3ra-1436/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: V. Gîrleanu nr. 3ra-1436/15 instanţa de apel: M. Guzun, A. Doga, A. Nogai DECIZIE 25 noiembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Liliana Catan Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de Procuratura Generală a Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Veaceslav Didâc împotriva Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 09 iunie 2015 prin care a fost admis apelul declarat de Veaceslav Didâc, casată hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 23 martie 2015 şi emisă o nouă hotărâre, prin care a fost admisă acţiunea constată: La 06 februarie 2015, Veaceslav Didâc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Procuraturii Generale a RM cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a invocat că a activat în organele Procuraturii Republicii Moldova din 01 august 1973 până la 05 noiembrie 2014, adică 41 ani şi 3 luni, fără întrerupere. Relatează că la 05 noiembrie 2014, în baza ordinului Procurorului General al RM nr. 1120-p din 28 octombrie 2014, a fost eliberat din funcţia de procuror - şef al Centrului de pregătire a cadrelor din cadrul Direcţiei resurse umane a Procuraturii Generale şi demisionat din organele Procuraturii în legătură cu atingerea plafonului de vârstă.

Menţionează că prin pct. 4 al ordinului menţionat, a fost dispusă achitarea indemnizaţiei unice, egală cu produsul înmulţirii salariului mediu lunar pentru 1 4 ani de activitate în funcţia deţinută la momentul demisiei, luându-se în consideraţie executarea ordinelor nr. 821-p din 05 decembrie 2002 şi nr. 1069-p din 25 noiembrie 2009. Relatează că suma indemnizaţiei unice calculată pentru 4 ani de activitate a constituit 32040 lei, din care după reţinerea contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii, la 19 noiembrie 2014, au fost transferate pe contul lui la Banca de Economii 30772 lei. Afirmă că potrivit ordinului nr. 821-p din 05 decembrie 2002, pentru 29 ani de activitate în calitate de procuror, i s-a achitat doar o parte din suma care i se cuvenea la acel moment şi anume 28200 lei.

Indică că potrivit ordinului nr. 1069-p din 25 noiembrie 2009, urma să-i fie achitată indemnizaţia unică, reieşind din salariul lunar de atunci, adică 6050 lei pentru 36 ani lucraţi, ținându-se cont de indemnizaţia anterior achitată, dar şi de această dată achitarea a fost făcută parţial, fiindu-i transferate doar 34510 lei. Indică că în total i-au fost achitate 94550 lei (28200 lei + 34510 lei + 32040 lei). Consideră că la momentul demisionării din organele procuraturii, conform prevederilor art. 72 alin. (3) din Legea cu privire la procuratură, urma a-i fi plătită indemnizaţia unică egală cu produsul înmulţirii salariului mediu cu numărul de ani complet lucraţi în funcţia de procuror, adică 8010 lei x 40 de ani lucraţi, ceea ce constituie 320400 lei.

Din această sumă trebuia să-i fie reţinute 94550 lei, primiţi în baza ordinelor din 05 decembrie 2002, 25 noiembrie 2009 şi 28 octombrie 2014, deci, urmează să-i mai fie achitată suma de 225650 lei. Relatează că ordinul nr. 1120-p din 28 octombrie 2014, i-a fost adus la cunoştinţă la 21 noiembrie 2014, după care, la 10 decembrie 2014, el a depus Procurorului General al RM o cerere prealabilă, prin care a solicitat recalcularea corectă a sumei indemnizaţiei unice prin înmulţirea numărului de ani lucraţi la salariul lunar şi excluzând din suma obţinută 94550 lei primiţi anterior, să-i fie achitată suma de 225650 lei. Afirmă că prin scrisoarea nr. 33-9p/15-4 din 12 ianuarie 2015, i s-a comunicat că ordinele nr. 1069-p din 25 noiembrie 2009 şi nr. 1020-p din 28 noiembrie 2014 au fost executate deplin, în dependenţă de anii lucraţi în organele procuraturii, în rest, argumentele expuse sunt lipsite de temei, din care motive cererea a fost respinsă ca nefondată.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 72 alin. (3) Legea cu privire la procuratură, art. 277, 278 CPC, art. 16 alin. (1), 25 alin. (1) lit. b) Legea contenciosului administrativ, art. 16 alin. (1) Legea cu privire la petiţionare.

