Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ri-328/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
16 decembrie 2015
Părțile
ÎCS Top Leasing SRL, SRL Terra Ferm, SRL FFA Trans Oil LTD
Pe scurt
Separarea si partajarea patrimoniului debitorului

2ri-328/15 — Separarea bunurilor din masa debitoare

prima instanță: I. Cotruţă dosarul 2ri-328/15 DECIZIE 16 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Svetlana Filincova, Judecătorii – Dumitru Mardari, Tamara Chişca-Doneva Elena Covalenco, Maria Ghervas examinînd recursul declarat de către întreprinderea cu capital străin „FFA Trans-Oil LTD” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către întreprinderea cu capital străin „Top Leasing” societate cu răspundere limitată împotriva societăţii cu răspundere limitată „Terra-Ferm” privind separarea bunurilor din masa debitoare, cît şi la cererea intervenientului principal întreprinderea cu capital străin „FFA Trans-Oil LTD” societate cu răspundere limitată privind respingerea cererii de separare şi păstrarea caracterului unitar şi indivizibil al masei debitoare, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 19 octombrie 2015, prin care a fost respinsă cererea întreprinderii cu capital străin „FFA Trans-Oil LTD” societate cu răspundere limitată şi admisă cererea întreprinderii cu capital străin „Top Leasing” societate cu răspundere limitată, c o n s t a t ă: Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 29 septembrie 2014,

s-a constatat insolvabilitatea debitorului SRL „Terra-Ferm” şi s-a hotărît intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa acestuia şi stabilirea termenului limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor, data de 13 noiembrie 2014, precum şi notificarea creditorilor ce deţin un drept de separare a bunurilor să precizeze neîntîrziat bunurile din masa debitoare în privinţa cărora deţin un drept prioritar şi temeiurile apariţiei acestui drept. La 11 noiembrie 2014, administratorul ÎCS „Top Leasing” SRL, Oleg Inculeţ a depus în instanţa de insolvabilitate cerere privind separarea bunurilor din masa debitoare a debitorului SRL „Terra-Ferm”. În motivarea cererii a indicat că prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.

Chişinău din 04 noiembrie 2013 s-a admis cererea de chemare în judecată a ÎCS „Top Leasing” SRL către SRL „Terra-Ferm” privind revendicarea obiectului leasingului şi s-a dispus transmiterea de la SRL „Terra-Ferm” în posesiunea ÎCS „Top Leasing” SRL a bunurilor mobile obiecte ale leasingului, şi anume utilaj de spălat sticle de model „Tecna-12”, nr. 56603, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003 şi utilaj de turnat vin de model „SS-16MFA”, nr. 56703, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003, iar, la moment cauza se află în procedură de executare.

Astfel, menţionează că bunurile indicate mai sus aparţin cu drept de proprietate ÎCS „Top Leasing” SRL, fapt ce se confirmă prin contractul de vînzare-cumpărare nr. 1785-A/2012 din 01 iunie 2012 şi factura fiscală Seria nr. JJ0188455 din 01 iunie 2012, care ulterior în temeiul contractului de leasing financiar nr. 1785/2012 din 01 iunie 2012 au fost transmise de către ÎCS „Top Leasing” SRL în posesie şi folosinţă SRL „Terra-Ferm”, valoarea cărora constituie conform contractului de leasing financiar menţionat, suma de 50251, 54 dolari SUA.

Reclamantul solicită separarea bunurilor obiecte ale contractului de leasing financiar nr. 1785/2012 din 01 iunie 2012-utilaj de spălat sticle de model „Tecna-12”, nr. 56603, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003 şi utilaj de turnat vin de model „SS-16MFA”, nr. 56703, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003, din masa debitoare a debitorului SRL „Terra-Ferm” şi transmiterea acestora în posesiunea proprietarului ÎCS „Top Leasing” SRL. La 23 ianuarie 2015, ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL a depus cerere prin care a solicitat admiterea sa în calitate de intervenient principal în procesul intentat la cererea ÎCS „Top Leasing” SRL împotriva debitorului SRL „Terra Ferm” în proces de insolvabilitate, cu privire la separarea din masa debitoare a debitorului SRL „Terra Ferm” a bunurilor obiecte ale contractului de leasing financiar.

Prin încheierea instanţei de insolvabilitate din 01 iunie 2015, s-a admis cererea ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL privind intervenirea în proces în calitate de intervenient principal. La 01 iunie 2015, ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL a depus o cerere de concretizare a acţiunii, în care a indicat că bunurile a căror separare din masa debitoare se solicită sunt bunuri ce garantează creanţa creditorului ÎCS „FFA Trans-Oil LTD”, născută în baza contractului de gaj nr. 1 din 04 martie 2013 şi a acordurilor ulterioare(14 la număr), iar, ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL nu consideră că utilajul de îmbuteliere a vinului urmează să fie separat şi se pronunţă pentru păstrarea unităţii şi indivizibilităţii masei debitoare.

ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL solicită păstrarea caracterului unitar şi indivizibil al masei debitoare care garantează creanţa ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL, cît şi respingerea cererii de separare a bunurilor din masa debitoare a debitorului SRL „Terra Ferm” în proces de insolvabilitate.

Prin hotărîrea Curţi de Apel Chişinău din 19 octombrie 2015, a fost respinsă cererea ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL privind păstrarea caracterului unitar şi indivizibil a masei debitoare şi admisă cererea ÎCS„Top Leasing” SRL privind separarea bunurilor din masa debitoare, s-a separat din masa debitoare a debitorului SRL „Terra Ferm” bunurile obiecte al contractului de leasing financiar nr. 1785/2012 din 01 iunie 2012, utilaj de spălat sticle de model „Tecna-12”, nr. 56603, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003 şi utilaj de turnat vin de model „SS-16MFA”, nr. 56703, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003, cu transmiterea lor în posesiune proprietarului ÎCS „Top Leasing” SRL.

La 03 noiembrie 2015 şi la 06 noiembrie 2015, ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL a declarat recurs împotriva hotărîrii instanţei de insolvabilitate, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 19 octombrie 2015 cu emiterea unei noi hotărîri prin care cererea ÎCS „Top Leasing” SRL să fie respinsă, or, cauza să fie remisă spre rejudecare în instanţa de insolvabilitate. În motivarea cererii de recurs a indicat că hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 octombrie 2015 este ilegală şi neîntemeiată, deoarece instanţa de insolvabilitate a dat o apreciere arbitrară probelor incontestabile şi anume contractului de gaj nr. 1 din 04 martie 2013 şi a acordurilor adiţionale.

La fel, indică că nu au fost luate în consideraţie declaraţiile administratorului insolvabilităţii a SRL „Terra Ferm” şi SRL „VS Export”, care confirmă faptul că altă linie de îmbuteliere nu a existat nici la SRL „Terra Ferm”, nici la SRL „VS Export”, astfel nu poate exista dubii în privinţa faptului că obiectul contractului de gaj nr. 1 din 04 martie 2003 cît şi bunurile care se solicită a fi separate sunt unele şi aceleaşi. La 17 noiembrie 2015, ÎCS „Top Leasing” SRL a depus referinţă la recursul declarat de către ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL, solicitînd respingerea recursului cu menţinerea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 19 octombrie 2015. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe. Din materialele dosarului rezultă că prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 29 septembrie 2014, s-a constatat insolvabilitatea debitorului SRL „Terra- Ferm” şi s-a hotărît intentarea procesului de insolvabilitate în privinţa acestuia şi stabilirea termenului limită de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor din 13 noiembrie 2014, cît şi notificarea creditorilor ce deţin un drept de separare a bunurilor să precizeze neîntîrziat bunurile din masa debitoare în privinţa cărora deţin un drept prioritar şi temeiurile apariţiei acestui drept.

Astfel, la 11 noiembrie 2014, administratorul ÎCS „Top Leasing” SRL, Oleg Inculeţ a depus în instanţa de insolvabilitate cerere privind separarea bunurilor din masa debitoare a debitorului SRL „Terra-Ferm”(f.d. 3-5). Iar, la 23 ianuarie 2015 şi 01 iunie 2015, ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL a depus cerere prin care a solicitat admiterea sa în calitate de intervenient principal în procesul intentat la cererea ÎCS „Top Leasing” SRL împotriva debitorului SRL „Terra Ferm” în proces de insolvabilitate, păstrarea caracterului unitar şi indivizibil al masei debitoare care garantează creanţa ÎCS „FFA Trans- Oil LTD” SRL, cît şi respingerea cererii de separare a bunurilor din masa debitoare a debitorului SRL „Terra Ferm” în proces de insolvabilitate.

Prin încheierea instanţei de insolvabilitate din 01 iunie 2015, s-a admis cererea ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL privind intervenirea în proces în calitate de intervenient principal(f.d. 65). Curtea de Apel Chişinău, în calitate de instanţă de insolvabilitate, judecînd prezenta pricina, a hotărît respingerea cererii ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL privind păstrarea caracterului unitar şi indivizibil a masei debitoare şi a admis cererea ÎCS„Top Leasing” SRL privind separarea bunurilor din masa debitoare, astfel, s-a hotărît separarea din masa debitoare a debitorului SRL „Terra Ferm” bunurile obiecte al contractului de leasing financiar nr. 1785/2012 din 01 iunie 2012, utilaj de spălat sticle de model „Tecna-12”, nr. 56603, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003 şi utilaj de turnat vin de model „SS-16MFA”, nr. 56703, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003, cu transmiterea lor în posesiune proprietarului ÎCS „Top Leasing” SRL(f.d.

