vopsire, amenajare a casei de locuit, prelucra terenul pe lângă casă, a achitat impozitele funciar şi pe imobil. După decesul mamei, reclamanta a continuat să locuiască în casa părintească şi să îngrijească de gospodărie, deoarece nu dispunea de un loc de trai.
Reclamantul Victor Diacenco după decesul mamei a acceptat la fel succesiunea prin posesie de fapt, efectuând lucrările prin gospodărie, participa la prelucrarea grădinii, personal împreună cu reclamanta participa la lucrările de reparaţie curentă. Reclamanţii împreună au suportat cheltuielile de înmormântare a mamei Agafia Diacenco, iar tatăl Vladimir Diacenco nu a participat la cheltuielile de 2 înmormântare. În anul 2008 tatăl Vladimir Diacenco a declarat reclamantei, că intenţionează să se recăsătorească şi în scopul evitării conflictelor, l-a explicat că ea urmează să părăsească casa părintească. Reclamanta a plecat să locuiască la gazdă. Tatăl Vladimir Diacenco a asigurat-o că averea succesorală, inclusiv cea rămasă după decesul mamei pe care au acceptat-o, va rămâne ei şi fratelui Victor Diacenco.
Din anul 2010 Vladimir Diacenco şi pârâta Eudochia Diacenco s-au aflat în relaţii de concubinaj. Reclamanţii nu au cunoscut, că cei doi au înregistrat căsătorie. În continuarea acţiunilor sale, tăinuind de reclamanţi, Vladimir Diacenco a depus cerere notarului cu privire la acceptarea succesiunii după decesul Agafiei Diacenco, fără a le comunica despre deschiderea dosarului succesoral. La fel, a prezentat date şi acte false notarului cu privire la faptul, că este unicul moştenitor după decesul soţiei. Reclamanţii consideră, că certificatul de moştenitor legal eliberat pe numele lui Vladimir Diacenco urmează a fi declarat parţial nul, deoarece au acceptat şi ei succesiunea, fiecărui revenindu-i cotă-parte a câte 1/3 din averea succesorală a mamei Agafia Diacenco.
Astfel, având coproprietate comună în bunuri imobile, Vladimir Diacenco urma să înstrăineze doar proprietatea ce-i aparţinea. Consideră reclamanţii, că contractul de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă încheiat cu pârâta Eudochia Diacenco este ilegal şi urmează a fi declarat parţial nul, deoarece casa de locuit şi terenul pentru construcţii din litigiu nu a aparţinut cu drept de proprietate lui Vladimir Diacenco cu cota 1,0, ci doar 1/3 din masa succesorală şi 1/2 din bunurile imobile, având în total cotă- parte de 4/6.
Cer reclamanţii Svetlana Blaghii şi Victor Diacenco constatarea faptului de acceptare a succesiunii în urma decesului mamei Agafia Diacenco, născută la 15 februarie 1920, decedată la 24 noiembrie 2006, a câte 1/3 din patrimoniul decedatei, stabilită la ziua decesului, care constituie a câte 1/6 cotă-parte din terenul pentru construcţii cu suprafaţa totală de 0,0814 ha, cu numărul cadastral 3101226.041, din casa de locuit cu suprafaţa de 72,5 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.01, din construcţia accesorie cu suprafaţa de 17,9 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.02 şi din construcţia accesorie cu suprafaţa de 16,2 m.p.