Solicită admiterea acţiunii, anularea pct. 4 al ordinului Procurorului General nr. 1120-p din 28 octombrie 2014, în partea ce ţine de achitarea indemnizaţiei unice ce i se cuvine în legătură cu demisionarea din funcţia de procuror, obligarea Procuraturii Generale al RM să calculeze şi să achite indemnizaţia unică în legătură cu demisia din organele Procuraturii în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) din Legea cu privire la procuratură, luându-se ca bază salariul lunar la data demisionării (8010 lei) înmulţit la anii complet lucraţi (40 ani), ceea ce constituie 2 320400 lei, cu reţinerea din această sumă a 94550 lei primiţi anterior şi achitarea sumei de 225650 lei, din care urmează să fie reţinută doar contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorii.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 23 martie 2015 a fost respinsă acţiunea, ca fiind nefondată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 iunie 2015 a fost admis apelul declarat de Veaceslav Didâc, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care a fost admisă acţiunea înaintată de Veaceslav Didâc, anulat pct. 4 al ordinul Procurorului general nr. 1120-p din 28 octombrie 2014 în partea ce ţine de achitarea indemnizaţiei unice ce se cuvine lui Veaceslav Didâc, în legătură cu dimisionarea din funcţia de procuror, încasat de la Procuratura Generală a Republicii Moldova în beneficiul lui Veaceslav Didâc restanţa de plată a indemnizaţiei unice neachitate în mărime de 225650 lei.

La 29 iunie 2015, Procuratura Generală a RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, cu menţinerea hotărârii primei instanţe. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că la 25 noiembrie 2009, a fost emis Ordinul Procurorului General al RM nr. 1069-p, prin care a fost dispusă încasarea indemnizaţiei unice pentru 36 ani de activitate.

Menţionează că potrivit informaţiei prezentate de către secţia finanţe şi contabilitate, intimatului i-a fost calculată indemnizaţia unică pentru 7 ani de activitate, fiind transferată la card suma de 34510 lei, iar prin Ordinul Procurorului General nr. 1120-p din 28 octombrie 2014, Veaceslav Didâc a fost eliberat din funcţia de procuror la 05 noiembrie 2014, fiind dispusă achitarea indemnizaţiei unice cu produsul înmulţirii salariului mediu lunar pentru 4 ani de activitate în funcţia deţinută la momentul demisiei, luându-se în consideraţie executarea ordinelor nr. 821-p din 05 decembrie 2002 şi nr. 1069-p din 25 noiembrie 2009. Astfel, la 19 noiembrie 2014, pe cardul intimatului a fost transferată suma de 30772,50 lei, deci, în total, intimatului i-a fost transferată indemnizaţia unică în sumă de 94550 lei.

Consideră că instanţa de apel în privinţa obligării anulării pct. 4 a Ordinului Procurorului General nr. 1120-p din 28 octombrie 2014, în partea ce ţine de achitarea indemnizaţiei unice în legătură cu demisionarea acestuia, nu a luat în consideraţie argumentele recurentului precum că cerinţa este tardivă, deoarece Ordinul Procurorului General nr. 1120-p a fost emis la 28 octombrie 2014, fiindu-i adus la cunoştinţă intimatului la 21 noiembrie 2014, deci cererea de chemare în instanţa de judecată urma a fi depusă la 21 decembrie 2014 şi nu la 06 februarie 2015. Mai notează că în anul 2002, intimatului i-a fost achitată indemnizaţia pentru 29 de ani, în anul 2009 pentru 7 ani de activitate şi în anul 2014 pentru 4 ani de activitate, în total pentru 40 ani de activitate.

3 Remarcă că în anul 2012, Veaceslav Didâc a depus cerere de chemare în instanţa de contencios administrativ, prin care a solicitat recunoaşterea ca fiind ilegală a acţiunilor Procuraturii Generale a RM la efectuarea reţinerilor din indemnizaţia unică achitată în anul 2009, iar prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 10 mai 2012 a fost admisă acţiunea. Reieşind din cele expuse, reiese că Veaceslav Didâc a acceptat calculele efectuate şi a fost de acord cu indemnizaţia unică achitată în anul 2009. La 20 octombrie 2015, Veaceslav Didâc a depus referinţă la cererea de recurs, solicitând declararea recursului înaintat de Procuratura Generală a RM să fie considerat inadmisibil. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termenul legal. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanţei de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe. Fiind investită cu judecarea pricinii civile la cererea de chemare în judecată a lui Veaceslav Didâc împotriva Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ, prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii, respingând-o integral.

