3ra-15/16 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: S. Tizu dosarul nr. 3ra-15/16 instanţa de apel: N. Budăi, A. Minciuna, I. Muruianu ÎNCHEIERE 14 ianuarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu, Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea comercială „Beton Service” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea comercială „Beton Service” societate cu răspundere limitată împotriva Serviciului Vamal cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 iulie 2015, c o n s t a t ă: La data de 16 februarie 2015, SC „Beton Service” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la 25 decembrie 2014, i-a fost comunicat ordinul Serviciului Vamal nr. 469-O din 04 noiembrie 2014 „Cu privire la anularea adeverinţei vamale TV-25 nr. 0071016 eliberate de către biroul vamal Leuşeni”, prin care s-a dispus anularea adeverinţei vamale TV-25 nr. 0071016 din 28 aprilie 2007, eliberate de către postul vamal Leuşeni-Albiţa pentru mijlocul de transport auto importat în Republica Moldova, executarea acestui ordin fiind pusă în sarcina Biroului vamal Leuşeni. Consideră ordinul menţionat ca fiind ilicit şi neîntemeiat.

Menţionează că, din preambulul ordinului Serviciului vamal nr. 469-O din 04 noiembrie 2014 rezultă că acesta a fost emis în vederea executării Sesizării Procuraturii Generale a Republicii Moldova nr. 16-13d/14-3519 din 26 septembrie 2014. Susţine că, sesizarea Procuraturii Generale a RM nr. 16-13d/14-3519 din 26 septembrie 2014 a fost emisă în contextul conducerii urmăririi penale nr.2012869122, aflată în gestiunea organului de urmărire penală al Serviciului Vamal, fiind pornită la 26 noiembrie 2012. Afirmă că, urmărirea penală în cauză nu a fost finalizată, pe marginea acesteia nu a fost pronunţată o sentinţă definitivă, astfel încît operează de drept principiul prezumţiei de nevinovăţie. Invocă că, toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate, în condiţiile Codului de procedură penală, se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului.

Consideră că, în măsura în care la momentul introducerii şi vămuirii de către reclamantă a mijlocului de transport de model „Iveco Magirus”, cu numărul caroseriei WJMJ4CSS00C096297 au fost prezentate organului vamal totalitatea actelor prevăzute de legislaţie, iar acestea nu au fost anulate printr-o decizie judecătorească irevocabilă, ci doar sunt vizate de unele suspiciuni ale organului de urmărire penală, anularea, prin ordinul Serviciului Vamal nr. 469-O din 04 noiembrie 2014, a adeverinţei vamale TV-25 nr. 0071016 din 28 aprilie 2007 este pripită şi ilicită.

Menţionează că, în motivarea ordinului Serviciului Vamal nr. 469-O din 04 noiembrie 2014 au fost invocate prevederile pct. 31 al Regulilor de înmatriculare a mijloacelor de transport, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 1047 din 08 noiembrie 1999. Susţine că, în speţă, prevederile pct. 31 al Regulilor de înmatriculare a mijloacelor de transport nu pot fi aplicabile, deoarece nu există nici o hotărîre judecătorească referitoare la anularea înmatriculării curente de stat a mijlocului de transport respectiv şi documentele atestatoare de drept sau de înmatriculare nu au fost anulate pe motivele de pretinsă falsitate sau că ar fi contrare legii. Afirmă că, prevederile pct. 31 al Regulilor de înmatriculare a mijloacelor de transport se referă doar la situaţiile de înmatriculare curentă a mijloacelor de transport, însă la importul de către reclamantă a mijlocului de transport de model „Iveco Magirus”, acesta a fost supus înmatriculării primare şi nu celei curente.

Invocă că, la emiterea ordinului Serviciului Vamal nr. 469-O din 04 noiembrie 2014 s-a admis inclusiv o aplicare eronată a prevederilor Regulilor de înmatriculare a mijloacelor de transport. Mai invocă că, în temeiul ordinului enunţat, Biroul vamal Leuşeni a întocmit procesul-verbal nr. 13 din 05 noiembrie 2014 de anulare a documentului TV-25 din SI „Asycuda World”, care în virtutea aceloraşi motive de fapt şi de drept este ilicit şi anulabil. Menţionează că, prin cererea prealabilă nr. 170/14 din 29 decembrie 2014 reclamanta a solicitat anularea ordinului Serviciului Vamal nr. 469-O din 04 noiembrie 2014 ca ilegal, însă prin scrisoarea nr. 28-11/553 din 19 ianuarie 2015 Serviciul Vamal a respins cererea înaintată.

Solicită anularea ordinului Serviciului Vamal nr. 469-O din 04 noiembrie 2014 „Cu privire la anularea adeverinţei vamale TV-25 nr. 0071016 eliberate de către biroul vamal Leuşeni” şi a procesului-verbal nr. 13 din 05 noiembrie 2014 de anulare a documentului TV-25 din SI „Asycuda World”, întocmit de Biroul vamal Leuşeni şi încasarea din contul pîrîtului a cheltuielilor de asistenţă juridică şi a altor cheltuieli de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 01 aprilie 2015 s-a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată pe motiv că la introducerea unui mijloc de transport în ţară, proprietarul este responsabil pentru autenticitatea actelor prezentate. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 iulie 2015 s-a respins apelul declarat de SC „Beton Service” SRL şi s-a menţinut hotărîrea primei instanţe.

La data de 04 noiembrie 2015, SC „Beton Service” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii, cu încasarea din contul intimatului a cheltuielilor de asistenţă juridică şi a altor cheltuieli de judecată. În motivarea recursului a invocat că, atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi au interpretat în mod eronat legea, precum şi au admis încălcarea dreptului recurentei la un proces echitabil consfinţit de art. 6 §1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi dreptul la protecţia proprietăţii garantat de art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţie.

Prin referinţa depusă la 27 noiembrie 2015 Serviciul Vamal a solicitat respingerea recursului ca fiind inadmisibil şi nefundat şi menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul a fost depus în termen, or, din materialele pricinii nu poate fi stabilit cu certitudine momentul comunicării recurentei a deciziei contestate pentru a determina respectarea termenului de declarare a recursului. De asemenea, completul consideră că, recursul declarat de SC „Beton Service” SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate.

Argumentele invocate în recurs precum că, atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi au interpretat în mod eronat legea, precum şi au admis încălcarea dreptului recurentei la un proces echitabil consfinţit de art. 6 §1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi dreptul la protecţia proprietăţii garantat de art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţie nu pot fi reţinute, deoarece la caz au fost aplicate elocvent normele juridice ce guvernează raportul juridic litigios cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil. Astfel, instanţa de recurs notează că, recurenta SC „Beton Service” SRL nu a invocat nici un argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel.

În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „... art. 6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că, din conţinutul cererii de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de declarare a recursului.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SC „Beton Service” SRL ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de Societatea comercială „Beton Armat” societate cu răspundere limitată se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Ion Druţă