2ra-2847/15 — Încasarea restanţelor salariale, repararea prejudiciului material şi moral

Dosarul nr. 2ra-2847/15 prima instanţă: V. Cupcea instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruţă ÎNCHEIERE 25 noiembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, Judecătorul Tatiana Vieru Oleg Sternioală, Petru Moraru examinând admisibilitatea recursului declarat de Şteliman Serghei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de Şteliman Serghei împotriva societăţii pe acţiuni „Orhei Vin” privind încasarea restanţelor salariale, repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 iunie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Şteliman Serghei şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Orhei din 19 martie 2014, c o n s t a t ă: La 28 august 2013, Şteliman Serghei a formulat cerere de chemare în judecată împotriva societăţii pe acţiuni „Orhei Vin” privind încasarea restanţelor salariale, repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii a indicat reclamantul că, a activat în calitatea de paznic la SA „Orhei Vin” pînă la 25 august 2010, zi cînd a demisionat. Susţine reclamantul că la data demisionării, angajatorul i-a rămas dator la salariul cu suma ce depăşea 13 000 lei. Ulterior, angajatorul a achitat o mare parte a datoriilor şi a rămas cu restanţa de doar 2 560 lei. De asemenea, de către executorul judecătoresc Maşnic Daniela, angajatorului i-a fost prezentat un document executoriu, privind încasarea de la reclamant în beneficiul BC „Mobiasbank Groupe Societe Generale” SA a sumei de 1700 lei. Angajatorul a reţinut din salariul reclamantului două rate a cîte 300 lei fiecare, în total 600 lei, însă aceşti bani pe contul executorului nu au ajuns.

Menţionează reclamantul că, pîrîtul, contrar prevederilor art.143-144 din Codul muncii, a efectuat multiple alte plăţi, fără a ţine cont de faptul că achitarea salariului se face în mod prioritar, precum şi nu a luat nicio măsură pentru protejarea reclamantului de riscul de neplată a salariului. 1 Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 19 decembrie 2011, a fost schimbat motivul demisiei reclamantului de la art.85 alin.(1) la art.85 alin.(2) din Codul muncii, în legătură cu încălcarea de către angajator a contractului individual de muncă şi a legislaţiei muncii. În context, consideră Şteliman Serghei că speţei îi sunt aplicabile prevederile art.186 alin.(2) şi (3) din Codul muncii, potrivit cărora, beneficiază de o indemnizaţie de eliberare din serviciu în mărimea unui salariu mediu pe 2 săptămâni.

Precizează că salariul pe care îl primea de la angajator, după reţinerea tuturor plăţilor obligatorii, constituia 1300 lei lunar. Prin urmare, salariul lui pentru 2 săptămâni este de 650 lei, sumă ce urmează a fi încasată de la SA „Orhei Vin”. La 10 ianuarie 2014, reclamantul a depus o cerere privind modificarea cuantumului pretenţiilor din acţiune. Indică reclamantul că restanţa salarială de bază a SA „Orhei Vin” faţă de Şteliman Serghei constituie 629 de lei şi nu 2560de lei, aşa cum a indicat iniţial, iar din salariul său a fost reţinută, în temeiul documentului executoriu, suma de 229,85 de lei şi nu 600 de lei, care nu a fost transferată pe contul executorului judecătoresc şi nici nu i-a fost restituită.

Totodată, conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică contabilă, mărimea salariului mediu al reclamantului pentru două săptămâni constituie suma de 700 de lei şi nu 650 de lei. Mai indică reclamantul că a expediat angajatorului o cerere privind repararea prejudiciului material şi moral, precum şi calcularea şi achitarea compensaţiei suplimentară de 0,1 % pentru neplata la timp a salariului, cerere care a fost recepţionată de SA „Orhei-Vin” la 30 octombrie 2013, iar la 12 noiembrie 2013, SA „Orhei-Vin” a emis ordinul nr.99, prin care a respins cerinţele indicate. Complementar, menţionează că, în anul 2008, a luat un credit de la BC „Mobiasbanca” SA, termenul de rambursare al căruia a expirat în iulie 2009, cînd deja lucra la SA „Orhei-Vin”.

Susţine că s-a adresat la directorul SA „Orhei-Vin” cu rugămintea să i se elibereze salariul deoarece are credit la bancă, însă, a fost refuzat, sub pretextul că SA „Orhei-Vin” are credite pe care trebuie să le achite. În rezultat, banca s-a adresat în judecată cu cerere de eliberare a ordonanţei judecătoreşti, care a fost admisă şi eliberată ordonanţa. Astfel, sumele dispuse spre încasare prin ordonanţă judecătorească reprezintă un prejudiciu adus lui de către angajatorul SA „Orhei-Vin”, fiindcă a fost nevoit să suporte aceste cheltuieli din cauza neachitării la timp a creditului, rezultat al neachitării la timp a salariului de către angajator. Mai invocă reclamantul că, neavând bani de întreţinere, a fost nevoit să i-a două împrumuturi cu dobîndă de la SRL „Bravo Credit”, la 09 aprilie 2010, în sumă de 1000 lei şi la 07 iunie 2010, în sumă de 1500 lei.

