Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1425/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
16 decembrie 2015
Părțile
Vaculovschi Ghenadie şi Vaculovschi Larisa vs Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţiilor Excepţionale al MAI şi Departamentului căutare-salvare nr. 1
Pe scurt
Concediul de maternitate şi concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului

3ra-1425/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanță: N. Costin dosarul nr. 3ra-1425/15 instanța de apel: B. Bîrcă, E. Clim, N. Traciuc DECIZIE 16 decembrie 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Detașamentul căutare-salvare nr.1, Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ghenadie Vaculovschi şi Larisa Vaculovschi împotriva Detașamentului căutare-salvare nr.1, Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 01 aprilie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, casată hotărârea Judecătoriei Grigoriopol din 03 decembrie 2014, în partea încasării prejudiciului moral și emisă o nouă hotărâre în această parte prin care cerințele au fost respinse,

în rest hotărârea Judecătoriei Grigoriopol din 03 decembrie 2014 a fost menținută, c o n s t a t ă: La 22 septembrie 2014, Ghenadie Vaculovschi şi Larisa Vaculovschi au depus cerere de chemare în judecată împotriva Detașamentului căutare-salvare nr.1, Serviciului Protecției Civile şi Situațiilor Excepționale al MAI al RM şi Ministerul Afacerilor Interne a RM, cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acțiunii reclamanții au indicat că se află în relații de căsătorie din 11 noiembrie 2006. Vaculovschi Ghenadie este angajat în cadrul Detașamentului de căutare-salvare nr. 1 al SPC și SE al MAI, în funcția de salvator a serviciului mecanizat de intervenție nr. 1 și este colaborator al MAI din 21 iulie 2008, fapt ce se confirmă prin certificatul Detașamentului căutare-salvare nr. 1, nr. 1210 din 13 august 2014. Menționează că, deoarece Vaculovschi Larisa nu este angajată în cîmpul muncii, iar unicul întreţinător al familiei este Vaculovschi Ghenadie, s-au adresat cu o cerere către Detaşamentul căutare-salvare nr. 1, Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepționale al MAI și Ministerul Afacerilor Interne solicitînd achitarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate prenatal şi postnatal la locul de muncă a lui Vaculovschi Ghenadie, în mărimea stabilită de lege, însă cererea nu a fost satisfăcută.

În drept îşi întemeiază cerinţele în baza art. 3, 16 alin. (1) şi (2), 17 alin. (1) lit. a) al Legii contenciosului administrativ, art. 124 alin. (1) art. 123 alin. (1) al Codului muncii, art. 4 alin. (1) al Legii privind sistemul public de asigurări sociale , art. 107 alin. (1), 49 alin. (1) şi (2), 50 alin. (1) din Constituţia RM, art. 21 alin. (2) al Legii cu privire la Guvern, art. 37 alin. (2) al Legii cu privire la poliţie şi statutul poliţistului, art. 16 alin. (1) al Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă şi alte prestații de asigurări sociale.

Solicită reclamanţii recunoaşterea ilegală a faptului nesoluţionării în termen a cererii cu privire la achitarea concediului de maternitate prenatal şi postnatal la locul de muncă al lui Vaculovschi Ghenadie în mărimea stabilită de lege, recunoaşterea ilegală a refuzului Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, Detaşamentul căutare-salvare nr. 1 şi a MAI de achitare a concediului de maternitate prenatal şi postnatal la locul de muncă a lui Vaculovschi Ghenadie în mărimea stabilită de lege, obligarea în mod solidar a Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne, Detaşamentul căutare-salvare nr. 1 şi Ministerului Afacerilor Interne să le calculeze și să le achite indemnizaţia pentru concediul de maternitate prenatal şi postnatal la locul de muncă a lui Vaculovschi Ghenadie, încasarea în mod solidar a prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Grigoriopol din 03 decembrie 2014, acțiunea a fost admisă, fiind recunoscut ilegal faptul nesoluționării în termen a cererii lui Ghenadie Vaculovschi şi Larisei Vaculovschi prin care au solicitat achitarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate prenatal și postnatal la locul de muncă a lui Ghenadie Vaculovschi, în mărimea stabilită de lege.

