Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-1435/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 noiembrie 2015
Părțile
Buta Nina vs ICS RED Union Fenosa SA
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

3ra-1435/15 — Anularea actului administrativ

prima instanţă : C. Vîrlan dosarul 3ra-1435/15 instanţa de apel: N. Budăi, A. Doga, I. Muruianu ÎNCHEIERE 18 noiembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecători – Dumitru Mardari, Maria Ghervas examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Buţă Nina, prin intermediul reprezentantului Donică Andrei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Buţă Nina împotriva întreprinderii cu capital străin „Red Union Fenosa” societate pe acţiuni privind anularea actelor emise şi încasarea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Buţă Nina şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 19 noiembrie 2014, c o n s t a t ă: La 21 februarie 2011, Buţă Nina a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS „Red Union Fenosa” SA privind anularea actelor emise şi încasarea prejudiciului moral. În motivarea acţiunii a indicat că actul contestat a fost întocmit de către inspectorul ÎCS „Red Union Fenosa” SA cu rea-credinţă, or, dînsa nu a intervenit în funcţionarea echipamentului de măsurare, după cum se indică în actul de depistare a încălcărilor clauzelor contractuale. Reclamanta invocă că inspectorul, care a întocmit actul enunţat, singur a intervenit în echipament în lipsa acesteia, atunci cînd ea a intrat în apartament după factura solicitată de către inspector, deoarece dacă intervenţia la contor era pînă la sosirea lui, apoi trebuia să fie depistată la începutul controlului, dar nu atunci cînd se afla în apartament.

Mai indică că nu a consumat fraudulos energie electrică şi acest fapt se confirmă după consumul pe lunile precedente, iar actul contestat nu poate fi apreciat ca o probă admisibilă în pricină, din motiv că nu este imparţială, or, pretinsa intervenţie în echipamentul de măsurare urma să fie documentată de către specialişti independenţi în domeniu, imparţiali, or, cel puţin în prezenţa unor martori nepărtinitori. La 01 februarie 2011, reclamanta a înaintat o cerere prealabilă către ÎCS „Red Union Fenosa” SA, prin care a solicitat anularea actului şi a facturii contestate, însă prin răspunsul pîrîtului din 08 februarie 2011, cererea prealabilă a fost respinsă.

Reclamanta Buţă Nina solicită anularea actului nr. A 03483 de depistare a încălcării clauzelor contractuale din 20 decembrie 2010 şi a facturii pentru energia electrică în cazul încălcării clauzelor contractuale R. nr. 587998 din 04 ianuarie 2011 pe numele subsemnatei, a încasa de la pîrît în beneficiul acesteia suma de 3080 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi 20000 lei cu titlu de prejudiciu moral. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 19 noiembrie 2014, acţiunea înaintată de către Buţă Nina a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015, a fost respins apelul declarat de către Buţă Nina şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 19 noiembrie 2014. La 22 iunie 2015, Buţă Nina, prin intermediul reprezentantului Donică Andrei, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 şi a hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 19 noiembrie 2014, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea înaintată de către Buţă Nina să fie admisă integral. În motivarea cererii de recurs, recurenta Buţă Nina a invocat că decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 19 noiembrie 2014 sunt neîntemeiate, deoarece au fost emise cu interpretarea eronată a normelor de drept material.

La 05 octombrie 2015, ÎCS „Red Union Fenosa” SA a depus referinţă la recursul declarat de către Buţă Nina, solicitînd declararea recursului ca inadmisibil. Studiind materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Buţă Nina, prin intermediul reprezentantului Donică Andrei nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Buţă Nina, prin intermediul reprezentantului Donică Andrei, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel sau instanţa de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor recurate.

Recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Buţă Nina, prin intermediul reprezentantului Donică Andrei ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Buţă Nina, prin intermediul reprezentantului Donică Andrei. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecători Dumitru Mardari Maria Ghervas

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.