3ra-120/16 — Contestarea actelor administeative

prima instanţă: V. Holban dosarul nr. 3ra-120/16 instanţa de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru ÎNCHEIERE 03 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Ion Druță Maria Ghervas examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Paviramus”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății cu Răspundere Limitată „Paviramus” împotriva Biroului Vamal Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 octombrie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Biroul Vamal Chișinău, casată hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 03 decembrie 2014 și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă : La 23 iunie 2014, SRL „Paviramus” a depus cererea de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Chișinău cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a indicat că la data de 22 aprilie 2014 - 23 aprilie 2014, a prezentat spre vămuire Biroului Vamal Chişinău, postul vamal intern Varniţa, marfa - castraveţi în stare proaspătă, conform declaraţiilor vamale nr. DV 23244 din 22 aprilie 2014, DV 23625 din 23 aprilie 2015, valoarea în vamă a mărfii fiind determinată şi anunţată în conformitate cu metoda 1 prevăzută la art. 11 a Legii cu privire la tariful vamal.

Menționează că în rezultatul verificării corectitudinii determinării de către declarant a valorii în vamă, Biroul Vamal Chişinău a concluzionat că valoarea în vamă a mărfii importate conform declaraților vamale respective a fost determinată incorect, iar ca rezultat a întocmit actele de inspecţie aferente declaraţiilor vamale prin care în baza art. 8 alin. (3) şi art. 17 al Legii cu privire la tariful vamal, a încasat suplimentar suma de 59891,70 lei. Ulterior, în perioada 05 mai 2014 – 08 mai 2014, a prezentat spre vămuire Biroului Vamal Chişinău, postul vamal intern Varniţa, marfa - castraveţi în stare proaspătă, conform DV 25502 din 02 mai 2014, DV 25662 din 04 mai 2014, DV 9947 din 08 mai 2014, valoarea în vamă a mărfii fiind determinată şi anunţată la fel, în conformitate cu metoda 1 prevăzută la art. 11 a Legii cu privire la tariful vamal.

Însă, în rezultatul verificării corectitudinii determinării de către declarant a valorii în vamă, Biroul Vamal Chişinău a ajuns la concluzia că valoarea în vamală a mărfii conform declarațiilor conform DV 25502 din 02 mai 2014, DV 25662 din 04 mai 2014, DV 9947 din 08 mai 2014 a fost determinată incorect, astfel, a întocmit actele de inspecție aferente acestor declaraţii vamale prin care în temeiul art. 8 alin. (3) şi art. 17 al Legii cu privire la tariful vamal, a încasat suplimentar suma de 68341,61 lei moldoveneşti.

De asemenea, a mai indicat reclamantul că în perioada 13 mai 2014 – 22 mai 2014, a prezentat spre vămuire Biroului Vamal Chişinău, postul vamal intern Varniţa, marfa - castraveţi în stare proaspătă, conform declaraţiilor vamale DV 10349 din 13 mai 2014, DV 10914 din 18 mai 2014, DV 11058 din 20 mai 2014, DV 11170 din 21 mai 2014, DV 11241 din 22 mai 2014, valoarea în vamă a mărfii fiind determinată şi anunţată în conformitate cu metoda 1 prevăzută la art. 11 a Legii cu privire la tariful vamal.

Iar, în rezultatul verificării corectitudinii determinării de către declarant a valorii în vamă, Biroul Vamal Chişinău a ajuns la concluzia că valoarea în vamă a mărfii la declaraţiile vamale sus-menţionate a fost determinată incorect, și a întocmit actele de inspecţie aferente acestor declaraţii vamale majorînd cu obligaţia de modificare a declaraţiilor depuse în varianta iniţială şi a încasat suplimentar suma de 103 944,46 lei moldoveneşti, în baza art. 8 alin. (3) şi art. 17 al Legii cu privire la tariful vamal.

Indică reclamantul că în corespundere cu prevederile pct. 13 al Regulamentul privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 600 din 14 mai 2002, a prezentat pîrîtului toate actele de însoţire a mărfurilor inclusiv: contractul de vânzare- cumpărare, facturile comerciale, declaraţia vamală de export, certificatul fitosanitar, certificatul de conformitate, cheltuielile de transport, dovada de achitare a mărfurilor respective, etc. Astfel, consideră că actele prezentate atestă corectitudinea executării prevederilor legale în executarea procedurii de determinare a valorii în vamă, şi anume, a metodei de determinare a valorii în vamă, valorii tranzacţiei cu mărfurile respective şi preţului efectiv plătit, însă pârâtul a ignorat prevederile legale şi nejustificat a emis actele de inspecţie cu achitarea suplimentară a sumei de 232 177,77 lei.

