- Dosarul nr.
- 2rc-851/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 noiembrie 2015
- Părțile
- Casa Universal SRL vs Burlacu Vin SA
- Pe scurt
- Formularea împuternicirilor reprezentantului
2rc-851/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate
Prima instanţă: G. Colev dosarul nr. 2rc-851/15 DECIZIE 18 noiembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii - Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat examinând recursul declarat de reprezentantul societăţii pe acţiuni “FinComBank”, Vizir Alexandru, în pricina civilă intentată la cererea cu privire la declararea creanţei societăţii pe acţiuni “FinComBank” ca fiind admisă cu statut provizoriu la masa credală a debitorului insolvabil societatea pe acţiuni “Burlacu-Vin”, împotriva încheierii Curţii de Apel Comrat din 25 septembrie 2015 c o n s t a t ă: La 24 decembrie 2014 S.R.L.
“Casa Universal” a înaintat cerere introductivă faţă de S.A. “Burlacu-Vin” cu privire la intentarea procedurii de insolvabilitate. Prin hotărîrea Curţii de Apel Comrat din 23 martie 2015 s-a intentat procedura de insolvabilitate faţă de S.A. “Burlacu-Vin”, s-a desemnat în calitate de administrator al insolvabilităţii Î.I. “Rusu Dorina”. S-a stabilit termenul-limită 07 mai 2015 pentru depunerea cererilor de validare a creanţei, s-a propus creditorilor garantaţi al S.A. “Burlacu- Vin” să precizeze bunurile din masa debitoare asupra căror deţin drepturi garantate. S-a stabilit termenul-limită pentru întocmirea tabelului definitiv - 28 mai 2015. S-a numit prima şedinţa de validare a creanţelor – 26 iunie 2015 ora 10.00.
În vederea prevenirii modificării masei debitoare în perioada procedurii de insolvabilitate s-a dispus menţinerea măsurilor de asigurare aplicate prin încheierea Curţii de Apel Comrat din 24 decembrie 2014. S-a obligat administratorul insolvabilităţii Î.I. “Rusu Dorina” să notifice autorităţile competente prevăzute în art. 35 alin. (2) din Legea insolvabilităţii şi creditorii despre necesitatea înaintării creanţelor. S-a obligat administratorul insolvabilităţii Î.I. “Rusu Dorina” de a publica dispozitivul prezentei încheieri în Monitorul Oficial. La data de 06 mai 2015 S.A. “FinComBank” a înaintat în instanţa de insolvabilitate cerere cu privire la aprobarea şi includerea creanţei sale în tabelul creanţelor faţă de S.A.
“Burlacu-Vin” în calitate de creditor garantat în sumă de 10123890,61 lei. La data de 23 iunie 2015 reprezentantul debitorului insolvabil S.A. “Burlacu-Vin” a înaintat contestaţie împotriva creanţei S.A. “FinComBank” invocînd faptul că la 20 iunie 2013 între S.A. “FinComBank” şi S.R.L. “VitaVin Com” a fost încheiat contractul nr. L- 50/13 cu privire la cesiunea dreptului de creanţă în temeiul căruia datoria faţă de cedentul S.A. “FinComBank” a trecut de la debitorul S.A. “Burlacu-Vin” la cesionarul S.R.L. “VitaVin Com”. 1 La data de 24 septembrie 2015 reprezentantul societăţii pe acţiuni “FinComBank”, Vizir Alexandru a înaintat în instanţa de insolvabilitate cerere în temeiul căreia a solicitat emiterea unei încheieri motivate prin care să-i fie admisă creanţa înaintată cu statut provizoriu la masa credală cu dreptul de a participa şi a vota la adunarea creditorilor, dreptul de a înainta şi a retrage candidatura la funcţia de administrator al insolvabilităţii.
