- Dosarul nr.
- 2rc-511/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 ianuarie 2014
- Părțile
- SRL Congrup Energo vs SRL SGC Grup
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului
2rc-511/13 — Încasarea datoriei şi a penalităţii
prima instanţă: A. Gafton dosarul nr. 2rc-17/14 instanţa de apel: N. Craiu, A. Minciuna, L. Bulgac DECIZIE 15 ianuarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspunderea Limitată „SGC Grup”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspunderea Limitată „Congrup Energo” împotriva Societăţii cu Răspunderea Limitată „SGC Grup” cu privire la încasarea datoriei şi a penalităţilor, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013, prin care a fost respinsă cererea cu privire la repunerea în termen a apelului şi restituit apelul declarat de către Societatea cu Răspunderea Limitată „SGC Grup”, ca fiind depus tardiv, c o n s t a t ă La 13 decembrie 2011, SRL „Congrup Energo” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „SGC Grup” cu privire la încasarea datoriei şi a penalităţilor.
În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că, la 01 iulie 2010 a fost semnat un contract nr. 001SGCCE între „Congrup Energo” şi SRL „SG Grup” privind prestarea serviciilor de proiectare şi montare a energiei electrice la obiectele pe care le-a indicat pîrîtul. Susţine că acestea serviciile au fost îndeplinite de către întreprinderea SRL „Congrup Energo” conform obiectului contractului şi termenului contractului, cantitatea obiectelor, adresa locaţiilor, perioada de montare, astfel, obligaţiunile contractuale din partea ultimului au fost îndeplinite totalmente calitativ şi în termenii indicaţi în contract. Însă, SRL „SGC Grup” nu şi-a îndeplinit total obligaţiunile contractuale asumate conform contractului menţionat, iar obligaţiunea neîndeplinită constă în neexecutarea a pct. 1.1 şi 3.3 a contractului indicat.
Menţionează că punctele menţionate din contract stipulează achitarea, modul, procedura şi termenii de achitare a serviciilor prestate de SRL „Congrup Energo” întreprinderii SRL „SGC Grup”. Mai invocă că SRL „SGC Grup” a încălcat şi prevederile pct. 2.2.1. a contractului menţionat, care stipulează că ultimul se obligă să transfere suma de bani datorată în 1 termen de 5 zile după semnarea actului de primire-predare, care a fost semnat de pîrît la 24 iunie 2011, însă factura de expediţie nu a fost semnată de ultimul pînă în prezent. Totodată, indică că după semnarea actului sus indicat din partea pîrîtului nu au parvenit careva plîngeri privind necalitatea serviciilor prestate şi nici o cerere cu privire la înlăturarea neajunsurilor stabilite.
Susţine că toate încercările de a rezolva problema apărută pe calea extrajudiciară au dat eşec, cît şi pretenţia din 08 decembrie 2011 înaintată pîrîtului cu privire la achitarea datoriei, a fost lăsată fără rezolvare. Solicită încasarea în mod forţat de la SRL „SGC Grup” în beneficiul SRL „Congrup Energo” suma de 417069,30 lei cu titlu de datorie şi penalitatea conform contractului în mărime de 16816,72 lei, cît şi cheltuielile de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 18 iulie 2012, acţiunea a fost admisă şi încasat de la SRL „SGC Grup” în beneficiul SRL „Congrup Energo” suma de 417069,3 lei cu titlu de datorie pentru serviciile de proiectare şi lucrări de instalaţii electrice, suma de 16816,72 lei, cu titlu de penalitate şi suma de 13016,58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar în total suma de 446902,60 lei.
La data de 12 februarie 2013, SC „CSR” SRL a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri de respingerea acţiunii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2013, apelul declarat de SC „CSR” SRL a fost restituit, ca depus de o persoană care nu este în drept să declare ape. La data de 18 mai 2013, SRL „SGC Grup” a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii şi emiterea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acţiunii.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 septembrie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de SRL „SGC Grup”, fiind comunicat apelantului despre necesitatea prezentării dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 9762,41 lei, fiindu-i stabilit un termen pînă la data de 11 octombrie 2013. La fel a fost explicat apelantului că în caz dacă nu va prezenta dovada de plată a taxei de stat, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele va fi restituită. La data de 11 octombrie 2013, SRL „SGC Grup” a depus o cerere prin care a solicitat scutire de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, invocînd în susţinerea cererii că, pe contul curent a societăţii nu există sume financiare, inclusiv societatea nu deţine în proprietate sa careva bunuri mobile sau imobile, mai mult iar activitatea acestei întreprinderi este suspendată mai bine de 1,6 ani.
