- Dosarul nr.
- 3ra-1480/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 4 noiembrie 2015
- Părțile
- OCT Chişinău al Cancelariei de Stat vs Primarului General al mun. Chişinău, interv. acces. ÎI Caretnicov Sergiu
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1480/15 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: G. Stratulat nr. 3ra-1480/15 instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruţă ÎNCHEIERE 04 noiembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Întreprinzătorul Individual „Sergiu Caretnicov”, reprezentat de avocatul Anatolie Barbacar în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Oficiului teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat împotriva Primarului General al mun. Chişinău, intervenient accesoriu Întreprinzătorul Individual „Sergiu Caretnicov” cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 prin care au fost respinse cererile de apel declarate de Primăria mun.
Chişinău şi de Întreprinzătorul Individual „Sergiu Caretnicov”, şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 23 octombrie 2014, prin care a fost admisă acţiunea constată: La 01 august 2014, Oficiului teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat a depus cerere de chemare în judecată împotriva Primarului General al mun. Chişinău, intervenient accesoriu ÎI „Sergiu Caretnicov” cu privire la contestarea actului administrativ. În motivarea acţiunii a invocat că la 19 iunie 2014, Primarul General al mun. Chişinău, prin dispoziţia nr. 524-d a permis, ca excepţie, prelungirea autorizaţiei de funcţionare a gheretei ÎI „Sergiu Caretnicov”. Menţionează reclamantul că în conformitate cu art. 64 al Legii nr. 436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia publică locală, a efectuat controlul sub aspectul legalităţii dispoziţiei în cauză şi a constatat că a fost emisă cu încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare.
Relatează că la 15 iulie 2014, Oficiul a înaintat Primarului General al mun. Chişinău notificarea nr. 1304/OT4-1226, prin care a solicitat abrogarea 1 dispoziţiei menţionate, iar la 24 iulie 2014, în adresa Oficiului a parvenit demersul nr. 04-119/5279, prin care a fost refuzată abrogarea actului administrativ solicitat. Susţine că prin decizia Consiliului mun. Chişinău nr. 13/4 din 27 decembrie 2007, a fost aprobat Regulamentul privind eliberarea autorizaţiilor de funcţionare a unităţilor comerciale şi de prestare a serviciilor sociale pe teritoriul mun.
Chişinău, conform căruia autorizaţia de funcţionare a unităţilor comerciale şi/sau de prestări servicii este un act administrativ individual ce atestă dreptul titularului autorizaţiei de a amplasa unitatea comercială şi/sau de prestări servicii în locul (terenul, localul, incinta) stabilit şi de a desfăşura activităţi comerciale şi/sau de prestări servicii pentru o perioadă stabilită, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de autorizare prevăzute de prezentul regulament. Afirmă că unităţile comerciale (inclusiv, gheretele) se amplasează şi funcţionează în baza autorizaţiei de funcţionare şi nicidecum în baza dispoziţiei Primarului General, iar pentru perfectarea acesteia, beneficiarul urmează să depună o cerere, care se examinează în modul stabilit de Regulament.
Mai notează că autorizaţia de funcţionare eliberată ÎI „Sergiu Caretnicov” a expirat la 25 martie 2014, iar cererea în vederea prelungirii autorizaţiei de funcţionare a fost depusă doar la 05 mai 2014, respectiv cu încălcarea prevederilor din Regulamentul menţionat. Consideră că solicitantul nu poate pretinde la prelungirea perioadei de valabilitate a autorizaţiei de funcţionare a gheretei, întrucât acesta urmează să depună cerere pentru perfectarea unei noi autorizaţii în conformitate cu Regulamentul aprobat prin decizia Consiliului mun. Chişinău nr. 13/4 din 27 decembrie 2007. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 68 Legea privind administraţia publică locală, art. 3, 5 lit. b), 17 alin. (2), 21 alin. (l) Legea contenciosului administrativ, art. 192 alin. (2), 277, 278 CPC.
Solicită admiterea acţiunii, suspendarea executării dispoziţiei nr. 524-d din 12 iunie 2014 şi anularea acesteia. Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 23 octombrie 2014 a fost admisă acţiunea şi anulată dispoziţia nr. 524-d din 19 iunie 2014 „Cu privire la prelungirea autorizaţiei de funcţionare a gheretei ÎI „Sergiu Caretnicov” din str. Burebista, 93 (în complex)”. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 au fost respinse cererile de apel declarate de Primăria mun. Chişinău şi de ÎI „Sergiu Caretnicov”, şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 10 septembrie 2015, ÎI „Sergiu Caretnicov” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi a hotărârii instanţei de fond.
