2ra-2597/15 — Anularea ordinelor, restabilire la lucru, încasarea salariului pentru absenta forțată de la lucru

prima instanţă: S. Gîrbu dosarul nr. 2ra-2597/15 instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruță DECIZIE 09 decembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea, Iurie Bejenaru, Ion Druță, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Puiu Ștefan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Puiu Ștefan împotriva Întreprinderii Municipale „Regia Transport Electric Chișinău” cu privire la anularea ordinelor, restabilire la lucru, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de a lucru, repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 02 iulie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Puiu Ștefan și menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 05 februarie 2015 c o n s t a t ă La 16 ianuarie 2014 Puiu Ștefan a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎM ”Regia Transport Electric Chișinău” cu privire la anularea ordinelor, restabilire la lucru, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de a lucru, repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, din anul 2008 activează în funcția de director adjunct al ÎM ”Regia Transport Electric Chișinău”, iar pe toată perioada activității lui acesta nu a fost sancționat. În pofida faptului îndeplinirii conștiincioase a atribuțiilor de muncă, la 06 decembrie 2013 reclamantul a fost invitat în biroul directorului general al întreprinderii pîrîte, fiindu-i cerute explicații privitor la opțiunile politice ale fiului său – Victor Puiu, care a părăsit partidul politic ”Partidul Liberal” și a aderat la ”Partidul Liberal Reformator”. În cadrul discuției, directorul general - Gheorghe Morgoci a utilizat un limbaj umilitor la adresa reclamantului, l-a șantajat și amenințat, solicitîndu-i în final să depună cerere de demisie.

Din cauză că a refuzat de a-și da demisia, directorul general - Gheorghe Morgoci a demarat un șir de acțiuni de intimidare a reclamantului în vederea eliberării lui din funcție. Astfel, la 09 decembrie 2013, fiind zi de luni, la volanta de dimineață Puiu Ștefan l-a înștiințat nemijlocit pe Gheorghe Morgoci că la orele 14.00 din aceeași zi urma să fie desfășurată ședința Consiliului local or. Durlești, iar reclamantul fiind consilier local era obligat de a participa la ședințele consiliului. Cu toate acestea însă i s-a cerut a doua zi să dea explicații pe marginea lipsei lui în a doua jumătate a zilei de 09 decembrie 2013. Prin explicația nr. 874 din 10 decembrie 2013, înregistrate în cancelarie, reclamantul a invocat participarea lui în intervalul orelor 14.00 - 17.00 la ședința Consiliului or.

Durlești, precum și a anexat confirmarea în acest sens cu nr. 1285/13 din 10 decembrie 2013 eliberată de secretarul consiliului – Andrei Balan. Paralel cu persecutarea sub pretexte disciplinare, directorul general a întreprins acțiuni premergătoare reducerii funcției reclamantului. În acest context, la 12 decembrie 2013 i s-a adus la cunoștință ordinul nr. 118-p din aceeași dată, potrivit căruia funcția deținută de Ștefan Puiu se reduce. Totodată acest ordin a fost emis conform ordinului nr. 222 pr din 11 decembrie 2013, care nu a fost adus la cunoștința reclamantului.

Prin ordinul nr. 230-s din 24 decembrie 2013, pentru pretinsa absență nemotivată de a serviciu din data de 09 decembrie 2013, reclamantul a fost sancționat cu avertisment, iar conform pct. 2 al ordinului acesta a fost înștiințat că pe viitor pentru neglijarea dispozițiilor directorului general și pentru iresponsabilitatea față de obligațiile de funcție, acesta va fi sancționat pînă la concediere din funcție. Or, această formulare exprimă caracterul tendențios al sancțiunii aplicate și intenția exteriorizată de a-l concedia. La 11 decembrie 2013 reclamantul iarăși a fost invitat în biroul directorului general, unde în prezența șefului serviciului juridic, a șefului serviciului de personal și a șefului centrului de calcul, i s-a solicitat eliberarea computerului și transmiterea lui șefului centrului de calcul, dlui Valeriu Gontea.

Ștefan Puiu a motivat că nu se poate conforma imediat acestei cerințe, deoarece computerul său este mai mult decît un instrument de lucru și anume este un suport de informații atît cu caracter personal, cît și de serviciu. Susține că pe parcursul aceleiași zile au urmat mai multe tentative eșuate ale angajaților docili directorului general, care au încercat să-l deposedeze de computer. În principiu acesta nu a refuzat eliberarea computerului, însă a motivat că are nevoie de timp pentru a transcrie informația acumulată timp de 6 ani. La sfîrșitul zilei de 11 decembrie 2013 în jur de orele 16.30 lui Ștefan Puiu i s-a adus la cunoștință dispoziția directorului general despre necesitatea restituirii computerului pînă la 12 decembrie 2013, orele 08.00, însă vreo copie de pe acesta nu i-a fost eliberată.