S-a recunoscut ilegal refuzul Serviciului Protecției Civile şi Situaţiilor Excepționale al MAI, Detașamentului căutare-salvare nr. 1. și a Ministerului Afacerilor Interne a RM de achitare a concediului de maternitate prenatal și postnatal, fiind obligat Detașamentul căutare-salvare nr. 1 să calculeze și să achite în beneficiul lui Ghenadie Vaculovschi şi Larisei Vaculovschi indemnizaţia pentru concediul de maternitate prenatal şi postnatal, şi încasat în mod solidar din contul Serviciului Protecției Civile şi Situaţiilor Excepționale al MAI, Detașamentului căutare- salvare nr. 1. și a Ministerului Afacerilor Interne a RM în beneficiul lui Vaculovschi Ghenadie prejudiciului moral în mărime de 7 000 lei și cheltuielile de judecată în mărime de 2 000 lei.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 01 aprilie 2015, a fost admis apelul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne al RM și Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI, casată hotărârea primei instanțe în partea încasării prejudiciului moral și emisă în acest sens o nouă hotărâre prin care cerințele au fost respinse, în rest hotărârea primei instanțe a fost menținută. La 17 iunie 2015, Detașamentul căutare-salvare nr. 1, Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI și Ministerului Afacerilor Interne a RM a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel în partea în care a fost menţinută hotărîrea primei instanţe, casarea integrală a hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri prin care cerinţele să fie respinse integral ca neîntemeiate.

În motivarea recursului a invocat că instanţa de apel în partea în care a menţinut hotărîrea primei instanţe nu a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a litigiului, iar decizia pronunțată nu corespunde tuturor normelor de drept şi nu răspunde în mod sigur la toate obiecţiile formulate în cererea de apel, fapt ce contravine prevederilor art. art. 373 alin. (2), 130 alin. (1) CPC.

Mai mult decît atît, afirmă că la emiterea hotărîrii nu au fost apreciate ultimele modificări ale Hotărîrii Guvernului nr. 544 din 08 iulie 2014 pentru aprobarea modificărilor şi completărilor ce se operează în Regulamentul cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitatea temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 03 februarie 2005, care la pct. 19 indică că indemnizaţia de maternitate femeilor asigurate, ucenicelor (în continuare - femei asigurate) şi soţiilor aliate la întreţinerea soţilor asiguraţi se stabilesc de către structurile teritoriale de asigurări sociale.

Susţin că conform contractului de muncă nr. 5369 din 21 iulie 2013, Vaculovschi Ghenadie a fost angajat de către Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI în baza legislaţiei de domeniu respectiv asupra acestuia au incidență prevederile Legii Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale care reglementează normele de drept de bază a activităţii colaboratorilor. Totodată, menţionează că conform contractului menţionat angajator este şeful Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI, şi nicidecum nu este Ministerul Afacerilor Interne, iar locul de muncă este Detaşamentul căutare-salvare nr. 1 care este o subdiviziune al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI, şi nu este o instituţie separată, nu dispune de patrimoniu propriu, astfel obligația de achitare fiind pusă pe seama diferitor organe.

Prin urmare, indică că reclamanţii au indicat în cererea de chemare în judecată incorect pîrîţii, iar instanţele judecătoreşti au ignorat acest fapt.

În context cu referire la prevederile art. 30 al Legii Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale nr. 93 din 05 aprilie 2007, relatează că sunt suspuși asigurărilor obligatorii de stat dar nu şi asigurării sociale de stat, respectiv din salariul colaboratorilor Serviciului nu se reţin plăţi în bugetul asigurărilor sociale de stat şi ei nu cad sub incidenţa Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă şi alte prestaţii sociale . Or, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nu prevede încasarea pentru colaboratorii atestaţi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat, din care motiv nu se efectuează nici achitarea indemnizaţiei de maternitate, întrucît colaboratorii acestui serviciu dispun de grad şi statut special în conformitate cu Legea Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, iar soţiile acestora ar putea beneficia de indemnizaţia de maternitate în cazul în care au contribuit la fondul naţional de asigurări sociale din bugetul căruia se suportă indemnizaţia de maternitate.

Astfel, insistă că reieșind din prevederile art. 16 al Legii nr. 289 din 22 iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitatea temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale prevede că asiguratele, soţiile aflate la întreţinerea soţilor salariaţi care au dreptul la concediu de maternitate, ce include concediul prenatal şi concediul postnatal, beneficiază de concediul de maternitate. Indemnizaţia de maternitate fiind acordată începând cu săptămâna a 30-a de sarcină, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Materialele dosarului nu reflectă data expedierii în adresa recurenților Detașamentul căutare-salvare nr.1, Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a copiei deciziei motivate a instanţei de apel din 01 aprilie 2015 şi nici date care ar reflecta recepţionarea acesteia de către recurenţi. Astfel, instanța de recurs consideră că recurenții s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursul la 17 iunie 2015, în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea deciziei instanței de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței de apel. Din materialele dosarului rezultă cu certitudine că Vaculovschi Ghenadie și Vaculovschi Larisa au încheiat căsătoria la 11 noiembrie 2006 la Primăria com. Băcioi mun. Chișinău, actul de căsătorie fiind trecut în registrul de stare civilă sub nr. 69 (f.d. 11). Prin documentul medical trimitere-extras forma NR. 027/E din 13 august 2014, se atestă faptul că la Vaculovschi Larisa născută 30 aprilie 1984 a fost luată la evidență de către Instituția Medico Sanitară Publică, Centrul de Sănătate Băcioi cu sarcina la 11 săptămîni (f.d.

