Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1350/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 noiembrie 2015
Părțile
SA Apă - Canal Chişinău vs Consiliul Concurenţei, interv. acces. SRL Multievo
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

3ra-1350/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: D.Suşchevici dosarul nr. 3ra-1350/15 instanţa de apel: S.Arnăut, Eu.Clim, E.Fisctican, ÎNCHEIERE 25 noiembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Judecător: Ala Cobăneanu Judecători: Tamara Chişca – Doneva, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către societatea pe acţiuni ,,Apă-Canal Chişinău” prin intermediul reprezentantului – Galina Coteţ, în cauza de contencios administrativ la acţiunea înaintată de societatea pe acţiuni ,,Apă-Canal Chişinău” împotriva Consiliului Concurenţei intervenient accesoriu societatea cu răspundere limitată ,,Multievo” privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către societatea pe acţiuni ,,Apă-Canal Chişinău”, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 03 iunie 2014, c o n s t a t ă: La 05 octombrie 2012, reclamanta SA ,,Apă-Canal Chişinău” s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului Concurenţei intervenient accesoriu societatea cu răspundere limitată ,,Multievo” privind contestarea actului administrativ.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a indicat că prin Hotărârea nr. CCE-34-11-45 din 12.07.2012 şi Prescripţia nr. CCE-34-11/45-03 din 12.07.2012, Consiliul Administrativ al Agenţiei Naţionale privind Protecţia Concurenţei (CA ANPC) a calificat acţiunile sale ca încălcare a prevederilor art.6 lit. a) din Legea cu privire la protecţia concurenţei nr. 1103/2000, caracterizându-le drept manifestare de impunere a consumatorilor industriali la semnarea proiectului contractului de recepţionare şi preepurare a apelor uzate cu concentraţii majorate de poluanţi, precum şi aplicare neîntemeiată faţă de consumatorii respectivi a plăţilor pentru preepurarea apelor uzate, prescriind încetarea acţiunilor constatate, totodată a atenţionat asupra respectării de către S.A.

„Apă-Canal Chişinău" a Legii cu privire la protecţia concurenţei nr. 1103/2000 la aplicarea prevederilor 1 contractului privind livrarea apei şi recepţionarea apelor uzate nr. 587233 din 12.01.2006, încheiat de S.A. „Apă-Canal Chişinău" cu „Multievo" S.R.L. În acest context, a specificat reclamanta că, la data de 13 august 2012 a depus în adresa pîrîtului cererea prealabilă nr.01-1437, care prin hotărârea CA ANPC nr.DJ-59 din 30.08.2012 a fost respinsă, fără a se expune însă asupra argumentelor şi cerinţelor invocate. Actele sus enunţate le consideră emise de către CA ANPC contrar prevederilor legislaţiei în vigoare, cu încălcarea competenţei, pasibile de a fi anulate din următoarele motive de fapt şi de drept.

Consideră că, hotărîrea şi prescripţia sus-indicate au fost emise cu aplicarea eronată a normelor de drept, cu depăşirea competenţei şi încălcarea legislaţiei în vigoare. Astfel, indică reclamanta că, raporturile dintre S.A. „Apă-Canal Chişinău" în calitate de furnizor de servicii şi SRL „Multievo" în calitate de consumator al serviciilor (care este un contragent al S.A. „Apă-Canal Chişinău") sunt reglementate de contract, precum şi de un şir de acte normative civile, inclusiv de Codul Civil şi Codul de Procedură Civilă a RM, care prevăd remedierea şi soluţionarea oricăror litigii a fi actuale între părţi, în ordine strict determinată, ţinând cont de principiul egalităţii în faţa legii şi a justiţiei, iar Legea privind protecţia concurenţei nu are nici o putere juridică în partea reglementării unor astfel de litigii.

Prin urmare rezultă că, la caz CA ANPC prin emiterea actelor vizate, şi-a depăşit limitele competenţelor atribuite prin lege şi abuziv s-a implicat în soluţionarea unui litigiu, între două părţi ale unui contract, soluţionarea căruia ţine doar de competenţa instanţelor de judecată, or, agenţii economici, care utilizează servicii de apa în scopuri de producţie, sunt obligaţi prin lege să deţină staţii intermediare de preepurare a apelor uzate şi să asigure menţinerea normelor CMA a poluanţilor în apele evacuate.