Pentru primul împrumut a achitat un comision de 50 lei şi o dobîndă de 240 lei, iar pentru al doilea împrumut, un comision de 75 lei şi o dobîndă de 350 lei, cheltuielile aferente acestor împrumuturi constituind 725 lei. Precizează că la momentul cînd a luat aceste împrumuturi, angajatorul SA „Orhei-Vin” îi datora salariul de 9351,04 lei şi respectiv, 12130,04 lei. 2 Susţine că, în cazul achitării în termen a salariului sau cel puţin neadmiterii unei restanţe atît de mari, nu avea să aibă necesitatea de a lua aceste împrumuturi şi respectiv, nu era să suporte cheltuieli suplimentare. În situaţia expusă, SA „Orhei-Vin” i-a cauzat un prejudiciu material în sumă de 1 500 de lei. Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 12 decembrie 2013, pentru neplata la timp a plăţilor cuvenite, SA „Orhei-Vin” urmează să-i achite o compensaţie suplimentară în mărime de 5623,16 lei.

Prin inacţiunile pîrîtului şi anume, prin neplata timp îndelungat a salariului, i- au fost cauzate atît suferinţele psihice, cît şi fizice. Totodată, din motiv că angajatorul nu a achitat la timp primele de asigurare medicală, i-a fost suspendată poliţa medicală, iar la 09 august 2010, cînd s-a îmbolnăvit, a fost în imposibilitate de a se interna în spital, în staţionar. La fel, din motivul neachitării la timp a salariului nu a avut posibilitatea să sărbătorească un şir de sărbători, deseori fiind nevoit să îndure foame. Tot din motivul neachitării, i-a fost deconectat gazul. Astfel, reclamantul apreciază prejudiciul moral suportat în sumă de 50 000 lei.

Solicită Şteliman Serghei, încasarea de la SA „Orhei-Vin”, în beneficiul său, a restanţelor salariale în mărime de 629 lei şi suma de 229,85 lei reţinută de la reclamant în temeiul documentului executoriu şi netransferată executorului judecătoresc; încasarea indemnizaţiei pentru demisie în legătură cu încălcarea legislaţiei muncii de către angajator în mărime de 700 lei; precum şi suma de 1500 lei ca prejudiciului material cauzat de către angajator; încasarea compensaţiei suplimentare pentru neplata la timp a plăţilor salariale cuvenite în mărime de 5623,16 lei şi a prejudiciului moral în mărime de 50 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Orhei din 19 martie 2014, acţiunea a fost admisă parţial.

S-a încasat de la SA „Orhei Vin”, în beneficiul reclamantului, restanţa la salariu în mărime de 529,49 lei şi indemnizaţia privind eliberarea din serviciu în mărime de 597,86 lei. În rest pretenţiile au fost respinse ca neîntemeiate. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 iunie 2015, apelul declarat de Şteliman Serghei a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Orhei din 19 martie 2014. La 05 octombrie 2015, Şteliman Serghei a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 iunie 2015 şi hotărîrii Judecătoriei Orhei din 19 martie 2014, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe în partea în care au fost respinse unele cerinţe din cererea de chemare în judecată.

În motivarea recursului a invocat că, decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind încălcate şi aplicate eronat normele de drept material. Instanţa nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, precum şi a interpretat în mod eronat legea. Conform art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de 3 apel a fost pronunţată la 25 iunie 2015 şi expediată în adresa părţilor la 31 iulie 2015 (f.d 232), dovadă de recepţie la dosar nu este.

Şteliman Serghei a depus cererea de recurs la 05 octombrie 2015. Avînd în vedere că lipseşte dovada de recepţie, iar recurentul susţine că a recepţionat copia actului judecătoresc la 06 august 2015, Colegiul consideră că recursul a fost declarat în termen. În conformitate cu art.439 alin.(2) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 21 octombrie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa SA „Orhei Vin” copia recursurilor declarate de Şteliman Serghei.

La 24 noiembrie 2015, SA „Orhei Vin” a depus referinţă la recursul declarat de Şteliman Serghei, solicitînd declararea acestuia ca inadmisibil. În conformitate cu art.439 alin.(3) Cod de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, sus-indicatul recurs este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut 4 duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizând argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acesta nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicând corect normele de drept material şi procedural.

Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. În conformitate cu prevederile art.433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. Completul judiciar precizează că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) Cod de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. Mai mult, Colegiul învederează că, dezacordul recurentului cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) Cod de procedură civilă, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că, motivele indicate nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a actului judecătoresc, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În context, completul învederează, prin prisma jurisprudenţei CEDO că, „...art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Totodată, instanţa de recurs precizează că, potrivit articolului 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atît în practică, cît şi în drept, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, precum şi să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcel contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra cărora, instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. Un asemenea recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime” conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

5 Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Şteliman Serghei, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de Şteliman Serghei, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedintele completului, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală Petru Moraru 6