12). Tot din actele cauzei rezultă că Vaculovschi Larisa, la data apariţiei dreptului pretins în speţă, nu era angajată în cîmpul muncii, unicul întreținător al familiei fiind Vaculovschi Ghenadie ce activa în funcția de salvator al serviciului mecanizat de intervenție nr. 1 din cadrul Detașamentului de căutare-salvare nr. 1 al SPC și SE al MAI, colaborator al MAI din 21 iulie 2008, fapt ce se confirmă prin certificatul nr. 1210 eliberat de Detașamentul căutare-salvare nr. 1 la 13 august 2014 (f.d.

10). La fel, materialul probator atestă că Vaculovschi Ghenadie și Vaculovschi Larisa s-au adresat cu o cerere către Detașamentul căutare-salvare nr. 1, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI și Ministerului Afacerilor Interne al RM, prin care au solicitat calcularea şi achitarea concediului (indemnizaţiei) de maternitate prenatal şi postnatal la locul de muncă a lui Vaculovschi Ghenadie (f.d 9), însă deși, conform Avizelor de recepție cererea a fost recepționată de către destinatari la data de 19 august 2014 și respectiv, 22 august 2015 (f.d. 9 verso), careva răspuns la cererea adresată nu au primit.

Astfel, înaintând acţiunea în judecată împotriva Detașamentul căutare-salvare nr.1, Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Vaculovschi Ghenadie și Vaculovschi Larisa, au solicitat recunoaşterea ilegală a faptului nesoluţionării în termen a cererii cu privire la achitarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate prenatal şi postnatal la locul de muncă al lui Vaculovschi Ghenadie în mărimea stabilită de lege, recunoaşterea ilegală a refuzului Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, Detaşamentul căutare-salvare nr. 1 şi a MAI de achitare a indemnizaţiei pentru concediul de maternitate prenatal şi postnatal la locul de muncă a lui Vaculovschi Ghenadie în mărimea stabilită de lege, obligarea în mod solidar a Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne, Detaşamentul căutare-salvare nr. 1 şi Ministerului Afacerilor Interne să le calculeze și să le achite indemnizaţia pentru concediul de maternitate prenatal şi postnatal la locul de muncă al lui Vaculovschi Ghenadie, încasarea în mod solidar a prejudiciului moral în mărime de 7 000 lei şi a cheltuielilor de judecată.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia temeiniciei și admiterii integrale a acțiunii, reținînd în acest sens că neacordarea indemnizaţiei pentru concediul de maternitate prenatal și postnatal la locul de muncă a reclamantului Vaculovschi Ghenadie încalcă dreptul reclamanților prevăzut de art. 47 alin. (1) din Constituția RM. Judecînd apelul declarat de către Ministerul Afacerilor Interne al RM și Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI, instanța de apel, verificănd legalitatea hotărîrii primei instanțe, a ajuns la concluzia admiterii apelului, casării hotărîrii primei instanțe în partea încasării prejudiciului material și emiterii unei noi hotărîri în această parte cu privire la respingerea cerințelor, iar în rest menținînd hotărîrea primei instanțe.

În speţă se reţine că decizia instanţei de apel, a fost adoptată în limitele competenţei, reieşind din temeiurile şi obiectul acţiunii, cu aplicarea corectă a prevederilor legale care guvernează raportul juridic litigios, iar în cadrul judecării pricinii au fost create condiţii obiective participanţilor la proces, întru realizarea drepturilor sale procedurale.

În susţinerea concluziei enunţate, instanţa de recurs reţine că conform art. 124 alin. (1) Codul muncii, femeilor salariate şi ucenicelor, precum şi soţiilor aflate la întreţinerea salariaţilor, li se acordă un concediu de maternitate ce include concediul prenatal cu o durată de 70 de zile calendaristice şi concediul postnatal cu o durată de 56 de zile calendaristice (în cazul naşterilor complicate sau naşterii a doi sau mai mulţi copii - 70 de zile calendaristice), plătindu-li-se pentru această perioadă indemnizaţii în modul prevăzut la art.123 alin.(2). Totodată potrivit art. 5 alin.(1) lit. d) şi al.(3) al Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale 289 din 22 iulie 2004, care indică că asiguraţii din sistemul public de asigurări sociale au dreptul la indemnizaţie de maternitate.

