Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-958/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 decembrie 2015
Părțile
Golean Vadim vs Volosenco Vitalie
Pe scurt
Impunerea cererii cu taxa de stat

2r-958/15 — Privind încasarea sumei

prima instanţă: N. Ocerednîi dosarul nr.2r-958/15 instanţa de apel: A. Garbuz, G. Polivenco, A. Revenco DECIZIE 09 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător Tatiana Vieru Judecători Oleg Sternioală și Ion Druţă examinînd recursul declarat de către Voloşenco Vitalie, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Golean Vadim împotriva lui Voloşenco Vitalii cu privire la încasarea datoriei, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 15 octombrie 2015 prin care a fost respinsă cererea depusă de către Voloşenco Vitalie privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, nu s-a dat curs apelului depus de către ultimul și s-a acordat apelantului termen pentru plata taxei de stat şi prezentarea apelului motivat, c o n s t a t ă La 24 martie 2015, Golean Vadim a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Voloşenco Vitalie cu privire la încasarea datoriei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 25 iunie 2015, a fost admisă acțiunea depusă de către Golean Vadim. S-a încasat din contul lui Voloşenco Vitalie în beneficiul lui Golean Vadim datoria în sumă de 4300 euro, dobîndă de întîrzîiere în sumă de 1681 euro echivalentul valutei naţionale la momentul executării hotărîrii și suma de 3618 lei taxa de stat (f.d.65, 71-72). Prin încheierea Curții de Apel Bălţi din 15 octombrie 2015, a fost respinsă cererea depusă de către Voloşenco Vitalie privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, nu s-a dat curs apelului depus de către ultimul și s-a acordat apelantului termen pentru prezentarea plăţii taxei de stat în sumă de 2 713,50 lei şi a apelului motivat pînă la 05 noiembrie 2015 (f.d.93).

La 21 octombrie 2015, Curtea de Apel Bălţi a expediat în adresa participanţilor procesului, copia încheierii (f.d.95). La 02 noiembrie 2015, Voloşenco Vitalie a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 15 octombrie 2015, solicitînd casarea acesteia, emiterea unei noi 1 încheieri prin care să fie scutit integral de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel împotriva hotărîrii primei instanțe. În motivarea recursului Voloşenco Vitalie a indicat că situația materială este dificilă și nu are posibilitatea să achite taxa de stat pentru examinarea cererii de apel, i-ar impunerea de a o achita de către instanța de judecată, î-i îngrădește accesul la justiție. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. Astfel, Completul de judecată consideră că recursul declarat la 02 noiembrie 2015 de către Voloşenco Vitalie, este depus în termen, deoarece din materialele pricinii nu rezultă cînd recurentul a recepţionat încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat împotriva încheierii din 15 octombrie 2015 neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din actele pricinii rezultă că Curtea de Apel Bălţi prin încheierea din 15 octombrie 2015 a respins cererea depusă de către Voloşenco Vitalie privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, nu s-a dat curs apelului depus de către apelant și s-a acordat lui Voloşenco Vitalie termen pentru plata taxei de stat în sumă de 2 713,50 lei pînă la 05 noiembrie 2015, ora 09-00 (f.d.93).

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, constată că încheierea emisă de către instanţa de apel este una întemeiată, bazată pe aprecierea justă a circumstanţelor de fapt. În conformitate cu art. 83 CPC, taxa de stat reprezintă o sumă care se percepe, în temeiul legii, de către instanţa judecătorească în beneficiul statului de la persoanele în ale căror interese se exercită actele procedurale de judecare a pricinii civile sau cărora li se eliberează copii de pe documentele din dosar. În acţiunile patrimoniale, taxa de stat se determină în funcţie de caracterul şi valoarea acţiunii, iar în acţiunile nepatrimoniale şi în alte cazuri prevăzute de lege, în proporţii fixe, conform Legii taxei de stat.

În conformitate cu art. 84 CPC, se impune cu taxă de stat fiecare cerere de chemare în judecată (iniţială şi reconvenţională), cererea intervenientului principal, cererea vizînd pricinile cu procedură specială, cererea de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, cererea de declarare a insolvabilităţii, cererea de eliberare a titlului executoriu privind executarea hotărîrilor arbitrale, cererea de apel, cererea de recurs, precum şi cererea de eliberare a copiilor (duplicatelor) de pe actele judecătoreşti. 2 Conform art. 3 alin. (1) lit. j) a Legii taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992 pentru cererile de apel împotriva hotărârilor instanţelor judecătoreşti se achită 75% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plîngeri), iar în cazul litigiilor cu caracter patrimonial – 75% din taxa calculată din suma contestată.

Potrivit art. 85 alin. (4) CPC, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător sau instanţa judecătorească de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens. Raportând normele citate la caz, s-a constatat că Voloşenco Vitalie la depunerea cererii de apel a solicitat scutirea de la plata taxei de stat pentru examinarea apelului, invocînd că are la întreţinere doi copii minori și situaţia financiară în care se află la moment nu îi permite achitarea acesteia. Instanţa de apel corect a dat apreciere situaţiei din speţa dată şi anume că suma de 2 713,50 lei impusă spre a fi achitată de către apelant reprezintă o sumă reală care poate fi suportată de către acesta, fără a afecta accesul liber la justiţie.

Voloşenco Vitalie ca probă pentru a confirma că situaţia financiară nu îi permite achitarea taxei de stat a anexat certificatele de naştere a copiilor săi (f.d. 89, 90). Instanţa de recurs reţine că argumentul supra invocat de către solicitant, este unul neîntemeiat, deoarece Voloşenco Vitalie nu a prezentat probe pertinente întru confirmarea situaţiei financiare dificile. Or, anexarea certificatelor de naştere a copiilor săi, nu î-i oferă lui Voloşenco Vitalie scutirea de plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel. Prin urmare, recurentul solicitînd scutirea de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel, urma să probeze lipsa mijloacelor financiare, prezentînd probe concludente în acest sens.

În calitate de probă pot servi: date despre salariul obţinut de la locul de muncă, informaţia de la oficiul Cadastral privind imobilele deţinute, informaţia de la SA “Registru” privind mijloacele de transport, pe care le are în proprietate, informația de la Inspectoratul Fiscal de Stat privind veniturile și impozitele suportate etc. La caz invocarea declarativă a situaţiei financiare nesatisfăcătoare nu permite scutirea lui Vitalie Voloşenco, întrucât recurentul nu a prezentat probe care ar confirma imposibilitatea achitării acesteia la data examinării în instanța de apel și nici la etapa examinării în ordine de recurs. Instanţa de recurs menţionează că argumentele invocate sunt neîntemeiate, fiind invocate doar pentru a se încadra în temeiurile de declarare a recursului.

Din considerentele menţionate, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea instanţei de apel. În conformitate cu art. 427 alin. 1) lit. a), art. 428 alin. (3) CPC, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul depus de către Voloşenco Vitalie. Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 15 octombrie 2015 prin care a fost respinsă cererea depusă de către Voloşenco Vitalie privind scutirea de la plata taxei de 3 stat la depunerea cererii de apel, nu s-a dat curs apelului depus de către ultimul și s-a acordat apelantului termen pentru plata taxei de stat.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul TatianaVieru Judecători Oleg Sternioală Ion Druţă 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.