Deci, se determină responsabilitatea consumatorului pentru depăşirea normelor CMA a poluanţilor la deversarea apelor uzate în sistemul de canalizare şi drepturile furnizorului de a aplica şi încasa de la utilizatorii serviciilor de canalizare plăţile aferente serviciilor suplimentare, ne incluse în tariful de bază a acestui serviciu, or, tarifele la serviciile de canalizare includ doar cheltuielile ansamblului de lucrări tehnice executate pentru colectarea, epurarea şi evacuarea apei în limita parametrilor CMA de poluanţi, iar tariful diferenţiat ţine să acopere pierderile furnizorului, suportate pentru lucrările suplimentare de canalizare ce înlocuiesc procesele de preepurare a apelor uzate până la deversare în sistemul de canalizare, pe care este obligat să le execute consumatorul.

Suplimentar, a indicat reclamanta că, faptul stipulării în actele normative a parametrilor CMA pentru apele uzate, permite furnizorului de servicii de canalizare să asigure menţinerea şi supravegherea mecanismelor de funcţionare calitativă a instalaţiilor de epurare întru evitarea poluării mediului, deoarece tarifele diferenţiate, aplicate faţă de persoanele vinovate de depăşirea CMA, suplinesc tariful de bază la serviciile de canalizare prin acoperirea justificată a cheltuielilor suportate.

2 Menţionează că, acest tarif nu presupune o dublă taxare a serviciului de canalizare, dar estimează costul real al serviciului în condiţiile depăşirii normelor de poluare a apelor recepţionate, totodată aplicarea tarifului nu atestă o deviere de la obiectul propriu zis al contractului de livrare a apei şi recepţionarea apelor uzate în canalizarea municipală, după cum susţine Agenţia în hotărâre, dar se încadrează nemijlocit în tot ce reglementează contractul, precum şi în tot ceia ce rezultă din prevederile legislaţiei în vigoare. Susţine reclamanta că, la 12 ianuarie 2012, în limita drepturilor atribuite, a înaintat SRL „Multievo" scrisoarea nr. 108, prin care i-a propus de a încheia un contract privind recepţionarea şi preepurarea apelor uzate cu concentraţii majorate de poluanţi, ţinând cont că acesta nu reţine instalaţii de preepurare şi admite constant depăşirea poluanţilor în apele uzate, cu menţiunea, că oferta de contract va fi prezentată la solicitare.

Prin urmare, acţiunile S.A. „Apă-Canal Chişinău" nu pot fi calificate ca manifestări ale impunerii silite, cu viciu de consimţământ, a unui contract sau a unei clauze abuzive la încheierea contractului de prestări servicii, iar prevederile art.6 lit. a) din Legea cu privire la protecţia concurenţei nu au nici o tangenţă şi nu pot fi aplicate circumstanţelor raporturilor descrise mai sus. Mai mult ca atât, suma de 2101,34 lei expusă spre plată SRL „Multievo" în baza facturii din 20.05.2011, a fost achitată benevol (ordin de plată nr.8 din 13.10.2011), fiind astfel nejustificată investigarea în continuare a cazului de către CA ANPC pe marginea cererii SRL „Multievo" nr. 1506-11/1 din 15.06.2011 cu privire la aplicarea tarifului suplimentar la serviciile de canalizare.

Cu toate acestea, CA ANPC continuă investigarea cazului pornit în luna iunie 2011 până în august 2012 şi pune la baza întemeierii hotărârii concluzii bazate pe fapte noi, neverificate suplimentar, expuse unilateral de petiţionar. Menţionează că investigaţiile de laborator a apelor uzate, prelevate din colectorul de canalizare al SRL „Multievo" în luna martie 2012, efectuate de către Agenţia Ecologie Chişinău, la care se referă CA ANPC în motivarea hotărârii, au fost testate suplimentar în laboratorul S.A. „Apă-Canal Chişinău" în prezenţa lui Arcadie Leahu, şeful Centrului Investigaţii Ecologice al AE Chişinău, prin efectuarea analizei probei de control nr.357 din 30.03.2012 (prelevate în acelaşi loc) la conţinutul de substanţe de suspensie, iar prin Actul nr.l din 11.04.2012.