Prin încheierea Curţii de Apel Comrat din 25 septembrie 2015 s-a respins ca neîntemeiată cererea S.A. “FinComBank” cu privire la declararea creanţei ca fiind admisă cu statut provizoriu la masa credală cu dreptul de a participa şi de a vota la adunarea creditorilor, de a înainta şi a retrage candidatura administratorului/lichidatorului insolvabilităţii. La 08 octombrie 2015 reprezentantul societăţii pe acţiuni “FinComBank”, Vizir Alexandru a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Comrat din 25 septembrie 2015, solicitînd admiterea recursului şi casarea încheierii cu emiterea unei noi încheieri motivate de declarare a creanţei S.A. “FinComBank” în sumă de 10123890,60 ca fiind admisă cu statut provizoriu.
În motivarea recursului a invocat faptul că, încheierea contestată îi lezează drepturile sale legale şi a fost emisă contrar prevederilor legale. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul declarat de reprezentantul societăţii pe acţiuni “FinComBank”, Vizir Alexandru urmează a fi respins ca fiind depus de o persoană neîmputernicită din următoarele motive. În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Potrivit art. 426 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se depune şi se examinează în modul stabilit de prezentul capitol, cu excepţiile stabilite de prezenta secţiune.
Conform art. 437 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în cazul cînd recursul este declarat prin reprezentant, la cererea de recurs se anexează şi documentul, legalizat în modul stabilit, care atestă împuternicirile acestuia dacă în dosar lipseşte o astfel de împuternicire. Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Colegiul constată că recursul a fost depus în termen or, încheierea Curţii de Apel Comrat a fost pronunţată la data de 25 septembrie 2015 (f.d.
91), iar recursul a fost depus la data de 08 octombrie 2015 (f.d 116). La capitolul întrunirii exigenţelor legale ce vizează titularul recursului Colegiul atestă lipsa împuternicirilor lui Vizir Alexandru în acest sens şi invocă în susţinerea concluziei date următoarele motive de fapt şi de drept. În conformitate art. 75 alin. (2) din Codul de procedură civilă, procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice sau de către avocaţi. Potrivit art. 80 alin. (7) din Codul de procedură civilă, împuternicirile date avocatului sau avocatului stagiar se atestă printr-un mandat, eliberat de reprezentat şi certificat de avocat.
2 Conform art. 81 din Codul de procedură civilă, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.
Colegiul notează că cererea de recurs este semnată de reprezentantul societăţii pe acţiuni “FinComBank” (succesor al S.A. “Banca de Finanţe şi Comerţ”), Vizir Alexandru în temeiul împuternicirilor oferite prin procura nr. 43 din 24.10.2014 (f.d. 44). În conţinutul procurii date sunt nominalizate drepturile de care beneficiază Vizir Alexandru în cadrul procedurii de insolvabilitate (fără a se indică în privinţa cărei întreprinderi insolvabile) şi anume: de a efectua toate actele legate de procedura de insolvabilitate, de a semna procesele-verbale ale adunării creditorilor şi/sau comitetului creditorilor, de a contesta procesele-verbale ale adunării creditorilor şi/sau comitetului creditorilor, de a semna şi îndeplini toate acţiunile şi formalităţile necesare pentru atingerea scopului susţinerii intereselor băncii în cadrul procesului de insolvabilitate.
Deşi, procura nr. 43 din 24.10.2014 la momentul depunerii cererii de recurs era valabilă avînd în vedere faptul că termenul de 1 an de la data eliberării acesteia nu a fost scurs Colegiul atestă lipsa dreptului reprezentantului S.A. “FinComBank”, Vizir Alexandru de a contesta hotărîrile judecătoreşti (în sens larg), la caz încheierea Curţii de Apel Comrat din 25 septembrie 2015 or, potrivit art. 81 din Codul de procedură civilă, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a ataca hotărîrea judecătorească, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii. Urmare celor menţionate, Colegiul ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de reprezentantul societăţii pe acţiuni “FinComBank”, Vizir Alexandru ca fiind depusă de o persoană neîmputernicită.
În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se respinge recursul declarat de reprezentantul societăţii pe acţiuni “FinComBank”, Vizir Alexandru ca fiind depusă de o persoană neîmputernicită. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat 3