- Dosarul nr.
- 2ra-2298/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 decembrie 2015
- Părțile
- Puchkin Igor vs Bors Ion, Cereseu Vasile
- Pe scurt
- Legalitatea şi temeinicia hotaririi
2ra-2298/15 — Încasarea datoriei
prima instanţă : C. Cheptea dosarul nr. 2ra-2298/15 instanţa de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi DECIZIE 02 decembrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală Petru Moraru Iurie Bejenaru examinând recursul declarat de către Ceresău Vasile şi Borş Ion, reprezentaţi de avocatul Popescu Petru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Puchkin Igori împotriva lui Borş Ion şi Ceresău Vasile cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 21 mai 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Puchkin Igori, reprezentat de avocatul Cozma Serghei, casată hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 02 martie 2015 şi emisă o nouă hotărîre, prin care acţiunea a fost admisă parţial, constată: La 04 aprilie 2011, Puchkin Igori, reprezentat de Serghei Cozma a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Borş Ion şi Ceresău Vasile cu privire la încasarea sumei şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii a indicat că în anul 2008, cu scopul de a intră în afacere comună în Republica Moldova, a ajuns la o înţelegere cu pârâţii să intre în calitate de asociat al întreprinderii SC „B.G. Service” SRL. Susţine că în perioada respectivă pârâţii erau asociaţii ai acestei întreprinderi având cote-părţi a câte 50% fiecare. Fondul social a întreprinderii constituia la moment 35 180 lei. Menţionează că printr-o înţelegere comună, reieşind din faptul că pârâţii nu dispuneau de surse băneşti, le-a oferit câte un împrumut în sume băneşti cu condiţia restituirii.
Aşa pârâtul Ceresău Vasile a primit de la el o sumă de 60 000 dolari USD cu condiţia restituirii până la 30 octombrie 2010, ia pârâtul Borş Ion - suma de 130 000 dolari USD, cu condiţia restituirii a sumei de 65 000 de dolari USD până la 01 decembrie 2010 şi restul sumei de 65 000 de dolari USD pănâ la 01 decembrie 2011. Concomitent, invocă că de comun acord cu pîrîţii au stabilit condiţia că în caz de nerestituirea sumelor respective în termen prevăzut, pârâţii o să efectueze vânzarea cotelor părţi a asociaţilor, care le aparţin în ÎM „B.G. Service” SRL în beneficiul său.
Faptul că dînsul a respectat partea sa a obligaţiei se confirmă prin extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice nr. 06/2 din 13 ianuarie 2011, din care rezultă că la 24 martie 2008 a fost majorat capitalul social de la 35 180 lei până la 3 854 653 lei, iar la 21 mai 2008, au fost înregistrate modificări privind schimbarea componenţei fondatorilor şi redistribuirea cotelor de participare. În calitate de asociaţi au devenit Borş Ion cu cota de 34%, Ceresău Vasile - 33% şi Puchkin Igori - 33%. Totodată, indică că pentru confirmarea faptei privind existenţa datoriilor, pârâţii la data de 14 iunie 2010 i-au eliberat recipise respective de împrumut cu titlu gratuit. Remarcă că la 30 octombrie 2010 a expirat termenul de întoarcere a datoriei în suma de 60 000 USD de către Ceresău Vasile, ia la 01 decembrie 2010 a expirat termenul de întoarcere a datoriei în suma de 65 000 USD de către Borş Ion.
În acest sens la 10 ianuarie 2011 a expediat pârâţilor reclamaţii prin care le-a propus ca până la 10 februarie 2011 să execute obligaţiile privind restituirea datoriilor, însă nu a primit nici un răspuns. Reieşind din faptul că pârâţii ignorează să iasă la discuţii, nu propun care-va variante privind rezolvarea litigiului, este nevoit să înainteze prezenta cerere de chemare în judecată privind încasarea sumelor respective împrumutate pârâţilor. Cu referire la prevederile art. 512 alin.(1), art. 572 alin.(2) şi 867 Cod civil, afirmă că pîrîţii din momentul expirării termenilor de executare a obligaţiei de a-i restitui datoria, se află în întîrziere.
La fel, consideră că este în drept să solicite restituirea de către Borş Ion şi a doua parte a împrumutului în suma de 65 000 USD înainte de termen, conform prevederilor normelor invocate şi reieşind din faptul că, prin neexecutarea de către ultimul a obligaţiei privind restituirea a primei părţi din suma datoriei, evident dă posibilitate a considera că Borş Ion este în situaţia de incapacitate de plată şi totodată nu a putut să ofere care-va garanţii privind întoarcerea datoriei. Solicită încasarea de la Borş Ion în beneficiul său a sumei de 130 000 dolari USD şi de la Ceresău Vasile în beneficiul său suma de 60 000 dolari USD, în valuta naţională, conform cursului oficial a BNM la data executării, cît şi cheltuelile de judecată suportate, care constituie sumele privind taxa de stat achitată şi serviciile pentru asistenţa juridică.