semnat de reprezentanţii S.A. „Apă-Canal Chişinău" şi reprezentantul AE Chişinău s-a recunoscut, că rezultatele încercărilor efectuate în laboratorul S.A. „Apă- Canal Chişinău" sunt veridice şi complete în raport cu rezultatele AE Chişinău, care sunt de nivel limitat. Astfel, consideră reclamanta că, suma expusă spre plată SRL „Multievo", în luna aprilie 2012, cu aplicarea tarifului diferenţiat la serviciile de canalizare a fost, la fel, ca şi suma din mai 2011 contestată în petiţia iniţială, legal calculată şi expusă spre plată. Solicită reclamanta SA ,,Apă-Canal Chişinău” anularea Hotărârii nr.CCE-34- 11/45 din 12 iulie 2012 şi a Prescripţiei nr.CCE-34-11/45-03 din 12 iulie 2012, 3 emise de către Consiliul Administrativ al Agenţiei Naţionale Pentru Protecţia Concurenţei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 03 iunie 2014, acţiunea depusă de către SA ,,Apă-Canal Chişinău” a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (vol.I, f.d.160). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2015, a fost respins apelul declarat de către SA ,,Apă-Canal Chişinău”, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 03 iunie 2014 (vol.I, f.d.221). Nefiind de acord cu actele judecătoreşti enunţate, la 14 august 2015, SA ,,Apă-Canal Chişinău” prin intermediul reprezentantului – Galina Coteţ a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2015 şi hotărârii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 03 iunie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărâri, prin care acţiunea privind contestarea actului administrativ să fie admisă în sensul declarat.

În motivarea cererii de recurs s-a indicat că, la caz, atît decizia instanţei de apel cît şi hotărîrea instanţei de fond sunt ilegale și neîntemeiate și care urmează a fi casate, pe motiv că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, cu atît mai mult că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronat legea. Astfel, susţine recurenta că instanţele ierarhic inferioare întru argumentarea cerinţelor, greşit au invocat faptul impunerii de către recurentă a încheierii unui contract de recepţionare şi preepurare a apelor uzate cu concentraţii majorate de poluanţi, or, scrisoarea nr. 108 din 02.01.2012 adresată, în limita drepturilor atribuite de lege, de către S.A.

„Apă-Canal Chişinău", denotă contrariul şi anume, din aceasta rezultă că, S.R.L. „Multievo" i s-a propus de a încheia un contract cu acordul şi la solicitarea scrisă a acesteia, ţinând cont că respectiva, la utilizarea serviciilor, admite constant depăşirea nivelului normativ de poluanţi în apele uzate evacuate şi nicidecum obligată, cum eronat au constatat instanţele de judecată. La fel s-a indicat că, instanţele de judecată fac concluzii greşite şi asupra aprecierii caracterului plăţilor pentru depăşirea concentraţiilor maxim admisibile (CMA) în apele uzate evacuate de consumator, constatând că acestea nu se atribuie la lucrări, servicii de preepurare, or, preepurarea apelor uzate, include executarea unor lucrări complexe prin intermediul unor instalaţii tehnice, care aduc starea apelor uzate evacuate de consumator la nivelul CMA, până la deversarea lor în sistemul de canalizare centralizat.

În cazul, când în sistemul de canalizare se evacuează ape uzate ce depăşesc nivelul CMA, funcţia preepurării acestora îi revine furnizorului serviciilor de canalizare, care în procesul de curăţare a apelor uzate la Staţia de epurare, este impus să recicleze apele uzate în instalaţiile de curăţare până când acestea ating nivelul CMA, care întruneşte condiţiile procesului normativ de epure a apelor uzate pentru a fi deversare în emisar, suportând cheltuieli suplimentare.

Respectiv şi plăţile pentru depăşirea CMA în apele uzate, acoperă justificat cheltuielile aferente (lucrărilor) procedurilor de preepurare sau aducere a apelor în 4 limita normelor CMA, iar achitarea unor plăţi suplimentare, drept urmare a depăşirii de către consumator a CMA la evacuarea apelor uzate, nu înseamnă achitarea dublă a unui şi acelaşi serviciu, sau a unui serviciu de care nu beneficiază consumatorul, după cum greşit au constat instanţele ierarhic inferioare, dar aceste plăţi după cum s-a menţionat supra acoperă cheltuielile pentru serviciile suplimentare pe care furnizorul le asigură în cazul depăşirii de către beneficiar a CMA în apele uzate, cheltuieli care nu sunt incluse în tariful aplicat la serviciile de canalizare.