Modul de acordare a prestaţiilor de asigurări sociale se stabileşte de Guvern. Iar, în conformitate cu art. 16 alin. (1) şi (4) al aceleiaşi legi, asiguratele, soţiile aflate la întreţinerea soţilor salariaţi şi şomerele care au dreptul la concediu de maternitate, ce include concediul prenatal şi concediul postnatal, beneficiază de indemnizaţie de maternitate. Cuantumul lunar al indemnizaţiei de maternitate este de 100% din baza de calcul stabilită conform art.7.

Cu referire la normele enunţate şi în contextul expus instanţa de recurs reţine că la caz corect s-a constatat ilegalitatea refuzului Detașamentul căutare-salvare nr.1, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI și Ministerului Afacerilor Interne al RM în stabilirea, calcularea şi achitarea indemnizaţiei pentru concediul medical de maternitate prenatal și postnatal la locul de muncă al reclamantului Vaculovschi Ghenadie și respectiv, instanța de apel întemeiat a reținut legalitatea cerințelor cu privire la obligarea Detașamentului căutare-salvare nr. 1 la calcularea și achitarea în beneficiul lui Vaculovschi Ghenadie și Vaculovschi Larisa a indemnizaţiei pentru concediul de maternitate prenatal și postnatal la locul de muncă a lui Vaculovschi Ghenadie în mărimea stabilită de lege.

În acest context, necesită a fi respinse argumentele recursului cu referire la faptul că colaboratorii organelor afacerilor interne, inclusiv intimata nu sunt asiguraţi în sistemul public de asigurări sociale, fiind supuşi asigurării de stat obligatorii şi respectiv, nu pot beneficia de indemnizaţia de maternitate, deoarece soţiile colaboratorilor organelor afacerilor interne precum şi femeile ce activează în cadrul acestui organ, nu pot fi private de dreptul lor legal prevăzut de art. 124 al Codului muncii.

În susţinerea concluziei enunţate vin şi dispoziţiile pct. 6 al Regulamentului cu privire la condiţiile de stabilire, modul de calcul şi de plată a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă şi altor prestaţii de asigurări sociale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 108 din 03 februarie 2005, conform căror stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiilor se efectuează de către unitatea economică în care îşi desfăşoară activitatea de bază angajatul (unde se păstrează carnetul de muncă) prin contract individual de muncă şi de către casele teritoriale de asigurări sociale - pentru celelalte categorii de asiguraţi.

Mai mult că atât pct. 21 alin. (1) şi (6) al aceluiaşi Regulament reglementează că indemnizaţia de maternitate, (sarcină şi lăuzie) se stabileşte asiguratelor, soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi şi şomerilor care au dreptul la concediu de maternitate, ce include concediul prenatal şi concediul postnatal, în cazul în care soţia se află la întreţinerea soţului salariat, indemnizaţia de maternitate se stabileşte pe numele soţiei. Faptul că persoana în cauză este soţia angajatului se va confirma prin buletinul de identitate şi adeverinţa de căsătorie.

Prin prisma dispoziţiilor legale suscitate se atestă dreptul intimatei de a beneficia în condiţiile legii de indemnizaţia de maternitate, dat fiind faptul că dânsa aflându-se la întreţinerea soţului angajat nu a beneficiat de careva indemnizaţii băneşti în legătură cu concediul de maternitate, or alte probe care ar indica contrariu, reieşind din obligaţia probaţiunii în judecată stabilită de art. 24 alin. (3) al Legii contenciosului administrativ, de către recurent nu au fost prezentate la caz. Prin urmare, sunt apreciate critic şi susținerile recurenţilor precum că instanța de apel nu a constatat toate circumstanțele ce au importantă pentru soluționarea pricinii în fond, nefiind dovedite circumstanțele considerate de instanță ca stabilite, iar concluziile instanței expuse în hotărâre, sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii, deoarece acestea sunt declarative și contravin constatărilor relatate.

În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs, prin prisma jurisprudenţei CEDO şi anume cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995, unde s-a menționat că „... art. 6 § 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes”, consideră necesar de a respinge și alte argumente invocate în recurs. Distinct de cele enunţate şi având în vedere faptul că decizia instanție de apel este întemeiată, iar temeiurile invocate de recurent sunt neîntemeiate, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul și a menține decizia instanței de apel.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se respinge recursul declarat de către Detașamentul căutare-salvare nr.1, Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Se menține decizia Curții de Apel Bălți din 01 aprilie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ghenadie Vaculovschi şi Larisa Vaculovschi împotriva Detașamentului căutare-salvare nr.1, Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.