96- 102). Colegiul, examinînd legalitatea hotărîrii judecătoreşti atacate, fără a administra noi dovezi, consideră, că hotărîrea instanţei de insolvabilitate este una legală şi întemeiată, din următoarele considerente. Referitor la acţiunea înaintată de către administratorul ÎCS „Top Leasing” SRL, Oleg Inculeţ privind separarea bunurilor din masa debitoare a debitorului SRL „Terra-Ferm”, Colegiul consideră că aceasta corect a fost admisă de către instanţa de insolvabilitate. Or, din materialele dosarului se atestă că la 01 iunie 2012, între SRL „Terra Ferm” şi ÎCS „Top Leasing” SRL a fost încheiat contractul de vînzare- cumpărare nr. 1785-A/2012 conform căruia SRL „Terra Ferm” i-a vîndut ÎCS „Top Leasing” SRL utilaj de spălat sticle de model „Tecna-12” nr. 56603, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003 şi utilaj de turnat vin de model „SS-16MFA” nr. 56703, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003(f.d.

8- 10). Totodată, la 01 iunie 2012, între ÎCS „Top Leasing” SRL şi SRL „Terra Ferm” a fost încheiat contractul de leasing financiar nr. 1785/2012, conform căruia ÎCS „Top Leasing” SRL în calitate de locator şi-a asumat obligaţia să finanţeze procurarea şi să transmită către locatarul SRL „Terra Ferm” dreptul de posesiune şi folosinţă a utilajului conform specificaţiei şi a actului de predare- primire a prezentului contract, iar locatarul SRL „Terra Ferm” şi-a asumat obligaţia să primească şi să folosească utilajul transmis de către locator, achitînd ratele de leasing şi alte plăţi prevăzute de contract(f.d.

12). Iar, prin hotărîrea Judecătoriei Botanica din 04 noiembrie 2013, a fost admisă cererea de chemare în judecată a ÎCS „Top Leasing” SRL împotriva SRL „Terra Ferm” privind revendicarea obiectului leasingului, s-a hotărît revendicarea şi transmiterea de la SRL „Terra Ferm” în posesia ÎCS „Top Leasing” SRL, bunurile mobile obiecte ale leasingului-utilaj de spălat sticle de model „Tecna-12” nr. 56603, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003 şi utilaj de turnat vin de model „SS-16MFA” nr. 56703, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003, care se află în posesiunea şi folosinţa pîrîtului(f.d.

6). Conform art. 123 alin. (2) CPC, faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţa de drept comun sau în instanţa specializată sunt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. Conform art. 48 alin. alin. (1)-(3) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, persoana care, în baza unui drept real sau personal, poate demonstra că bunul nu poate fi inclus în masa debitoare, nu este creditor chirografar. În acest caz, persoana înaintează administratorului insolvabilităţii/lichidatorului o cerere de separare a bunului din masa debitoare sau de partajare a patrimoniului din proprietatea comună deţinută împreună cu debitorul.

Persoana este obligată să indice în cererea menţionată la alin. (1) titlul în a cărui bază cere separarea sau partajarea masei debitoare, bunurile care urmează a fi separate sau partajate, evaluarea lor, locul unde se află, persoana care le deţine sau le administrează. În caz de refuz al administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, instanţa de insolvabilitate, la cererea persoanei interesate, va stabili bunurile supuse separării sau partajării, calitatea de proprietar sau de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele, născute din starea de proprietate comună, pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii. Dacă se împarte o moştenire, instanţa va mai stabili datoriile transmise prin moştenire, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, sarcinile moştenirii.

Ca urmare, în interpretarea corectă a normelor suscitate, care reglementează modalitatea şi temeiurile de separare a bunurilor din masa debitoare, este de înţeles că pentru a solicita separarea unui bun din masa debitoare, solicitantul trebuie să demonstreze că deţine un drept real sau personal asupra bunului în cauză, precum şi să indice titlul acestui drept. Raportînd prevederile normelor legale citate supra la circumstanţele ce se atestă din materialele dosarului, Colegiul reţine că instanţa de insolvabilitate corect a concluzionat că ÎCS „Top Leasing” SRL, nefiind creditor chirografar a demonstrat în baza unui drept real că bunurile litigioase nu pot fi incluse în masa debitoare a debitorului SRL „Terra Ferm”.