Or, prin acțiunile sale, organul vamal a obligat modificarea declaraţiei vamale în detaliu, invocînd faptul nerespectării pct. pct. 13, 14, 15 ale Hotărîrii Guvernului nr. 600 din 14 mai2002 şi utilizînd pct. 3 al art. 8 din Legea cu privire la tariful vamal determinînd de sine stătător valoarea în vamă, prin utilizarea directă a metodei de rezervă de declarare a valorii în vamă. Consideră reclamantul că acţiunile pîrîtului sunt ilegale, deoarece pe parcursul procesului de vămuire a mărfii au fost prezentate toate documentele prevăzute de Regulamentul sus menționat, fapt ce confirmă în mod univoc valoarea în vamă a mărfii importate.

Mai mult decît atît, organul vamal nu a solicitat acte şi informaţii suplimentare aşa cum se prevede în pct. pct. 13, 14 din Regulamentul privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 600 din 14 mai 2002, nu a aplicat metodele prevăzute de art. art. 12, 13, 15, 16 din Legea cu privire la tariful vamal aplicînd direct metoda 6 de determinare a valorii în vamă a mărfurilor - metoda de rezervă. A mai indicat reclamantul că prin cererile prealabile, din 30 aprilie 2014, 12 decembrie 2014 și 23 mai 2014, a solicitat organului vamal anularea actelor de inspecție emise la declarațiile vamale, însă prin răspunsurile nr. 3480 din 21 mai 2014, nr. 4040 din 16 iunie 2014, cererile au fost respinse.

Solicită, anularea actelor de inspecţie emise la declaraţiile vamale în detaliu nr. DV nr. 23244 din 22 aprilie 2014, DV 23625 din 23 aprilie 2014, DV 25502 din 02 mai 2014, DV 25662 din 04 mai 2014, DV nr. 9947 din 08 mai 2014, DV nr. 10349 din 13 mai 2014, DV 10914 din 18 mai 2014, DV 11058 din 20 mai 2014, DV 11170 din 21 mai 2014, DV 11241 din 22 mai 2014 de către Biroul Vamal Chişinău, cu anularea declaraţiilor vamale respective în varianta modificată, menţinerea declarațiilor vamale menționate în varianta iniţială și a obliga Biroul vamal Chişinău să restituie sumele încasate suplimentar în mărime de 232 177,77 lei. Prin hotărîrea judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 03 decembrie 2014, acțiunea a fost admisă, fiind anulate actele de inspecţie emise la declaraţiile vamale în detaliu nr. 23244 din 22 aprilie 2014, nr. 23625 din 23 aprilie 2014, nr. 25502 din 02 mai 2014, nr. 25662 din 04 mi 2014, nr. 9947 din 08 mai 2014, nr. 10349 din 13 mai 2014, nr. 10914 din 18 mai 2014, nr. 11058 din 20 mai 2014, nr. 11170 din 21 mai 2014 şi nr. 11241 din 22 mai 2014 cu anularea declaraţiilor respective în varianta modificată și menținute declarațiile vamale respective în varianta iniţială cu restituirea din contul Biroul Vamal Chişinău în beneficiul SRL „Paviramus” a sumei de 232 177,77 lei. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 octombrie 2015, a fost admis apelul declarat de către Biroul Vamal Chișinău, casată hotărîrea primei instanțe și emisă o nouă hotărîre prin care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 24 noiembrie 2015, SRL „Paviramus” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel și menținerea hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului recurentul a invocat că instanța de apel nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea justă a litigiului, nu a dovedit cu probe veridice și suficiente circumstanțele pe care le-a considerat constatate și a încălcat și aplicat eronat normele de drept materiale.

Astfel, indică că instanța de apel a lăsat fără apreciere faptul că SRL „Paviramus” a prezenta toate actele necesare prevăzute de legislația Republicii Moldova pentru a demonstra temeinica aplicării metodei 1 și bazîndu-se pe prevederile pct. 13 al Regulamentului privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul Republicii Moldova aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 600 din 14 mai 2002, a prezentat autorităţii vamale toate actele de însoţire ale mărfurilor.

Mai mult, suplimentar din proprie iniţiativă în scopul confirmării autenticităţii şi corectitudinii informaţiilor obligatorii a prezentat organului vamal certificate fitosanitare, declaraţii vamale de export în care se indică valoarea mărfii și diverse comunicări între agenţii economicii, fapt ce se confirmă prin borderourile anexate la declaraţiile vamale, însă în pofida acestui fapt, Biroul vamal Chişinău a ignorat prevederile legislației în vigoare şi a emis actele de inspecţie cu obligarea recurentului de a majora valoarea în vamă. Susține recurentul că corectitudinea valorii în vamă a mărfurilor importate se confirmă prin documentele prezentate de către SRL „Paviramus” către organului vamal la data vămuirii mărfurilor şi prin faptul aplicării ştampilei autorităţii vamale pe fiecare borderou şi declaraţie vamală prezentată.

