2rac-431/15 — Încasarea datoriei

prima instanţă: T. Mereuţă nr. 2rac-431/15 instanţa de apel: D. Manole, S. Arnăut, M. Guzun ÎNCHEIERE 04 noiembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală „Sisteme de Tehnologii Europene” Societate cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Municipale „Sisteme de Tehnologii Europene” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Digricom” cu privire la încasarea datoriei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 iulie 2015 prin care a fost respins apelul declarat de Întreprinderea Municipală „Sisteme de Tehnologii Europene” Societate cu Răspundere Limitată şi menţinută hotărârea Judecătoriei Hînceşti din 03 februarie 2015, prin care acţiunea a fost respinsă integral constată: La 19 mai 2014, ÎM „Sisteme de Tehnologii Europene” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Digricom” cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii a invocat că în baza contractului de prestări servicii nr. I din 25 mai 2012, a acordat pârâtului servicii de consultanţă şi asistenţă tehnică pentru realizarea unui studiu complex de vânt pentru analiza potenţialului eolian în locaţia Bălăneşti, r-nul Nisporeni, Republica Moldova. Afirmă că potrivit pct. 4 al contractului menţionat, costul serviciilor a fost convenit de părţi în sumă totală de 21800 euro, din care: studiu preliminar de vânt - 3800 euro, studiu bancabil de vânt - 13500 euro, certificare instalare stâlp - 1500 euro, mentenanţă stâlp de măsură – 3000 euro (250 euro x 12 luni + deconectarea cheltuielilor de deplasare). Menţionează că potrivit pct. 5 şi anexei nr. 3 la contract, pârâtul s-a obligat să achite în avans costul serviciilor în mărime de 50 %, exclusiv mentenanţă stâlp de măsură, iar restul, la predarea studiului de vânt.

Relatează că la 21 mai 2013, pârâtului i-a fost transmis studiul preliminar de vânt şi la 04 septembrie 2013, studiu bancabil de vânt pentru Parcul eolian Bălăneşti. 1 Afirmă că la data scadenţei plăţii pentru serviciile prestate, pârâtul nu şi-a onorat integral obligaţia asumată, achitând doar o parte din costul serviciilor în mărime de 14600 euro. Prin urmare, datoria ce urmează să o achite pârâtul este de 7200 euro. Indică că deşi, în contract şi anexa acestuia este expres şi desluşit prevăzută plata lunară pentru mentenanţă stâlp în mărime de 250 euro/lunar, în interpretarea ulterioară de către pârât a termenelor contractuali, acesta invocat că respectiva plată se achită doar la deplasarea fizică, insistând astfel, doar la plata a 3 deplasări efectuate, însumând în total 750 euro.

Susţine că în scopul menţinerii bunelor relaţii de afaceri, întreprinderea a mers în întimpinarea pârâtului, luând asupra sa aceste cheltuieli în mărime de 2250 euro. În rezultatul acestor negocieri, s-a convenit că pârâtul urmează să achite 4950 euro, însă nici acest compromis nu a fost suficient pentru achitarea acestei datorii şi până la momentul de faţă pârâtul nu a efectuat plata acesteia. Remarcă că la 03 aprilie 2014, a expediat în adresa pârâtului somaţie în formă scrisă despre necesitatea achitării datoriei formate, totodată fiind preîntâmpinat despre o eventuală adresare în judecată, dar somaţia a rămas fără răspuns şi satisfacere. Menţionează că potrivit pct. 5 al contractului, pârâtul s-a obligat să efectueze plata finală pentru serviciile acordate în termen de 15 zile de la predarea finală a lucrărilor.

Iar în cazul în care nu-şi onorează în acest termen obligaţia de plată, acesta s-a obligat să achite o penalitate de 0,15 % pe zi din valoarea obligaţiilor neexecutate. Afirmă că predarea finală a lucrărilor a avut loc la 04 septembrie 2013, termenul final de plată a serviciilor a expirat la 19 septembrie 2013 inclusiv. Susţine că penalitatea pe care o datorează pârâtul ca efect al întârzierii plăţii, luând în calcul prescrierea lor în termen de 6 luni (180 zile), a constituit suma de 1336,50 euro. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 9, 10, 11 lit. e), h), art. 14, 268 lit. a), art. 512-514, 572, 583, 602, 617, 624, 668, 931, 970, 971 Cod civil, art. 4-7, 12, 38, 166, 167, 239 CPC.

Solicită admiterea acţiunii, încasarea de la SRL „Digricom” în beneficiul ÎM „Sisteme de Tehnologii Europene” SRL a datoriei în mărime de 4950 euro şi a penalităţii în mărime de 1336,50 euro, în total 6286,50 euro, precum şi încasarea taxei de stat în mărime de 3530,18 lei şi a cheltuielilor de judecată. La 14 ianuarie 2015, ÎM „Sisteme de Tehnologii Europene” SRL a depus cerere prin care a confirmat achitarea de către pârât, la 17 decembrie 2014, a sumei datoriei în mărime de 70000 lei, echivalentul a 3610,31 euro (19,3889 lei curs oficial al euro) şi a sumei de 23294,42, echivalentul a 1209,11 euro, iar în total suma de 92294,42 lei, echivalentul a 4819,42 euro. Menţionează că prin aplicarea prevederilor art. 586 Cod civil, datoria pârâtului ce rezultă din contract constituie 130,58 euro şi penalităţi în mărime de 1336,50 euro, iar în total suma de 1467,08 euro.