cu numărul cadastral 3101226.041.03, situate în oraşul Criuleni, strada Gagarin, nr. 14; declararea parţială nulă a certificatului de moştenitor legal din 30 octombrie 2009, eliberat lui Diacenco Vladimir Fiodor de notarul public Mariana Dumbrava, înregistrat cu nr.7357, în partea eliberării prezentului certificat lui Diacenco Vladimir Fiodor asupra averii succesorale cu cota-parte 1/2, cu menţinerea valabilităţii certificatului de moştenitor legal asupra la 1/6 cotă-parte; recunoaşterea dreptului de proprietate a Svetlanei Blaghii şi lui Victor Diacenco a câte 1/6 cotă- parte din bunurile imobile în litigiu, în temeiul moştenirii legale; declararea parţială nulă a contractului de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă din 18 septembrie 2010 cu nr. 7255, încheiat între Vladimir Diacenco şi Eudochia Diacenco în partea 3 transmiterii în proprietate acesteia a cotei-păţi din bunuri, cu menţinerea valabilităţii de transmitere în proprietatea Eudochiei Diacenco a cotei-păţi de 4/6 din bunurile imobile în litigiu; rectificarea în Registrul bunurilor imobile al Oficiului Cadastral Teritorial Criuleni şi înregistrarea dreptului de proprietate al Svetlanei Blaghii şi Victor Diacenco a câte 1/6 cotă-parte, iar Eudochiei Diacenco 4/6 cotă-parte din terenul pentru construcţii cu suprafaţa totală de 0,0814 ha, cu numărul cadastral 3101226.041,
din casa de locuit cu suprafaţa de 72,5 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.01, din construcţia accesorie cu suprafaţa de 17,9 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.02 şi din construcţia accesorie cu suprafaţa de 16,2 m.p, cu numărul cadastral 3101226.041.03, situate în oraşul Criuleni, strada Gagarin, nr. 14, în temeiul dreptului de proprietate recunoscut. Prin cererea de chemare în judecată suplimentară (f.d.73), au solicitat a constata faptul de acceptare a succesiunii de către Blaghii Svetlana Vladimir şi Diacenco Victor Vladimir în urma decesului mamei sale Diacenco Agafia, decedată la 24.11.2006 în or.
Criuleni, str. Gagarin 14 a câte 1/3 din patrimoniul decedatei, stabilită la ziua decesului, inclusiv din depunerile băneşti de pe conturile băneşti deschise pe numele lui Diacenco Vladimir şi al automobilului de model VAZ-2104, cu n/î CRAA 686; A recunoaşte dreptul de proprietate a lui Blaghii Svelana Vladimir şi a lui Diacenco Victor Vladimir a câte 1/6 cotă-parte din depunerile băneşti de pe conturile băneşti deschise pe numele lui Diacenco Vladimir şi al automobilului de model VAZ-2104, cu n/î CRAA 686, în temeîul moştenirii legale. Ulterior, prin cererea de chemare în judecată suplimentară (f.d. 116), s-a solicitat a declara nul testamentul din 29.03.2013 semnat de Diacenco Vladimir pe numele lui Diacenco Eudochia.
După care prin încheierea instanţei de judecată din 11 noiembrie 2014 a fost admisă cerere reclamanţilor privind renunţul de la capetele de cerere, (f.d.
159-160) şi anume: privind declararea nulităţii testamentului din 29.03.2013 semnat de Diacenco Vladimir pe numele lui Diacenco Eudochia; constatarea faptului acceptării succesiunii de către Blaghii Svetlana Vladimir şi Diacenco Victor Vladimir în urma decesului mamei sale Diacenco Agafia, decedată la 24.11.2006 în or.Criuleni, str.Gagarin 14 a câte 1/3 din patrimoniul decedatei, stabilită la ziua decesului, inclusiv din depunerile băneşti de pe conturile băneşti deschise pe numele lui Diacenco Vladimir şi al automobilului de model VAZ-2104, cu n/î CRAA 686, recunoaşterea dreptului de proprietate a lui Blaghii Svelana Vladimir şi a lui Diacenco Victor Vladimir a câte 1/6 cotă-parte din depunerile băneşti de pe conturile băneşti deschise pe numele lui Diacenco Vladimir şi al automobilului de model VAZ- 2104, cu n/î CRAA 686 în temeîul moştenirii legale.
Prin hotărîrea judecătoriei Criuleni, emisă la 27 ianuarie 2015, s-a admis integral acţiunea. S-a constatat faptul acceptării succesiunii de către Svetlana Blaghii şi Victor Diacenco în urma decesului mamei Agafia Diacenco, născută la 15 februarie 1920, decedată la 24 noiembrie 2006 în oraşul Criuleni, strada 4 Gagarin, nr. 14, a câte 1/3 din patrimoniul decedatei, stabilită la ziua decesului, care constituie a câte 1/6 cotă-parte din terenul pentru construcţii cu suprafaţa totală de 0,0814 ha, cu numărul cadastral 3101226.041, din casa de locuit cu suprafaţa de 72,5 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.01, din construcţia accesorie cu suprafaţa de 17,9 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.02 şi din construcţia accesorie cu suprafaţa de 16,2 m.p.
cu numărul cadastral 3101226.041,3, situate în oraşul Criuleni, strada Gagarin, nr. 14. S-a declară parţial nul certificatul de moştenitor legal din 30 octombrie 2009, eliberat lui Diacenco Vladimir Fiodor de notarul public Mariana Dumbrava, înregistrat cu nr.7357 în registrul notarului in partea eliberării prezentului certificat lui Diacenco Vladimir Fiodor asupra averii succesorale cu cota-parte 1/2, cu menţinerea valabilităţii certificatului de moştenitor legal din 30 septembrie 2009, eliberat lui Diacenco Vladimir Fiodor, pentru care s-a eliberat prezentul certificat, asupra la 1/6 cotă-parte din terenul pentru construcţii cu suprafaţa totală de 0,0814 ha, cu numărul cadastral 3101226.041, din casa de locuit cu suprafaţa de 72,5 m.p.
cu numărul cadastral 3101226.041.01, din construcţia accesorie cu suprafaţa de 17,9 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.2 şi din construcţia accesorie cu suprafaţa de 16,2 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.03, situate în oraşul Criuleni, strada Gagarin, nr. 14. S-a recunoscut dreptul de proprietate a Svetlanei Blaghii şi lui Victor Diacenco la câte 1/6 cotă-parte din terenul pentru construcţii cu suprafaţa totală de 0,0814 ha, cu numărul cadastral 3101226.041, din casa de locuit cu suprafaţa de 72,5 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.01, din construcţia accesorie cu suprafaţa de 17,9 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.02 şi din construcţia accesorie cu suprafaţa de 16,2 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.3, situate în oraşul Criuleni, strada Gagarin, nr. 14, în temeiul moştenirii legale.
S-a declarat parţial nul contractul de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă din 18 septembrie 2010 cu nr.7255, încheiat între Vladimir Diacenco şi Eudochia Diacenco în partea transmiterii în proprietate acesteia a cotei-păţi din bunuri, cu menţinerea valabilităţii de transmitere în proprietatea Eudochiei Diacenco a cotei- păţi de 4/6 din terenul pentru construcţii cu suprafaţa totală de 0,0814 ha, cu numărul cadastral 3101226.041, din casa de locuit cu suprafaţa de 72,5 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.01, din construcţia accesorie cu suprafaţa de 17,9 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.02 şi din construcţia accesorie cu suprafaţa de 16,2 m.p.
cu numărul cadastral 3101226.041.03, situate în oraşul Criuleni, strada Gagarin, nr. 14. S-a rectificat în Registrul bunurilor imobile al Oficiului Cadastral Teritorial Criuleni şi s-a dispus înregistrarea dreptului de proprietate al Svetlanei Blaghii şi Victor Diacenco la câte 1/6 cotă-parte, iar Eudochiei Diacenco 4/6 cotă-parte din terenul pentru construcţii cu suprafaţa totală de 0,0814 ha, cu numărul cadastral 3101226.041, din casa de locuit cu suprafaţa de 72,5 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.01, din construcţia accesorie cu suprafaţa de 17,9 m.p. cu numărul 5 cadastral 3101226.041.02 şi din construcţia accesorie cu suprafaţa de 16,2 m.p. cu numărul cadastral 3101226.041.03, situate în oraşul Criuleni, strada Gagarin, nr. 14, în temeiul dreptului de proprietate recunoscut.