Documentele prezentate la vămuirea mărfurilor sunt veridice şi suficiente pentru determinarea valorii în vamă şi confirmau cu certitudine că valoarea mărfii coincide cu documentele însoţitoare şi erau toate motivele de aplicare a metodei determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacţiei cu marfa respectiva în baza preţului efectiv plătit, iar actele de inspecţie la declaraţiile vamale în detaliu menţionate mai sus, au fost întocmite ilegal, prin urmare urmează a fi anulate. Din cauza faptului că recurentul a prezentat toate actele necesare pentru a putea fi stabilită valoarea în vamă a mărfii conform metodei 1, organul vamal nu era în drept să solicite şi informaţii referitor la stabilirea valorii în vamă prin utilizarea consecutivă a metodelor 2-5.

Menționează recurentul că s-a conformat cererii abuzive a Biroului Vamal Chișinău de a majora drepturile de import, doar datorită faptului că marfa importată este ușor perisabilă, fiind pus în situația să conformeze organelor vamale, iar faptul semnării de către agentul economic al actului de inspecție nu poate fi interpretat drept o acceptare necondiționată a cerințelor organului vamal. În acest sens consideră că acceptul agentului economic de a se conforma cu cerința organului vamal de a majora valoare în vamă a mărfii este unul impus de realitatea relațiilor comerciale, de specificul mărfii importate și nu îi îngrădește nicidecum dreptul de a contesta în instanța de judecată acțiunile abuzive ale organului vamal.

Totodată, invocă că acțiunile întreprinse de către Biroul Vamal Chișinău au încălcat prevederile alin. (1) art. 10 al Legii cu privire la tariful vamal, conform căreia principala metodă dintre cele specificate la alin. (1) este metoda determinării valorii tranzacției cu marfa respectivă. Prin faptul că autoritatea vamală sistematic impune majorarea valorii în vamă a mărfii, se poate de concluzionat că prevederile legale referitoare la metoda principală de determinare a valorii în vamă pur și simplu sunt ignorate. Relevă recurentul că, odată ce metoda principală de determinare a valorii în vamă a mărfurilor (în practică este numită ,,Metoda – 1”) este stabilirea acesteia în baza valorii tranzacției, respectiv în baza prețului efectiv plătit sau de plătit (art. 10, al.(2) al Legii nr. 1380 cu privire la tariful vamal).

Astfel, cazurile în care metoda respectivă nu poate fi aplicată sunt expres prevăzute la ar. 11 alin. (4) din Legea nr. 1380 cu privire la tariful vamal. Apreciază critic şi argumentul instanţei de apel precum că prețul de import indicat de SRL ,,Paviramus” la marfa enunțată în declarațiile vamale menționate nu este unul real și efectiv ci un preț diminuat, or organul vamal nu a prezentat nici o probă precum că marfa importată de către SRL ,,Paviramus” nu putea fi apreciată la prețul inițial, că prețul este unul diminuat și că nu corespunde documentelor însoțitoarea de mărfii. La fel, indică reclamanta că nu sunt întrunite condiții legale care ar permite solicitarea de acte suplimentare.

Susține că, instanța de apel greșit a considerat că în timpul vămuirii, biroul vamal avea dreptul de a solicita de la declarant în baza fișei-act să prezinte documente și informații suplimentare pentru a aplica succesiv metodele de evaluare a valorii în vamă așa cum e prevăzut de art.12-16 din Legea nr.1380. Prin urmare recurentul consideră că, instanța de fond corect a apreciat faptul că declarantul a prezentat toată informația necesară vămuirii conform metodei determinării valorii în vamă a mărfii în baza valorii tranzacției (metodei principale). La fel, consideră recurentul că, circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, pe care instanța le consideră constatate nu au fost dovedite cu probe veridice și suficiente.

În această ordine de idei indică că în absența unui probatoriu corespunzător, instanța nu avea dreptul să-și întemeieze decizia doar pe afirmațiile părții din proces, adoptînd o soluție greșită, or instanța își întemeiază hotărârea numai pe circumstanțele constatate nemijlocit de instanță și pe probe cercetate în ședința de judecată. Recurentul insistă că este necesară existența temeiurilor concrete care să determine organul vamal să creadă că datele nu sunt veridice sau suficiente, iar concluziile instanței de apel sunt bazate doar pe o simplă constatare a anumitor neconcordanțe și invocarea unor suspiciuni de subevaluare a mărfurilor, care nu sunt suficiente pentru că autoritatea vamală să stabilească de sine stătător valoarea mărfii în vamă.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Paviramus” este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL „Paviramus” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cadrul dezbaterilor judiciare. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL „Paviramus” asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Paviramus” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Paviramus” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Tamara Chișca-Doneva Judecătorii Ion Druță Maria Ghervas