Judecând apelul declarat de Veaceslav Didîc, instanţa de apel l-a considerat întemeiat şi, casând hotărârea primei instanţe, a emis o nouă hotărâre prin care a admis acţiunea lui Veaceslav Didâc, a anulat pct. 4 al ordinului Procurorului General nr. 1120-p din 28 octombrie 2014 în partea ce ţine de achitarea indemnizaţiei unice ce se cuvine lui Veaceslav Didâc, în legătură cu dimisionarea din funcţia de procuror, a încasat de la Procuratura Generală a Republicii Moldova în beneficiul lui Veaceslav Didâc restanţa de plată a indemnizaţiei unice neachitate în mărime de 225650 lei.

La adoptarea unei asemenea soluţii, instanţa de apel, cu referire la prevederile art. 72 alin. (3) din Legea cu privire la procuratură nr. 294 din 25 decembrie 2008, a constatat că indemnizaţia unică de concediere acordată procurorului nu poate fi calculată în două moduri diferite, parţial calculată în baza unui salariu şi în partea rămasă conform altui salariu, fiind utilizate ca criterii de calcul salariile din perioade diferite. A mai considerat instanţa de apel că urmează a fi anulat pct. 4 al ordinului Procurorului General nr. 1120-p din 28 octombrie 2014 în partea ce ţine de achitarea indemnizaţiei unice ce se cuvine lui Veaceslav Didîc, în legătură cu demisionarea din funcţia de procuror.

4 Astfel, reținând că cuantumul indemnizaţiei unice de concediere a lui Veaceslav Didîc, va constitui produsul înmulţirii salariului său mediu lunar la numărul de ani complet lucraţi în funcţia de procuror şi anume 8010 lei x 40 ani = 320400 lei, iar în total, luând în consideraţie că lui Veaceslav Didîc, i-a fost achitată suma de 94550 lei, urmând a-i mai fi achitată suma de 225650 lei. Instanţa de recurs constată, însă, că instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept material şi a dat o apreciere greşită materialului probator anexat la dosar, pe când prima instanţă, justificat, pronunţându-se asupra tuturor aspectelor importante, având în susţinere cadrul legal aplicabil în speţă, a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii înaintate de Veaceslav Didîc.

Astfel, din materialele dosarului rezultă că în baza ordinului Procurorului General nr. 1120-p din 28 octombrie 2014, Veaceslav Didîc a fost eliberat din funcţia de procuror-şef a Centrului de pregătire a cadrelor din cadrul Direcţiei resurse umane a Procuraturii Generale şi demisionat din organele Procuraturii în legătură cu atingerea plafonului de vârstă de la 05 noiembrie 2014. Conform pct. 4 al aceluiași ordin, a fost dispusă achitarea lui Veaceslav Didîc a indemnizaţiei unice, egală cu produsul înmulţirii salariului mediu lunar pentru 4 ani de activitate în funcţia deţinută la momentul demisiei, luându-se în consideraţie executarea ordinelor nr. 821-p din 05 decembrie 2002 şi nr. 1069-p din 25 noiembrie 2009 (f. d. 5). La caz, s-a mai constatat că la 10 decembrie 2014, Veaceslav Didîc s-a adresat cu o cerere către Procurorul General, solicitând recalcularea corectă a sumei indemnizaţiei unice, prin înmulţirea numărului de ani lucraţi (40 ani) cu salariul mediu lunar de 8010 lei, fiind exclusă suma de 94550 lei, urmând a-i fi achitată suma de 225650 lei (f. d. 8 – 9). Prin răspunsul din 12 ianuarie 2015 la cererea lui Veaceslav Didîc, Procuratura Generală a invocat că ordinele nr. 1069-p din 25 noiembrie 2009 şi nr. 1120-p din 28 noiembrie 2014 au fost executate pe deplin, în dependenţă de anii complet lucraţi în organele procuraturii, astfel,

cererea a fost respinsă ca nefondată (f. d. 10). Conform art. 45 alin. (1) din Legea cu privire la procuratură nr. 902 din 29 ianuarie 1992 şi conform art. 26 alin. (3) din Legea cu privire la statutul judecătorului nr. 544 din 20 iulie 1995, procurorii au dreptul la toate înlesnirile garanţiile, recompensele şi suplimentele prevăzute pentru judecători. Judecătorului demisionat sau pensionat i se plăteşte o indemnizaţie unică de concediere egală cu produsul înmulţirii salariului său mediu lunar la numărul de ani complet lucraţi în funcţia de judecător. Potrivit art. 72 alin. (3) din Legea cu privire la procuratură nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008, procurorului care demisionează sau care întruneşte condiţiile pensionării i se plăteşte o indemnizaţie unică egală cu produsul înmulţirii salariului său mediu lunar la numărul de ani complet lucraţi în funcţia de procuror.