În cadrul dezbaterilor judiciare, Puchkin Igori, reprezentat de avocatul Cozma Serghei, a depus cerere cu privire la majorarea cuantumului pretenţiilor din acţiune, prin care, pe lîngă cerinţele din acţiunea iniţială a solicitat încasarea de la Ceresău Vasile în beneficul său suma dobînzii de întîrziere în mărime de 25 361,10 dolari USD, în valuta naţională, conform cursului BNM la data executării şi de la Borş Ion suma dobînzii de întîrziere în mărime de 41 711,30 dolari USD, în valuta naţională, conform cursului BNM la data executării. La 10 octombrie 2013, Borş Ion, Ceresău Vasile şi Puchkin Igori, reprezentat de avocatul Serghei Cozma, au înaintat instanţei de judecată tranzacţie de împăcare, prin care au solicitat confirmarea acesteia şi încetarea procedurii pe dosar.
Prin încheierea Judecătoriei Sîngerei din 10 octombrie 2013, a fost confirmată tranzacţia de împăcare între Puchkin Igori, Ceresău Vasile şi Borş Ion, conform căreia: tranzacţia de împăcare părţile au încheiat, în conformitate cu art. 60 alin.(1), 97, 81 şi 212 al CPC, în scopul de a elimina, din comun acord litigiului care a provocat depunerea cererii de chemare în judecată. În conformitate cu aceasta Tranzacţie de împăcare, „Pârâţii” solidar să angajează să plătească „Reclamantului” creanţă în valoare de 600.000 (şase sute mii) dolari SUA.
Această sumă este stabilită reieşind din sumele datoriilor „Pârâţilor” faţă de „Reclamant” conform recipiselor din 14 iunie 2010, precum şi luînd în considerare dobînda de întîrziere, în conformitate cu art. 617, 618, 619 alin.(2) Codul civil la data de 10 octombrie 2013. Concomitent, în această sumă sunt incluse cheltuielile de judecată (suma taxei de stat achitată de „Reclamant”, costul asistenţei juridice, în conformitate cu acordul privind prestarea serviciilor juridice Ne PIN-171210-01 din 17 decembrie 2010 şi suma achitată pentru petrecerea expertizei financiar-contabile în cadrul procesului civil), precum şi suma plătită de către „Reclamant” băncii BC „Victoriabank” privind cesionarea creanţei a ÎM „BG Servicii” SRL, IDNO 1003602020873, conform contractului de cesiune din 01 martie 2013 şi dobânda aferentă, şi tot o dată, dividendele ne ridicate din anul 2008 de la ÎM „BG Servicii” SRL în rezultatul activităţii de antreprenoriat.
În afară de cele indicate în suma respectivă se include şi dobînda aferentă privind creditul luat de „Reclamant” în BC „Dvijenie” FR, or. Moscova; Suma indicată în p. 2 al prezentei Tranzacţii de împăcare urmează să fie achitată după cum urmează : „Reclamantul” şi „Pârâţii”, fiind co-fondatorii ÎM „BG Servicii” SRL , IDNO 1003602020873 , sunt de acord că întreprinderea, din data intrării în vigoare încheierii instanţei de judecată privind aprobarea Tranzacţiei de împăcare, începe imediat, cu perioditate lunară, să achite tot profitul net în contul „Reclamantului”, pînă la achitarea integrală a sumei datoriei prevăzute în p. 2 al prezentei Tranzacţii de împăcare; În cazul, dacă în perioada achitării datoriei, „Reclamantul” va găsi posibilitatea să înstrăineze ÎM „BG Servicii” SRL, IDNO 1003602020873 ca un complex de proprietate sau activele întreprinderii aparte, „Reclamantul” are dreptul să petreacă înstrăinarea, fără acordul prealabil al „Pârâţilor”.
În cazul dat, dacă suma tranzacţiei de înstrăinare, v- a depăşi valoarea menţionată în p. 2 prezentei tranzacţii, diferenţa v-a reveni „Pârâţilor”; În executarea condiţiilor şi garantarea plaţilor din activitatea ÎM „BG Servicii” SRL, IDNO 1003602020873 , „Pârâţii” dau acordul pentru instituirea administrării fiduciare de către „Reclamant” (persoană fizică sau juridică), totodată şi numirea unui contabil al întreprinderii. „Reclamantul” este în drept să realizeze dreptul stipulat în punctul respectiv, din momentul aprobării de către instanţa de judecată a acestei Tranzacţii de împăcare. Reclamantul, după primirea în administrare al întreprinderii „BG Servicii” SRL, IDNO 1003602020873 , efectuează un audit or o revizie contabilă al companiei şi în cazul descoperirii pierderilor, creanţelor debitoare sau pagube materiale, în perioada pînă la petrecerea auditului, or reviziei activităţii financiare ale întreprinderii, „Reclamantul” nu duce răspundere pentru acestea.
