2rac-471/14 — Încasarea datorie de plată, penalităţii şi a cheltuielilor de judecată

prima instanță: G. Moscalciuc dosarul nr. 2rac-471/14 instanţa de apel: N. Cernat, A. Pohopol, A. Gavriliţa ÎNCHEIERE 09 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Druţă Maria Ghervas examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Călătorul”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii cu Capital Străin „Reţele Electrice” Societate pe Acțiuni împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Călătorul” cu privire încasarea datoriei, penalității și a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Călătorul” și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 13 iulie 2012, prin care acțiunea a fost admisă parțial, c o n s t a t ă: La 10 martie 2006 ÎCS „Rețele Electrice” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Călătorul” cu privire la încasarea datoriei, penalității și a cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii a indicat că întreprinderea în temeiul relațiilor contractuale a furnizat SRL „Călătorul” energie electrică la locul de consum situat în mun. Chișinău, or. Durlești, str. Tudor Vladimirescu, 11. Susține că conform pct. 7.1. al Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea energiei electrice, aprobat de către Agenția Națională pentru Reglementarea în Energetică la 05 martie 2002, plata pentru energie se efectuează în baza facturii emise lunar de către furnizor , iar conform pct. 7.8 al aceluiași Regulament, consumatorul este obligat să achite integral plata pentru energia electrică consumată în termenul indicat în factură.

Menționează că în baza pct. 5.3. din contractul menționat, conform art. 12 alin. (11) al Legii nr.1525- XIII din 19 februarie 1998, cu privire la energetică, Hotărârii Guvernului nr. 690 din 09 noiembrie 1993 cu privire la unele măsuri referitoare la asigurarea deconectărilor în termen pentru resursele energetic și pct. pct. 7.1, 7.8 și 7.9. al Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, pentru neexecutarea în termen a obligației de plată a energiei electrice consumate, pârâta urmează să achite o penalitate în mărime de 0,1%, din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere. Invocă că SRL „Călătorul” a admis formarea datoriei în mărime de 34 127,96 lei, dintre care 30 995,54 lei constituie datorie rezultată din neachitarea în termen a facturilor de consum curent și consum fraudulos, respectiv, penalitatea constituie 3 132,42 lei.

Afirmă că întru soluționarea litigiului pe cale extrajudiciară, la 28 noiembrie 2005, societatea s-a adresat către pârât cu reclamația nr. 09-04/1635, însă, acesta nu s-a soldat cu succes. Solicită încasarea de la SRL „Călătorul” în beneficiul ÎCS „Reţele Electrice” SA a datoriei în sumă de 30995,54 lei, penalitatea în sumă de 3132,42 lei și taxa de stat în mărime de 1023 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripție din 16 mai 2006 acțiunea a fost admisă integral, fiind încasat de la SRL „Călătorul” în beneficiul ÎCS „Reţele Electrice” SA datoria în sumă de30995,54 lei, penalitatea în sumă de 3132,42 lei și taxa de stat în mărime de 1023 lei. Prin încheierea Curții de Apel Economice din 28 aprilie 2009, a fost respinsă cererea SRL „Călătorul” de repunere în termenul de declarare a apelului şi restituită ultimei cererea de apel cu toate documentele anexate.

Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 20 august 2009, a fost admis recursul declarat de către SRL „Călătorul”, casată încheierea instanței de apel, repus în termen apelul și restituită pricina pentru examinarea apelului în fond la Curtea de Apel Economică. Prin decizia Curții de Apel Economice din 25 noiembrie 2009, fost admis apelul declarat de SRL „Călătorul”, casată hotărâră primei instanțe și restituită pricina spre rejudecare în aceiași instanță în alt complet de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Comerciale de Circumscripţie din 28 martie 2012, cauza a fost transmisă spre examinare la Judecătoria Buiucani mun. Chişinău. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 13 iulie 2012, acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasat de la SRL „Călătorul” în beneficiul ÎCS „Reţele Electrice” SA datoria în sumă de 23 118,75 lei și taxa de stat în sumă de 462,36 lei.

În rest cerințele au fost respinse ca tardive şi neîntemeiate. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 29 ianuarie 2013, a fost respins apelul declarat de către SRL „Călătorul” și menținută hotărârea primei instanțe. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 04 septembrie 2013, a fost admis recursul declarat de către SRL „Călătorul”, casată decizia instanței de apel și restituită pricina spre rejudecare în ordine de apel în alt complet de judecată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2013, fost respins apelul declarat de către SRL „Călătorul” și menținută hotărârea primei instanțe.