La 12 decembrie 2013 la volanta de dimineață directorul general a dat indicații ca orice plecare a reclamantului din incinta blocului administrativ să fie semnată de paznici în registru. În aceeași zi, la ora 10.41 a fost deconectat telefonul fix de serviciu din biroul reclamantului, iar la orele 15.00 a fost deconectat și telefonul mobil a lui, la fel la indicațiile lui Morgoci Gheorghe. La 12 decembrie 2013 Puiu Ștefan a adresat directorului general o notă de serviciu, invocînd că urmare a solicitării de restituire a computerului, ar putea fi grav afectat procesul de exercitare a obligațiilor de muncă, motiv pentru care a cerut atribuirea unui alt computer. Însă, deși reclamantul s-a conformat indicațiilor și l-a 12 decembrie 2013 orele 07.30 a restituit computerul, altul în loc nu i-a fost acordat.

La 02 ianuarie 2014 pentru subminarea autorității conducerii, modelarea practicii ignorării indicațiilor și pentru ceilalți subalterni, tergiversarea soluționării problemelor, în special ce ține de restituirea computerului, prin ordinul nr. 2-s a directorului general a fost sancționat cu mustrare. Deși acest ordin are un caracter individual, la pct. 2 al acestuia a fost prevăzut că toți angajații din cadrul aparatului de conducere și specialiștii pe viitor trebuie să execute necondiționat toate indicațiile și dispozițiile directorului general. Or, prin acest punct directorul general și-a reiterat intenția de a-l sancționa pe viitor pe reclamant și de a crea un substrat temeinic pentru următoarele sancțiuni.

În urma celor enunțate, toate sancțiunile disciplinare descrise mai sus și aplicate reclamantului au un caracter vag și arbitrar, lipsite de existența unei abateri disciplinare reale și nici nu sunt justificate temeinic. Cere reclamantul anularea ordinului nr. 222 - pr. din 11 decembrie 2013 „Cu privire la reducerea statelor de personal”, anularea ordinului nr. 118-p din 12 decembrie 2013, anularea ordinului nr. 230-s din 24 decembrie 2013 „Cu privire la sancționare”, anularea ordinului nr. 2-s din 02 ianuarie 2014 „Cu privire la sancționare” emise de directorul general al ÎM „Regia Transport Electric Chișinău”; încasarea de la pîrît în beneficiul reclamantului a prejudiciului moral în mărime de 3 salarii medii lunare, încasarea cheltuielilor de judecată.

Ulterior, reclamantul a depus mai multe cereri suplimentare în motivarea cărora a indicat că, în perioada 22 ianuarie – 07 februarie 2014 s-a aflat în concediu medical. La 10 februarie 2014 (prima zi lucrătoare după expirarea concediului medical), s-a prezentat la serviciu la ora stabilită conform programului de muncă. În aceeaşi zi, la şedinţa operativă desfăşurată la începutul zilei de muncă, directorul general a solicitat reclamantului să prezinte certificatul medical, cerinţă care a fost executată imediat. Având însă obiecţii la unele date indicate în certificatul medical şi anume că acesta nu ar fi expirat, Morgoci Gheorghe i-a refuzat să-l admită la serviciu şi i-a cerut să prezinte neîntîrziat o confirmare precum că este apt de muncă.

Astfel în aceeaşi zi, în intervalul orelor 09.00 – 12.30 a plecat la Centrul de sănătate din or. Durleşti pentru a obţine certificatul solicitat, după care la 12.30 l-a şi prezentat în original. Cu toate acestea însă angajatului i s-a refuzat în accesul la locul de muncă pînă la orele 16.00. Susţine că pe marginea incidentului în cauză au fost anunţate organele poliţiei, iar rezultatele cercetărilor nu au fost finalizate. Deja la 11 februarie 2014 directorul general a cerut explicaţii scrise referitor la cauza lipsei reclamantului de la locul de muncă în intervalul orelor 09.00-12.30 din data de 10 februarie 2014, iar la 12 februarie 2014 a fost emis ordinul nr. 40-s de aplicare a sancţiunii disciplinare mustrare aspră pentru absenţa de la serviciu în cadrul orelor sus menţionate, în motivarea căruia s-a făcut trimitere la prevederile ordinului nr. 138-pr din 17 iunie 2008, care însă nu-i este cunoscut lui Puiu Ştefan.