Responsabilitatea pentru eliminarea şi stingerea obligaţiilor dezvăluite de audit or revizie, inclusiv creanţele debitoare şi pagube materiale îşi asumă „Pârâţii”. Sumele achitate „Reclamantului”, pentru rambursarea datoriei se confirmă de o recipisă scrisă, întocmită în trei exemplare complet identice cu forţa juridică egală, câte unul pentru fiecare parte . După transferul sumei prevăzute în p. 2 din prezenta Tranzacţie de împăcare, şi întocmirea recipiselor scrise (în trei exemplare - cîte unul pentru fiecare parte) privind primirea de către „Reclamant” a sumelor de bani, obligaţiile care decurg din prezenta Tranzacţie de împăcare, se consideră îndeplinite. Totodată, după îndeplinirea a tuturor condiţiilor acestei Tranzacţii de împăcare, „Reclamantul” v-a repartiza cota-parte ce aparţine lui în ÎM „BG Servicii” SRL, IDNO 1003602020873, dintre „Pârâţi” proporţional sumelor achitate de ultimii.
Aceasta să v-a petrece prin încheierea dintre părţi a unei tranzacţii. „Pârâţii” au dreptul în ori-ce moment să se achite cu „Reclamantul”, începînd din data intrării în vigoare acestei Tranzacţii de împăcare. În condiţiile executării exacte şi la timp de către „Pârâţii” a obligaţiilor care le revin în temeiul prezentei Tranzacţii de împăcare, „Reclamantul” renunţa deplin de cerinţele sale faţă de „Pîrâţi” care fac obiectul acţiunii de mai sus. În caz de încălcare de către „Pîrâţi” a ori-cărei condiţii a acestei Tranzacţii de împăcare, ei vor fi obligaţi să plătească „Reclamantului” o amendă (sancţiune), în valoare de 10 % din suma stabilită în p. 2 a acestei Tranzacţii de împăcare.
Ne fiind de acord cu condiţiile tranzacţiei de împăcare confirmate de instanţă de judecată prin încheierea din 10 octombrie 2013, Ceresău Vasile şi Borş Ion au declarat recurs împotriva acestei încheieri, solicitînd admiterea acestuia, anularea tranzacţiei de împăcare încheiate între Puchkin Igori şi pîrîţii Ceresău Vasile şi Borş Ion, cît şi încheierea Judecătoriei Sîngerei di 10 octombrie 2013. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 12 decembrie 20913, a fost admis recursul declarat de Ceresău Vasile şi Borş Ion, casată încheierea Judecătoriei Sîngerei din 10 octombrie 2013 şi restituită pricina la rejudecare în prima instanţă în alt complet de judecată.
Prin încheierea Judecătoriei Sîngerei din 25 martie 2014, cererea de chemare în judecată înaintată de avocatul Sergiu Cozma în interesele lui Puchkin Igori împotriva lui Ceresău Vasile şi Borş Ion cu privire la încasarea datoriei, a fost scoasă de pe rol şi explicat că pentru intentarea acţiunii este necesară semnarea cererii de chemare în judecată de un reprezentat împuternicit în modul stabilit de legislaţie, precum şi faptul că scoaterea cererii de pe rol nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi reclamant, cu aceeaşi acţiune, împotriva aceluiaşi pîrît, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri dacă reclamantul a lichidat încălcările. La 31 martie 2014 Puchkin Igori, reprezentat de avocatul Cozma Serghei, a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitînd admiterea acestuia , casarea încheierii contestate cu restituirea pricinii la rejudecare în prima instanţă.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 03 iulie 2014, a fost admis recursul declarat de avocatul Serghei Cozma în interesele lui Igori Puchkin, casată încheierea primei instanţe din 25 martie 2014 şi restituită pricina la rejudecare în prima instanţă. În cadrul rejudecării pricinii, Puchkin Igori, reprezentat de avocatul Cozma Serghei, a depus o cerere cu privire la majorarea cuantumului pretenţiilor din acţiune, prin care a solicitat încasarea în mod solidar de la Ceresău Vasile şi Borş Ion în beneficiul său a sumei de 600 000 dolari SUA, în valuta naţională, conform cursului BNM la data executării, a sumei de 60 000 dolari SUA, în valuta naţională, conform cursului BNM la data executării, cu titlu de amendă pentru neexecutarea obligaţiei, a sumei de 25 000 lei cu titlu de taxa de stat şi a sumei de 3520 lei cu titlu de cheltuieli suportate pentru efectuarea expertizei.
