- Dosarul nr.
- 3ra-64/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 ianuarie 2016
- Părțile
- SA BTA-28 Calarasi vs Consiliul rl Calarasi, SRL Transconfort, II Roşca Dumitru
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
3ra-64/16 — Anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3ra-64/16 Prima instanță: judecătoria Călăraşi (jud. D. Croitor) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud.M. Ciugureanu, B. Bîrcă, E. Clim) ÎNCHEIERE 20 ianuarie 2016 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de ÎI „Roşca Dumitru”, Consiliul Raional Călăraşi împotriva deciziei din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Chişinău, adoptată în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SA „BTA- 28 Călăraşi” împotriva Consiliului raional Călăraşi şi a Preşedintelui Consiliului raional Călăraşi, intervenienţi accesorii SRL „Transconfort” şi ÎI „Roşca Dumitru” cu privire la anularea dispoziţiei Preşedintelui raionului nr. 243 din 04 iulie 2014 şi p.p.
2 şi p.p.3 din procesul verbal nr. 3 al deciziei Comisiei raionale pentru transporturi auto de pasageri, bagaje şi asigurarea circulaţiei rutiere din raionul Călăraşi din 03 iulie 2014, c o n s t a t ă: La data de 19 august 2014, „BTA-28 Călăraşi” a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului raional Călăraşi şi a Preşedintelui Consiliului raional Călăraşi, intervenienţi accesorii SRL „Transconfort” şi ÎI „Roşca Dumitru” solicitînd anularea dispoziţie Preşedintelui raionului nr. 243 din 04 iulie 2014 şi p.p.
2 şi p.p.3 din procesul verbal nr. 3 al deciziei Comisiei raionale pentru transporturi auto de pasageri, bagaje şi asigurarea circulației rutiere din raionul Călăraşi din 03 iulie 2014. În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că la data de 04 iulie 2014, prin dispoziţia Preşedintelui rl Călăraşi nr. 243, au fost deschise ruta Hirova - Călăraşi şi atribuită spre deservire ÎI „Roşca Dumitru” şi ruta Săseni - Călăraşi atribuită spre deservire SRL „Transconfort”.
Deschiderea rutelor a fost decisă la şedinţa Comisiei de transport din 03 iulie 2014, conform procesului-verbal nr. 3. Consideră că deciziile Comisiei de transport şi dispoziţia Preşedintelui rl Călăraşi nr. 243 sunt ilegale în fond şi emise contrar normelor de procedură stabilite, deoarece asemenea acte administrative au fost adoptate de către aceeaşi comisie şi acelaş preşedinte de raion, prin dispoziţia nr. 348 din 27 noiembrie 2012 a 1 Preşedintelui raionului şi decizia Comisiei de transport din 26 noiembrie 2012 ce ţine de ruta Hirova - Călăraşi şi prin Dispoziţiile nr. 240 din 14 august 2012 şi nr. 294 din 11 octombrie 2012, procesele verbale ale Comisiei de transport nr. 1 din 25 mai 2012 şi din 02 octombrie 2012, ce ţine de ruta Săseni - Călăraşi.
Menţionează că, aceste acte au fost contestate şi au fost anulate prin deciziile Curţii Supreme de Justiţie nr. 3ra-402/14 şi 3ra-723/14. Relatează că, prin dispoziţia nr. 243 şi procesul verbal nr. 3 din 03 iulie 2014, Preşedintele raionului şi Comisia de transport au adoptat acte administrative identice ca conţinut, care deja au fost anulate de către Curtea Supremă de Justiţie. Susţine că, Comisia pentru transporturi şi Preşedintele raionului nu au pus la baza adoptării acestor acte, documentele prevăzute de Regulamentul transporturilor auto de călători şi bagaje adoptat prin Hotărîrea Guvernului al RM nr. 854 din 28 iulie 2006, precum şi nu au efectuat analiza fluxului de călători din direcţiile solicitate în raport cu rutele deja existente în aceste direcţii.
Intervalele dintre curse sunt încălcate flagrant prin ce se pune în pericol securitatea circulaţiei rutiere. Invocă că, au fost încălcate prevederile pct. 17 al Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje (HG 854 din 28 iulie 2006) care prevede ca rutele regulate de pasageri se organizează în baza analizei legăturilor economice şi sociale dintre localități, luîndu-se în consideraţie frecvența deplasării populaţiei, legătură cu alte tipuri de transport şi rutele de transport auto de pasageri în funcţiune. Indică că au fost încălcate şi prevederile pct.19 al Regulamentului, care prevede setul de documente ce urmează a fi prezentat, ce nu a fost prezentat comisiei raionale şi pct. 20, care statuează că în cazul în care localitatea dată este inclusă în orarul de circulaţie a altui transportator care satisface pe deplin necesitățile populaţiei atunci cererea de deschidere a rutei noi se refuza.
