2rac-375/17 — Încasarea penalitătii

Dosarul nr. 2rac–375/17

Prima instanță: Judecătoria Ciocana, mun. Chișinău, judecător B. Burduh

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători N. Vascan, V. Clima, E. Fistican

ÎNCHEIERE

22 noiembrie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecător – Svetlana Filincova,

Judecători – Iurie Bejenaru, Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de către SA „Termoelectrica”

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2017, prin care au fost

respinse apelurile SA „Termoelectrica” și SA „Moldovagaz” și menținută hotărârea

Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 27 aprilie 2015, în cauza civilă la cererea

de chemare în judecată a SA „Moldovagaz” către SA „Termoelectrica” cu privire la

încasarea penalității de întârziere rezultate din contractul de furnizare a gazelor

naturale,

c o n s t a t ă:

La 12.02.2014, SA „Moldovagaz” s-a adresat cu acțiune în judecată,

solicitând încasarea din contul pârâtului SA „Centrala Electrică cu Termoficare

nr.2” din Chișinău a penalității de întârziere rezultate din contractul de furnizare a

gazelor naturale, pentru reachitarea în termen a gazelor utilizate în perioada

ianuarie-noiembrie anul 2013, în sumă de 9 541 788,88 lei, și a cheltuielilor de

judecată achitate sub formă de taxă de stat la depunerea cererii de chemare în

judecată în sumă de 50 000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, conform contractului nr.600

din 31.12.2012, încheiat între SA „Moldovagaz” și SA „Centrala Electrică cu

Termoficare nr.2” din Chișinău, pe parcursul lunilor ianuarie-noiembrie ale anului

2013, pârâtului i-au fost livrate gaze naturale în volumele indicate în contract în

sumă de 1261037429,12 lei, achitările fiind efectuate numai în sumă de 852 714

903,71 lei.

În conformitate cu pct.3.3 al contractului, plata pentru gazele naturale livrate

se efectuează în prima jumătate a lunii, nu mai târziu de data de 16, iar pentru

gazele livrate în a doua jumătate a lunii, determinat conform datelor

echipamentului de măsurare a gazelor - nu mai târziu de data-limită indicată în

factura de plată a contravalorii gazelor naturale consumate.

În perioada enunțată, pârâtul sistematic a încălcat prevederile pct.3.3 din

contract, întârziind executarea obligației pecuniare de achitare la timp a prețului

gazelor naturale consumate.

Pct.3.6 din contract stabilește că, în caz de neachitare până la data limită

indicată în factură a contravalorii gazelor naturale consumate, SA „Moldovagaz”

își asumă dreptul să calculeze pârâtului penalitate, conform legislației, echivalentă

ratei de refinanțare stabilită de BNM, valabilă în perioada efectuării calculului, la

suma datorată și pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după data

limită de plată a facturii și până la efectuarea plății.

Astfel, la data de 31.12.2013, SA „Centrala Electrică cu Termoficare nr.2” din

Chișinău este obligată să achite SA „Moldovagaz” o penalitate în sumă de 9 541

788,88 lei pentru neachitarea în termen a gazelor utilizate în perioada menționată.

Pretenția nr.09-400 din 28.01.2014 privind neachitarea penalității, nu a fost

satisfăcută de către pârât.

Prin cererea de concretizare a pretențiilor din 16.02.2015, reprezentantul

reclamantului a modificat cuantumul pretențiilor din acțiune, solicitând încasarea

penalității în sumă de 5 912 188,72 lei pentru perioada 17.08.2013 - 12.02.2014,

conform art. 268 Cod civil al R. Moldova, cu extinderea, în temeiul art.277 Cod

civil al R. Moldova, a perioadei de încasarea a penalității pună la data achitării

datoriei 03.04.2014, cât și încasarea cheltuielilor de judecată suportate sub formă

de taxă de stat la depunerea acțiunii în judecată în sumă de 50 000 lei.

Prin hotărârea Judecătoriei Ciocana, mun. Chișinău din 27.04.2015, menținută

prin decizia Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2017, cererea de chemare în

judecată a fost admisă parțial, cu încasarea de la SA „Centrala Electrică cu

Termoficare nr.2” din Chișinău în beneficiul SA „Moldovagaz” a sumei de 5 779

116, 85 lei, cu titlu de penalitate de întârziere pentru perioada 17.08.2013 -

12.02.2014, suma de 50 000,00 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, În rest,

acțiunea fiind respinsă ca tardivă. Prin aceiași hotărâre, prima instanță a dispus

încasarea la bugetul public din contul SA „Centrala Electrică cu Termoficare nr.2”

din Chișinău, cheltuieli de înștiințare și chemare a părților în judecată în sumă de

36,15 lei.

La 28.08.2017, SA „Termoelectrica” a declarat recurs împotriva deciziei

Curții de Apel Chișinău din 22 martie 2017, prin care a solicitat admiterea

recursului, casarea parțială a deciziei enunțate, cu pronunțarea unei noi hotărâri

prin care să fie respinse pretențiile privind încasarea penalității în mărime de

5779116,85 de lei pentru perioada 17.08.2013-12.02.2014.

În motivarea recursului a indicat că instanțele de judecată ierarhic inferioare

au interpretat în mod eronat legea și nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată.

La 17.10.2017, SA „Moldovagaz” a depus referință la cererea de recurs, prin

care a solicitat declararea acestuia ca inadmisibil.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

cauzei și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul declarat de SA

„Termoelectrica”, ca fiind inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin.(1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Dat fiind faptul că temeiurile declarării recursului împotriva deciziei curții de

apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII din Codul de

procedură civilă, sunt strict delimitate de art.432, Completul reține că, reieșind din

prevederile art.437 alin.(1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau acelor circumstanțe ale aplicării eronate ale

normelor de drept material sau procedural, care ar dicta necesitatea declarării

recursului ca fiind admisibil.

În speță, criticile aduse de recurentă, însoțite de argumentarea circumstanțelor

de fapt ale pricinii, percepute din propriul punct de vedere al recurentei, nu pot

duce la admisibilitatea recursului, ori acestea nu pot fi reținute prin prisma art.432

din Codul de procedură civilă, în condițiile în care se insistă asupra reaprecierii

probelor și circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției

instanței de judecată.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

Se cere a fi precizat că, specific recursului declarat în condițiile secțiunii a 2-

a, Capitolul XXXVIII, Cod de procedură civilă, este că recursul nu provoacă o

rejudecare a fondului pricinii. Rolul exclusiv al recursului este de a asigura

efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de

declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) și (4).

Abordarea recurentei în speță evidențiază în mod clar dezacordul acesteia cu

soluția dată de instanța de judecată, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor instanței de apel, care ar impune declararea

recursurilor ca fiind admisibile.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, iar recursul trebuie să

posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, caracter care nu poate

fi evidențiat de cererile de recurs în cauză.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție,

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de SA „Termoelectrica”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecător Svetlana Filincova,

Judecători – Iurie Bejenaru

Maria Ghervas