În motivarea cererii de majorare a pretenţiilor a invocat că în procesul de judecată din 25 martie 2014, a înaintat cererea conform prevederilor art. 1333 Cod civil, solicitînd omologarea tranzacţiei de împăcare semnată de participanţii în proces, însă în legătură faptul că cererea respectivă a fost respinsă de instanţa de judecată, înaintează cerinţa cu privire la majorarea cuantumului pretenţiilor din acţiune şi anume pînă la suma de 600 000 dolari SUA, care urmează să fie încasată de la părîţi în mod solidar. În acest sens invocă că la data 10 octombrie 2013 părţile au încheiat şi au semnat tranzacţia de împăcare, iar în p. 2 acestei tranzacţii, pârâţii au recunoscut existenţa creanţei faţă de sine în suma de 600 000 dolari şi sau obligat s-o plătească.
Concomitent în p. 10 a tranzacţiei, părţile au prevăzut sancţiunea de amendă în mărime de 10%. Punctele respective evident demonstrează existenţa creanţei pârâţilor faţă de el în sensul prevăzut de lege (părţile au respectat forma scrisă şi au aplicat semnăturile sale) şi fără echivoc, în partea respectivă - p. 2 şi p. 10, tranzacţia nu încalcă nici o prevedere legală. Mai mult ca atît, punctele respective nu au fost contestate de pârâţi în mod prevăzut de lege. Insistă că pârâţii sînt în incapacitatea de plată, nu au prezentat şi nici nu pot prezenta garanţii privind executarea obligaţiei asumate, fapt ce se demonstrează prin aceia, că în timp din luna martie 2011, de la data depunerii acţiunii iniţiale şi pînă în prezent pârâţii nu au luat nici o măsură pentru a executa obligaţiile asumate.
Cu cît mai mult, de pe data 10 octombrie 2013, cînd a fost semnată tranzacţia de împăcare şi pînă la data curentă, pîrîţii nu au încercat, măcar parţial, să-şi execute obligaţiile, în sensul restituirii datoriei. Prin hotărîrea Judecătoriei Sîngerei din 02 martie 2015, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 21 mai 2015, a fost admis apelul declarat de Puchkin Igori, reprezentat de avocatul Cozma Serghei, casată integral hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea a fost admisă şi încasat de la Borş Ion şi Ceresău Vasile în mod solidar, în beneficiul lui Puchkin Igori suma totală de 660 000 dolari SUA, conform cursului BNM la data executării hotărîrii şi cheltuieli de judecată în sumă totală de 47 270 lei.
La 20 iulie 2015, Ceresău Vasile şi Borş Ion reprezentaţi de avocatul Popescu Petru, au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia şi casarea deciziei instanţei de apel. În motivarea recursului au invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerînd-o ilegală şi neîntemeiată.
Susţin că iniţial intimatul a solicitat încasarea datoriei de la ei în sumă de 130000 dolari SUA şi respectiv, 60000 dolari SUA în valută naţională, conform cursului oficial al BNM la data executării, totodată solicitînd şi încasarea în mod solidar de la ei a cheltuielilor de judecată, invocînd ca temei faptul că a împrumutat aceste sume în vederea majorării capitalului social al SRL „BG Service” conform recipiselor din 14 iunie 2010. Astfel invocă că din conţinutul acestor recipise reiese că sumele de bani i-au fost achitate de către intimat în scopul egalării cotelor-părţi al SRL „BG Service”, stipulînd totodată, şi sancţiunile în caz de neexecutare şi anume înstrăinarea cotelor-părţi la preţul propus de cumpărător, calculîndu-se din acel preţ suma datorată intimatului.
Mai mult ca atît, a fost indicat în mod expres că nu se vor calcula careva penalităţi. Afirmă că aceste recipise nu sunt altceva decît un contract de egalare a cotelor- părţi şi nu un contract clasic de împrumut, deoarece în caz de neexecutare clauzele contractului prevede altceva decît rambursarea sumei date şi anume vinderea cotelor- părţi a lor deţinute la SRL „BG Service”. Ori în cererea iniţială însăşi intimatul Puchkin Igori recunoaşte metoda de stingere a acestei datorii, şi anume vinderea cotelor-părţi care-i aparţin la SRL „BG Service”. În acelaşi timp consideră nulă tranzacţia de împăcare din 10 octombrie 2013 semnată pe de o parte de dînşii şi pe de altă parte de către reprezentantul intimatului Cozma Serghei.
În acest sens invocă că la 15 decembrie 2010, intimatul Puchkin Igori împuterniceşte pe Cozma Serghei pentru a-1 reprezenta în toate instanţele judecătoreşti, administrative, de stat, executive şi alte organe competente al Republicii Moldova precum şi a împuternicirilor stipulate la art.81 CPC valabilă pe 3 ani. Totodată, este anexat mandatul avocatului Cozma Serghei pe versoul căruia nu sunt stipulate nici o împuternicire în conformitate cu art. 81 CPC. Mai invocă că la data de 01 ianuarie 2012 au intervenit modificările la art. 80 alin.(7) CPC RM prin legea nr. 102 din 03 august 2010, iar la 10 octombrie 2013 este semnată tranzacţia de împăcare de către dînşii pe de o parte şi reprezentantul intimatului Cozma Serghei pe de altă parte, semnată, consideră ei, de către o persoană neîmputernicită conform art.80 alin.(7) CPC şi respectiv, din start este nulă.