În motivarea deciziei, instanţa de apel a invocat prevederile art. 512 alin.(1), art. 513 alin.(1) art. 572 alin.(1) din Cod civil, prevederile Regulamentului pentru furnizarea şi utilizarea energiei electrice, care reglementează aspecte ce ţin de executarea obligaţiilor, concluzionînd în acest sens că actele juridice în baza cărora s-a format datoria nu au fost contestate de către pîrît, în termen şi în modul stabilit de Legea contenciosului administrativ, ultimul, fiind astfel implicit de acord cu ele, respectiv acestea fiind obligatorii pentru debitor. Totodată, instanţa de apel a indicat că, prima instanţă a dat o apreciere obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legală şi întemeiată.

La 18 iulie 2014, SRL „Călătorul” a depus cerere de chemare în judecată împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu remiterea pricinii la rejudecare. În motivarea recursului invocă dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material.

Susține că instanța de apel la emiterea deciziei eronat a concluzionat că facturile înaintate spre plată precum și procesul-verbal, actul privind consumul fraudulos a energiei electrice, urmau a fi contestate de către recurent în conformitate cu prevederile Legii Contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000 în termenul legal de 30 de zile, deoarece, procesul-verbal menționat constituie o contravenție, astfel urmează a fi aplicată legislația contravențională și adresată în judecată economică, pe motiv că la aceste procese-verbale de constatarea a consumului fraudulos a energiei electrice nu s-a emis decizii de sancționare, respectiv nu produc efecte juridice, fiind acte juridice nule și nu constituie obiect de examinare în instanța de contencios administrativ.

Menționează că instanțele inferioare la emiterea hotărârilor nu a cercetat sub toate aspectele materialele pricinii, făcând trimitere la contractul nr. 667 din 29 februarie 1996 cu privire la livrarea și utilizarea energiei electrice, care a fost semnat de către abonatul V. Cotorobai, însă, conform materialelor dosarului, din anul 1992 administratorii societății au fost: E. Brânză, din 30 septembrie 1999, G. Buzgan, din 13 iunie 2007 G. Tanas, astfel, V. Cotorobai nu a fost în acea perioadă administrator al societății, respectiv, acesta fiind în imposibilitate să semneze contractul de prestarea serviciilor menționat.

Invocă că acțiunea este bazată pe contractul nr. 667, emis la 29 februarie 1996, însă, în contract nu a fost indicat termenul de aplicare, respectiv, acesta este un act ilegal, mai mult ca atât în cererea de chemare în judecată cât și în contractul cu privire la livrarea și utilizarea energiei termice, intimatul face trimitere la Hotărârea Guvernului nr. 690 din 09 noiembrie 1993, însă, la acel moment statuau alte acte normative de prestarea a serviciilor. Indică că la data reexaminării cauzei din 2009, era în vigoare Hotărârea Consiliului de Administrație al ANRE nr. 314 din 04 decembrie 2008 și nr. 393 din 15 decembrie 2010, acestea fiind aprobate și înregistrate în baza Legilor nr. 1525-XIII din 19 februarie 1998 şi 124-XVIII din 23 decembrie 2009 cu privire la „Energetică”, însă instanțele la emiterea hotărârilor s-au condus de reguli și norme legale care nu există.

Afirmă că la 26 septembrie 2003, agentul constatator al ÎCS „Rețele Electrice Chișinău” SA a întocmit Procesul - verbal nr. 0008117, iar în urma controlului ultimii nu au stabilit racordarea receptorilor de energie și careva fraude, însă, au indicat doar că anterior au efectuat deconectare, iar firele electrice au fost demontate. La fel, susține că acest proces-verbal contrar art. 160, 163, 164 din Regulamentul ANRE nr.393 din 15 decembrie 2010, nu a fost întocmit în prezența consumatorului sau a reprezentantului împuternicit, iar ultimul era obligat să-i expedieze copia actului de control în ziua întocmirii acestuia cu scrisoare recomandată.

De asemenea, menţionează că actul de depistare a încălcărilor servește drept temei la emiterea deciziei dacă acestea indică circumstanțele neînregistrării energiei electrice consumate, iar în timp de până la 20 zile se emite factura de plată, însă, la caz, în actul de control lipsește careva circumstanțe a depistării încălcării, deoarece, în cadrul societății nu existau prize și nici becuri, iar factura de consum fraudulos din 23 octombrie 2003, a fost întocmită după expirarea 20 de zile, fiind calculată plata în sumă de 7994,86 lei, considerînd că instanțele inferioare la emiterea deciziei nu au intrat în esență acestor acte, prin care primul nu aduce efect juridic și al doilea, este un rezultat nul, respectiv, suma de 7994,86 lei necesită a fi exclusă, pe motiv că aceasta a fost ca ilegal calculată.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SRL „Călătorul” este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SRL „Călătorul” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL „Călătorul” asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Călătorul” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Călătorul” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Tamara Chişca-Doneva Judecătorii Ion Druţă Maria Ghervas