Ulterior însă a aflat că ordinul nr. 138-pr din 17 iunie 2008 se referă la conduita unor salariaţi din cadrul RTEC de a informa preventiv directorul general despre necesitatea de a absenta în interes de serviciu, însă printre lista acestora nu se regăseşte şi funcţia de director adjunct, care era deţinută de reclamant. Deci, ordinul în cauză nu este opozabil lui Puiu Ştefan. Deşi reclamantul nu era obligat de a prezenta confirmarea că este apt de muncă, acesta s-a conformat indicaţiilor directorului general şi la data de 10 februarie 2014 a plecat la centrul medical pentru a ridica un astfel de certificat.

Or, circumstanţa în cauză rezultă şi din preambulul ordinului nr. 40-s din 12 februarie 2014. La 10 februarie 2014 Ştefan Puiu a făcut cunoştinţă cu ordinul nr. 24-s din 03 ianuarie 2014 şi ordinul nr. 32-s din 22 ianuarie 2014. Potrivit ordinului nr. 24-s din 03 ianuarie 2014, reclamantul a fost sancţionat cu mustrare aspră pentru neglijarea indicaţiilor directorului general cu privire la analizarea rezultatelor controlului efectuat de către Inspectoratul Ecologic de Stat, deşi conform fişei de post salariatului nu i-au fost stabilite obligaţii referitor la coordonarea activităţii ecologice în întreprindere. La fel, prin ordinul nr. 32-s din 22 ianuarie 2014 Ştefan Puiu a fost sancţionat cu mustrare pentru nedeconectarea sonorizării telefonului mobil în timpul şedinţei operative, or în esenţă faptul dat nu constituie abatere disciplinară.

Ordinul în cauză nu a fost motivat în ce măsură sonorizarea ar fi afectat desfăşurarea normală a şedinţei. Ba mai mult, la data de 22 ianuarie 2014 acesta se afla oficial în concediu medical. Vis-a-vis de ordinul nr. 221 din 11 decembrie 2013, care nu i-a fost adus la cunoştinţa reclamantului, ultimului i-a fost redusă prima lunară în mărime de 100% pentru ultimele 2 luni. La 14 februarie 2014 directorul general a emis ordinul nr. 42-s, prin care i-a aplicat sancţiunea disciplinară mustrarea aspră pe motiv de neîndeplinire a fişei de post, fapt ce a dus la starea sanitară nesatisfăcătoare a dispeceratelor „Ion Dumeniuc” şi „Bariera Sculeni”, în special cu referire la încălcarea pct. 3.1 din fişa de post a reclamantului ce vizează faptul că directorul adjunct organizează şi coordonează activitatea serviciilor: circulaţie, securitatea circulaţiei, reparaţii şi construcţii, administrativ-gospodăresc, CMPT „Călătorul”, baza de odihnă „Nistru” din or.

Vadul lui Vodă, complexul de alimentaţie publică din cadrul RTEC, serviciul pază, telecomunicaţii. Printre serviciile enunţate nu se regăseşte nimic referitor la obligaţia reclamantului privind monitorizarea stării epidemiologico-sanitare la dispecerate şi pe terenurile adiacente lor. În pofida faptului că dispeceratele sunt administrate de dispeceri-administratori de sector, care au şi fost sancţionaţi, angajatorul a decis nejustificat sancţionarea suplimentară şi a directorului adjunct, a lui Puiu Ştefan, activitatea căruia nu ţine de conducerea dispeceratelor.

Pîrîtul nu şi-a motivat ordinul nr. 42-s, or acesta fiind unul vădit ilegal, în situaţia în care sancţiunea disciplinară se aplică pentru încălcarea unei obligaţii de muncă concrete stabilite în contractul individual de muncă, fişa postului, Codul muncii, contractul colectiv de muncă, ordinul de angajare etc. Cu referire la ordinul nr. 22-p din 11 martie 2014 „Cu privire la concedierea din funcţie a lui Ştefan Puiu conform art. 86 al. (1) lit. g) Codul muncii”, reclamantul a indicat că, toate ordinele de sancţionare disciplinară ce au stat la baza emiterii ordinului de concediere (nr. 230-s din 24 decembrie 2013, nr. 2-s din 02 ianuarie 2014, nr. 24-s din 03 ianuarie 2014, nr. 32-s din 22 ianuarie 2014, nr. 40-s din 12 februarie 2014) sunt ilegale, iar legalitatea lor se contestă prin prezenta acţiune.

Vis-a-vis de faptele imputate reclamantului şi calificate drept abateri disciplinare prin ordinul nr. 22-p din 11 martie 2014, Ştefan Puiu a menţionat că lui i-a fost imputată neexecutarea prescripţiilor nr. 334, 341 şi 37 emise de către SAÎI DPS Buiucani la 04 decembrie 2013, 05 decembrie 2013, 12 februarie 2014, care însă nu au fost aduse la cunoştinţa reclamantului. Or, acestea au fost înregistrate la întreprinderea pîrîtă la 17 februarie 2014, pe cînd în rubrica „termenul de îndeplinire” este menţionată data de 06 ianuarie 2014. Or, în cazul dat este absurdă executarea unei prescripţii din data de 06 ianuarie 2014, în situaţia în care aceasta a fost înregistrată după mai mult de 1 lună de zile de la executare.