Remarcă că trezeşte dubii şi procura din 18 martie 2013, care nu este autentificată în modul corespunzător şi la nici un proces –verbal al şedinţelor de judecată nu este cererea reprezentantului reclamantului - Cozma Serghei privind anexarea acestei procuri la materialele cauzei. Consideră că cele menţionate se confirmă şi prin faptul că doar la 28 martie 2014, reprezentantul intimatului, Cozma Serghei a prezentat mandatul, prin ce, de facto, a recunoscut că nu a avut împuterniciri de reprezentare. Cu referire la prevederile art. 1333 alin.(2) Cod civil, care prevede că tranzacţia nu este susceptibilă de executare silită decît după omologare, susţine că instanţa de apel de facto şi de iure omologhează tranzacţia din 10 octombrie 2013, semnată de dînşii pe de o parte şi reprezentantul intimatului Cozma Serghei pe de altă parte, contrar prevederilor stipulate la art. 199 Cod civil, adică contrar voinţei unei părţi.
Mai mult ca atît, prin omologarea acestei tranzacţii Curtea de Apel Bălţi nu se expune asupra celorlalte prevederi ale acesteia, făcînd extras doar al pct. 2 şi 10 al acestei tranzacţii în partea ce ţine de achitarea a sumei de 600 000 dolari SUA şi a penalităţii de 10 %. Mai invocă că examinarea cauzei în instanţa de apel a avut loc în lipsa lor şi a reprezentantului lor, care nu au fost citaţi în modul prevăzut de art. 100-105 CPC, or deşi sunt prezente avize recomandate care atestă citarea legală a lui Ceresău Vasile şi Borş Ion, însă acestea au fost semnate de persoane necunoscute.
În atare circumstanţe, consideră că examinarea cauzei în ordinea de apel a avut loc cu încălcare flagrantă a dreptului fundamental prevăzut de Convenţia CEDO, şi anume la un proces echitabil, nemaivorbind despre faptul că din materialele dosarului se reliefează cert necunoaşterea legii de către pîrîţi, din care considerent citarea reprezentantului era absolut necesară (a se vedea cauza Bucuria c. Moldova, nr. 10758/05, § 75, din 05 ianuarie 2010). La 20 iulie 2015 Ceresău Vasile şi Borş Ion, reprezentaţi de avocatul Popescu Petru, au depus recurs suplimentar, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. Suplimentar, au invocat că pe perioada întreagă a judecării pricinii în cauză, au pledat, că acţiunea este îndreptată nu către persoanele corespunzătoare, adică către Borş Ion şi Cerersău Vasile ca persoanele fizice.
Potrivit informaţiei prezentate de Camera Înregistrării de Stat, filială Bălţi, pînă la apariţia asociatului Puchkin Igor şi anume la data 24 martie 2008 capitalul social a fost majorat la 3 854 653 lei, iar la data 21 mai 2008, au fost înregistrate modificări privind schimbarea componenţei fondatorilor şi redistribuirea cotelor de participare între asociaţi după cum urmează: Borş Ion cota 34 %, Ceresău Vasile cota 33 % şi Puchkin Igor Nicolai, Rusia, cota 33 %. Menţionează că este adevărat, că la data de 14 iunie 2010 în cadrul verificărilor investiţiilor suportate de către fiecare din asociaţi, au fost întocmite recipisele corespunzătoare, în care în mod strict a fost prevăzut că în cazul neonorării angajamentelor luate de către ceilalţi doi asociaţi faţa de Puchkin Igor, cotele părţi ai asociaţilor Borş Ion, Ceresău Vasile vor fi înstrăinate la preţul propus de cumpărător, calculîndu-se din acel preţ suma datorată a lui Puchkin Igor”.
Remarcă că procesul de investire în I.M. „B.G. Service” SRL nu a fost stopat nici la data 24 martie 2008, cînd capitalul social a fost majorat la 3854653 lei, nici la data 21 mai 2008, cînd au fost înregistrate modificări privind schimbarea componenţei fondatorilor şi redistribuirea cotelor de participare între asociaţi Borş Ion, Ceresău Vasile şi Puchkin Igor. Afirmă că în cazul dat există un litigiu economic între asociaţi şi nicidecum litigiul legat cu împrumut. Concomitent invocă că, dacă în speţă s-a stabilit litigiul legat cu executarea obligaţiunilor din contractele de împrumut încheiate între persoanele fizice, atunci în baza art. 62 CPC şi în temeiul art. 24 alin. (2) Codul familiei, era necesar de a soluţiona chestiunea intervenirii în calitate de copîrîţi a soţiilor recurenţilor, respectiv, Borş Ludmila şi Ceresău Svetlana într-o asigurarea evitării pasibilei încălcări a drepturilor acestora.