Pct. 35 al aceluiaşi Regulament prevede ca intervalul dintre cursele suburbane trebuie sa fie minim de 15 minute. Declară că, la data de 18 iulie 2014 s-a adresat cu cerere prealabilă către Preşedintele raionului, Comisiei şi Consiliului raional şi a solicitat anularea dispoziţiei nr. 243 şi Deciziei Comisiei de transport din 03 iulie 2014, însă nu a primit nici un răspuns. Precizează că, la aceeaşi dată, Preşedintele raionului şi Comisia au adoptat actele administrative prin care au executat deciziile Curţii Supreme de Justiţie şi au închis rutele Săseni - Călăraşi şi Hirova - Călăraşi. Afirmă că, în prezent deserveşte rutele regulate Hirova, Rădeni, Săseni, Bravicea şi Meleşeni, iar executarea actelor administrative contestate vor cauza pagube iminente companiei care va transporta mai puţini călători şi nu-şi va putea recupera cheltuielile.
Notează SA ”BTA - 28 Călăraşi” că a mai înaintat o cerere prealabilă, în care a menţionat că la data de 03 iulie 2014 prin decizia Comisiei raionale de transport a Consiliului raional Călăraşi, reflectată în procesul verbal nr.3 au fost închise rutele regulate Hirova - Călăraşi (ÎI “Roşca Dumitru”) şi Săseni - Călăraşi (SRL „Transconfort”), avînd la bază deciziile Curţii Supreme de Justiţie şi tot prin acest proces verbal s-au deschis aceste doua rute cu un orar schimbat neesențial, în opinia 2 sa, fiind ignorate de fapt deciziile instanţelor de judecată şi repetată în mod intenţionat adoptarea deciziilor ilegale cu acelaş conţinut.
Remarcă că, procesul verbal nr. 3 al Comisiei a fost aprobat prin dispoziţiile 242 şi 243 ale Preşedintelui raionului Călăraşi din 04 iulie 2014. Prin hotărîrea din 03 februarie 2015 a judecătoriei Călăraşi s-a admis cererea de chemare în judecată înaintată de SA ”BTA-28 Călăraşi” şi s-a anulat dispoziţia Preşedintelui raionului nr. 243 din 04 iulie 2014 şi p.p. 2 şi p.p.3 din procesul verbal nr. 3 al deciziei Comisiei raionale pentru transporturi auto de pasageri, bagaje şi asigurarea circulației rutiere din raionul Călăraşi din 03 iulie 2014. Prin decizia din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Chişinău s-au respins apelurile declarate de ÎI „Roşca Dumitru” şi Consiliul rl Călăraşi şi s-a menţinut hotărîrea din 03 februarie 2015 a judecătoriei Călăraşi.
La data de 27 noiembrie 2015, ÎI “Roşca Dumitru” a declarat recurs împotriva deciziei din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Chişinău, solicitînd casarea acesteia, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii. În susţinerea recursului s-a invocat că instanţele ierarhic inferioare au apreciat arbitrar probele, nu au apreciat obiectiv și multiaspectual circumstanţele de fapt și de drept astfel aplicând eronat norma de drept material. Menţionează că, instanţele ierarhic inferioare greşit au constatat încălcarea pct.35 al Regulamentului transporturilor auto de călători si bagaje, ce ţine de dreptul prioritar la deservirea acestor rute, întrucît dreptul prioritar îl are în cazul depunerii a două sau mai multe cereri pentru obţinerea dreptului de deservire a rutei, cursei regulate de călători, care se efectuează în conformitate cu Regulile de atribuire prin concurs a dreptului de deservire a rutelor regulate de călători.
Declară că, instanţele de judecată nu au luat în considerare probele prezentate de reprezentantul Consiliului raional Călăraşi, care a explicat instanţei că decizia de deschide a cursei regulate Hirova-Onişcani-Călărasi a fost adoptată de autorităţile publice, în limitele competentei stabilite la pct.35 din Regulament, art. 43 alin. (1) lit.i) al Legii nr. 436 din 28 decembrie 2006, art.4 alin. (2) al Legii nr.435 din 28.12 2006. La data de 29 decembrie 2015, Consiliul raional Călăraşi a declarat recurs împotriva deciziei din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Chişinău, solicitînd casarea acesteia. În motivarea recursului s-a invocat că instanţele ierarhic inferioare au aplicat şi au interpretat eronat normele de drept material.