Totodată, procurorului care a primit indemnizaţia unică în condiţiile specificate în prezentul alineat şi fie continuă să activeze, fie este reangajat în funcţia de procuror i se va acorda indemnizaţie unică la încetarea raporturilor de serviciu, în mărimea 5 cuvenită, pentru anii compleţi de activitate de după perioada pentru care a fost achitată indemnizaţia unică anterioară. Reieşind din materialele dosarului, şi anume informaţia din 16 martie 2015 nr. 30-9d/15-121 eliberată de Secţia finanţe şi contabilitate a Procuraturii Generale (f. d. 21), se atestă incontestabil că conform ordinului 821-p din 05 decembrie 2009, lui Veaceslav Didîc i-a fost calculată indemnizaţia unică pentru 29 ani de activitate în sumă de 46978, 84 lei, fiindu-i achitată la 31 decembrie 2002 suma de 28274, 08 lei.

Ulterior, conform ordinului nr. 1069-p din 25 noiembrie 2009, lui Veaceslav Didîc fiindu-i calculată indemnizaţia unică pentru 7 ani de activitate în sumă de 34510 lei, iar la 09 decembrie 2011 i-a fost transferat la card suma de 29354, 06 lei, iar la 12 noiembrie 2013 fiindu-i transferată suma de 5155, 94 lei. Totodată, conform ordinului nr. 1120-p din 28 octombrie 2014, a fost calculată indemnizaţia unică pentru 4 ani în sumă de 32040 lei, iar la 19 noiembrie 2014 lui Veaceslav Didîc, i-a fost transferat la card suma de 30772, 50 lei.

Urmare a celor relatate, în coroborare cu prevederile art. 72 alin. (3) din Legea cu privire la procuratură nr. 294-XVI din 25 decembrie 2008, se constată că prima instanţă întemeiat a respins cerinţa lui Veaceslav Didîc cu privire la calcularea indemnizaţiei, reținând că în anul 2002 lui Veaceslav Didîc i-a fost achitată indemnizaţia pentru 29 ani de stagiu, în 2009 această indemnizaţie i-a fost calculată pentru încă 7 ani de muncă, astfel că la momentul eliberării din organele procuraturii, în anul 2014, corect i-a fost calculată indemnizaţia unică egală pentru 4 ani de activitate în funcţia de procuror, fiindu-i achitată indemnizaţia unică în mărime de 94824, 08 lei.

În acest context, se constată a fi neîntemeiată şi soluţia instanţei de apel cu privire la anularea pct. 4 din ordinul Procurorului General nr. 1120-p din 28 octombrie 2014 ce ţine de achitarea indemnizaţiei unice ce i se cuvine lui Veaceslav Didîc, în legătură cu demisionarea din funcţia de procuror. Totodată, instanţa de recurs nu poate reţine argumentul recurentului precum că cererea de chemare în judecată în partea ce ţine de anularea pct. 4 este tardivă.

Or, materialele pricinii atestă că ordinul nr. 1120-p din 28 octombrie 2014 a fost adus la cunoştinţă lui Veceaslav Didîc la 21 noiembrie 2014, iar la 10 decembrie 2014 s-a adresat cu o cerere prealabilă către Procuratura Generală a RM solicitând recalcularea corectă a sumei indemnizaţiei sale unice (f. d. 8 – 9). Răspunsul la cererea prealabilă parvenit de la Procuratura Generală al RM a fost recepţionat de către Veaceslav Didîc la 13 ianuarie 2015 (f. d. 10), iar la 06 februarie 2015, s-a adresat în instanţa de judecată (f. d. 3 – 4). Astfel, în urma celor relatate se constată că Veaceslav Didîc, a respectat prevederile art. 14 – 17 din Legea contenciosului administrativ, prin urmare cererea de chemare fiind depusă în instanţa de judecată în termen.

Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi 6 care urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) CPC, art. 445 alin. (3) Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de Procuratura Generală a Republicii Moldova. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 09 iunie 2015 şi se menţine hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 23 martie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a a lui Veaceslav Didâc împotriva Procuraturii Generale a Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.

Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma Liliana Catan Ala Cobăneanu 7