La fel, apreciază eronată menţiunea instanţei de apel cu referire la faptul că Puchkin Igor este îndreptăţit să pretindă de la Borş Ion şi Ceresău Vasile încasarea datoriei confirmată prin contractul de tranzacţie şi solicitată prin cererea de concretizare, deoarece, tranzacţia care se pretinde că a fost încheiată legal, nu poate fi admisă, din motivul că contravine legii şi evident că, încalcă drepturile şi interesele legitime a Ludmilei Borş şi Svetlanei Ceresău, care nici nu au fost antrenaţi în examinarea litigiului în cauză. Subsecvent, reiterează că în pofida modificărilor introduse prin Legea nr.102 din 28 mai 2010, publicată la 03 august 2010 în Monitorul Oficial nr.135-137, în vigoare de la 01 ianuarie 2012, împuternicirile avocatului Cozma Serghei delegate dînsului în baza unei procuri autentificate de notar public la 15 decembrie 2010, la data alcătuirii şi semnării tranzacţiei deja nu erau valabile, fiind contrare legii.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Instanţa de recurs constată că recurenţii s-au conformat prevederilor legale şi au declarat recursul la 20 iulie 2015 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea deciziei instanţei de apel şi restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. În conformitate cu art. 432 alin. (3) lit. b) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată. Din actele cauzei şi anume din procesul-verbal al şedinţei instanţei de apel din 21 mai 2015, rezultă că apelul declarat de către Puchkin Igori, reprezentat de avocatul Cozma Serghei, a fost judecat în lipsa lui Borş Ion şi Ceresău Vasile, care aveau calitate de intimaţi.
În conformitate cu art. 102 alin. (3) şi (4) CPC, comunicarea citaţiei se realizează prin înmânarea ei participanţilor la proces, martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor astfel încât aceştia să se poată pregăti de proces şi să se prezinte la timp în faţa instanţei. Citaţia se înmânează părţii cu cel puţin 3 zile înainte de data judecării. Iar în conformitate cu art. 105 alin. (1) CPC, citaţia şi înştiinţarea se trimit prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin persoana împuternicită de judecată. Data înmânării citaţiei sau înştiinţării se înscrie pe citaţie sau înştiinţare în partea care se înmânează destinatarului, precum şi pe cotor, care se restituie instanţei.
Prin prisma normelor enunţate, instanţa de recurs reţine că la materialele dosarului deşi, există probe care confirmă citarea a lui Borş Ion şi Ceresău Vasile în instanţa de apel pentru şedinţa de judecată din 21 mai 2015, însă ultimii insistă că semnăturile de pe avizele de recepţie a citaţiilor nu le aparţin lor, respectiv dînşii nu au fost înştiinţaţi legal despre examinarea cauzei în instanţa de apel. În acelaşi timp materiale cauzei nu conţin probe care ar confirma citarea legală, la judecarea cauzei în instanţa de apel, a reprezentantului intimaţilor Borş Ion şi Ceresău Vasile, avocatul Popescu Petru, împuternicirile căruia de reprezentare sunt anexate la materiale cauzei şi care a reprezentat interesele intimaţilor în prima instanţă.
Deşi, art. 379 alin. (1) CPC, acordă dreptul instanţei de apel de a judeca apelul în lipsa apelantului sau intimatului, a reprezentanţilor acestora, precum şi a unui alt participant la proces, însă în cazul în care aceştia sunt citaţi legal despre locul, data şi ora şedinţei. La fel, instanţa este în drept să amâne şedinţa dacă va constata că neprezentarea este motivată. Cu toate acestea, instanţa de apel, fără a verifica temeiul neprezentării apelanţilor, a considerat posibilă examinarea cauzei în lipsa apelanţilor, precum şi reprezentantului acestora, în privinţa căruia citarea legală nici nu a fost executată, judecând apelul în fond imediat, din prima şedinţă. În conformitate cu art. 379 alin. (1) CPC, neprezentarea în şedinţă de judecată a apelantului sau intimatului, a reprezentanţilor acestora, precum şi a unui alt participant la proces, citaţi legal despre locul, data şi ora şedinţei, nu împiedică judecarea apelului.
Instanţa însă este în drept să amâne şedinţa dacă va constata că neprezentarea este motivată. Faţă de cele ce preced, se constată că judecând cererea de apel în lipsa intimaţilor Borş Ion şi Ceresău Vasile şi reprezentantului acestora, instanţa de apel nu a asigurat disponibilitatea în drepturi a participantului la proces, ce constă în posibilitatea, în primul rând, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare, astfel, prin urmare fiind admisă încălcarea prevederilor art. 27 alin. (1) CPC.
