Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1549/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
25 noiembrie 2015
Părțile
SRL RiaComTrans vs Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, intervenienţi accesorii SRL Calivas-Agro, BTA-36 Căuşeni, SRL Citius Grup, SRL Tudor-Intrans, SA PA-1 Chişinău
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

3ra-1549/15 — Anularea ordinului

Judecătoria Buiucani Dosarul nr.3ra-1549/15 Mun. Chişinău Judecător: G. Moscaliuc Curtea de Apel Chişinău Judecători: N. Craiu, A. Doga, A. Nogai Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 25 noiembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Iuliana Oprea Judecătorii: Galina Stratulat, Valentina Clevadî soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea pe Acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 36” or. Căuşeni, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ”RiaComTrans” împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al Republicii Moldova, intervenienţii accesorii Societatea cu Răspundere Limitată ”Calivas- Agro”, Societatea pe Acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 36” or.

Căuşeni, Societatea cu Răspundere Limitată “Citius Grup”, Societatea cu Răspundere Limitată „Tudor-Intrans”, Societatea pe Acţiuni ”PA-1 Chişinău” privind anularea ordinului nr.264 din 24.12.2013, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 martie 2015, CONSTATĂ : La 03.03.2014, SRL „RiaComTrans” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM, intervenienţii accesorii SRL„„Calivas-Agro”, BTA 36 „Căuşeni”, SRL”Citius Grup”, SRL „Tudor- Intrans”, SA”PA-1 Chişinău” privind anularea ordinului nr.264 din 24.12.2013 (pct.12) emis de MTID.

În motivarea acţiunii SRL „RiaComTrans” a indicat că, consideră necesar de a sesiza instanţa de judecată, despre existenţa temeiurilor de fapt şi de drept care condiţionează necesitatea anulării actului administrativ contestat ca fiind emis contrar prevederilor legii şi cu încălcarea procedurii stabilite, în ordinea art. 26 alin. (1), lit. a), lit. c) din Legea contenciosului administrativ. Menţionează reclamantă că activează în domeniul transporturilor auto de călători în folos public, deservind inclusiv peste un an de zile şi ruta interurbană Baimaclia (07.20) - Chişinău (12.40), precum şi ruta interurbană Coşcalia (09.00) - Chişinău (16.00). Prin ordinul la nr. 264 din 24.12.2013 (pct. 12), emis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, a fost deschisă ruta interurbană Opaci (07.15) - Chişinău (16.00), cu regim expres de deservire, fiind atribuită spre deservire SRL ”Calivas-Agro”.

Ruta interurbană nou-deschisă, a început a activa la data de 13.01.2014, ceea ce de fapt a 1 afectat mai multe societăţi comerciale - prestatoare de servicii de transport de călători, inclusiv şi societatea-reclamantă. Astfel, contrar regimului expres de deservire a rutei, a fost exercitată regulat îmbarcarea pasagerilor/călătorilor pe tot parcursul traseului Opaci-Chişinău, în astfel de condiţii, emiterea ordinului contestat, de fapt şi de drept a prejudiciat şi a afectat direct, societatea reclamantă cu ruta Baimaclia-Chişinău, precum şi societăţile comerciale: BTA-36 Căuşeni,ruta Căuşeni-Cainari / SRL ‟‟Citius Grup”, ruta Varatic-Chişinău / SRL „Tudor- Intrans”, ruta Chişinău-Taraclia / SA ”PA-1 Chişinău”, ruta Chişinău- Cainari.

Invocă reclamanta că ordinul contestat a condiţionat de fapt apariţia unor prejudicii irecuperabile a societăţii reclamante, precum şi a societăţilor comerciale indicate supra, afectându-le direct şi grav integritatea sa economică, ceea ce în condiţiile legii şi în special în condiţiile Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje, este vădit inadmisibil.

Reiterează că la 16 ianuarie 2014 a depus la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii drumurilor cerere prealabilă, prin care a solicitat soluţionarea litigiului apărut, însă prin răspunsul din 31 ianuarie 2014 i s-a comunicat că ruta interurbană Opaci (07:15) Chişinău (10:00), cu regim expres de deservire deschisă prin ordinul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr. 264 din 24 decembrie 2013 (pct. 12), atribuită SRL „Caliva-Agro”, nu are puncte comune pentru îmbarcarea şi debarcarea călătorilor cu rutele interurbane deservite de către Societatea cu Răspundere Limitată „RiaComTrans”, Societatea pe Acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 36” or. Căuşeni, Societatea cu Răspundere Limitată “Citius Grup”, Societatea cu Răspundere Limitată „Tudor-Intrans”, Societatea pe Acţiuni ”PA-1 Chişinău”.

