Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1443/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 noiembrie 2015
Părțile
Duca Iurie vs Serviciul Vamal
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

3ra-1443/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă – A. Catană dosarul nr. 3ra-1443/15 instanţa de apel – D. Manole, M. Guzun, S. Arnăut ÎNCHEIERE 25 noiembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de reprezentantul SC „Metamond” SRL şi Iurie Duca, avocatul Viorel Chetruşca, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societăţii comerciale “Metamond” societate cu răspundere limitată împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 iulie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de societatea comercială “Metamond” societate cu răspundere limitată şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 08 decembrie 2014 de respingere a acţiunii c o n s t a t ă La 06 septembrie 2013 societatea comercială “Metamond” societate cu răspundere limitată (SC „Metamond” SRL) a depus cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului Vamal al Republicii Moldova cu privire la recunoaşterea valabilităţii certificatului seria AA NE. 000081250 din 25 februarie 2013, care atestă achitarea taxei pentru folosirea drumurilor (VINIETA) pentru perioada 25 februarie 2013 -25 februarie 2014 dar nu mai mult de 180 de zile de prezenţă a autovehiculului cu nr. de înmatriculare B75POG pe teritoriul Republicii Moldova şi obligarea Serviciului Vamal al RM să rectifice certificatul seria AA nr. 000081250 din 25 februarie 2013, ce atestă achitarea taxei pentru folosirea drumurilor (VINIETA) în partea ce prevede data expirării valabilităţii din „ 23 august 2013 ” în „25 februarie 2014”, şi încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, Iurie Duca deţine în folosinţă autovehiculul de model Fiat 250 BCMPB, cu n/î B75POG, VIN ZFA 25000001282280, aflat la evidenţa statului România. Autovehiculul este proprietate a SC „Metamond” SRL, Iurie Duca, fiind fondator şi administrator al acesteia. Indică reclamantul că, la 25 februarie 2013, Iurie Duca a procurat la postul vamal Leuşeni-Albiţa, certificatul seria AA nr. 000081250 din 25 februarie 2013, ce atestă achitarea taxei pentru folosirea drumurilor (VINIETA), taxa de stat achitată de Iurie Duca pentru VINIETA fiind 50 euro. Indică reclamantul că, la procurarea acestei VINIETE, Iurie Duca a ţinut cont de faptul că VINIETA respectivă conferă dreptul de folosire a drumurilor Republicii Moldova pe o perioadă de 180 zile pe parcursul unei an calendaristic.

Precizează reclamantul că s-a deplasat de multiple ori pe teritoriul Republicii Moldova cu autovehiculul respectiv, automobilul aflîndu-se pe teritoriul ţării cumulativ mai puţin de 100 de zile. La 21 august 2013, Iurie Duca a traversat din nou hotarele Republicii Moldova cu autovehiculul menţionat, iar la postul vamal Leuşeni - Albiţa, acesta a fost atenţionat de către colaboratorul vamal precum că peste 2 zile expiră valabilitatea certificatului seria AA nr.000081250 din 25 februarie 2013, ce atestă achitarea taxei pentru folosirea drumurilor (VINIETA), şi că la încălcarea acestui termen, la ieşirea din ţară va fi supus răspunderii contravenţionale.

Consideră reclmantul că la întocmirea certificatului seria AA nr. 000081250 din 25 februarie 2013, ce atestă achitarea taxei pentru folosirea drumurilor (VINIETA), colaboratorii vamali au comis o eroare în privinţa termenului la care expiră vinieta, data expirării urmînd a fi 24 februarie 2014. La 21 august 2013, Iurie Duca a depus o cerere prealabilă către Serviciul Vamal al RM prin care şi-a manifestat dezacordul cu privire la data expirării valabilităţii certificatului seria AA nr. 000081250 din 25 februarie 2013, ce atestă achitarea taxei pentru folosirea drumurilor (VINIETA) Prin răspunsul nr. D-708/13 din 29 august 2013, Serviciul Vamal i-a comunicat că perioada de valabilitate a certificatelor care atestă achitarea vinietei nu poate depăşi cumulativ 180 de zile pe parcursul unui an calendaristic.

Cere reclamantul recunoaşterea valabilităţii certificatului seria AA nr. 000081250 din 25 februarie 2013, ce atestă achitarea taxei pentru folosirea drumurilor (VINIETA) pentru perioada 25 februarie 2013-25 februarie 2014, dar nu mai mult de 180 de zile de prezență a autovehiculului cu nr. de înmatriculare B75POG pe teritoriul Republicii Moldova, obligarea Serviciului Vamal al RM să rectifice certificatul seria AA nr. 000081250 din 25 februarie 2013 ce atestă achitarea taxei pentru folosirea drumurilor (VINIETA) în partea ce prevede data expirării valabilităţii din „ 23 august 2013 ” în „25 februarie 2014”, şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 05 iunie 2014, a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu Biroul Vamal Leuşeni.

Prin încheierea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 20 iunie 2014, cauza civilă a fost strămutată pentru a fi judecată conform competenţei în Judecătoria Centru mun. Chişinău. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 08 decembrie 2014, acţiunea SC „Metamond” SRL a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 iulie 2015, a fost respins apelul declarat de către SC „Metamond” SRL şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 08 decembrie 2014. La 02 septembrie 2015 reprezentantul SC „Metamond” SRL şi Iurie Duca, avocatul Viorel Chetruşca a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu pronunţarea unei noi decizii de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel a aplicat eronat normele de drept material şi normele de drept procedural şi a interpretat în mod eronat legea. Astfel, invocă ilegalitatea deciziei contestate şi susţine că instanţa de apel în decizia sa nu a apreciat pertinenţa temeiului de apel, despre inadmisibilitatea aplicării în speţă a unei norme ( art. 3485 Cod Fiscal RM), care nu are efect retroactiv şi care a fost adoptată ulterior emiterii actului contestat, totuşi instanţa de apel a citat norma aplicabilă în timp însă a interpretat-o eronat, denaturînd astfel esenţa legii aplicabile. Susţine recurentul că, acele 180 de zile sunt conferite titularului VINIETEI din 25 februarie 2013 pentru a fi folosite pe parcursul unui an calendaristic ori de cîte ori se va afla pe teritoriul Republicii Moldova, doar să nu depăşească în total 180 zile, pe parcursul unui an calendaristic.

Consideră recurentul că contrar modului legal de determinare a valabilităţii vinietei, colaboratorii Serviciului Vamal au fixat termenul expirării certificatului litigios la data de 23 august 2013, adică peste 180 de zile de la întocmirea VINIETEI din 25 februarie 2013 şi nu peste un an calendaristic cum prevede legea aplicabilă. Deci recurentul susţine că Serviciul Vamal a emis certificatul seria AA nr. 30081250 din 25 februarie 2013, cu încălcarea legislaţiei. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de reprezentantul SC „Metamond” SRL şi Iurie Duca, avocatul Viorel Chetruşca nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de reprezentantul SC „Metamond” SRL şi Iurie Duca, avocatul Viorel Chetruşca asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de reprezentantul SC „Metamond” SRL şi Iurie Duca, avocatul Viorel Chetruşca ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul reprezentantului SC „Metamond” SRL şi Iurie Duca, avocatul Viorel Chetruşca se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.