Cît priveşte fondul cauzei, instanţa de recurs reţine că înaintând acţiunea în judecată împotriva lui Borş Ion şi Ceresău Vasile, Puchkin Igori, reprezentat de avocatul Cozma Serghei, modificîdu-şi cerinţele, a solicitat încasarea în mod solidar de la Ceresău Vasile şi Borş Ion în beneficiul lui Puchkin Igori a sumei de 600 000 dolari SUA, în valuta naţională, conform cursului BNM la data executării, a sumei de 60 000 dolari SUA, în valuta naţională, conform cursului BNM la data executării, cu titlu de amendă pentru neexecutarea obligaţiei, a sumei de 25 000 lei cu titlu de taxa de stat şi a sumei de 3520 lei cu titlu de cheltuieli suportate pentru efectuarea expertizei Fiind investită cu judecarea apelului declarat de către Puchkin Igori, reprezentat de avocatul Cozma Serghei, instanţa de apel a ajuns la concluzia temeiniciei apelului, casând hotărârea primei instanţe, prin care acţiunea a fost respinsă, adoptând o nouă hotărâre cu privire la admiterea integrală a acţiunii, încasând de la Borş Ion şi Ceresău Vasile în mod solidar, în beneficiul lui Puchkin Igori suma totală de 660 000 dolari SUA, conform cursului BNM la data executării hotărîrii şi cheltuieli de judecată în sumă totală de 47 270 lei.
La caz, instanţa de recurs constată, însă, că contrar prevederilor art. 239 CPC şi art. 241 alin. (5) CPC, decizia instanţei de apel este una nemotivată, iar concluziile instanţei de apel sunt expuse într-o formă evazivă, incertă, neavând putere de convingere, fără a fi dată o apreciere cuvenită pretenţiilor formulate în prezentul litigiu în raport cu materialul probator şi normele de drept ce reglementează acest aspect. Or, analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, conchisă şi fermă, să aibă putere de convingere.
Totodată, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţa de apel de către participanţii la proces.
Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor pricinii, referindu-se doar la susţinerile reprezentantului lui Puchkin Igori şi probele prezentate de el, fără a examina legalitatea şi temeinicia hotărârii supusă apelului sub toate aspectele, în raport cu regulile şi legislaţia ce guvernează litigiul în cauză.
În acest context se va remarca că admiţând apelul şi casând hotărârea primei instanţe şi pronunţând o nouă hotărâre cu privire la încasarea din contul lui Borş Ion şi Ceresău Vasile în mod solidar, în beneficiul lui Puchkin Igori suma totală de 660 000 dolari SUA, conform cursului BNM la data executării hotărîrii şi cheltuieli de judecată în sumă totală de 47 270 lei, instanţa de apel a pus la baza unele condiţii din Tranzacţia de împăcare semnată între părţi la 10 octombrie 2013, reţinînd în acest sens că părţile litigante au încheiat un contract de tranzacţie perfect legal, datat şi confirmat prin semnătura manuscrisă a tuturor părţilor contractante, exprimîndu-şi liber consimţămîntul în acest sens şi susţinînd contractul dat şi clauzele menţionate în el în faţa instanţei de judecată, fapt ce acordă dreptul lui Puchkin Igori să pretindă încasarea de la Borş Ion şi Ceresău Vasile a datoriei confirmată prin contractul de tranzacţie şi solicitată prin cererea de concretizare a cerinţelor.
La fel instanţa de apel a reţinut că casarea, prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 12 decembrie 2013, a încheierii judecătoriei Sîngerei din 10 octombrie 2013, prin care s-a confirmat tranzacţia de împăcare şi condiţiile acesteia, nu afectează, nici într-un mod, legalitate şi valabilitatea contractului de tranzacţie încheiat între părţile litigante, dat fiind faptul că, în primul rînd prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 12 decembrie 2013, nu s-a soluţionat fondul cauzei, ci s-a constat o eroare procesuală de neexplicare părţilor a efectelor încheierii tranzacţiei şi în al doilea rînd omologarea tranzacţiei conform art. 1333 Cod civil, generează susceptibilitatea de executare silită a tranzacţiei, ci nu legalitate şi valabilitatea acesteia.
Instanţa de recurs consideră, însă, că această concluzie a instanţei de apel este una greşită, bazată doar pe susţinerile invocate de către reprezentantul lui Puchkin Igori, Serghei Cozma, fără a da o apreciere cuvenită şi argumentelor intimaţilor Borş Ion şi Ceresău Vasile, care au insistat că Puchkin Igori pretinde încasarea unei sume de 600 000 dolari SUA în temeiul unui act care nu are valoare juridică, deoarece Tranzacţia de împăcare urma fi validată, pentru a fi posibilă aplicarea acesteia la baza unei hotărîri judecătoreşti. În situaţia dată, reieşind din specificul acţiunii, instanţa de recurs consideră că la judecarea cauzei era necesară verificarea legalităţii hotărârii primei instanţe, cât şi obiectului litigiului atât în baza argumentelor invocate de apelant, cât şi conform cadrului legal ce guvernează raportul juridic supus judecării.
