- Dosarul nr.
- 3ra-1576/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 decembrie 2015
- Părțile
- Grib Vasile vs Casa Teritorială de Asigurări Sociale sect. Buiucani
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1576/15 — Contestarea actului administrativ
Dosarul nr.3ra-1576/15 Instanţa de fond: Judecătoria Buiucani mun. Chişinău – G. Moscalciuc Instanţa de apel: CA Chişinău – M. Ciugureanu, B. Bîrca, E. Clim ÎNCHEIERE 02 decembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul: Svetlana Filincova, Judecători: Dumitru Mardari, Maria Ghervas, soluționînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului declarat de Casa Naţională de Asigurări Sociale în pricina civilă la acţiunea lui Grib Vasile împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din data de 24 iunie 2015, prin care s-a respins cererea de apel, s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.
Chişinău din 08 aprilie 2015, prin care s-a admis cererea integral, CONSTATĂ: La data de 02 noiembrie 2014 Grib Vasile a depus cerere de chemare în instanţa de contencios administrativ împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani privind constatarea ilegalității deciziei nr. 100 din 02 octombrie 2014 cu privire la refuzul recalculării indemnizației lunare viagere, obligarea recalculării indemnizației lunare viagere potrivit Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013 reieşind din salariul de funcţie al judecătorului Curţii de Apel începînd cu 01 ianuarie 2014 în mărime de 80%, din 01 aprilie 2015 în mărime de 90% şi din 01 aprilie 2016 în mărime de 100% ( f.d. 1-2). În motivarea acţiunii reclamantul a invocat, că începînd cu data de 29 iulie 2013 beneficiază de indemnizaţia viageră de judecător pentru plafonul de vîrstă.
Din anul 2000 pînă la data de 28 iulie 2013 a activat în calitate de judecător la Curtea de Apel Chişinău, demisionînd în legătură cu atingerea plafonului de vîrstă, avînd un stagiu de 31 ani compleți lucrați în funcţie de judecător. Reclamantul susține, că la data de 17 septembrie 2014 s-a adresat la CTAS Buiucani pentru a efectua recalcularea indemnizației viagere reieșind din salariul de 1 funcţie al judecătorului Curţii de Apel Chişinău, însă prin decizia nr. 100 din 02 octombrie 2014 i-a fost refuzată cererea, fiind trecut la o altă categorie de pensie.
Consideră refuzul ilegal, fiindcă conform Legii nr. 328 din 23 decembrie 2013 judecătorilor Curţii de Apel Chişinău li s-a mărit salariul de funcţie în mărime de 80 % de la data de 01 ianuarie 2014, în mărime de 90 % de la data de 01 aprilie 2015 şi în mărime de 100 % de la 01 aprilie 2016. El de asemenea este beneficiar al acestor majorări, însă CTAS Buiucani refuză să efectueze recalcularea indemnizației viagere.
La data de 19 martie 2015 Grib Vasile a depus o cerere de concretizare şi majorare a pretențiilor, potrivit căreia a solicitat recunoașterea refuzului de a recalcula indemnizația lunară viageră ilegal cu anularea deciziei nr. 100 din 02 octombrie 2014 a CTAS Buiucani, fiind obligați de a recalcula şi achita indemnizația lunară viageră reieşind din salariul de funcţie al judecătorului Curţii de Apel de 14 535,00, anularea deciziei privind transferul la altă categorie de pensie a CTAS Buiucani din 01 septembrie 2014 ca ilegală, repunerea în termenul de prescripție la contestarea deciziei din 01 septembrie 2014, deoarece la data emiterii ei exista o hotărîre a Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 12 decembrie 2013, prin care CTAS Buiucani a fost obligată să stabilească şi să achite indemnizația lunară viageră lui Grib Vasile din data de 28 octombrie 2013 în mărimea stabilită de legislația în vigoare, hotărîre irevocabilă şi executorie.
Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 08 aprilie 2015, s-a admis integral acţiunea, s-a recunoscut ca ilegală decizia CTAS Buiucani nr. 100 din 02 octombrie 2014, s-a repus în termenul de prescripție la contestarea deciziei CTAS Buiucani din 01 septembrie 2014, s-a recunoscut ilegală decizia CTAS Buiucani din 01 septembrie 2014, s-a obligat CTAS Buiucani la recalcularea indemnizației lunare viagere judecătorului demisionat Grib Vasile – începînd cu 01 ianuarie 2014, reieşind din salariul de funcţie al judecătorului Curţii de Apel Chişinău ( f.d. 84). Nefiind de acord cu hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 08 aprilie 2015, la data de 17 aprilie 2015 CNAS a depus cerere de apel, prin care a solicitat casarea hotărîrii primei instanțe cu emiterea unei decizii noi, prin care să fie respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată ( f.d.
93). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2015 s-a respins apelul declarat de CNAS, s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 08 aprilie 2015, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată (f.d. 105). Nefiind de acord cu decizia Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2015, CNAS a depus cerere de recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel cu pronunțarea unei decizii noi ( f.d. 113-114). În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. 2 Materialele cauzei atestă, că decizia Curţii de Apel Chişinău a fost pronunţată la 24 iunie 2015, expediată părţilor prin intermediul serviciului poştal la data de 07 iulie 2015 (f.d.112).
Cererea de recurs a fost depusă la 03 august 2015, fiind depusă în termen. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de către CNAS este inadmisibil din următoarele considerente. Verificând motivele de casare, invocate în recurs, Colegiul atestă, că recurenta indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatorii şi au constatat circumstanțele cauzei. Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs.
În speţă, Colegiul menţionează că recursul în cauză conţine obiecții de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentei la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenţiei. Drept urmare, se reţine, că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, aşa cum formal invocă recurenta şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Recursul exercitat conform secţiunii a 2 - a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procesual, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Astfel, Colegiul constată, că argumentele invocare în recurs nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, acesta neîncadrîndu-se în cele expres stabilite la art. 432, al. 2, 3 şi 4 CPC. Potrivit prevederilor art. 432 al.1 CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declarare recurs în cazul, în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procesual. Aliniatele 2 şi 3 ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau aplicate eronat, iar al.
4 stabilește că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la al. 3 constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. 3 În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 al. 2, 3 şi 4. Totodată, potrivit jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale asemenea aspecte nu se regăsesc.
Din considerentele menţionate, instanța de recurs ajunge la concluzia, de a considera recursul declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale ca inadmisibil. Conform celor expuse, în temeiul art. 269-270, 432, 433, 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE : Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Casa Naţională de Asigurări Sociale împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2015, în pricina civilă la acţiunea lui Grib Vasile împotriva Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Buiucani privind contestarea actului administrativ. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul, Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas 4