- Dosarul nr.
- 2dsc-48/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 decembrie 2015
- Părțile
- Koren Shmuel vs Ternovschi Alexandr, ICS Osher SRL
- Pe scurt
- Explicarea hotaririi
2dsc-48/15 — Redeschiderea procedurii de lichidare a SRL Osher
prima instanţă: B.Bîrca dosar nr. 2dsc-48/15 instanţa de recurs: Sv. Novac, O. Sternioală, Iu. Bejenaru ÎNCHEIERE 09 decembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul : Valeriu Doagă Judecătorii: Oleg Sternioală Iurie Bejenaru examinînd cererea declarată de Koren Şhmuel cu privire la explicarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 12 martie 2014, c o n s t a t ă: La 19 septembrie 2013 Maslov Stanislav în interesele lui Koren Şhmuel s-a adresat cu cerere prin care a solicitat redeschiderea procedurii de lichidare a Î.C.S.
„OSHER” SRL.
În motivarea cererii introductive a indicat că la data de 28.07.2006 Judecătoria Economică de Circumscripţie a emis hotărîrea prin care a dispus încasarea de la ÎCS „OSHER” SRL în beneficiul SC „SNT. INT” SA a datoriei în mărime de 318 445 lei, penalităţii în mărime de 95 520 lei şi taxei de stat în mărime de 12 418,95 lei. La data de 06.09.2006 Judecătoria Economică de Circumscripţie a schimbat modul de executare a hotărîrii din 28.07.2006 şi a dispus transmiterea în proprietatea SC „SNT. INT” SA a bunului imobil situat pe adresa: mun. Chişinău, str. Tighina 25 (nr. cadastral 0100208.117.04.014) şi ½ din bunul imobil situat în mun. Chişinău, str. Tighina, 27/1 (nr. cadastral 0100208.202.02) care i-a aparţinut cu drept de proprietate debitorului SC „OSHER” SRL.
La data de 10.06.2006 respectivele bunuri imobile au fost transmise de către SC „SNT. INT” SA în capitalul social al SC „Kohav Simha” SRL, iar SC „SNT. INT” SA devenind asociat al SC „Kohav Simha” SRL cu o parte socială de 98,64%, iar bunurile imobile în cauză au devenit proprietatea SC „Kohav Simha” SRL. La data 31.10.2006 asociatul SC „SNT. INT” SA a vîndut partea sa socială în mărime de 98,64% lui Ternovschi Alexandr, la preţul nominal de 390 000 lei. Ulterior, la data de 24.10.2007 Curtea de Apel Economică prin decizia sa a casat hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 28.07.2006 şi încheierea de schimbarea a ordinii de executare din 06.09.2006 şi a remis cauza la rejudecare în instanţa de fond.
1 Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 26.02.2008, a fost încetat procesul civil după acţiunea depusă de SC „SNT. INT” SA împotriva ÎCS „OSHER” SRL cu privire la încasarea datoriei, bazîndu-se pe faptul că la momentul rejudecării SC „OSHER” SRL era lichidată. Pronunţînd încheierea de încetare a procesului instanţa de rejudecare nu s-a expus în privinţă întoarcerii executării. Se mai menţionează că în perioada din 21.09.2006 pînă la 29.09.2006 creditorii „OSHER”, SRL „Comalimser” SRL „Resan” SRL, „European Drinks” SA, „Lux Proba Grup”, „Raisanlux” SRL, „Agroprod” SRL au cesionat creanţele sale faţă de „OSHER” SRL către Ternovschi Alexandr. Astfel, Ternovschi Alexandr a obţinut un drept de creanţă faţă de „OSHER” SRL în mărime de 17 394 lei.
La data de 17.12.2007, la cererea introductivă a lui Ternovschi Alexandr prin Decizia Curţii de Apel Chişinău „OSHER” SRL a fost lichidată, iar la data de 22.01.2008 ÎCS „OSHER” SRL a fost radiată din registrul de stat al întreprinderilor şi organizaţiilor.
Se invocă de către reprezentantul Koren Şhmuel că printr-o schemă frauduloasă, Ternovschi Alexandr mai întîi a privat ÎCS „OSHER” SRL de dreptul de proprietate asupra bunului pronunţînd încheierea cu privire la încetarea procesului, a omis să decidă chestiunea întoarcerii executării, şi anume restituirea bunului imobil cu nr. cadastral 0100208.117.04.014 şi ½ din bunul imobil nr. cadastral 0100208.202.02 a decăzut, or, conform art. 157 alin. (1) din Codul de executare, în cazul în care hotărîrea executată se anulează şi, după rejudecarea pricinii, se adoptă o hotărîre prin care acţiunea se respinge parţial sau integral ori o încheiere de încetare a procesului sau de scoaterii a cererii de pe rol, instanţa de judecată dispune din oficiu restituirea către pîrît (debitor), din contul reclamantului (creditorului), a tot ceea ce s-a încasat în temeiul hotărîrii anulate, precum şi a cheltuielilor de executare.