În acest sens, se va remarca că în scopul stabilirii temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor înaintate, era indispensabil, de a verifica temeiul legal al pretenţiilor, în baza dispoziţiilor art. 1333 Cod civil, care reglementează aspecte ce ţin de efectul tranzacţiei, alin.(2) al cărui articol indică expres că, tranzacţia nu este susceptibilă de executare silită decît după omologare. Pe când, aceste prevederi au fost interpretate eronat de către instanţa de apel, cum de altfel a fost lăsat fără verificare minuţioasă şi apreciere pretenţiile şi circumstanţele formulate de către reclamant în temeiul acestor reglementări.
Aici, instanţa de recurs ţine să menţioneze şi faptul că, instanţa de apel, constatînd legalitatea tranzacţiei de împăcare încheiat între Borş Ion şi Ceresău Vasile şi reprezentantul lui Puchkin Igori, Serghei Cozma la 10 octombrie 2013 şi punînd la baza emiterii deciziei de admitere a acţiunii unele condiţii din tranzacţia menţionată, a omis să verifice împuternicirile lui Serghei Cozma la momentul încheierea acestei tranzacţii de împăcare.
Or, reieşind din dispoziţiile conţinute la art. 81 CPC, în vigoare la momentul semnării tranzacţiei, dreptul de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărârii judecătoreşti, trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii.
În acest context, instanţa de recurs remarcă că deşi, la momentul încheierii Tranzacţie de împăcare, la materialele dosarului a fost anexată procura eliberată de Puchkin Igori, pe numele lui Cozma Serghei (f.d. 11 Vol.I), însă aceasta nu este autentificată în modul stabilit, fapt ce constituie o încălcare a prevederile art. 138 CPC, care indică expres că înscrisul se depune în original sau în copie autentificată în modul stabilit de lege, indicându-se locul de aflare a originalului. Iar, mandatul avocatului Cozma Serghei, existent la momentul încheierii Tranzacţiei (f.d. 15 Vol.I), nu este completat în modul stabilit de pct. 5 alin. (2) 6 al Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea formularului şi modului de utilizare a mandatului avocatului nr. 1175 din 21 decembrie 2010 (în vigoare la data semnării tranzacţiei), care direct indică că pe verso formularul mandatului obligatoriu se inserează împuternicirile avocatului şi semnătura clientului.
La caz, se mai constată că în cazul în care instanţele au constatat că la caz există litigiul legat cu executare a obligaţiunilor din contractele de împrumut încheiate între persoanele fizice, prin prisma art. 62 CPC şi art. 24 alin.(2) Codul familiei, urmau să verifice şi necesitatea atragerii în proces a soţiilor recurenţilor, Borş Ludmila şi Ceresău Svetlana. Instanţa de recurs consideră că, în asemenea situaţie, se impune verificarea circumstanţei date şi în dependenţă de cele constatate, întru evitarea, în eventualitatea adoptării unei hotărâri judecătoreşti, atingerii drepturilor a Ludmilei Borş şi Svetlanei Ceresău, potrivit principiilor garantate de art. 6 din Convenţia Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cât şi prin prisma prevederilor art. 62 CPC, este necesar de a examina necesitatea şi posibilitatea atragerii Ludmilei Borş şi Svetlanei Ceresău ca părţi în procesul dat.
În asemenea împrejurări, se constată că de fapt instanţa de apel nu a pătruns în esenţa raportului juridic ivit în speţă, iar motivarea deciziei nu conţine o argumentare clară din care să rezulte procesul deliberării şi adoptării soluţiei la care s-a ajuns asupra pretenţiilor formulate de către Puchkin Igori, astfel instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. În conexiunea celor remarcate, precum şi în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei, instanţa de recurs menţionează că instanţele de judecată, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse aprecierii.
De asemenea, noţiunea de proces echitabil impune ca instanţa de judecată să nu-şi motiveze doar sumar hotărârea sa, ci să examineze efectiv problemele esenţiale care-i sunt supuse aprecierii. Faţă de cele ce preced, se impune admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cauza urmând a fi trimisă la instanţa de apel în vederea rejudecării cauzei cu respectarea principiilor ce guvernează litigiul în cauză. La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate mai sus, să creeze condiţii obiective şi egale părţilor pentru realizare şi exercitare drepturilor sale procedurale şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Ceresău Vasile şi Borş Ion, reprezentaţi de avocatul Popescu Petru.
Se casează integral decizia Curţii de Apel Bălţi din 21 mai 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Puchkin Igori împotriva lui Borş Ion şi Ceresău Vasile cu privire la încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere şi a cheltuielilor de judecată, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Bălţi, de un alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală Petru Moraru Iurie Bejenaru