- Dosarul nr.
- 2ra-2946/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 16 decembrie 2015
- Părțile
- Bleţa Nina vs Bleţa Vladimir
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-2946/15 — Partajul averii
prima instanţă: I.Botezatu dosarul nr. 2ra-2946/15 instanţa de apel: A.Curdov, E.Dimina, A.Bostan ÎNCHEIERE 16 decembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Ion Druţă, Liliana Catan examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Bleţa Vladimir prin intermediul reprezentantului - avocatul Dumitran Ignat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Bleţa Nina împotriva lui Bleţa Vladimir privind partajul averii, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 15 iunie 2015 prin care s-a admis apelul declarat de Nina Bleţa, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Vulcăneşti din 19 decembrie 2013 şi s-a emis o nouă hotărîre, c o n s t a t ă La 24 martie 2011 Bleţa Nina s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Bleţa Vladimir privind partajarea averii.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, a încheiat căsătoria cu pîrîtul la 21.10.1989 în oraşul Nebit-dag, RSS Turkmenistan, care a fost desfăcută la 20.06.2006. Din căsătorie și viață în comun cu pîrîtul au un copil minor, fiul Bleţa Constantin, născut la 01.09.1990. În timpul vieţii în comun au procurat o casă de locuit, cu anexe, situată în or. Vulcăneşti, str. Ananieva 32, fiind evaluată la suma de 16 1638 lei. În afară de aceasta au agonisit avere de uz casnic, în sumă de 23 350 lei, la care pretinde, precum şi bunuri mobile la care nu pretinde în sumă de 41 490 lei. A indicat reclamanta că, pîrîtul a propus un acord cu privire la împărţirea bunurilor, prin care s-a obligat să-i procure un apartament din 2 camere, însă acordul dat nu a fost îndeplinit.
1 Solicită reclamanta, partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie conform variantei II din raportul de expertiză la suma de 76 626 lei, atribuindu-i bunuri mobile în sumă de 23 350 lei, cu încasarea diferenţei dintre bunurile partajate în sumă de 18 140 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Vulcăneşti din 19 decembrie 2013 cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca fiind tardivă. Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanțe, Bleţa Nina a contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 15 iunie 2015 s-a admis apelul declarat de Nina Bleţa, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Vulcăneşti din 19 decembrie 2013 şi s-a emis o nouă hotărîre prin care: s-a partajat bunul imobil, casa de locuit şi terenul aferent din or.
Vulcăneşti, str. Ananieva 32, la ½ şi ½ părţi. S-a atribuit Ninei Bleţa I parte a variantei de împărţire: lit. A casă de locuit – încăperile nr. 1 – 3,0 m2 la suma de 2086 lei, nr.2 – 6,3m2 la suma de 4381 lei, nr.3 – 30,0 m2 la suma de 20860 lei, nr. 4 – 16,4 m2 la suma de 11 404 lei, cu suprafaţa totală de 55, 7 m2 la suma totală de 38 731 lei, precum şi lit. 2 bucătărie de vară la suma de 29888 lei, lit. 5 beci la suma de 3897 lei, iar în total bunuri în sumă de 72 516 lei.
S-a atribuit lui Bleţa Vladimir partea a II a variantei de împărţire: lit A casă de locuit – încăperile nr. 5 – 14,5 m2 la suma de 10082 lei, nr. 6 – 12, 9 m2 la suma de 8970 lei, nr. 7 – 14,3 m2 la suma de 9943 lei, nr.8 – 4, 2 m2 la suma de 2920 lei, nr. 9 – 6,5 m2 la suma de 4520 lei, nr. 10 – 2,1 m2 la suma de 1460 lei, nr. 11 – 8, 4 m2 la suma de 5841 lei, nr. 12 – 5, 0 m2 la suma de 3477 lei, nr. 13 – 3, 4 m2 la suma de 2364 lei, nr. 14 – 5, 4 m2 la suma de 3755 lei, cu suprafaţa totală de 76, 7 m2 la suma totală de 53332 lei, precum şi lit. 1 garaj, la suma de 14465 lei, lit. 3 magazie, la suma de 3084 lei, lit. V streaşină la suma de 709 lei, iar în total bunuri în sumă de 71 590 lei.
S-a dispus ca Bleţa Nina să instaleze din contul mijloacelor sale, un gol pentru uşă din încăperea nr. 2, în încăperea nr.5. S-a dispus de a lăsa în folosinţa comună - Lit. a construcţie auxiliară - 122 m3 la suma de 7695 lei, lit. 4- wc la suma de 1451 lei, poartă la suma de 3719 lei, gard la suma de 1523 lei, bazin la suma de 1139 lei, pietruire la suma de 2005 lei. A fost împărţit lotul de pămînt de pe lîngă casă, fiind atribuit cîte ½ parte lui Bleţa Nina- 0, 0596 ha la suma de 2406 lei şi lui Bleţa Vladimir- 0, 0596 ha, la suma de 2406 lei. S-a încasat de la Bleţa Vladimir în beneficiul Ninei Bleţa diferenţa bunurilor partajate în sumă de 9975 lei. S-a încasat de la Bleţa Vladimir în beneficiul Ninei Bleţa cheltuielile de judecată compuse din taxa de stat în mărime de 2044 lei şi pentru efectuarea expertizei în sumă de 1908, 46 lei.
La 26 august 2015 Bleţa Vladimir prin intermediul reprezentantului - avocatul Dumitran Ignat a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În susţinerea recursului s-a invocat dezacordul cu decizia contestată, considerînd-o neîntemeiată şi ilegală prin faptul că nu au fost constatate şi elucidate 2 toate circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii şi au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept material. Consideră că, prima instanţă, cu referire la prevederile art. 25 alin. (8) Codul familiei, corect a concluzionat asupra necesităţii respingerii acţiunii ca fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie.
Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către Bleţa Vladimir prin intermediul reprezentantului - avocatul Dumitran Ignat, urmează a fi declarat inadmisibil, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Bleţa Vladimir prin intermediul reprezentantului - avocatul Dumitran Ignat, este declarativ şi nu se 3 încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.
Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Instanţa de recurs reţine că argumentele invocate de către recurent în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
Colegiul reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Bleţa Vladimir prin intermediul reprezentantului - avocatul Dumitran Ignat, ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Bleţa Vladimir prin intermediul reprezentantului - avocatul Dumitran Ignat, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Ion Druţă Liliana Catan 4