Solicită încasarea datoriei în mărime de 130,58 euro şi a penalităţii în mărime de 1336,50 euro, în total 1467,08 euro, taxei de stat în mărime de 3530,18 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 6000 lei, în total 9530,18 lei. 2 Prin hotărârea Judecătoriei Hînceşti din 03 februarie 2015 a fost respinsă integral acţiunea ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 iulie 2015 a fost respins apelul declarat de ÎM „Sisteme de Tehnologii Europene” SRL şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 08 septembrie 2015, ÎM „Sisteme de Tehnologii Europene” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi a hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Consideră decizia recurată ca fiind una ilegală şi neîntemeiată, emisă cu încălcarea esenţială şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi anume, instant nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronat legea. Susţine că în cadrul procesului, SRL „Digricom” nu a negat faptul predării de către ÎM „Sisteme şi Tehnologii Europene” SRL a serviciului efectuat (studiului preliminar de vânt, la 21 mai 2013 şi a studiului bancabil de vânt la 04 septembrie 2013). Odată ce nu a fost negat acest lucru, aplicând prevederile art. 123 alin. (6) CPC, consideră că dovedirea predării serviciului nici nu era necesară, deşi a anexat în acest sens email-urile prin care se confirmă că intimatului i-au fost predate studiile.

Afirmă că pct. 5 şi anexa nr. 3 al contractului, prevăd că plata finală pentru servicii, urma să fie efectuată în termen de 15 zile de la predarea studiului. Prin urmare, în condiţiile predării studiului final la 04 septembrie 2013, termenul final de plată a serviciilor a expirat la 19 septembrie 2013, iar după această dată, SRL „Digricom” era în întârziere de plată. Remarcă că intimatul nu a contestat existenţa datoriei. Acesta a invocat doar că nu a achitat-o mai devreme, deoarece nu i-au fost remise facturile, iar motivarea soluţiei instanţei de apel, dar şi a instanţei de fond s-a întemeiat anume pe acest argument al intimatului şi pe faptul că termenul de plată a început să curgă din momentul transmiterii facturilor împreună cu actul de primire-predare, deoarece în accepţiunea lor, atunci se consideră serviciile predate.

Consideră greşită concluzia instanţei de apel, deoarece este contrară principiului libertăţii contractuale şi a principiului forţei obligatorii a contractului. Menţionează că odată ce părţile au stipulat în contract că plata finală pentru servicii se efectuează în termen de 15 zile de la data predării lucrării, aceasta clauză capătă putere de lege pentru părţi şi trebuie respectată întocmai. Mai notează că ÎM „Sisteme şi Tehnologii Europene” SRL nu este înregistrat ca plătitor de TVA şi prin urmare, nu a emis în adresa SRL „Digricom” facturi fiscale, dar facturi de expediţie. Respectiv, prevederile art. 117 Cod fiscal nu sunt aplicabile speţei date. Menţionează că factura de expediţie este un document primar cu regim special.

3 Susţine că reieşind din soluţia dată de ambele instanţe pe acest caz, furnizorul nu are cum să-şi apere drepturile pe cale judiciară, cerându-se de la el dovada printr-un înscris, pe care el nu poate să-l prezinte, deoarece prezentarea lui depinde de partea opusă. Prin urmare, motivarea instanţei de apel în ce priveşte acest aspect este neconcludentă şi ilegală, consolidând astfel legalitatea cererii formulate de ÎM „Sisteme şi Tehnologii Europene” SRL. Indică că prin achitarea parţială a datoriei (fără 130,58 euro) în cursul desfăşurării procesului de judecată, SRL „Digricom” a recunoscut temeinicia acţiunii în judecată depuse de ÎM „Sisteme şi Tehnologii Europene” SRL împotriva sa. Recunoscând existenţa datoriei sale prin achitare parţială, intimatul a recunoscut faptul că era în întârziere cu plăţile de bază rezultate din contract, ceea ce denotă temeinicia pretenţiei ÎM „Sisteme şi Tehnologii Europene” SRL cu privire la încasarea penalităţii de 1336,50 euro.

La 03 noiembrie 2015, SRL „Digricom” a depus referinţă la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului ÎM „Sisteme şi Tehnologii Europene” SRL cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi a hotărârii primei instanţe. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de ÎM „Sisteme de Tehnologii Europene” SRL, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. 4 Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de ÎM „Sisteme de Tehnologii Europene” SRL, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎM „Sisteme de Tehnologii Europene” SRL ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Întreprinderea Municipală „Sisteme de Tehnologii Europene” Societate cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5