- Dosarul nr.
- 2ra-139/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 3 februarie 2016
- Părțile
- IMGFL 6 vs Turcan Galina
- Pe scurt
- Condiţiile generale de executare a obligaţiilor, termenul general de prescripţie extinctivă
2ra-139/16 — Încasarea datoriei
prima instanţă, jud.: S. Teleucă dosarul nr. 2ra-3085/2015 instanţa de apel, jud.: M. Ciugureanu, B. Bîrca, E. Clim 2ra-139/2016 DECIZIE 03 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea, Ala Cobăneanu, Dumitru Mardari, Galina Stratulat examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarate de către Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 6, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 6 împotriva Galinei Ţurcan, intervenient accesoriu Societatea pe Acţiuni „Termocom” în procedura planului cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 16 septembrie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Galina Ţurcan şi casată hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.
Chişinău din 16 mai 2014 cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii c o n s t a t ă La 27 septembrie 2013 ÎMGFL nr. 6 a depus cerere de chemare în judecată împotriva Galinei Ţurcan, intervenient accesoriu SA „Termocom” în procedura planului cu privire la încasarea datoriei. În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că a prestat servicii de furnizare a energiei termice la locul de consum al pîrîtei, care a acceptat furnizarea acestora, fapt confirmat prin achitarea bonurilor de plată, ce nu au fost contestate de pîrîtă. Mai indică reclamanta că, pîrîta a format o datorie pentru energia termică consumată în mărime de 11 705,61 lei, pe care este obligată să o achite în temeiul art. 512, 514, 530, 533, 617 Cod civil, şi pct. 10, 17, 18 ale Hotărîrii Guvernului RM nr. 191 din 19 februarie 2002. Solicită ÎMGFL nr. 6 admiterea acţiunii, încasarea din contul Galinei Ţurcan a sumei de 11 705,61 lei şi a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 16 mai 2014 s-a admis acţiunea, s-a încasat a de la Galina Ţurcan în beneficiul ÎMGFL nr. 6 datoria pentru neachitarea serviciilor comunale (a energiei termice consumate) în sumă de 11 705,61 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 351,17 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la 14 august 2014, Galina Ţurcan a depus apel, solicitînd repunerea în termenul de declarare a apelului, 1 admiterea apelului, casarea hotărîrii Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 16 mai 2014, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău 16 septembrie 2015 s-a casat hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.
Chişinău din 16 mai 2014 cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii ÎMGFL nr. 6 împotriva Galinei Ţurcan, intervenient accesoriu SA „Termocom” în procedura planului cu privire la încasarea datoriei. La 11 noiembrie 2015, ÎMGFL nr. 6 a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii. În motivarea recursului a menționat că, consideră decizia instanţei de apel ca fiind neîntemeiate şi pasibile de a fi casată, deoarece instanţa incorect a concluzionat explicaţiile participanţilor la proces, în coraport cu materialele cauzei. Totodată indică recurenta că, instanţa de apel a interpretat şi aplicat eronat prevederile Hotărîrii Guvernului RM nr. 707 din 20 septembrie 2011. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 11 noiembrie 2015 în termen, în cazul în care decizia instanţei de apel i-a fost expediată la 09 octombrie 2015, conform scrisorii de însoţire cu nr. 3111 (f.d. 107). În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul cu menţinerea deciziei instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.
Conform prevederilor art. 239 CPC, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. Astfel, materialele cauzei cert denotă că, la 27 septembrie 2013 ÎMGFL nr. 6 a depus cerere de chemare în judecată împotriva Galinei Ţurcan, intervenient accesoriu SA „Termocom” în procedura planului cu privire la încasarea datoriei, invocînd că a prestat servicii de furnizare a energiei termice la locul de consum al pîrîtei, care a acceptat furnizarea acestora, fapt confirmat prin achitarea bonurilor de plată, ce nu au fost contestate de pîrîtă.
Tot materialele cauzei denotă că, ÎMGFL nr. 6 şi-a întemeiat acţiunea în baza art. 512, 514, 530, 533, 617 Cod civil, şi pct. 10, 17, 18 ale Hotărîrii Guvernului RM nr. 191 din 19 februarie 2002, solicitînd încasarea din contul 2 Galinei Ţurcan a datoriei pentru energia termică livrată în sumă de 11 705,61 lei şi a cheltuielilor de judecată. Prima instanţă fiind investită cu examinarea cauzei, la 16 mai 2014 concluzionînd asupra temeiniciei acţiunii a admis-o, a încasat a de la Galina Ţurcan în beneficiul ÎMGFL nr. 6 datoria pentru neachitarea serviciilor comunale (a energiei termice consumate) în sumă de 11 705,61 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 351,17 lei.
Însă, Curtea de Apel Chişinău prin decizia din 16 septembrie 2015 a concluzionat asupra netemeiniciei acţiunii înaintate de ÎMGFL nr . 6. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar a menţiona că în conformitate cu art. 373 alin. (1) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă. Iar, în temeiul art. 118 alin. (1) CPC, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.
Conform art. 8 alin. (2) lit. a), art. 572 alin. (2) Cod civil, drepturile şi obligaţiile civile apar din contracte şi din alte acte juridice. Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit. Potrivit art. 59 şi 60 din Codul cu privire la locuinţe, plata pentru serviciile comunale (apă, gaz, energie electrică, termică şi alte servicii) se încasează în afară de chirie potrivit tarifelor, aprobate în modul stabilit. Chiriașul este obligat să plătească la timp chiria şi plata pentru serviciile comunale, chiria urmând a fi plătită de către chiriaș pentru fiecare lună trecută nu mai târziu de ziua a zecea din luna următoare.
Potrivit pct. pct. 17 şi 18 ale Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locativ - comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 191 din 19.02.2002, plățile pentru serviciile locative, comunale şi necomunale se percep de la proprietari, chiriași şi locatarii caselor individuale, apartamentelor/ încăperilor locuibile în cămine şi încăperilor nelocuibile din bloc conform contractelor, în baza conturilor (bonurilor) lunare respective pentru fiecare tip de serviciu, eliberat de furnizori, gestionari sau prestatorii de servicii.
Achitarea plăţilor se efectuează de către proprietari, chiriași şi locatarii caselor individuale, apartamentelor/încăperilor locuibile în cămine şi încăperilor nelocuibile din bloc, de regulă, prin instituțiile bancare şi oficiile poştale, dacă în contractele încheiate nu este prevăzut altceva. Proprietarii, chiriașii şi locatarii caselor individuale, apartamentelor/încăperilor locuibile în cămine şi încăperilor nelocuibile din bloc achită plățile pentru serviciile prestate în luna precedentă până la data indicată în factura de plată. 3 Reţine Colegiul, că reclamanta, ÎMGFL nr. 6 prin acţiunea înaintată împotriva Galinei Ţurcan a solicitat încasarea datoriilor la serviciile prestate de SA „Termocom” la locul de consum - apartamentul nr. 37 din str. Botanica Veche 10, mun.
Chişinău în mărime de 11 705,61 lei, confirmate prin informaţia despre achitarea serviciilor locativ-comunale prestate pentru perioada de pînă la 01 ianuarie 2013. În acest context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanţă, cu aplicarea greşită a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, eronat a ajuns la concluzia admiterii pretenţiei cu privire la încasarea datoriei pentru serviciile prestate de SA „Termocom”. Or, ÎMGFL nr. 6 a depus cererea de chemare în judecată cu încălcarea termenului de prescripţie Conform art. 267 alin. (1) din Codul civil, termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere dreptul încălcat, pe calea intentării unei acţiuni în instanţa de judecată, este de trei ani.
Conform art. 271 alin. (1), art. 272 alin. (1) şi (9) Cod civil, acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripția, depusă pînă la încheierea dezbaterilor în fond. În apel sau în recurs, prescripția poate fi opusă de îndreptăţit numai în cazul în care instanţa se pronunţă asupra fondului. Termenul de prescripţie extinctivă începe să curgă de la data nașterii dreptului la acţiune. Dreptul la acţiune se naște la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului. Cînd este vorba de prestații succesive, prescripția dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data ultimei prestații neexecutate.
După cum rezultă din materialele pricinii, recurenta a invocat prescripția acţiunii deoarece la caz sunt aplicabile prevederile art. 272 alin. (9) Cod civil, conform căruia prestațiile succesive încep să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă. În consecinţă, ţinînd cont de normele de drept citate, este cert că termenul în interiorul căruia ÎMGFL nr. 6 putea să-şi apere drepturile sale pe calea intentării unei acţiuni în instanţa de judecată, a fost depăşit, prin urmare, instanţa de recurs reţine că, solicitarea încasării sumei de 11 705,61 lei este neîntemeiată, dat fiind că din informaţia despre achitarea serviciilor locativ-comunale rezultă că de către locatarul ap. 37 din str. Botanica Veche 10, mun.