Or, ÎCS „Top Leasing” SRL a demonstrat cu certitudine că are un drept real, în baza contractului de vînzare-cumpărare nr. 1785-A/2012 şi contractul de leasing financiar nr. 1785/2012, care îi oferă dreptul de a solicita ca bunurile ce constituie obiectul prezentelor contracte să nu fie incluse în masa debitoare a debitorului SRL „Terra Ferm”. În acest sens, Colegiul reţine că în privinţa bunurilor şi anume, a utilajului de spălat sticle de model „Tecna-12” nr. 56603, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003 şi utilaj de turnat vin de model „SS-16MFA” nr. 56703, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003, a căror separare le cere ÎCS „Top Leasing” SRL, există o hotărîre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care s-a dispus revendicarea şi transmiterea de la SRL „Terra Ferm” în posesia ÎCS „Top Leasing” SRL a bunurilor mobile enunţate, respectiv prin prisma art. 123 alin. (2) CPC aceste fapte sunt obligatorii pentru instanţa de judecată.

În lumina celor relatate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că instanţa de insolvabilitate corect a dispus prin hotărîrea din 19 octombrie 2015, separarea din masa debitoare a debitorului SRL „Terra Ferm” bunurile obiecte al contractului de leasing financiar nr. 1785/2012 din 01 iunie 2012, utilaj de spălat sticle de model „Tecna-12”, nr. 56603, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003 şi utilaj de turnat vin de model „SS-16MFA”, nr. 56703, producător „Borelli Grup”, anul producerii 2003 şi transmiterea lor în posesiune proprietarului ÎCS „Top Leasing” SRL.

Referitor la cererea intervenientului principal ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL privind păstrarea caracterului unitar şi indivizibil al masei debitoare care garantează creanţa ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL, cît şi respingerea cererii de separare a bunurilor din masa debitoare a debitorului SRL „Terra Ferm” în proces de insolvabilitate, Colegiul consideră că instanţa de insolvabilitate corect a respins cererea ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL, din următoarele considerente. Or, după cum s-a menţionat supra, există hotărîrea judecătorească a Judecătoriei Botanica din 04 noiembrie 2013, prin care s-a dispus revendicarea şi transmiterea de la SRL „Terra Ferm” în posesia ÎCS „Top Leasing” SRL a bunurilor litigioase, unde instanţa de judecată a reţinut că bunurile litigioase aparţin proprietarului ÎCS „Top Leasing” SRL, hotărîre ce este obligatorie pentru instanţa de judecată şi care urmează a fi executată.

Mai mult ca atît, din materialele dosarului se atestă că prin încheierea Judecătoriei Botanica din 28 septembrie 2015, a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de revizuire depusă de ÎCS „FFA Trans-Oil LTD”, declarată asupra hotărîrii Judecătoriei Botanica din 04 noiembrie 2013. În contextul celor expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de insolvabilitate temeinic şi legal a respins cererea recurentului ÎCS „FFA Trans- Oil LTD” SRL privind păstrarea caracterului unitar şi indivizibil al masei debitoare care garantează creanţa ÎCS „FFA Trans-Oil LTD” SRL, cît şi respingerea cererii de separare a bunurilor din masa debitoare a debitorului SRL „Terra Ferm” în proces de insolvabilitate şi corect a admis cererea administratorului ÎCS „Top Leasing” SRL, Oleg Inculeţ privind separarea bunurilor din masa debitoare a debitorului SRL „Terra-Ferm”.

Distinct de cele menţionate, instanța de recurs conchide că hotărârea primei instanțe a fost adoptată în limitele competenței, reieşind din temeiul și obiectul acțiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, în cadrul judecării pricinii fiind create condiții obiective participanților la proces, întru realizarea drepturilor sale procedurale, fapt ce impune respingerea recursului şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către întreprinderea cu capital străin „FFA Trans-Oil LTD” societate cu răspundere limitată.

Se menține hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 19 octombrie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către întreprinderea cu capital străin „Top Leasing” societate cu răspundere limitată împotriva societăţii cu răspundere limitată „Terra-Ferm” privind separarea bunurilor din masa debitoare, cît şi la cererea intervenientului principal întreprinderea cu capital străin „FFA Trans-Oil LTD” societate cu răspundere limitată privind respingerea cererii de separare şi păstrarea caracterului unitar şi indivizibil al masei debitoare. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecători: Dumitru Mardari Tamara Chișca-Doneva Elena Covalenco Maria Ghervas

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.