Dacă restituirea în natură a bunului este imposibilă, instanţa de judecată prevede restituirea contravalorii lor, stabilită data întoarcerii executării. Astfel, reprezentantul reclamantului Koren Şhmuel – Maslov Stanislav solicită redeschiderea procedurii de lichidare faţă de SRL „OSCHER” şi dispunerea întoarcerii executării şi repunerea părţilor în situaţia iniţială pînă la emiterea hotărîrii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 28.07.2006. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 noiembrie 2013 a fost redeschisă procedura de lichidare a ÎCS „OSHER” SRL (IDNO 1004601002451). La 27 decembrie 2013 Ternovschi Alexandr şi avocatul Alexandru Bogos în interesele acestuia, au declarat recurs împotriva încheierii primei instanţe, cerând admiterea acestuia, casarea încheierii primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a cererii privind redeschiderea procedurii de lichidare a Î.C.S.
„OSHER” SRL.
2 Recurentul Ternovschi Alexandr, în motivarea recursului a indicat că nu a cunoscut despre examinarea cauzei, nefiind înştiinţat în modul prevăzut de lege. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 martie 2014 s-a admis recursul declarat de către Ternovschi Alexandr şi avocatul Alexandru Bogos în interesele acestuia. S-a casat integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 noiembrie 2013 în pricina civilă la cererea depusă de Maslov Stanislav în interesele lui Koren Şhmuel privind redeschidere procedurii de lichidare faţă de ÎCS „OSHER” SRL, cu pronunţarea unei noi decizii sub formă de încheiere prin care: S-a încetat procesul la cererea de chemare în judecată depusă de Maslov Stanislav în interesele lui Koren Şhmuel privind redeschiderea procedurii de lichidare faţă de ÎCS „OSHER” SRL.
La 17 martie 2015 Koren Şhmuel a depus cerere de explicare a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 12 martie 2014. În motivarea cererii de explicare s-a invocat că decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 martie 2014 cuprinde dispoziţii contradictorii, pe de o parte instanţa de recurs indică că cererea a fost semnată de o persoană neîmputernicită, ceea ce constituie temei pentru a scoate cererea de pe rol conform art.267 lit.c) CPC, pe de altă parte instanţa de recurs a invocat că procesul civil se încetează conform art.265 lit.h) CPC. Solicită Koren Şhmuel explicarea pct.3 din decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 martie 2014 şi anume, dacă are dreptul să se adreseze personal cu o nouă cerere de redeschidere a procedurii de lichidare a ÎCS „Osher” SRL pe aceleaşi temeiuri ca şi cererea de redeschidere a procedurii de lichidare a ÎCS „Osher” SRL, care a fost semnată de Maslov Stanislav.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge cererea cu privire la explicarea deciziei instanţei de recurs din considerentele ce urmează. La caz, se constată că prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 martie 2014 s-a admis recursul declarat de către Ternovschi Alexandr şi avocatul Alexandru Bogos în interesele acestuia. S-a casat integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 noiembrie 2013 în pricina civilă la cererea depusă de Maslov Stanislav în interesele lui Koren Şhmuel privind redeschidere procedurii de lichidare faţă de ÎCS „OSHER” SRL, cu pronunţarea unei noi decizii sub formă de încheiere prin care: S-a încetat procesul la cererea de chemare în judecată depusă de Maslov Stanislav în interesele lui Koren Şhmuel privind redeschiderea procedurii de lichidare faţă de ÎCS „OSHER” SRL.
În conformitate cu art. 251 alin. (1) CPC, dacă sunt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau dacă hotărârea cuprinde dispoziţii contradictorii, instanţa emitentă poate, la cererea 3 participanţilor la proces sau a executorului judecătoresc, să dea explicaţii asupra dispozitivului ori să omită dispoziţiile contradictorii fără a modifica cuprinsul hotărârii. Prin prisma prevederilor normei sus enunţate, Colegiul constată că cererea lui Koren Şhmuel cu privire la explicarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 12 martie 2014 este neîntemeiată, deoarece din conţinutul deciziei date nu rezultă că sunt necesare explicaţii referitor la sensul, extinderea sau aplicarea dispozitivului deciziei sau că decizia ar cuprinde careva dispoziţii contradictorii.
Din conţinutul deciziei, a cărei explicare se solicită, rezultă că Curtea Supremă de Justiţie s-a expus referitor la recursul declarat de către Ternovschi Alexandr şi avocatul Alexandru Bogos în interesele acestuia împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 noiembrie 2013 prin care a fost redeschisă procedura de lichidare a ÎCS „OSHER” SRL (IDNO 1004601002451). Totodată, este de menţionat că din decizia instanţei de recurs din 12 martie 2014 rezultă clar şi motivele care au stat la baza adoptării unei atare soluţii, precum şi norma legală aplicabilă speţei, la fel constatările expuse sunt certe, exprese şi clare, prin urmare nu lasă loc interpretărilor. Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că cererea lui Koren Şhmuel cu privire la explicarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 12 martie 2014, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În conformitate cu art. 251, art. art. 269-270 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se respinge cererea depusă de Koren Şhmuel cu privire la explicarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 12 martie 2014. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Oleg Sternioală Iurie Bejenaru 4