Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-2391/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 noiembrie 2015
Părțile
Ghebeşt Iurie vs ÎCS Roses Hill SRL şi SRL Profiplast
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

2ra-2391/15 — Încasarea prejudiciului

prima instanţă: D.Chistol dosarul nr. 2ra-2391/15 instanţa de apel: M.Ciugureanu, B.Bîrca, E.Clim ÎNCHEIERE 04 noiembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către întreprinderea cu capital străin ,,Roses Hill” societate cu răspundere limitată şi societatea comercială ,,Profiplast” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ghebeşt Iurie împotriva întreprinderii cu capital străin ,,Roses Hill” societate cu răspundere limitată şi societăţii comerciale ,,Profiplast” societate cu răspundere limitată, intervenient accesoriu societatea pe acţiuni ,,Exim Asint” cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2015, prin care s-au respins apelurile declarate de societatea comercială ,,Profiplast” societate cu răspundere limitată şi întreprinderea cu capital străin ,,Roses Hill” societate cu răspundere limitată, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 15 octombrie 2014, c o n s t a t ă La 15 mai 2012 Ghebeşt Iurii s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS ,,Roses Hill” SRL şi SC ,,Profiplast” SRL cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, împreună cu familia sa este locatar al apartamentului nr. 109 din str. Trandafirilor 31/1, mun. Chişinău. Menţionează că, în vara anului 2010, ÎCS „Roses Hill” SRL, fără acordul locatarilor din apartamentul nr. 109, care se află la ultimul etaj, a demarat lucrări de construcţie a mansardei pe acoperişul blocului din str. Trandafirilor 31/1, mun. Chişinău, angajînd în calitate de antreprenor SC ,,Profiplast” SRL.

1 În cadrul efectuării lucrărilor de construcţie a mansardei a fost ridicat stratul protector de pe acoperişul blocului menţionat, iar după prima cădere de zăpadă, necătînd la solicitările sale, muncitorii nu au curăţat acoperişul. Ca urmare a acestui fapt, odată cu topirea zăpezii, la 03 decembrie 2010, apartamentul nr. 109 din str. Trandafirilor 31/1, mun. Chişinău, a fost inundat, inundările continuînd şi după incidentul din 03 decembrie 2010. Cu privire la inundaţii şi efectele acestora au fost întocmite trei acte de examinare a apartamentului, la care au participat şi reprezentanţi din partea pîrîţilor.

Indică reclamantul că, ulterior s-a adresat la Centrul Independent de Expertize, unde s-a efectuat constatarea tehnico-ştiinţifică, cu întocmirea raportului nr. 683 din 18 octombrie 2010. Menţionează că, conform concluziilor conţinute în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 683 din 18 octombrie 2011, costul lucrărilor de reparaţie a apartamentului în cauză, precum şi despăgubirea pentru mobila şi alte obiecte afectate, constituie suma de 136 864,64 lei. La 31 octombrie 2010 s-a adresat cu reclamaţie către ÎCS „Roses Hill” SRL prin care a solicitat achitarea despăgubirii corespunzătoare, această însă rămînînd fără satisfacţie. O reclamanţie a fost înaintată acestei companii şi la data de 28 februarie 2012. Consideră reclamantul că, responsabil de prejudiciul cauzat este atît antreprenorul care a efectuat lucrările de construcţie – SC ,,Profiplast” SRL, cît şi beneficiarul lucrărilor date – ÎCS ,,Roses Hill” SRL.

Solicită reclamantul, inclusiv prin cererea de concretizare a cerinţelor, încasarea în mod solidar de la ÎCS ,,Roses Hill” SRL şi SC ,,Profiplast” SRL în beneficiul său a sumei în mărime de 136 864, 64 lei, în calitate de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată în mărime de 6000 lei. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 27 decembrie 2012 a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu SA ,,Exim Asint”. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.

Chişinău din 15 octombrie 2014 cererea de chemare în judecată a fost admisă, fiind încasat în mod solidar din contul ÎCS ,,Roses Hill” SRL şi SC ,,Profiplast” SRL suma de 136 864, 64 lei, cu titlu de prejudiciu material, suma de 400 lei ce constituie taxa de stat achitată de reclamant la depunerea cererii de chemare în judecată, suma de 6000 lei cu titlu de cheltuieli suportate pentru acordarea asistenţei juridice şi suma de 84, 36 lei cu titlu de cheltuieli pentru citarea părţilor, iar în total suma de 143 349 lei. S-a încasat în mod solidar din contul ÎCS ,,Roses Hill” SRL şi SC ,,Profiplast” SRL taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 3% din suma pretenţiilor admise şi neachitată de reclamant la înaintarea cererii de chemare în judecată, ce constituie suma de 4093, 93 lei.