Ba mai mult, la rubrica „am primit prescripţia spre executare” lipseşte semnătura reclamantului sau a vreunui alt angajat al întreprinderii. Deci, prescripţiile în cauză sunt dubioase, tendenţioase şi în esenţă nevalabile. În ce priveşte pretinsa neprezentare de către reclamant a actului de control al grupului de lucru pentru controlul multilateral asupra activităţii parcurilor de troleibuze conduse de acesta, a menţionat că acest grup a fost creat la 17 decembrie 2013, după cca o săptămînă de la declanşarea acţiunilor de intimidare a lui Ştefan Puiu de către directorul general. De fapt, activitatea grupului depăşeşte limita sarcinilor impuse reclamantului prin fişa de post. În pofida faptului dat, angajatul s- a conformat cerinţelor nelegitime impuse şi a realizat sarcinile în calitate de preşedinte al grupului.

La 10 martie 2014 Puiu Ştefan a revenit din concediu medical, în perioada căruia a fost degrevat de sarcini de lucru, iar grupul a activat conform graficului stabilit, însă atribuţiile reclamantului au fost preluate în ordinea ierarhic inferioară de către un alt membru al grupului. Contrar circumstanţelor date, Ştefan Puiu a fost sancţionat pentru neprezentarea actului de control, pe care în esenţă nu l-a efectuat din cauza că s-a aflat în concediu medical. Cere Ştefan Puiu suplimentar anularea ordinelor nr. 221 din 11 decembrie 2013, nr. 24-s din 03 ianuarie 2014, nr. 32-s din 22 ianuarie 2014, nr. 40-s din 12 februarie 2014, nr. 42-s din 14 februarie 2014, nr. 22-p din 11 martie 2014 „Cu privire la concedierea din funcţie a lui Ştefan Puiu conform art. 86 al.

(1) lit. g) Codul muncii”, restabilirea la lucru în funcţia deţinută anterior şi obligarea angajatorului de a emite actele necesare în acest sens, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru în sumă de 144400,40 lei pentru perioada 11 martie 2014 -04 noiembrie 2014, încasarea prejudiciului moral de 90250,25 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică de 10000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 05 februarie 2015, a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chișinău din 02 iulie 2015, a fost respins apelul declarat de către Puiu Ștefan și menținută hotărîrea Judecătoriei Buiucani municipiul Chișinău din 05 februarie 2015. La 01 septembrie 2015 Puiu Ștefan a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătorești și pronunțarea unei noi hotărîri, prin care acțiunea să fie admisă integral.

Recurentul în motivarea recursului a indicat că, la examinarea litigiului individual de muncă de către instanţa de judecată, angajatorul este obligat să dovedească legalitatea şi să indice temeiurile transferării sau eliberării din serviciu a salariatului. Instanţele însă au neglijat prevederile date, iar intimatul nu a prezentat probe veridice şi concludente ce ar confirma legalitatea acţiunilor lui. Nu a fost dovedită nici legalitatea procedurii de reducere a statelor de personal, care au urmărit drept scop doar concedierea recurentului. Or, pentru a aplica o sancţiune disciplinară, angajatorul urmează să emită un ordin în care să fie indicate în mod obligatoriu temeiurile de fapt şi de drept.

Ordinele de sancţionare contestate prin prezenta acţiune au un caracter vag şi nu stabilesc care obligaţie de serviciu a fost încălcată de către angajat. Astfel, vizavi de ordinul nr. 222-pr din 11 decembrie 2013 cu privire la reducerea statelor de personal, instanţele au omis a se expune asupra lui, deşi a fost contestat. Or, la emiterea acestuia angajatorul a încălcat procedura prevăzută de art. 88 Codul muncii şi anume faptul că acesta va reduce în primul rînd locurile de muncă vacante. Însă conform materialelor cauzei rezultă că deşi la întreprindere au fost aprobate 251 de unităţi de funcţii în statele de personal, de facto activau doar 102 salariaţi.

Susţine că, intimatul a comis o gafă la aprobarea statului de funcţii pentru anul 2014, unde nu se regăseşte funcţia de director adjunct, pe care o ocupa la acel moment recurentul, or acesta fiind concediat mult mai tîrziu, la 11 martie 2014. Ba mai mult, angajatorul în acelaşi statut a inclus o altă funcţie, cea de director adjunct parc. Instanţele nu s-au expus nici asupra legalităţii ordinului nr. 118-p din 12 decembrie 2013, care este unul subsecvent ordinului nr. 222-pr din 11 decembrie 2013. Este ilegal ordinul nr. 230-s din 24 decembrie 2013, deoarece recurentul avînd statut de ales local, în virtutea legii şi funcţiei pe care o deţine, este obligat de a participa la şedinţele consiliului local.