Examinarea cererii privind scutirea de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, a fost stabilită pentru data de 23 octombrie 2013, cu înştiinţarea participanţilor la proces. Totodată în şedinţa de judecată din 23 octombrie 2013, reprezentantul intimatului SRL „Congrup Energo” a înaintat un demers prin care a solicitat restituirea apelului ca depus tardiv, motiv din care examinarea cauzei a fost amînată pentru data de 30 octombrie 2013. Iar n şedinţa de judecată din 30 octombrie 2013, apelantul SRL „SGC Grup” a solicitat repunerea în termen a apelului. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013, a fost respinsă cererea cu privire la repunerea în termen a apelului şi restituită cererea de apel declarat 2 de către SRL „SGC Grup” ca fiind depus tardiv şi remisă acestuia cererea de apel cu toate înscrisurile anexate.
La 14 noiembrie 2013, administratorul SC „SGC Grup” SRL – Volcov Vladimir a declarat recurs nemotivat împotriva încheierii instanţei de apel, iar la data de 19 decembrie depunînd şi recurs motivat, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii instanţei de apel, cu restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel la etapa de primire a cererii de apel. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea instanţei de apel, considerînd-o ilegală şi neîntemeiată.
Susţine că instanţa de apel contrar materialelor dosarului a stabilit că Volkov Vladimir, care este administratorul SRL „SGC Grup”, a declarat tardiv apelul împotriva hotărîrii primei instanţe, deoarece SRL „SGC Grup” nu a recepţionat hotărîrea motivată a primei instanţe, iar la materialele cauzei lipsesc probe care ar confirma recepţionarea acesteia, pe cînd, în conformitate cu art. 100 CPC, oricare act judecătoresc se comunică participanţilor la proces şi persoanelor interesate, contra semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poştă, cu scrisoare recomandată şi cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului judecătoresc sau prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act şi confirmarea primirii lui, precum şi prin delegaţie judiciară.
Menţionează că la materialele cauzei nu există nici o dovadă, care ar proba că hotărîrea motivată a judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 18 iulie 2012, a fost expediată în adresa SRL „SGC Grup”. Susţine că conform art. 362 alin.(1) CPC (în vigoare la data emiterii hotărîrii contestate), termenul de declarare a apelului este de 20 de zile de la data comunicării hotărîrii motivate, dacă legea nu dispune altfel. Termenul de apel curge şi în cazul comunicării concomitente a hotărîrii şi a somaţiei de executare. Afirmă că în speţă, anume norma dată urmează a fi aplicată, deoarece hotărîrea, anularea căreia se solicită, a fost pronunţată pînă la intrarea în vigoare a Legii nr. 155 de modificare a Codului de procedură civilă.
Or, potrivit art. 3 alin.(3) CPC, legea procedurală civilă care impune obligaţii noi, anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanţilor la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori stabileşte sancţiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă. Consideră incorectă afirmaţia instanţei de apel, precum că în şedinţa de judecată a fost prezent avocatul apelantului – Mihai Gafton, deoarece nici acestuia nu i-a fost expediată hotărîrea motivată a primei instanţe. Insistă că faptul că hotărîrea motivată nu a fost comunicată părţilor, constituie temei de repunere în termen a apelului, mai mult că instanţei au fost prezentate actele care confirmă că administratorul societăţii, Volkov Vladimir, s-a aflat în arest în perioada pronunţării hotărîrii.
În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 14 noiembrie 2013 în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a 3 materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile invocate în recurs Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. La caz se constată că prin încheierea din 30 octombrie 2013, Curtea de Apel Chişinău a dispus respingerea cererii SRL „SGC Grup” cu privire la repunerea în termen a cererii de apel, restituindu-i cererea de apel cu toate documentele anexate, întemeindu-şi concluziile pe dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, care statuează că instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
Instanţa de recurs reţine că concluziile instanţei de apel cu privire la depunerea apelului de către SRL „SGC Grup” în afara termenului legal şi refuzul repunerii în termen a apelului sunt justificate. Astfel, din materialele dosarului rezultă că prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 18 iulie 2012 a fost admisă integral acţiunea înaintată de SRL „Congrup Energo” şi încasat de la SRL „SGC Grup” în beneficiul SRL „Congrup Energo” suma de 417069,3 lei cu titlu de datorie pentru serviciile de proiectare şi lucrări de instalaţii electrice, suma de 16816,72 lei, cu titlu de penalitate şi suma de 13016,58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar în total suma de 446902,60 lei, hotărârea dată fiind adoptată în prezenţa reprezentantului SRL „SGC Grup”, Gafton Mihail.