2 Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe ÎCS ,,Roses Hill” SRL şi SC ,,Profiplast” SRL, au contestat-o cu apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 10 iunie 2015 s-au respins apelurile declarate de SC ,,Profiplast” SRL şi ÎCS ,,Roses Hill” SRL, cu menţinerea hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 15 octombrie 2014. La 04 august 2015 ÎCS ,,Roses Hill” SRL a declarat recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea dispoziţiilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri, prin care acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată. În susţinerea recursului s-a invocat dezacordul cu hotărîrile contestate, considerîndu-le neîntemeiate şi ilegale prin faptul că nu au fost constatate şi elucidate pe deplin circumstanţele cauzei şi au fost încălcate şi aplicate eronat normele de drept material şi procedural, pricina fiind examinată în absenţa unui participant la proces.

Susţine că, cererea de chemare în judecată a lui Ghebeşt Iurie a fost depusă şi respectiv primită în procedură cu încălcarea prevederilor art. 166 alin. (5) CPC şi art. 167 alin. (1) CPC, fiind semnată şi depusă de către o persoană neîmputernicită. La fel, menţionează că, instanţele de judecată neîntemeiat au luat la bază raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 683 din 18.10.2011, deoarece în acest raport nu este indicată perioada în care au avut loc inundaţiile, iar expertul care a executat acest raport nu este inclus în lista experţilor judiciari. Indică că, intimatul nu a prezentat careva acte ce ar confirma legătura cauzală a prejudiciului cauzat apartamentului sau în legătură cu desfăşurarea lucrărilor de construcţie.

De asemenea menţionează că, intimatului i-a fost achitată suma de 36 949, 04 lei, care era necesară a fi luată în calcul şi exclusă din suma pretinsului prejudiciu de 143 349 lei, ca fiind parţial achitată, fapt de care instanţele ierarhic inferioare nu au ţinut cont. La 04 august 2015 cerere de recurs a declarat şi SC,,Profiplast”SRL, solicitînd admiterea recursului, casarea dispoziţiilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă ca neîntemeiată. În susţinerea recursului s-a indicat încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural. Susţine că, instanţa de judecată a admis în procedură cererea de chemare în judecată a lui Ghebeşt Iurie cu încălcarea flagrantă a normelor de drept procedural, fiind obligată din start să o restituie în baza prevederilor art. 170 alin. (1) CPC.

Consideră că, neîntemeiat a fost respins demersul SRL,,Profiplast” privind atragerea în proces în calitate de intervenient accesoriu, Direcţia generală locativ- comunală şi amenajare a Primăriei mun. Chişinău, care era obligată conform contractului litigant la supavegherea tehnică a lucrărilor şi respectiv avea obligaţii contractuale care nu au fost executate. 3 Afirmă că, în speţă era necesară încasarea prejudiciului probat documental de la ÎCS ,,Roses Hill”SRL şi SA ,,Exim Asit”. Verificînd legalitatea hotărîrii contestate prin prisma temeiurilor invocate în cererile de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursurile declarate de către ÎCS ,,Roses Hill” SRL şi SC ,,Profiplast” SRL, urmează a fi declarate inadmisibile, din următoarele considerente.

În conformitate cu prevederile art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. În conformitate cu art. 432 alin. (2) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; a interpretat în mod eronat legea; a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

În conformitate cu art. 432 alin. (3) CPC, se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

Alin. (4) al articolului menţionat prevede că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către ÎCS ,,Roses Hill” SRL şi SC ,,Profiplast” SRL sunt declarative şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel.

Călăuzindu-se de prevederile art. 440 CPC, Colegiul a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC şi anume lit. a), care expres prevede că 4 cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). Instanţa de recurs reţine că argumentele invocate de către recurenţi în cererile de recurs poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

Colegiul reiterează şi faptul că conform articolului 13 din Convenţia Europeană recursul trebuie să fie unul "efectiv", atît în practică, cît şi în drept. Un astfel de recurs este cerut pentru pretenţiile care pot fi considerate ca fiind „serioase şi legitime" conform Convenţiei (a se vedea Mitropolia Basarabiei şi alţii vs. Moldova, nr.45701/99, §137, ECHR 2001-XII). Astfel, reieşind din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de ÎCS ,,Roses Hill” SRL şi SC ,,Profiplast” SRL, ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin.(2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Recursurile declarate de către întreprinderea cu capital străin ,,Roses Hill” societate cu răspundere limitată şi societatea comercială ,,Profiplast” societate cu răspundere limitată, se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.