Consideră reclamanta că răspunsul primit este formal şi vădit neîntemeiat, astfel încât nu i s-a explicat motivele şi argumentele respingerii cererii prealabile. Solicită SRL”RiaComTrans” anularea ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii drumurilor nr. 264 din 24 decembrie 2013 (pct. 12). Prin hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10.09.2014, acţiunea a fost admisă. A fost anulat pct.12 a ordinului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor nr.264 din 24.12.2013 ca fiind ilegal. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a conchis că motivele invocate în acţiune sunt bazate pe suport legal. Nefiind de acord cu hotărârea instanţei de fond, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM a depus cerere de apel prin care a solicitat, casarea hotărârii instanţei de fond cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii.

SRL„Calivas Agro” nefiind de acord cu hotărârea instanţei de fond, a depus cerere de apel a depus prin care a solicitat, casarea hotărârii instanţei de fond cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii. Ulterior la 24.02.2015, SRL„Calivas Agro” a depus o cerere de alăturare la cererea de apel depusă de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM. În motivarea cererilor de apel, apelanţii au indicat că, prima instanţă la adoptarea hotărîrii nu a constatat şi nu a elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond, concluziile expuse în hotărîre sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, cît şi au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept procedural.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17.03.2015 cererea de apel depusă de 2 SRL„Calivas Agro” şi cererea de apel depusă de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM s-au admis. S-a casat hotărîrea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 10.09.2014 şi s-a pronunţat o nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată depusă de SRL ”RiaComTrans” împotriva Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM, intervenienţii accesorii SRL”Calivas- Agro”, BTA 36 „Căuşeni”, SRL”Citius Grup”, SRL „Tudor-Intrans”, SA”PA-1 Chişinău” privind anularea ordinului nr.264 din 24.12.2013 (pct.12) s-a respins ca fiind nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a constatat că, cererile de apel sunt întemeiate, menţionînd că Ministerul conducându-se de prevederile pct.17 şi 39 ale Regulamentului şi de informaţia I.P.„Agenţia Naţională Transport Auto” nr.08-3/1- 3612 din 21.11.2013 cu privire la existenţa rutelor în direcţia respectivă, prin pct.12 al ordinul nr.264 din 24.12.2013, absolut întemeiat a dispus deschiderea rutei interurbane Chişinău 16.00 - Opaci 07.15 cu regim expres de deservire şi atribuită spre deservire SRL ‟‟Calivas-Agro”. Nefiind de acord cu decizia instanţei de apel Societatea pe Acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 36” or. Căuşeni a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17.03.2015 ca fiind neîntemeiată, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 10.09.2014. La 18.11.2015, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor al RM a înaintat referinţă prin care a solicită declararea recursului înaintat de către Societatea pe Acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 36” or. Căuşeni ca fiind inadmisibil. Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Prin prisma art. 434 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a RM consideră recursul declarat la 17 septembrie 2015 de către Societatea pe Acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 36” or. Căuşeni ca fiind depus în afara termenului de prescripţie.

Astfel, potrivit art. 433 lit. b) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434. Potrivit art. 434 alin. (1) şi (2) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. În conformitate cu prevederile art. 110 CPC, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte.

Potrivit art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. 3 Conform art. 112 alin. (1) CPC, termenul stabilit în ani expiră în luna şi ziua respectivă a ultimului an al termenului. Termenul stabilit în luni expiră pe data respectivă a ultimei luni a termenului. Dacă ultima lună nu are data respectivă, termenul expiră în ultima zi a lunii. După cum rezultă din materialele pricinii, decizia instanţei de apel a fost adoptată la 17.03.2015. La 30.03.2015 instanţa de apel a expediat copia deciziei din 17.03.2015 părţilor participante în proces, însă Societatăţii pe Acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 36” or.

Căuşeni nu i-a fost expediată copia deciziei, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire (f.d. 52). Dar la 20.03.2015, SRL „RiaComTrans” a declarat recurs împotriva decizie Curţii de Apel Chişinău din 17.03.2015 , iar Societatea pe Acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 36” or. Căuşeni la 12.06.2015 a înaintat referinţă prin care a solicitat casarea decizie instanţei de apel din 17.03.2015 ca fiind neîntemeiată cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Buiucani din 10.09.2014. Astfel, reieşind din cele menţionate, Colegiul conchide că recurentul a cunoscut despre conţinutul decizie recurate, însă demonstrînd o neglijenţă a drepturilor sale procedurale stipulate în legislaţia naţională a depus abia la 17.09.2015 recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17.03.2015.

Prin urmare, Colegiul conchide că recursul declarat Societatea pe Acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 36” or. Căuşeni este depus în afara termenului de atac. Drept urmare, Colegiul menţionează că examinarea unui recurs tardiv declarat împotriva unei hotărâri definitive ar avea un efect incompatibil cu principiul securităţii juridice, garantat de articolul 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ar încălca dreptul intimatului la un proces echitabil. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 36” or.

Căuşeni ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, 433 lit. b), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Baza de Transport Auto nr. 36” or. Căuşeni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Iuliana Oprea Judecătorii Galina Stratulat Valentina Clevadî 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.