De asemenea, din materialele dosarului rezultă că la 09 august 2012 pe adresa oficială a SRL „SGC Grup” şi anume str. M. Bănulescu-Bodoni 57/1, mun. Chişinău a fost expediată copia hotărîrii motivate a primei instanţe din 18 iulie 2012, însă aceasta a fost returnată instanţei fără înmînare, cu menţiunea că destinatarul a plecat pe o altă adresă (f. d. 224, 227). Cu toate acestea, cererea de apel împotriva hotărârii primei instanţe din 18 iulie 2012 a fost depusă de către SRL „SGC Grup” doar la data de 18 mai 2013, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut art. 362 alin. (1) CPC, (în vigoare la data pronunţării hotărârii), care indică că termenul de declarare a apelului este de 20 zile de la data comunicării hotărârii motivate, dacă legea organică nu dispune altfel.
Drept urmare, este lipsit de suport legal argumentul recurentului cu privire la faptul că termenul de declarare a apelului urmează a fi calculat de la data recepţionării hotărârii motivate, pe cînd la caz lipsesc probe care ar confirma recepţionarea acesteia, deoarece art. 362 alin. (1) CPC (în vigoare la data pronunţării hotărârii), expres stabileşte termenul în care participanţii la proces trebuie să îndeplinească actul de procedură prevăzut de această normă, mai mult că ultimul a fost asistat în prima instanţă de avocatul său, care a participat la pronunţarea hotărîrii în prima instanţă, fapt ce se confirmă prin procesul-verbal al şedinţei de judecată din 18 iulie 2012 (f.d. 218-219).
Sub acest aspect, nu poate fi reţinut nici argumentul recurentului cu referire la faptul că prima instanţă nu a expediat în adresa sa hotărîrea motivată pentru cunoştinţă, 4 deoarece potrivit art. 259 CPC (în vigoare la data pronunţării hotărârii), participanţilor la proces care nu s-au prezentat în şedinţa de judecată li se trimite copia de pe hotărârea judecătorească în cel mult 7 zile de la emiterea hotărârii motivate, pe cînd la caz s-a stabilit incontestabil că SRL „SGC Grup” la judecarea cauzei în prima instanţă a fost asistată de avocatul – Mihai Gafton şi reprezentantul în baza procurii – Gheorghe Roşca, care, au fost împuterniciţi cu dreptul de a primi şi ataca hotărîrile instanţelor judecătoreşti.
Mai mult, după cum rezultă din materialele dosarului directorul SRL „SGC Grup” – Volkov Vladimir a participat la examinarea cauzei în prima instanţă, astfel a avut la cunoştinţă despre existenţa prezentului litigiu şi examinarea lui, prin urmare, acesta trebuiau să întreprindă toate măsurile necesare, după cum sugerează şi jurisprudenţa CEDO, de a proteja drepturile sale de acces la instanţă (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), şi de a contesta în termenul legal hotărârea primei instanţei, fapt însă ignorat de acesta, ce a generat omiterea termenului prescris la depunerea apelului. Pe cale de consecinţă, instanţa de recurs consideră ca întemeiată şi soluţia instanţei de apel cu privire la respingerea cererii de repunere în termenul de declarare a apelului, or, SRL „SGC Grup” nu a făcut, prin probe întemeiate, dovada imposibilităţii îndeplinirii actului procedural în interiorul termenului prevăzut de lege.
Pe cînd, în conformitate cu art. 116 alin. alin. (1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.
În această ordine de idei sunt lipsite de sens afirmaţiile recurentului precum că, omiterea termenului de declarare a apelului a fost determinată de motive întemeiate, cum ar fi intentarea cauzei penale împotriva directorului SC „SGC Grup” SRL – Volkov Vladimir, care, la data pronunţării hotărîrii s-a aflat în arest preventiv, deoarece potrivit certificatului eliberat de Procuratura municipiului Chişinău, ultimul s-a aflat în arest la domiciliu pînă la data de 03 ianuarie 2013, după care altă măsură preventivă în privinţa lui nu a fost aplicată, respectiv, prin înaintarea apelului la data de 18 mai 2013, recurentul şi-a exercitat dreptul său cu nerespectarea termenului legal, care de natură atrage decăderea dreptului de a exercita calea de atac a apelului şi să justifice în speţă, admiterea excepţiei tardivităţii apelului şi în consecinţă, atrage restituirea acestuia ca fiind depus cu omiterea termenului de prescripţie.
Nici afirmaţia recurentului, precum că nerespectarea de către prima instanţă a procedurii legale de comunicare a hotărârii, a generat omiterea termenului de declarare a apelului, nu poate fi reţinut de către instanţa de recurs drept motiv întemeiat de repunere în termen de îndeplinire a actului de procedură în conformitate cu art. 116 CPC.
Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul, că apelul a fost declarat cu depăşirea termenului legal, iar motive pentru repunerea în termen a apelului nu au fost stabilite, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspunderea Limitată „SGC Grup” şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013. 5 În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspunderea Limitată „SGC Grup”. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 octombrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspunderea Limitată „Congrup Energo” împotriva Societăţii cu Răspunderea Limitată „SGC Grup” cu privire la încasarea datoriei şi a penalităţilor.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva 6