Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2790/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 noiembrie 2015
Părțile
Doni Tudor vs Ministerul Constructiilor si Dezvoltarii Teritoriului
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2ra-2790/15 — Privind contestarea actului administrativ

Dosarul nr.2ra-2790/15 prima instanţă: A. Miron instanţa de apel: Iu. Cimpoi, N. Craiu, N. Simciuc ÎNCHEIERE 18 noiembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător Tatiana Vieru Judecători Oleg Sternioală şi Petru Moraru examinând admisibilitatea recursului declarat de către Doni Tudor, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Doni Tudor împotriva Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de către Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, casată hotărîrea primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri se respingere a acţiunii, c o n s t a t ă: La 28 mai 2013, Doni Tudor a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că în temeiul titlului executoriu nr. 2-530/08 din 06 martie 2008 eliberat de Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău, s- a dispus încasarea de la Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului în beneficiul său a unui salariu de funcţie în sumă de 2 700 lei, cu restabilirea lui în funcţia de director al Întreprinderii de Stat „Regia specializate de antrepriză pentru reglare şi montaj”. La 19 aprilie 2007, a fost iniţiată procedura de radiere a Regiei specializate de antrepriză pentru reglare şi montaj al Agenţiei Construcţii şi Dezvoltare a Teritoriului în urma reorganizării prin fuziune cu absorbţie cu Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Construcţii „Incercom” Î.S.

Pe cale de consecinţă, funcţia şi întreprinderea unde urma să fie restabilit, nu mai există. În scopul soluţionării situaţiei create, Ministerul a propus ca o modalitate de soluţionare angajarea la o altă funcţie, şi anume, în funcţia de specialist al Serviciului editorial la Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Construcţii „Incercom” ÎS. Pe această cale, executorul judecătoresc Ana Popa, la 17 septembrie 2012 a expediat în adresa lui, o confirmare telegrafica cu menţiunea prezentării la ÎS „Incercom” pentru a fi repus în funcţia de specialist al Serviciului editorial în baza ordinului nr.22-P din 04 septembrie 2012. 1 Susţine că cu funcţia propusă nu a fost de acord, deoarece funcţia propusă nu are nici o relevanţă cu funcţia de Director al Regiei specializate de Antrepriză pentru reglare şi montaj, funcţie pe care a deţinut-o anterior.

Relevă că dat fiind faptul că Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului conform ordinului de concediere l-a eliberat ilegal din funcţie, repunerea lui se execută potrivit ordinului de angajare a Ministerului în baza titlului executoriu. Totodată, la 17 iulie 2012 în baza procedurii de executare a fost întocmit proces-verbal cu privire la contravenţie în privinţa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, pentru faptul eschivării de la executarea integrală a documentului executoriu nr.2-530/08 din 06 martie 2008. Astfel, potrivit hotărârii judecătoreşti din 10 decembrie 2012, ministrul Marcel Răducan din cadrul Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, a fost declarat vinovat de săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.318 (2) Cod contravenţional, pentru faptul neexecutării hotărârii judecătoreşti.

Consideră Doni Tudor că ordinul de numire în funcţie emis de către ÎS „Incercom” este emis contrar voinţei lui. Astfel, prin refuzul neîntemeiat de angajare în serviciu, Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, i-a cauzat prejudiciul material în sumă de 270 400 lei ca rezultat a privării ilegale de posibilitatea de a munci şi de a beneficia de un salariu. Mai menţionează că fiind şomer şi unicul întreţinător al familiei i-a fost cauzat prejudiciu moral manifestat prin neexecutarea hotărârii judecătoreşti mai mult de cinci ani, astfel potrivit Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, şi legislaţiei naţionale solicită încasarea sumei pentru prejudiciul moral cauzat.

Solicită Doni Tudor obligarea pîrîtului de a-l angaja în funcţia similară în cadrul Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului în temeiul titlului executoriu nr. 2- 530/08 din 06 martie 2008, încasarea prejudiciului material în sumă de 270 400 lei pe perioada anilor 2008 – 2013, prejudiciului moral în sumă de 85 000 lei şi a cheltuielilor de judecată. La 04 februarie 2014, Doni Tudor prin intermediul reprezentantului a înaintat o cerere de concretizare a cerinţelor prin care a solicitat încasarea din contul pârâtului a prejudiciul material în sumă de 312 000 lei pentru perioada anilor 2008 - 2013. Doni Tudor nu a mai susţinut capătul de cerere privind angajarea în funcţie similară (f.d.

44). Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani, mun. Chişinău din 16 decembrie 2014, acţiunea a fost admisă parţial. S-a încasat din contul Ministerului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului în beneficiul lui Doni Tudor cu titlu de prejudiciu material în sumă de 179 900 lei. În rest pretenţiile au fost respinse (f.d.113, 117-121). Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2015, a fost admis apelul declarat de către Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre, prin care: S-a respins acţiunea depusă de către Doni Tudor, ca fiind neîntemeiată (f.d.147-152). La 20 mai 2015, Curtea de Apel a expediat în adresa participanţilor procesului, copia deciziei emise (f.d.

153). La 28 august 2015, Doni Tudor prin intermediul reprezentantului său, a depus la oficiul poştal recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2015, solicitînd casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe. În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. 2 Prin prisma normei de drept citate, recursul declarat de către Doni Tudor la 28 august 2015, este depus în termen, deoarece din materialele pricinii nu rezultă cînd decizia instanţei de apel a fost recepţionată de către recurent. În motivarea recursului Doni Tudor a invocat că instanţa de apel eronat a aplicat normele de drept material, iar în concluzie a emis decizie ilegală.

Verificînd legalitatea hotărîrilor contestate, în limitele invocate în cererea de recurs depusă de Doni Tudor prin intermediul reprezentantului său, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul respectiv, urmează a fi declarat inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art.439 alin.(2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 12 octombrie 2015, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa intimatului cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei.

Prin referinţa depusă de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor la 09 noiembrie 2015, ultimul a solicitat respingerea recursului cu menţinerea deciziei contestate. În conformitate cu art.439 alin.(3) codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Colegiul menţionează că, Doni Tudor prin intermediul reprezentantului său în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului.

3 Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

Totodată instanţa de recurs reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul „efectiv”, atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII).

Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sânt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Doni Tudor prin intermediul reprezentantului său, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursul declarat de către Doni Tudor prin intermediul reprezentantului său se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecător Tatiana Vieru Judecători Oleg Sternioală Petru Moraru 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.