Astfel, indică recurenta că, în contractul de prestare a serviciilor de alimentare cu apă şi evacuare a apelor uzate este prevăzut cert, că furnizorul recepţionează în canalizarea municipală apele uzate ce corespund normelor CMA, iar în cazul depăşirii acestor norme se aplică plăţi suplimentare (în speţă, pct.3.1.3 şi 5.4 din contractul nr. 5-872-33, anexat la materialele dosarului), cu atît mai mult că, în referinţa la cererea de chemare în judecată, însuşi intimata recunoaşte că nu are obiecţii asupra faptului aplicării de reclamantă a plăţilor suplimentare la evacuarea apelor uzate în cazul depăşirii de către consumator a CMA a apelor uzate, dar consideră, că aceste plăţi nu pot fi solicitate spre achitare cu destinaţia efectuării lucrărilor de preepurare.

Respectiv, se conchide că, intimata nu are obiecţii asupra mărimii plăţilor calculate, nici asupra constatării încălcării normelor CMA de către S.R.L. „Multievo". Mai susţine recurenta că, acţiunile S.A. „Apă-Canal Chişinău" faţă de „Multievo" S.R.L. în partea propunerii de încheierii a unui contract, prelevării probelor de ape uzate, efectuării investigaţiilor de laborator, care s-au soldat cu expunerea spre plată a sumelor suplimentare pentru depăşirea CMA a apelor uzate, se încadrează în limita drepturilor şi obligaţiunilor furnizorului prevăzute de lege, nu întrunesc semne de încălcare a legislaţiei concurenţei şi prin urmare, nu puteau servi temei pentru emiterea de către intimată a actelor contestate.

În rezultat, instanţele de judecată s-au eschivat de la exercitarea obligaţiei impusă prin lege – înfăptuirea actului de justiţie, au examinat superficial circumstanțele cauzei, nu au intrat în esența litigiului și nu au apreciat toate circumstanțele și probele existente ale cauzei, pronunțînd hotărîri ilegale și neîntemeiate de respingere a acţiunii, astfel fiind încălcat în mod direct dreptul său la judecarea în mod echitabil a cauzei (vol.II, f.d.1-7). În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Din actele pricinii rezultă că, decizia recurată cu recurs a fost pronunţată la 19 mai 2015 (vol.I, f.d.221), iar recursul a fost depus la 14 august 2015 (vol.II, f.d.1- 7), însă la dosar nu există probe care să confirme faptul că, recurenta S.A.

„Apă- Canal Chişinău" ar fi recepționat decizia motivată a Curţii de Apel Chişinău din 19 mai 2015. Astfel, prin prisma prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, instanţa de recurs constată că recursul depus de către SA ,,Apă-Canal Chişinău” prin intermediul reprezentantului – Galina Coteţ a fost declarat în termen. 5 Verificînd legalitatea deciziei contestate prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat de către SA ,,Apă- Canal Chişinău” prin intermediul reprezentantului – Galina Coteţ, urmează a fi declarat inadmisibil. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Totodată, conform art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Iar potrivit art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Alin. (4) al articolului enunţat prevede expres că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Sub aspectul acestor prevederi legale, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SA ,,Apă-Canal Chişinău” prin intermediul reprezentantului – Galina Coteţ, este declarativ, or, acesta nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

Mai mult decît atît, călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Argumentele invocate în cererea de recurs depusă de SA ,,Apă-Canal Chişinău” prin intermediul reprezentantului – Galina Coteţ, poartă un caracter 6 declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Cele relatate mai sus derivă și din dispoziţia articolului 13 din Convenţia Europeană, care reglementează expres că, recursul trebuie să fie unul ,,efectiv”, atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SA ,,Apă-Canal Chişinău” prin intermediul reprezentantului – Galina Coteţ, ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către societatea pe acţiuni ,,Apă-Canal Chişinău” prin intermediul reprezentantului – Galina Coteţ, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.