2ra-2260/15 — Încasarea datoriei

prima instanţă – I. Barbacaru dosarul nr.2ra-2260/15 instanţa de apel – M. Anton, I. Cotruţă, V. Negru ÎNCHEIERE 11 noiembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Zlobina Tatiana, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale de Gestionare a Fondului Locativ- 23, intervenient accesoriu Societatea pe Acţiuni „Termocom” în procedura falimentului împotriva Tatianei Zlobina cu privire la încasarea sumei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Zlobina Tatiana şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun.

Chişinău din 13 noiembrie 2014 c o n s t a t ă La 11 iunie 2014 Întreprinderea Municipală de Gestionare a Fondului Locativ- 23 (ÎMGFL-23), intervenient accesoriu Societatea pe Acţiuni „Termocom” în procedura falimentului a depus cerere de chemare în judecată împotriva Tatianei Zlobina cu privire la încasarea sumei. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în baza contului personal deschis la ÎMGFL-23 pe numele Tatianei Zlobin, S.A. „Termocom”, în procedura planului, a livrat energie termică. Zlobina Tatiana nu a achitat serviciile prestate astfel, la data de 01 aprilie 2013, datoria acesteia faţă de reclamant constituia suma de 3376, 41 lei. Cere reclamantul încasarea de la Zlobina Tatiana a datoriei pentru energia termică în sumă de 3376, 41 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 13 noiembrie 2014 acţiunea a fost admisă parţial, s-a încasat de la Zlobina Tatiana în beneficiul ÎMGFL-23 datoria pentru energia termică pentru perioada 01 martie 2011 – 01 aprilie 2014 în mărime de 2772,13 lei şi cheltuieli de judecată 270 lei. În rest acţiunea a fost respinsă ca înaintată cu încălcarea termenului de prescripţie. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 30 aprilie 2015, a fost respins apelul declarat de către Zlobina Tatiana şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 13 noiembrie 2014. La 11 iunie 2015 Zlobina Tatiana a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel a interpretat în mod eronat legea şi a încălcat normele de drept material. Recurenta reiterează că instanţa urma să i-a în consideraţie faptul că în conformitate cu art. 514 Cod civil, obligaţiile se nasc din contract, fapt ilicit (delict) şi din orice alt act sau fapt susceptibil de a le produce în condiţiile legii. Astfel, susţine recurenta că în asemenea situaţie gestionarul fondului de locuinţe ÎMGFL 23, în conformitate cu statutul său este obligată să ţină evidenţa locatarilor şi să deţină pentru fiecare locatar fişa personală în care să includă datele referitor la locatari şi membrii familiilor lor. Fişa personală a locatarului, este un document de evidenţă a locatarilor, proprietari ai apartamentelor din casele de locuit gestionate de ÎMGFL 23. Acest act însă susţine recurenta că nu poate genera obligaţii de plată, fiind un act intern al gestionarului fondului de locuinţe.

Conform căruia se duce evidenţa contabilă la intimat şi se notează în ea şi altă informaţie referitor la locatari. Fişa de evidenţă nu este act administrativ şi nici act justificativ în sensul legii din care considerente fişa de evidenţă nu poate naşte obligaţii. Nici factura scrisă pe numele recurentei, referitor la plata sumei de 3376, 41 lei, nu este un act care dă naştere la obligaţii. O factură poate fi scrisă conform legii contabilităţii, numai pentru serviciile acordate. Deoarece intimatul nu a acordat recurentei servicii de livrare a energiei termice şi a apei calde, acest act este lipsit de suport juridic. Astfel nu este obligaţia recurentei de plată a datoriilor nici din lege şi nici din contract.

Mai indică recurenta că din cauza prestării serviciilor de încălzire necalitativ, din 2003 apartamentul sau a fost deconectat de la încălzirea centralizată şi a fost instalată încălzire autonomă şi astfel, din 17 noiembrie 2003 nu s-a mai folosit de agentul termic furnizat de SC „Termocom” S.A. Invocă recurenta că gestionarul fondului locativ solicită încasarea datoriilor la energia termică în mărime de 3096 lei şi a datoriei la consumul de apa caldă de 280 lei în situaţia în care ea are încălzire autonomă şi nu foloseşte serviciile ÎMGFL-23.

Or, conform pct. 1 din Hotărîrea Guvernului nr. 191, plăţile pentru serviciile locative, comunale şi ne-comunale se percep de la proprietarii, chiriaşii şi locatarii caselor individuale, apartamentelor/ încăperilor locuibile în cămine şi încăperilor nelocuibile din bloc conform contractelor, în baza conturilor (bonurilor) lunare respective pentru fiecare tip de serviciu, eliberat de furnizori, gestionari sau prestatorii de servicii. În conformitate cu art. 23 al Legii privatizării fondului de locuinţe, furnizarea/prestarea serviciilor publice de gospodărie comunală în blocurile locative cu multe apartamente se efectuează în baza contractelor încheiate între operatorii serviciilor respective şi gestionarul fondului locativ (asociaţia de proprietari ai locuinţelor privatizate ori întreprinderea la balanţa sau în a cărei gestiune se află fondul locativ) sau, după caz, între operatori şi fiecare proprietar/chiriaş de apartament al blocului locativ în parte.

Proprietarii/chiriaşii locuinţelor achită serviciile comunale şi alte servicii utilizate în conformitate cu legislaţia şi cu actele normative în vigoare. Factura de plată pentru serviciul respectiv se emite de către gestionarul fondului locativ sau, după caz, de către operator, cu indicarea termenului de achitare a acestuia conform clauzelor contractului. Mai indică recurenta că este eronată şi lipsită de temei concluzia instanţelor inferioare, precum că factura întocmită pe numele Tatianei Zlobina, este un act care naşte obligaţii de plată pentru aceasta, deoarece nu a fost contestat în contenciosul administrativ. Precizează recurenta că nu a semnat factura respectivă şi nici nu a cunoscut despre existenţa ei.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Zlobina Tatiana nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Zlobina Tatiana asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Zlobina Tatiana ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de Zlobina Tatiana se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat