Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1601/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
16 decembrie 2015
Părțile
Valentina Gutium vs IFPS
Pe scurt
Temeiurile recursului

3ra-1601/15 — Contestarea actului administrativ

Prima instanţă: L. Lupaşco dosarul nr. 3ra-1601/15 Instanţa de apel: Iu. Cimpoi, N. Simciuc, N. Craiu. ÎNCHEIERE 16 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă Preşedintele completului, judecătorul Mihai Poalelungi Judecătorii Tamara Chiscă-Doneva Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către reprezentanţii recurentului Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru şi Iuri Lichii, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Valentinei Gutium împotriva Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, a fost admis apelul declarat de către Valentina Gutium, a fost casată hotărârea judecătoriei Râşcani, municipiul Chişinău din 11 mai 2015 şi a fost pronunţată o nouă hotărâre cu privire la admiterea acţiunii, c o n s t a t ă La 25 februarie 2015, reclamanta Valentina Gutium a depus cerere de chemare în judecată împotriva I.F.P.S., cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că, a activat în calitate de şef al I.F.S. r-nul. Ocniţa. Menţionează reclamanta că, la 25 august 2014, a depus cerere de demisie prin care a cerut încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 30 septembrie 2014, dar şi-a continuat activitatea la locul de muncă. Indică reclamanta că, la 25 septembrie 2014, a depus cerere cu privire la retragerea cererii de demisie. Ulterior, prin ordinul nr. 765-p, emis de către I.F.P.S. la 01 septembrie 2014, cu privire la încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, reclamanta a fost demisă din funcţia deţinută. Afirmă reclamanta că, ordinul nr. 765-p emis de către I.F.P.S. la 01 septembrie 2014, a fost adus la cunoştinţă reclamantei la 01 octombrie 2014. Invocă reclamanta că, la 30 septembrie 2014, prin scrisoarea nr. 26-04/1/19- 57/7358, I.F.P.S.

a respins cererea de retragere a cererii de demisie. Precizează reclamanta că, prin ordinul nr. 807-p din 24 septembrie 2014, Vitalie Soroceanu a fost numit, prin detaşare, în funcţia de şef al I.F.S., r-nul. Ocniţa, pe perioada de la 01 octombrie 2014 - 30 noiembrie 2014. Cere reclamanta Valentina Gutium, anularea ordinului nr. 765-p din 01 septembrie 2014, cu privire la încetarea raporturilor de muncă, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pentru perioada lipsei forţate de la locul de muncă, şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău din 11 mai 2015, acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 octombrie 2015 a fost respins apelul declarat de către I.F.P.S., a fost admis apelul declarat de către Valentina Gutium, a fost casată hotărârea judecătoriei Râşcani, mun.

Chişinău din 11 mai 2015 şi a fost pronunţată o nouă hotărâre cu privire la admiterea acţiunii. La 22 octombrie 2015, reprezentantul recurentului I.F.P.S., Ion Prisăcaru, a declarat recurs nemotivat împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. Ulterior, la 06 noiembrie 2015, reprezentantul recurentului I.F.P.S., Iuri Lichii, a declarat recurs motivat împotriva deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe, cerând admiterea recursului, casarea hotărârilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii ca fiind depusă cu încălcarea termenului de prescripţie.

În motivarea recursului, reprezentantul recurentului a indicat că nu este de acord cu decizia instanţei de apel şi nici cu hotărârea primei instanţe, deoarece acestea ar fi fost emise cu interpretarea eronată a normelor de drept material. Mai mult ca atât, consideră reprezentantul recurentului că, ambele instanţe de judecată nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi eronat ar fi interpretat- o. Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către reprezentanţii recurentului I.F.P.S., Ion Prisăcaru şi Iuri Lichii nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or reprezentanţii recurentului nu au invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, dar au formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursurilor nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel şi prima instanţă, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432. alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului, invocate în speţă, sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către reprezentanţii recurentului I.F.P.S., Ion Prisăcaru şi Iuri Lichii, ca fiind inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursurile reprezentanţilor recurentului Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru şi Iuri Lichii, se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Mihai Poalelungi judecătorul Judecătorii Tamara Chişcă-Doneva Oleg Sternioală

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.