În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că potrivit extrasului din Registrul de stat al întreprinzătorilor individuali nr. 180769 din 05 martie 2009, ÎI „Sergiu Caretnicov” a fost înregistrată la 05 martie 2009, obiectul principal de activitate al căreia constă în 2 comerţul cu amănuntul în standuri şi pieţe, comerţul cu amănuntul în standuri şi pieţe cu produse alimentare. Relatează că la 28 aprilie 2010, i-a fost eliberată autorizaţia de funcţionare a unităţilor de comerţ şi alimentaţie publică nr. 8538, pentru desfăşurarea comerţului cu amănuntul în mun.
Chişinău, str. Burebista, 93 (în complex), gheretă cu suprafaţa de 12 m. p., valabilă din 13 iunie 2012 până la 25 martie 2014. Menţionează că la 10 martie 2014, cu 15 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a autorizaţiei nr. 8538 din 28 aprilie 2010, a prezentat actele pentru prelungirea autorizaţiei de funcţionare la ghereta amplasată în str. Burebista, 93. Luând în consideraţie faptul că nu a primit un răspuns oficial la cererea cu privire la prelungirea autorizaţiei de funcţionare la ghereta amplasată în str. Burebista, 93, menţionează recurentul că la 05 mai 2014, s-a adresat cu o cerere cu privire la prelungirea autorizaţiei de funcţionare la ghereta amplasată în str. Burebista, 93 la Primăria mun.
Chişinău. Remarcă că prin dispoziţia Primarului General al mun. Chişinău nr. 594-d din 19 iunie 2014, s-a permis, ca excepţie, prelungirea autorizaţiei de funcţionare a gheretei ce-i aparţine, amplasate pe str. Burebista, 93 (în complex). Menţionează că potrivit dispoziţiei Primarului General al mun. Chişinău nr. 702-d din 06 iulie 2012, a fost dispusă stoparea definitivă a eliberării autorizaţiilor de funcţionare pentru gherete noi amplasate sau reamplasate pe străzile oraşului. Afirmă că la examinarea cauzei, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, în mod eronat au aplicat prevederile dispoziţiei nr. 702-d din 06 iulie 2012, deoarece dispoziţia menţionată se referă doar la eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru gherete noi.
Dispoziţia nr. 702-d din 06 iulie 2012 nu este aplicabilă în cazul dat, deoarece în speţa dată sunt aplicabile prevederile Regulamentului privind eliberarea autorizaţiilor de funcţionare a unităţilor comerciale şi de prestare a serviciilor sociale pe teritoriul mun. Chişinău nr. 13/4 din 27 decembrie 2007, pct. 4.1. Indică că prin certificatul nr. 03-8/49 din 13 martie 2015, eliberat de Pretura sect. Botanica, mun. Chişinău se confirmă faptul că la 10 martie 2014 recurentul a prezentat actele pentru prelungirea autorizaţiei de funcţionare la ghereta amplasată în str. Burebista, 93, însă actele nu au fost primite. Mai notează că dispoziţia contestată a fost emisă ca excepţie de la prevederile dispoziţiei Primarului General al mun.
Chişinău nr. 738-d din 16 noiembrie 2009 „Cu privire la suspendarea activităţii de amplasare a gheretelor în intravilanul mun. Chişinău”, în temeiul art. 29 alin. (1) lit. k) şi s) din Legea privind administraţia publică locală. La 02 decembrie 2015, Primăria mun. Chişinău a depus referinţă de alăturare la recurs. Având în vedere însă că institutul recursului nu prevede noţiunea de alăturare la recurs, cu atât mai mult referinţă de alăturare la recurs, instanţa de recurs va lua în considerare actul depus de Primăria mun. Chişinău ca referinţă la recursul depus de ÎI „Sergiu Caretnicov”. 3 În motivarea referinţei, Primăria mun. Chişinău a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel din 02 aprilie 2015 şi emiterea unei noi decizii de respingere a cererii de chemare în judecată depusă de Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 25 iunie 2015, fapt confirmat prin scrisoare de însoţire (f. d. 102), careva date despre recepţionarea acesteia de către recurentul ÎI „Sergiu Caretnicov” la materialele dosarului lipsesc. Astfel, se constată că recurentul ÎI „Sergiu Caretnicov” s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de ÎI „Sergiu Caretnicov”, reprezentat de avocatul Anatolie Barbacar, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
4 Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de ÎI „Sergiu Caretnicov”, reprezentat de avocatul Anatolie Barbacar, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎI „Sergiu Caretnicov”, reprezentat de avocatul Anatolie Barbacar ca inadmisibil.
În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Întreprinzătorul Individual „Sergiu Caretnicov”, reprezentat de avocatul Anatolie Barbacar se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5