Menţionează că, atît Comisia raională pentru transporturi auto de pasageri, bagaje şi asigurarea securităţii circulaţiei rutiere, cît şi Preşedintele raionului au procedat în conformitate cu prevederile pct. 17 şi pct.35 alin.(1) al Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje, a stabilit supremaţia legăturilor economice şi sociale dintre localităţi, cerințelor populaţiei localităţilor vizate, argumentelor autorităţilor administraţiei publice locale, oferind posibilitate şi altor agenţi economici de a presta servicii de transport calitative călătorilor localităţilor vizate, în scopul îmbunătățirii acestor servicii. De asemenea s-a ţinut seama ca intervalul dintre rute (curse) să fie nu mai mic de 15 minute.
3 Consideră că, argumentele privind dreptul de prioritate de deservire a rutelor nominalizate de către SA “BTA-28 Călăraşi”, sunt selective, cu tenta de favorizare a intimatului, deoarece în cazul dat acest drept pentru SA “BTA-28 Călăraşi” se conţine într-un act normativ subordonat legii, adică Hotărîrea Guvernului nr. 854 din 28 iulie 2006, pe cînd art. 3 alin.(2) din Legea concurenţei, nr. 182 din 11 iulie 2012 stabileşte că statul asigură libertatea activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale şi apărarea drepturilor şi intereselor întreprinderilor şi ale cetăţenilor contra practicilor anticoncurenţiale şi concurenţei neloiale. Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.
Decizia Curtii de Apel Chişinău a fost adoptată la 24 iunie 2015, iar ÎI „Roşca Dumitru” a declarat recurs la data de 27 noiembrie 2015. Materialele pricinii atestă că decizia a fost expediată părţilor la data de 07 iulie 2015, conform scrisorii de însoţire ( Vol. III, f.d.218), însă înscrisuri ce să confirme recepţionarea acesteia lipsesc. Astfel, instanţa de recurs consideră că recursul declarat ÎI „Roşca Dumitru” la data de 27 noiembrie 2015, este în termen. La data de 29 decembrie 2015, Consiliul Raional Călăraşi a declarat recurs împotriva deciziei din 24 iunie 2015 a Curţii de Apel Chişinău.
Din materialele cauzei rezultă că reprezentantul Consiliului raional Călăraşi- Elena Ionel a făcut cunoştinţă cu materialele cauzei la data de 03 decembrie 2015 (Vol.III, f.d.223), iar însăşi decizia a primit-o la data de 25 noiembrie 2015, prin intermediul cancelariei judecătoriei Călăraşi (Vol.IV, f.d.12), la cererea sa (Vol.IV, f.d.11), deoarece alte date despre recepţionarea acesteia anterior, lipsesc. Astfel, instanţa de recurs consideră că recursul declarat de Consiliul raional Călăraşi la data de 29 decembrie 2015, este în termen. Examinînd temeiurile recursurilor declarate de ÎI „Roşca Dumitru”, Consiliul raional Călăraşi, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile drept inadmisibile din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. 4 Completul constată că argumentele invocate în recursuri, în esenţă sunt identice celor din cererile de apel, care au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de apel și nu urmează a fi supuse examinării în ordine de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de ÎI „Roşca Dumitru”, Consiliul raional Călăraşi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă.
Completul constată că argumentele invocate în recurs, în esenţă sunt identice celor din cererea de apel, care au fost deja supuse examinării și aprecierii de către instanța de apel și nu urmează a fi supuse examinării în ordine de recurs. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluţia pronunţată de către instanţa de apel, însă nu relevă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secţiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs.
Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudenţa sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanţele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a 5 recunoaşte recursurile declarate de ÎI „Roşca Dumitru”, Consiliul raional Călăraşi ca fiind inadmisibile.
În conformitate cu art. art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție, d i s p u n e : Se recunosc inadmisibile recursurile declarate de ÎI „Roşca Dumitru”, Consiliul raional Călăraşi împotriva deciziei din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Chişinău. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului Tatiana Vieru Judecători: Valentina Clevadî Oleg Sternioală 6