Susţine că prin prisma art. 24 al Legii privind statutul alesului local, a prezentat confirmarea privind participarea lui la şedinţă, respectiv şi degrevarea lui de obligaţiile de la locul muncii. Înscrisul dat însă nu a fost apreciat corect de instanţe. Invocă ilegalitatea ordinului nr. 2-s din 02 ianuarie 2014, deoarece în final prin acesta salariatul a fost sancţionat pentru subminarea autorităţii conducerii, dar nu şi-a motivat şi poziţia pentru ce a fost necesar de a pretinde cu insistenţă la eliberarea computerului ce se afla în gestiunea lui Ştefan Puiu. Deşi prin ordinul nr. 221 din 11 decembrie 2013 recurentul a fost privat de primă în mărime de 100% în luna decembrie a anului 2013, acest ordin a produs consecinţe juridice pînă la eliberarea salariatului din funcţie.

Totodată, prin acest ordin angajatorul de fapt l-a sancţionat pe Ştefan Puiu în mod repetat pentru pretinsa absenţă nemotivată de la serviciu din data de 09 decembrie 2013. Nu putea acesta să fie atras la răspundere pentru neexecutarea indicaţiilor directorului general cu privire la analizarea rezultatelor controlului efectuat de Inspectoratul Ecologic de Stat, în cazul în care acestuia nu i-au fost instituite astfel de atribuţii conform fişei de post. La aplicarea sancţiunilor disciplinare cum ar fi cea de mustrare aspră, angajatorul contrar prevederilor legale nu a organizat şi o anchetă de serviciu, prin ce a încălcat art. 208 al. (2) Codul muncii. Nedeconectarea sonorizării telefonului mobil nu poate fi tratată ca o încălcare a disciplinei muncii.

Mai mult ca atît, în ordinul nr. 32-s din 22 ianuarie 2014 intimatul nu a motivat în ce măsură sonorizarea telefonului ar fi afectat desfăşurarea normală a şedinţei. Totodată a menţionat că acesta a fost emis cînd recurentul se afla în concediu medical. Deşi Ştefan Puiu i-a prezentat directorului general certificatul medical la data de 10 februarie 2014, ultimul a insistat că-l va admite pe salariat la locul de muncă doar după ce va prezenta o confirmare că este apt de muncă. Necătînd la faptul că cadrul legal nu prevede o astfel de procedură, recurentul s-a conformat indicaţiilor lui Morgoci Gheorghe şi a plecat la centrul medical de la locul de trai, unde s-a aflat în perioada orelor 09.00-12.30.

Contrar circumstanţelor date, directorul general oricum la 12 februarie 2014 a emis ordinul nr. 40-s de sancţionare a salariatului pentru absenţa de la serviciu în decursul orelor 09.00-12.30. Susţine că intimatul în motivarea ordinului a făcut trimitere la ordinul nr. 138-pr din 17 iunie 2008 care este inopozabil lui Ştefan Puiu, deoarece nu i-a fost adus la cunoştinţă. Ba mai mult, funcţia de director adjunct nu se regăseşte în lista angajaţilor întreprinderii ce au fost obligaţi de a-l informa preventiv pe directorul general despre necesitatea absentării în interes de serviciu. Nu s-a confirmat pe parcursul examinării cauzei nici încălcările admise de recurent la exercitarea atribuţiilor lui impuse în fişa de post, în special la pct. 3.1 al acesteia.

Or, Ştefan Puiu prin această fişă nu a fost obligat de a monitoriza starea epidemiologică – sanitară la dispeceratele şi pe terenurile adiacente lor. În final, este ilegal şi ordinul de concediere nr. 22-p din 11 martie 2014, deoarece lui i-au fost imputate neexecutarea prescripţiilor nr. 334, 341 şi 37 emise de către SAÎI DPS Buiucani la 04 decembrie 2013, 05 decembrie 2013, 12 februarie 2014, care însă nu i-au fost aduse la cunoştinţă. Acestea au fost înregistrate la întreprinderea intimată la 17 februarie 2014, pe cînd în rubrica „termenul de îndeplinire” este menţionată data de 06 ianuarie 2014. Or, în cazul dat este absurdă executarea unei prescripţii din data de 06 ianuarie 2014, în situaţia în care aceasta a fost înregistrată după mai mult de 1 lună de zile de la executare.