S-a încasat de la Eudochia Diacenco în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 755 (şapte sute cinzeci şi cinci) lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond s-a bazat pe cercetarea completă, a tuturor probelor prezente şi a constatat că, cerinţele invocate în acţiune, se încadrează în prevederile legii. La data de 03 februarie 2015, Eudochia Diacenco a depus cerere de apel, prin care a solicitat admiterea cererii, casarea hotărîrii, cu pronunţarea unei noi hotărîri, prin intermediul căreia acţiunea intimaţilor Blaghi Svetlana şi Diacenco Victor către Diacenco Eudochia privind constatarea faptului acceptării succesiunii să fie respinsă. A încasa în mod solidar de la Diacenco Victor şi Blaghii Svetlana cheltuielile judiciare pentru asistenţa juridică, în valoare de 3000 lei.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 octombrie 2015, apelul depus de către Diacenco Eudochia a fost admis, a fost casată integral hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 27 ianuarie 2015, a fost scos de pe rol capătul de cerere a Svetlanei Blaghii și a lui Victor Diacenco cu privire la constatarea faptului acceptării succesiunii din motivul că reclamanții nu au respectat procedura, prevăzută prin lege de soluționare prealabilă a pricinii pe cale extrajudiciară. S-a respins ca nefondată cererea Svetlanei Blaghii şi a lui Victor Diacenco împotriva Eudochiei Diacenco cu privire la, recunoaşterea dreptului de proprietate, declararea parţială nulă a certificatului de moştenitor legal, declararea parţială nulă a contractului de înstrăinare cu condiţia întreţinerii pe viaţă şi rectificarea înscrierilor în Registrul bunurilor imobile.
S-a încasat în mod solidar de la Svetlana Blaghii şi Victor Diacenco în beneficiul Eudochiei Diacenco cheltuielile pentru asistenţa juridică în instanţa de apel în valoare de 3000 (trei mii) lei. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelantă şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului iar argumentele formulate în cererea de apel sunt întemeiate. Invocînd ilegalitatea deciziei instanței de apel, la 17 noiembrie 2015, Balghii Svetlana și Diacenco Victor au depus recurs împotriva acesteia, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel din 29 octombrie 2015 și cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța de fond.
În motivarea recursului, aceasta a indicat că, decizia instanţei de apel a fost adoptată cu aplicarea eronată a normelor de drept material şi cu încălcarea normelor de drept procedural. Totodată, mai invocă recurenții Balghii Svetlana și Diacenco Victor că instanţa de apel nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru justa soluţionare a litigiului. 6 Instanţa de recurs constată că, decizia instanţei de apel din data de 29 octombrie 2015 a fost contestată cu recurs la data de 17 noiembrie 2015. Astfel prin prisma art. 425 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus de către Balghii Svetlana și Diacenco Victor în termen.
În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acestuia. În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se va decide în lipsa acesteia. La data de 16 decembrie 2015, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a expediat în adresa Eudochiei Diacenco copia recursului depus de către Balghii Svetlana și Diacenco Victor, cu informarea concomitentă a acesteia despre necesitatea depunerii referinţei.
La 04 ianuarie 2016, Diacenco Eudochia a depus referința la cererea de recurs depusă de către Balghii Svetlana și Diacenco Victor, solicitînd declararea recursului ca fiind inadmisibil. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs declarată de Balghii Svetlana și Diacenco Victor, Colegiul atestă că recurenții nu indică nici un argument vis-a-vis de legalitatea deciziei instanţei de apel. Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în cererea de recurs declarată de Balghii Svetlana și Diacenco Victor, nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
În această ordine de idei şi prin prisma celor menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus de către Balghii Svetlana și Diacenco Victor ca fiind inadmisibil. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin. (1) C.P.C., părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) C.P.C., cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C..
Completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al 7 Curţii Supreme de Justiţie constată că, temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C.. Mai mult de cît atît, cauza a fost judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, iar recursul fiind vădit neîntemeiat. Călăuzindu-se de prevederile art. 440 C.P.C. al RM, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 C.P.C. şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) C.P.C..
În acest sens, instanţa de recurs accentuează că, potrivit art. 440, alin. (1) C.P.C., în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Astfel, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, aplicînd corespunzător normele de drept material şi respectînd normele de drept procedural, completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Balghii Svetlana și Diacenco Victor ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) C.P.C., completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Recursul declarat de către Balghii Svetlana și Diacenco Victor se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Dumitru Mardari Iuliana Oprea 8