- Dosarul nr.
- 2rc-14/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 ianuarie 2016
- Părțile
- SA Moldovagaz vs SA CET
- Pe scurt
- Scutirile de taxă de stat
2rc-14/16 — Încasarea datoriei
Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 2rc-14/16 Judecători: M. Ciugureanu, B. Bîrca, E. Clim Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 20 ianuarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii: Dumitru Mardari, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Termoelectrica” (fosta „Centrală Electrice cu Termoficare. nr. 2” din Chişinău), în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a „Moldovagaz” Societate pe Acţiuni împotriva „Centralei Electrice cu Termoficare.
nr. 2” din Chişinău privind încasarea sumei de 2 239 466, 05 lei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 23 septembrie 2015, prin care a fost restituită cererea de apel, CONSTATĂ: La data de 24.07.2013, reclamantul – SA „Moldovagaz”, s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SA „CET 1” privind încasarea datoriei în sumă de 2239466,05 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 04.12.2014, acţiunea înaintată de SA „Moldovagaz”, a fost admisă, prin care s-a dispus încasarea de la „C.E.T. nr. 2” din Chişinău în folosul „Moldovagaz” SA 2239 466, 05 lei şi 50 000 lei cu titlu de taxă de stat. La data de 31.12.2014, cu respectarea termenului legal, „C.E.T. nr. 2”, a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea apelului, casarea hotărârii Judecătoriei Rîşcani, mun.
Chişinău din 04.12.2014, cu pronunţarea unei noi hotărîri privind respingerea acţiunii nominalizate. Totodată, apelantul „C.E.T.
nr. 2”, a înaintat instanţei o cerere de scutire de la achitarea taxei de stat pentru examinarea prezentei cereri de apel, motivînd că, în prezent, conform încheierilor executorului judecătoresc A. Chiosa nr. 005-04/13 din 13.11.2013 şi nr. 005-303/13 din 09.04.2014, 005-303/13 din 14.11.14 pe toate conturile bancare deţinute de către SA „CET-2” în băncile comerciale sunt aplicate sechestre suma totală de 988 794 630,53 lei întru executarea a 5 titlurilor executorii pentru încasarea de SA „CET-2” în beneficiul SA „Moldovagaz” a datoriilor pentru gazele naturale consumate şi în prisma alin. (4), art. 85 CPC RM, care prevede că în funcţie de situaţia materială şi de probele prezntate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instanţa decătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei, prin urmare solicită scutirea SA „CET-2” conform art. 85, alin. (4) CPC RM de plata taxei de stat pentru examinarea prezentei cereri de apel.
1 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27.05.2015, s-a respins cererea înaintată de către „C.E.T. nr. 2”, privitor la scutirea de la achitarea taxei de stat pentru apelul depus. Nu s-a dat curs cererii de apel depusă de „C.E.T. nr. 2” şi s-a acordat apelantului un termen până la 23.09.2015, ora 11-00 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 37.500 lei. Totodată s-a explicat apelantului că, în caz dacă nu va lichida neajunsurile menţionate, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu actele anexate va fi restituită. La data de 19.06.2015, potrivit citaţiei anexată la materialele pricinii a fost expediată în adresa apelantului, copia încheierii Curţii de Apel Chişinău din 27.05.2015 (f.d.
201), pentru executare, fapt confirmat prin avizul de recepţie anexat la materialele pricinii. În cadrul şedinţei instanţei de apel, apelantul - „C.E.T. nr. 2” reprezentat de - Victoria Niţă, a solicitat repetat scutirea de la plata taxei de stat, invocînd că conturile bancare ale întreprinderi sunt sechestrate de către executorul judecătoresc A. Chiosa. Reprezentantul intimatului - SA „Moldovagaz” prin reprezentantul său - Valeriu Croitoru, în cadrul şedinţei de judecată a solicitat respingerea demersului cu restituirea cererii de apel, deoarece apelantul nu a lichidat neajunsurile expuse în încheierea din 27.05.2015. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 septembrie 2015, a fost restituită apelantului „C.E.T.
nr. 2” cererea de apel şi remise acestuia toate documentele anexate. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a aplicat prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, menţionînd că apelantul, fără motive întemeiate, în termenul stabilit de instanţă, nu a lichidat neajunsurile indicate în încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27.05.2015. Considerînd ilegală încheierea în cauză, la 08.11.2015, SA „Termoelectrica” (fosta „Centrală Electrice cu Termoficare. nr. 2” din Chişinău) a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 23 septembrie 2015 cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. În motivarea recursului recurentul a invocat ilegalitatea încheierii contestate, reiterînd argumentele de fapt şi de drept expuse în cererea de apel cu privre la scutirea de la plata taxei de stat.
Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat şi pasibil de a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural care reglementează acţiunile instanţei la acea fază a procesului şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor referitoare la temeiul de restituire a cererii de apel – motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală şi întemeiată.
Potrivit art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, 2 instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. Astfel, Colegiul constată că apelantul la depunerea apelului împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 04.12.2014, nu a prezentat dovada de plată a taxei de stat solicitînd scutirea de plata acesteia, iar instanţa de apel prin încheierea din 27.05.2015 a respins cererea înaintată de către „C.E.T. nr. 2”, privitor la scutirea de la achitarea taxei de stat pentru apelul depus. Nu a dat curs cererii de apel depusă de „C.E.T.
nr. 2” şi a acordat apelantului un termen până la 23.09.2015, ora 11-00 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 37.500 lei. Totodată i s-a explicat apelantului că, în caz dacă nu va lichida neajunsurile menţionate, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu actele anexate va fi restituită. La adoptarea încheierii recurate instanţa de apel a aplicat prevederile art. 369 alin. (1) CPC, adică a restituit cererea de apel, deoarece apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin.(1) CPC. Astfel, Colegiul constată legalitatea încheierii recurate, deoarece apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel, în speţă nu a prezentat dovada achitării taxei de stat.
Potrivit art. 113 alin. (1) CPC, dreptul de a efectua actul de procedură încetează odată cu expirarea termenului prevăzut de lege ori stabilit de instanţa judecătorească (judecător). Prin urmare, dreptul apelantului SA „C.E.T. nr. 2” de a prezenta dovada achitării taxei de stat, a expirat la 23.09.2015, ora 11-00. Astfel, contrar prevederilor art. 3 alin. (1), lit. k) al Legii taxei de stat, art. 83-94, art. 87 al. (1) lit. a) art. 365 alin. (4) CPC, apelantul la cererea de apel nu a anexat dovada de plată a taxei de stat, în mărime de 37.500 lei, stabilită prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27.05.2015. În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) CPC, sancţiunile procedurale sînt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum şi în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.
(2) Efectuarea necorespunzătoare a actelor de procedură poate fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către judecător sau de participantul care are interes să o invoce. (3) Sancţiunile procedurale vizează atît actele de procedură ale instanţei judecătoreşti, ale participanţilor la proces, cît şi ale persoanelor legate de activitatea acestora şi, în dependenţă de prevederile legii, constau în anularea actului procedural defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de procedură, în obligaţia de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătoreşti, în alte măsuri prevăzute de lege.
În acest sens, Colegiul conchide că, apelantul-recurent este ţinut să suporte consecinţele nefavorabile, rezultate din necunoaşterea ori interpretarea viciată a prevederilor legii. În aceiași ordine de idei, Colegiul specifică că instanţa de apel în refuzul său de a admite scutirea de la plata taxei de stat, cu referire la argumentul apelantului precum că conturile bancare sunt blocate de către executorul judecătoresc făcând 3 imposibilă achitarea taxei de stat, corect a conchis că nu este relevant, or, lunar executorul judecătoresc permite SA „C.E.T. nr. 2” de a efectua diferite plăți. Subsidiar, Colegiul apreciază că apelantul era obligat să cunoască şi să înţeleagă consecinţele inacţiunii lui, avînd în vedere şi faptul că cadrul legal la acest compartiment este clar, simplu şi lipsit de obscuritate.
În acest context, Colegiul conchide că instanţei de apel corect a restituit cererea de apel, or apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile de a înlătura neajunsurile la cererea de apel, respectiv, acţiunile apelantului reprezintă o încălcare a prevederilor legale imperative. Aceste norme juridice poartă un caracter imperativ, fapt ce impune instanţa de apel la obligaţia de restituire a cererii de apel în cazul în care apelantul, în interiorul termenului fixat, nu a prezentat dovada că a înlăturat neajunsurile. Remarcă Colegiul că, potrivit art. 61 CPC, (1) părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
Astfel, este cert stabilit că, în interiorul termenului fixat, apelantul nu a înlăturat neajunsurile apelului şi nu a prezentat în cancelaria Curţii de Apel Chişinău actele impuse de lege. La caz, Colegiul notează că, o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere obligaţia părţilor de a se conforma dispoziţiilor instanţei de apel, sub sancţiunea restituirii apelului. În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată netemeinicia motivelor invocate de către recurentă în cererea de recurs.
Ţinînd cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Societatea pe Acţiuni „Termoelectrica”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 23 septembrie 2015, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a „Moldovagaz” Societate pe Acţiuni împotriva „Centralei Electrice cu Termoficare. nr. 2” din Chişinău privind încasarea sumei de 2 239 466, 05 lei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Dumitru Mardari Iuliana Oprea 4