Şi la rubrica „am primit prescripţia spre executare” lipseşte semnătura reclamantului sau a vreunui alt angajat al întreprinderii. Deci, prescripţiile în cauză sunt dubioase, tendenţioase şi în esenţă nevalabile. În ce priveşte pretinsa neprezentare de către recurent a actului de control al grupului de lucru pentru controlul multilateral asupra activităţii parcurilor de troleibuze conduse de acesta, a menţionat că acest grup a fost creat la 17 decembrie 2013, după circa o săptămînă de la declanşarea acţiunilor de intimidare a lui Ştefan Puiu de către directorul general. De fapt, activitatea grupului instituit depăşeşte limita sarcinilor impuse recurentului prin fişa de post. În pofida circumstanţelor descrise, angajatul s-a conformat cerinţelor nelegitime impuse şi a realizat sarcinile în calitate de preşedinte al grupului.

Instanţele nu au dat apreciere nici înregistrării audio prezentate de Puiu Ştefan, conţinutul căreia este redat în raportul de constatare tehnico-ştiinţific nr. 501 din 14 martie 2014 şi din care cert rezultă că Morgoci Gheorghe îi cere lui Ştefan Puiu să depună o cerere de demisie, iar în caz contrar ultimul va fi concediat. În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Colegiul constată că, recurentul a declarat la data de 01 septembrie 2015 recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 02 iulie 2015. Or, prin prisma normei enunțate, cererea de recurs se consideră depusă în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, prezentul recurs se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Conform materialelor cauzei s-a stabilit că, Puiu Ştefan la 18 februarie 2008 a fost angajat la ÎM „Regia Transport Electric Chișinău” în funcţia de director adjunct (şef serviciul OLERC) pe o perioadă nedeterminată, fiind încheiat cu acesta contractul individual de muncă nr. 15 (f.d.10, vol. I). Prin ordinul nr. 22-p din 11 martie 2014 însă, Puiu Ştefan a fost concediat din funcţia de director adjunct al ÎM „Regia Transport Electric Chișinău” în baza art. 86 al. (1) lit. g) Codul muncii, pentru încălcarea repetată, pe parcursul unui an, a obligaţiilor de muncă, dacă anterior au fost aplicate sancţiuni disciplinare. Prin prezenta acţiune recurentul-reclamant contestă legalitatea ordinului în cauză şi a altor 9 ordine care au stat la baza concedierii lui.

Instanţele judecătoreşti la adoptarea hotărîrilor judecătoreşti au constatat netemeinicia acţiunii înaintate, din care cauză au respins-o. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră ca fiind premature şi neîntemeiate hotărîrile judecătoreşti din următoarele considerente. Astfel, principiul stabilităţii în muncă impune ca angajatorul să nu poată desface contractul individual de muncă încheiat cu un salariat decît în cazurile stabilite de lege, deoarece altfel salariatul ar fi expus arbitrarului angajatorului.

Art. 86 Codul muncii prevede încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa unităţii, care are loc în situaţii limitativ stabilite, inclusiv ca rezultat al săvîrşirii de către persoana angajată a anumitor acţiuni care implică un regim sancţionar, la această categorie încadrîndu-se şi încălcarea repetată pe parcursul unui an a obligaţiilor de muncă, dacă anterior au fost aplicate sancţiuni disciplinare. Pentru aplicarea acestei dispoziţii este necesar ca salariatul să săvîrşească o abatere (încălcare) gravă, iar gravitatea abaterii este dată de consecinţele ei asupra activităţii unităţii, periculozitatea socială a faptei trebuind să fie apreciată în funcţie de împrejurările concrete în care s-a săvîrşit şi de consecinţele pe care le-a produs.

„Încălcarea repetată” presupune cel puţin două asemenea încălcări, iar aplicabilitatea concedierii urmează a fi analizată în mod concret, în raport cu gravitatea consecinţelor pe care le-a produs. Important însă este ca abaterea repetată să rezulte în mod evident de la atitudinea salariatului de nerespectare cu vinovăţie a sarcinilor sale de serviciu şi care se întinde pe o anumită perioadă de timp. Instanţa de recurs mai relevă că, concedierea disciplinară constituie o măsură extremă, la care angajatorul trebuie să recurgă numai atunci cînd faţă de circumstanţele, conţinutul şi urmările lor, faptele culpabile impun concluzia că menţinerea persoanei vinovate în cadrul colectivului de muncă este imposibilă.