Chişinău pentru perioada martie 2010 - ianuarie 2013 nu s-au efectuat careva achitări pentru datoria la serviciul prestat energia termică, de către Galina Ţurcan. Mai mult ca atît, instanţa de recurs reţine că, la materialele cauzei nu sunt anexate probe prin care s-ar confirma furnizarea serviciului nominalizat (energiei termice) în apartamentul intimatei, relevanţă în acest sens prezentînd faptul că ultima a prezenta înscrisuri probatorii ce confirmă instalarea în ap. 37 din str. Botanica Veche 10, mun. Chişinău la data de 05 aprilie 2004 a unui sistem de încălzire autonomă – cazan model „ViessmannWerkeGmbH”, circumstanţă ce 4 denotă deconectarea Galinei Ţurcan de la sistemul centralizat de încălzire a apartamentului.
Totodată, Colegiul reţine că, în conformitate cu pct. 81 al Hotărîrii Guvernului RM nr. 707 din 20 septembrie 2011, în cazul deconectării integrale deja efectuate a apartamentului (încăperii locuibile în cămine) de la sistemul centralizat de încălzire, cu instalarea altei surse de încălzire pentru întreținerea temperaturii constante în încăpere la un nivel de cel puţin +18°C, consumatorul va achita plata pentru încălzire în mărime de: 10%, începînd cu 1 octombrie 2011; 15%, începînd cu 1 octombrie 2012; 20%, începînd cu 1 octombrie 2013, din costul energiei termice calculate pentru un metru pătrat al apartamentului (încăperii locuibile în cămine).
Plata stabilită în alineatul unu din prezentul punct va fi distribuită în aceeaşi perioadă de încălzire, în mod obligatoriu, de către gestionarul fondului de locuinţe sau furnizor la reducerea plăţilor pentru consumatorii conectați la sistemul centralizat de alimentare cu căldură, conform calculului efectuat şi semnat de către gestionar şi furnizor, în cazul contractelor încheiate de furnizor cu gestionar, sau furnizor şi consumator, în cazul contractelor încheiate direct de furnizor cu consumator.
Raportând dispoziţiile acestor norme prin prisma celor expuse, şi în conformitate cu art. 118 alin. (1) Cod civil, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că, recurenta are obligaţia pozitivă de a dovedi existenţa obligaţiei de achitare a serviciilor de furnizare a energiei termice, inclusiv prin probarea furnizării acestui serviciu în beneficiul acesteia, recepţionarea acestui serviciu de către Galina Ţurcan şi valoarea serviciului prestat.
Colegiul reiterează că recurenta nu a dovedit prin probe pertinente şi admisibile că în perioada de după deconectarea de către Galina Ţurcan de la rețeaua centralizată de furnizare a energiei termice în țeava ce tranzitează apartamentul acesteia a fost furnizată energie termică la nivelul corespunzător, în cazul în care la materialele cauzei sunt prezente probe pertinente, întocmite de organe competente, că pînă la instalarea încălzirii autonome Galina Ţurcan nu a beneficiat de energie termică conform standardelor stabilite.
Relevant, în speţă este şi faptul că, ÎMGFL nr. 6 atît la înaintarea acţiunii cît şi pe parcursul examinării cauzei a solicitat încasarea din contul Galinei Ţurcan a datoriei pentru energia termică livrată în sumă de 11 705,61 lei şi a cheltuielilor de judecată, fără a invoca şi solicita încasarea plăţii pentru tranzitul țevilor prin imobil, în temeiul Hotărîrii Guvernului RM nr. 707 din 20 septembrie 2011. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar a menţiona că, în asemenea împrejurări, ÎMGFL nr. 6 nu îi sunt încălcate drepturile, or, ultima poate formula pretenţii faţă de Galina Ţurcan, în temeiul Hotărîrii Guvernului RM nr. 707 din 20 septembrie 2011 cu respectarea normelor procesuale şi prezentarea probelor în acest sens.
5 Astfel, Colegiul constată că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către ÎMGFL nr. 6, în esența lor sunt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere conform cerinţelor art. 130 CPC. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere că decizia instanţei de apel este întemeiată, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul cu menţinerea deciziei instanţei de apel.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 6. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 septembrie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr. 6 împotriva Galinei Ţurcan, intervenient accesoriu Societatea pe Acţiuni „Termocom” în procedura planului cu privire la încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă, din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Ala Cobăneanu Dumitru Mardari Galina Stratulat 6