Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-769/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 martie 2015
Părțile
ÎMGFL 2 vs Grigoriţa Prohor, Grigoriţa Iurie
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

2ra-769/15 — Încasarea datoriei

prima instanţă: M.Ghervas dosarul nr. 2ra-769/15 instanţa de apel: M.Anton, I.Secrieru, Iu.Cotruță ÎNCHEIERE 25 martie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Iuliana Oprea, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Grigorița Iurii și Grigorița Prohor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr.2 către Grigoriţa Prohor şi Grigoriţa Iurii, intervenient accesoriu S.A „Termocom”, cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Grigorița Iurii și Grigorița Prohor, fiind menținută hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.

Chișinău din 18 iulie 2014, c o n s t a t ă La 02 iulie 2014 Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr.2 s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Grigoriţa Prohor şi Grigoriţa Iurii, intervenient accesoriu S.A „Termocom”, solicitînd încasarea sumei de 2017,78 lei cu titlu de datorie. În motivarea acțiunii, reclamanta a indicat că, pîrîţii, contrar Regulamentului cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă, nu achită de mai mult timp serviciile prestate şi au acumulat la data de 01.04.2014 o datorie pentru energia termică în sumă de 2017,78 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 18 iulie 2014, acţiunea a fost admisă, fiind dispusă încasarea în mod solidar din contul lui Grigoriţa Prohor şi Grigoriţa Iurii în beneficiul ÎMGFL nr.2 a sumei de 2017,78 lei şi a sumei de 270 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Invocînd ilegalitatea acestei hotărîri, la data de 05.09.2014 Grigoriţa Prohor şi 1 Grigoriţa Iurii au declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea apelului cu pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie restituită spre reexaminare. Concomitent, apelanţii au solicitat prin cererea de apel repunerea în termenul de declarare a apelului, invocând că la momentul pronunţării dispozitivului nu au participat la examinarea pricinii, făcând cunoştinţă cu materialele dosarului la 17.11.2014.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 20 noiembrie 2014 s-a admis cererea apelanţilor Grigoriţa Prohor şi Grigoriţa Iurii de repunere în termen. S-a repus apelanţii Grigoriţa Prohor şi Grigoriţa Iurii în termenul de depunere a cererii de apel. S-a respins apelul declarat de către Grigoriţa Prohor şi Grigoriţa Iurii. S-a menținut hotărârea Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău din 18 iulie 2014, pronunţată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ nr.2 către Grigoriţa Prohor şi Grigoriţa Iurii, intervenient accesoriu S.A „Termocom” cu privire la încasarea datoriei. La adoptarea soluției instanța de apel a invocat că, Grigoriţă Iurii şi Grigoriţă Prohor sunt proprietarii apartamentului nr.53 din str.Zelinschi 32/3, mun.Chişinău.

Conform prevederilor art.59 al Codului cu privire la locuinţe, plata pentru serviciile comunale (apă, gaz, energie electrică, termică şi alte servicii) se încasează în afară de chirie potrivit tarifelor, aprobate în modul stabilit. În temeiul art.60 al Codului cu privire la locuinţe, chiriaşul este obligat să plătească la timp chiria şi pentru serviciile comunale. Chiria se plăteşte de către chiriaş pentru fiecare lună trecută nu mai târziu de ziua a zecea din luna următoare. Potrivit dispoziţiilor art.572 Cod civil, temeiul executării rezidă în existenţa unei obligaţii. Obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit. Articolul 514 Cod civil statuează că obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii.

În baza dispoziţiilor art.3 alin.(l) al Legii serviciilor publice de gospodărie comunală, serviciile publice de gospodărire comunală asigură furnizarea/prestarea următoarelor servicii: alimentarea cu apă; alimentarea cu energie termică; canalizarea şi epurarea apelor uzate şi pluviale; salubrizarea şi înverzirea localităţilor; asigurarea cu transport public local; administrarea fondului locativ public şi privat. Dispoziţiile art.25 alin.(l) aceleiaşi Legi stipulează că persoanele fizice şi juridice care beneficiază de servicii publice de gospodărire comunală sînt obligate să achite contravaloarea serviciilor prestate, conform facturilor primite, în termenul 2 prevăzut de contractul încheiat între operator şi consumator.

Potrivit prevederilor pct.17 al Regulamentului cu privire la modul de prestare achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemei încălzire şi alimentare cu apă, aprobat prin hotărârea Guvernului nr. 191 din 19.02.2002 plăţile pentru serviciile locative, comunale şi necomunale se percep de la proprietar chiriaşii şi locatarii caselor individuale, apartamentelor/încăperilor locuibile în cămine și încăperilor nelocuibile din bloc conform contractelor, în baza conturilor (bonurilor) lunare respective pentru fiecare tip de serviciu, eliberat de furnizori gestionari sau prestatori de servicii.

Astfel, în situaţia când intimaţii, fiind proprietari ai apartamentului nr.53 din str.Zelinschi 32/3, mun.Chişinău, chiar și în cazul debranșării apartamentului acestora de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice, aceştia au obligaţia de a achita 20% din valoarea energie termice calculate pentru un metru pătrat al apartamentului. Instanţa de apel reţine în această ordine de idei că, odată ce la debranșarea apartamentului de la reţeaua centralizată de furnizare a energiei termice apelanții au acceptat situaţia existentă referitoare la prezenţa tranzitului prin apartamentul acestora, au acceptat tacit şi situaţia în care utilizează o parte din energia termică tranzitată şi, în consecinţă, au sarcina de plată a energiei date, calculată conform normelor citate mai sus.

Prin urmare, instanța de apel a invoca că instanța de fond corect a ajuns la concluzia că acțiunea este întemeiată și urmează a fi admisă în partea sumelor încasate. La 10 februarie 2015 Grigorița Iurii și Grigorița Prohor au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel și hotărîrii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acțiunii. În motivarea recursului Grigorița Iurii și Grigorița Prohor au indicat că, consideră deciziile instanțelor inferioare ilegale şi neîntemeiate, deoarece în cadrul examinării cauzei instanţa de apel nu a constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului şi a aplicat şi interpretat eronat normele dreptului material şi procedural, fapt ce a dus la pronunţarea unei decizii ilegale şi neîntemeiate.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Grigorița Iurii și Grigorița Prohor este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în 3 drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Grigorița Iurii și Grigorița Prohor nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei. Instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Grigorița Iurii și Grigorița Prohor, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept, cărora instanţa de apel le-a dat o apreciere corectă, avînd la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor. Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Grigorița Iurii și Grigorița Prohor ca 4 inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Grigorița Iurii și Grigorița Prohor se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.