La soluţionarea cauzelor de repunere în funcţie a persoanelor concediate în temeiul art. 86 al. (1) lit. g) Codul muncii, instanţa urmează să verifice corectitudinea aplicării tuturor sancţiunilor disciplinare aplicate de către angajator în baza ordinului de concediere, iar dacă instanţa va constata că sancţiunea disciplinară a fost aplicată corect, această concluzie trebuie să fie motivată în hotărîre. La caz se constată că, lui Puiu Ştefan prin ordinul de concediere nr. 22-p din 11 martie 2014 (f.d. 48, vol. I) i se impută faptul precum că acesta nu a prezentat pînă la 11 martie 2014 actul de control cu privire la activitatea parcului de troleibuze nr. 1, prin ce a ignorat ordinul nr. 225-pr din 17 decembrie 2013, precum şi indicaţiile directorului general.

Instanţele, la rîndul său, la constatarea legalităţii ordinului nr. 22-p din 11 martie 2014, au copiat mot a mot conţinutul ordinului, fără însă a-i da şi o apreciere juridică separată. Astfel, instanţele nu au luat în consideraţie faptul că conform ordinului nr. 225 pr. din 17 decembrie 2013 (care de fapt nici nu este anexat la materialele cauzei), a fost creat un grup de lucru pentru un control multiaspectual asupra activităţii mai multor parcuri de troleibuze (şi nu doar a parcului nr. 1), iar durata controlului pentru fiecare parc a fost stabilită de 5 zile lucrătoare.

Or, instanţele urmau să stabilească care este culpa lui Ştefan Puiu pentru neprezentarea în termen a actului de control asupra activităţii parcului de troleibuze nr.1, în cazul în care acesta pînă la 10 martie 2014 s-a aflat în concediu medical, precum şi faptul dacă în perioada cît acesta a absentat (boala constituind un temei de suspendare a contractului individual de muncă), nu i-au fost delegate obligaţiile lui unei alte persoane. Totodată, instanţele prin prisma art. 50 Codul muncii urmau să constate dacă atribuţia impusă salariatului prin ordinul nr. 225 pr. din 17 decembrie 2013 a fost prevăzută şi în fişa de post a acestuia.

Concedierea a fost aplicată lui Ştefan Puiu şi din cauza emiterii în privinţa acestuia pe parcursul ultimului an a sancţiunilor disciplinare prevăzute de ordinele: nr. 230-s din 24 decembrie 2013, nr. 2-s din 02 ianuarie 2014, nr. 24-s din 03 ianuarie 2014, nr. 32-s din 22 ianuarie 2014, nr. 40-s din 12 februarie 2014, nr. 42-s din 14 februarie 2014. Cu referire la fiecare ordin în parte, Colegiul relevă că prin ordinul nr. 230-s din 24 decembrie 2013 salariatul a fost sancţionat cu avertisment pentru faptul că acesta la 09 decembrie 2013 a neglijat indicaţiile directorului general şi a părăsit întreprinderea. Totodată, din conţinutul ordinului rezultă că contrar art. 24 al. (2) al Legii cu privire la statutul alesului local nr. 768 din 02 februarie 2000, salariatul nu a prezentat vreo înştiinţare.

Instanţele la adoptarea hotărîrilor au respins argumentul reclamantului-recurent vis-a-vis de confirmarea Primăriei or. Durleşti din 10 decembrie 2013, pe motiv că aceasta urma a fi prezentată din timp. Or, concluziile date urmau a fi verificate şi prin prisma art. 24 al. (1) al Legii cu privire la statutul alesului local, care stabileşte expres că pe durata şedinţelor consiliului, consilierul angajat în cîmpul muncii este degrevat de obligaţiile lui la locul de muncă. Mai mult ca atît, perioada degrevării include şi timpul necesar pentru a se deplasa la locul şedinţei sau pentru exercitarea unor anumite însărcinări. Ba mai mult, recurentul a prezentat a doua zi de la abaterea pretinsă confirmarea precum că acesta a participat la şedinţa consiliului local şi a dat explicaţiile de rigoare.

Cu toate acestea, intimatul a decis sancţionarea salariatului prin ordinul din 24 decembrie 2013 (f.d. 6-8, vol. I). Deşi angajatorul prin ordinul nr. 2-s din 02 ianuarie 2014 l-a sancţionat pe Ştefan Puiu pentru neeliberarea calculatorului ce se afla în gestiunea lui, prin ordinul nr. 32-s din 22 ianuarie 2014 l-a sancţionat pentru că nu a deconectat sonorizarea telefonului mobil, iar prin ordinul nr. 40-s din 12 februarie 2014 l-a sancţionat pentru neînregistrarea lipsei lui în registrul de evidenţă, instanţele urmau să determine gravitatea abaterilor în cauză şi ce consecinţe au produs, în special asupra activităţii ÎM „Regia Transport Electric Chișinău”. Totodată, instanţa urmează să constate legalitatea ordinului nr. 32-s din 22 ianuarie 2014 care a fost emis în perioada aflării lui Ştefan Puiu în concediu medical, precum şi faptul dacă sancţiunea aplicată prin acesta „mustrare” se află într-un raport rezonabil cu consecinţele abaterii pretinse a fi comise.

