Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-989/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
9 decembrie 2015
Părțile
Evjitchii Lidia vs Rotari Valentina
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2r-989/15 — Încasarea prejudiciului material

Dosarul nr. 2r-989/15 prima instanţă: S. Papuha instanța de apel: D. Manole, S. Arnaut, E. Fistican, DECIZIE 09 decembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari examinînd recursul declarat de avocatul Robu Tatiana acţionînd în interesele Lidiei Evjiţchii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată de Evjiţchii Lidia împotriva Valentinei Rotari privind încasarea prejudiciului material, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2015, prin care s-a restituit cererea de apel declarată de Evjiţchii Lidia, c o n s t a t ă: La 21 februarie 2013 Evjiţchii Lidia s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere de chemare în judecată împotriva Valentinei Rotari privind încasarea prejudiciului material în mărime de 4000 lei.

În motivarea acţiunii s-a invocat că, la 31 octombrie 2012, apartamentul nr.32, situat pe str. Florilor 30/2, mun. Chişinău, care îi aparţine cu drept de proprietate a fost inundat de către vecinul de la etajul superior, Rotari Valentina. În urma acestui fapt i-a fost deteriorat tavanul şi tencuiala dintr-o odaie şi în baie, două covoare şi careva lucruri, prejudiciul suportat fiind echivalat la suma de 4000(patru mii) lei. Susţine că, s-a adresat cu o plîngere către Asociaţia Coproprietarilor, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că inundaţia a avut loc posibil din cauza unei defecţiuni a caloriferului din apartamentul nr. 40. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 30 martie 2015 s-a respins acţiunea înaintată de Evjiţchii Lidia.

La 17 iunie 2015 avocatul Robu Tatiana acţionînd în interesele Lidiei Evjiţchii a declarat apel împotriva hotărîrii instanţei de fond, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe, şi transmiterea dosarului spre rejudecare în primă instanţă. Prin Încheierea Curții de Apel Chişinău din 06 octombrie 2015 s-a restituit cererea de apel declarată de Evjiţchii Lidia, ca depusă în afara termenului legal. La 27 octombrie 2015 avocatul Robu Tatiana acţionînd în interesele Lidiei Evjiţchii a declarat recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chişinău din 06 octombrie 2015 de restituire a cererii de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii recurate, repunerea în termen cu restituirea pricinii la Curtea de Apel Chişinău, pentru examinare în ordine de apel.

Indică că nu este de acord cu încheierea instanţei de apel. Potrivit scrisorii de comunicare a Curţii de Apel Chişinău, încheierea fost expediată părţilor la 07 octombrie 2015, însă la materialele dosarului nu există dovada legală de recepţionare a ei, totodată recurentul susţine că încheierea instanţei de apel a recepţionat-o la 20 octombrie 2015. Instanţa de recurs constată de recurentul s-a conformat prevederilor legale şi recursul declarat la 27 octombrie 2015, este depus în termen. În conformitate cu art. 426 al. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Examinînd materialele dosarului în raport cu argumentele recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins, cu menţinerea încheierii instanţei de apel din 06 octombrie 2015 din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Argumentele invocate de avocatul Robu Tatiana acţionînd în interesele Lidiei Evjiţchii în cererea de recurs poartă un caracter declarativ, fiind neîntemeiate şi nu au suport legal. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.

Potrivit materialele dosarului se constată că, la 30 martie 2015 instanţa de fond a pronunţat dispozitivul hotărîrii judecătoreşti pe cauza dată, şi tot în aceeaşi zi recurentul Evjiţchii Lidia a primit contra semnătură dispozitivul hotărîrii (f.d.82). În conformitate cu art. 362 alin. (1) Cod de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Apelantul care, din motive întemeiate, a omis termenul de apel poate fi repus în termen, dacă prezintă probele care dovedesc imposibilitatea depunerii apelului (art. 116 alin.(1), (3) Cod de procedură civilă).

Astfel, recurentul-apelant urma a declara apel în termen de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, adică pînă la 29 aprilie 2015, inclusiv şi nicidecum la 17 iunie 2015, cu omiterea neîntemeiată a acestuia, fapt care conchide că, încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2015 este una legală şi întemeiată. Se constată,că Evjiţchii Lidia a cunoscut despre soluţia instanţei de fond din data pronunţării dispozitivului, 30 martie 2015, însă nu a contestat-o în termenul legal, la 14 aprilie 2015 avocatul Robu Tatiana acţionînd în interesele Lidiei Evjiţchii, a solicitat instanţei doar eliberarea hotărîrii motivate (f.d.84).

În conformitate cu art.110 din Codul de procedură civilă, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. În aceste condiţii, nu poate fi reţinute alegaţiile recurentului ca justificative, or, recurentul nu a fost degrevat de dreptul de a depune apelul nemotivat în termenul prevăzut de legislaţia naţională în vederea respectării termenului legal de declarare a apelului. Respectiv, conform prevederilor art. 116 Cod de procedură civilă repunerea în termen este posibilă în caz dacă se depune cerere de către persoana, care a omis acest termen din motive întemeiate cu anexarea probelor, ce argumentează această cerere.

La caz, apelantul nu a prezentat careva probe în vederea motivării omiterii termenului de apel, or, în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) Cod de procedură civilă fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Referitor la argumentul recurentului privind nerecepţionarea hotărârii motivate, instanţa de recurs reţine că acest fapt nu suspendă termenul de declarare a apelului, or art. 362 alin. (2) Cod de procedură civilă, stabileşte temeiuri de întrerupere a termenului de apel, astfel motivul vizat nu este prevăzut în această normă. În asemenea circumstanțe, neepuizînd calea de atac permisă de lege, se prezumă că părțile au fost de acord cu soluția instanței de fond, admițînd în mod tacit efectele actului de dispoziție judecătoresc.

În afară de aceasta, în conformitate cu art. 56 alin. (3) şi 61 alin. (1) Codul de procedură civilă, părţile sunt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Astfel, Evjiţchii Lidia prin lege a fost obligată să respecte termenul legal de contestare a hotărîrii cu apel de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, termen prevăzut de art. 362 alin.1) Cod de Procedură Civilă. Conform jurisprudenței CEDO, participanții procesului de judecată, inițiind proceduri în justiție, urmează să-şi asume un rol activ urmărind cu diligență derularea procesului său.

Or, fiind persoană interesată în examinarea acestei cauze, urma să se intereseze care este soluția luată de instanţa de judecată, fapt care denotă dispunerea cu rea-credință de drepturile procedurale, (cazul Van Harn versus Germania nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Instanţa de recurs notează că, instanţa de apel, corect a concluzionat despre restituirea cererii de apel declarată de Evjiţchii Lidia, deoarece apelantul a omis termenul legal de contestare a hotărîrii judecătoreşti, precum şi motive întemeiate privind repunerea în termen a apelului nu s-au constatat.

În această privinţă, Colegiul de asemenea menţionează că, prin prisma jurisprudenţei CEDO (Cauza Melnic împotriva Republicii Moldova (Hotărârea din 14 noiembrie 2006), Cauza Ceachir împotriva Republicii Moldova (Hotărârea din 15 ianuarie 2008), neprezentarea de către instanţa de judecată a motivelor pentru repunerea apelului în termen sau repunerea neîntemeiată în termenul de apel reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de avocatul Robu Tatiana acţionînd în interesele Lidiei Evjiţchii. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 octombrie 2015, prin care s-a restituit cererea de apel depusă de Evjiţchii Lidia.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Svetlana Filincova Judecători Maria Ghervas Dumitru Mardari

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.