Deşi instanţele la constatarea legalităţii ordinului nr. 221 din 11 decembrie 2013 au indicat că angajatorul este în drept de a determina diferite sisteme de premiere, la rejudecarea cauzei urmează să se stabilească aplicabilitatea la caz a prevederilor art. 137 Codul muncii în coraport cu art. 206 al. (3) şi al. (4) Codul muncii, precum şi faptul dacă ordinul în cauză nu stabileşte o sancţiune dublă vizavi de acţiunile salariatului din data de 09 decembrie 2013. La şedinţa operativă a întreprinderii municipale din 18 iunie 2013 a fost pus în discuţie raportul şi recomandările Curţii de Conturi privind implementarea anticipată a obligaţiunilor contractuale faţă de BERD privind micşorarea numărului de salariaţi la un troleibuz (f.d.

30, 30 verso, vol. I). Cu toate acestea însă angajatorul prin ordinul nr. 118 -p din 12 decembrie 2013 a decis reducerea funcţiei de director adjunct, care era exercitată de Puiu Ştefan. Or, instanţele trebuiau să verifice dacă funcţia lui a fost redusă în modul prevăzut de lege. Instanţa mai urmează să stabilească dacă administraţia prin ordinele emise nu a urmărit scopul de intimidare şi/sau răfuială cu salariatul Ştefan Puiu, prin prisma faptului că aceste 10 ordine au fost emise într-un termen relativ scurt, iar în dispozitivul ordinelor prevalează sancţiunea ca rezultat al „neexecutării şi/sau neglijării indicaţiilor directorului general”.

Or, din Regulamentul intern al întreprinderii rezultă că una din obligaţiile de bază a salariatului constituie respectarea disciplinei muncii, care reprezintă subordonarea unor reguli stabilite de Codul muncii şi altor acte normative, contractului colectiv şi individual de muncă, inclusiv regulamentului intern al unităţii (f.d. 91, vol. I). Urmează a fi dată apreciere şi argumentului recurentului-reclamant vis-a-vis de apartenenţa politică a fiului său - Puiu Victor, care, în opinia acestuia, a şi determinat demararea acţiunilor angajatorului la aplicarea sancţiunilor disciplinare. Instanţa de recurs mai relevă faptul că motivarea hotărîrilor în sine prezintă o redactare literală a conţinutului ordinelor contestate, fără însă a da aprecierea cuvenită argumentelor invocate şi probelor prezentate de recurentul-reclamant.

Or, reieşind din principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale, instanţa care judecă pricina creează condiţii pentru exercitarea drepturilor participanţilor la proces, astfel încît să aibă posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a alege modalităţile şi mijloacele susţinerii ei de sine stătător şi independent de instanţă, precum şi să creeze posibilităţi egale, suficiente şi adecvate de folosire a tuturor mijloacelor procedurale pentru susţinerea poziţiei asupra circumstanţelor de fapt şi de drept, încît nici una dintre părţi să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă. Totodată, în conformitate cu art. 117 al.

(2) CPC, norma procesual civilă stabileşte că în calitate de probe în pricini civile se admit elementele de fapt constatate din explicaţiile părţilor şi ale altor persoane interesate în soluţionarea pricinii, din depoziţiile martorilor, din înscrisuri, probe materiale, înregistrări audio- video, din concluziile experţilor. Proba este declarată ca fiind veridică dacă instanţa constată prin cercetare şi comparare cu alte probe că datele pe care le conţine corespund realităţii, în conformitate cu art. 130 al. (5) CPC. Cele menţionate denotă faptul că instanţele nu au soluţionat fondul cauzei, circumstanţă ce impune casarea deciziei Curţii de Apel Chișinău din 02 iulie 2015, cu remiterea pricinii la rejudecare în instanţa de apel.

Or, instanţa de recurs poate restitui pricina spre rejudecare în prima instanţă doar în cazul în care a fost constatată încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept procedural specificate la art.432 alin.(3) lit.d) şi f) CPC. La judecarea pricinii, instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate, creând condiţii obiective şi reale participanţilor la proces şi judecând pricina, să emită o decizie întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se admite recursul declarat de către Puiu Ștefan.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Chișinău din 02 iulie 2015 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Puiu Ștefan împotriva ÎM ”Regia Transport Electric Chișinău” cu privire la anularea ordinelor, restabilire la lucru, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de a lucru, repararea prejudiciului moral, cu restituirea pricinii pentru rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt complet de judecători. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru Ion Druță Galina Stratulat