Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-759/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
30 octombrie 2015
Părțile
SRL Elevatexpo în cadrul dosarului de insolvabilitate
Pe scurt
Reprezentarea în instanţă judecătorească, formularea împuternicirilor reprezentantului

2rc-759/15 — Intentarea procesului de insolvabilitate

prima instanţă: N.Traciuc dosarul nr. 2rc-278/15 DECIZIE 30 octombrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, Judecător: Ala Cobăneanu Judecători: Tamara Chişca-Doneva, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către banca comercială ,,Moldindconbank” societate pe acţiuni prin intermediul reprezentanţilor – Chitic Marina şi Tatiana Neghin, în cadrul dosarului de insolvabilitate la cererea debitorului societatea cu răspundere limitată ,,Elevatexpo” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 07 iulie 2015, prin care a fost admisă cererea societăţii cu răspundere limitată ,,Baştina – Radog” privind repunerea în termenul de validare a creanței în sumă de 507000 lei față de debitorul societatea cu răspundere limitată ,,Elevatexpo” (în proces de insolvabilitate) şi stabilită şedinţa de validare a creanţelor, c o n s t a t ă: La 10 iulie 2014, debitorul SRL ,,Elevatexpo” a depus în instanța de judecată cerere privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine.

În motivarea cererii a invocat că, în prezent se află în situația în care nu-și mai poate executa obligațiile sale, aflîndu-se în incapacitate de plată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 iulie 2014, cererea introductivă a fost admisă spre examinare şi, în scopul prevenirii modificării stării bunurilor debitorului, au fost aplicate măsurile de asigurare. În calitate de administrator provizoriu a fost numită Î.I. ”Nicolae Bostan”, şedinţa de examinare a cererii introductive fiind stabilită pentru data de 04 septembrie 2014 (f.d.1). Prin hotărîrea Curții de Apel Chișinău din 04 septembrie 2014, cererea introductivă înaintată de debitorul SRL ,,Elevatexpo” a fost admisă, fiind constatată insolvabilitatea şi intentată procedura de insolvabilitate faţă de debitor cu desemnarea în calitate de lichidator Î.I.

”Nicolae Bostan”, care dispune de certificatul de instruire corespunzător. Termenul limită de înregistrare a creanţelor, în vederea întocmirii tabelului definitiv a fost stabilit pentru data de 20 octombrie 2014. Şedinţa de validare a creanţelor a fost stabilită pentru data de 04 decembrie 2014, ora 15:00 (f.d.2-3). 1 La 20 februarie 2015, SRL ,,Baştina – Radog” a înaintat o cerere privind repunerea în termenul de validare a creanței și validarea creanței în sumă de 507000 lei față de debitorul SRL ,,Elevatexpo” (în proces de insolvabilitate). În motivarea cererii înaintate, creditorul a indicat că, debitorul nu şi-a onorat cu diligenţă obligaţiile contractuale şi anume, nu a rambursat în termen suma datorată.

La fel, s-a invocat că, SRL ,,Baştina – Radog” nu a cunoscut despre faptul intentării procedurii de insolvabilitate față de SRL ,,Elevatexpo” (în proces de insolvabilitate), de asemenea nu a fost notificat nici de administratorul SRL ,,Elevatexpo” (în proces de insolvabilitate) şi nici de administratorul insolvabilității de instanță. Solicită SRL ,,Baştina – Radog”, repunerea în termenul de validare a creanței și validarea creanței în sumă de 507000 lei față de debitorul SRL ,,Elevatexpo” (în proces de insolvabilitate) (f.d.5). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 07 iulie 2015, a fost admisă cererea SRL ,,Baştina – Radog” privind repunerea în termenul de validare a creanței în sumă de 507000 lei față de debitorul SRL ,,Elevatexpo” (în proces de insolvabilitate) şi stabilită şedinţa de validare a creanţelor pentru data de 04 septembrie 2015, ora 10:00 (f.d.18-19).

Invocînd ilegalitatea încheierii enunţate, la 22 iulie 2015, BC ,,Moldindconbank” SA prin intermediul reprezentantului – Chitic Marina, a declarat recurs nemotivat împotriva încheierii instanţei de insolvabilitate, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 07 iulie 2015 cu emiterea unei noi hotărîri, prin care cererea privind repunerea în termenul de validare a creanței și validarea creanței în sumă de 507000 lei față de debitorul societatea cu răspundere limitată ,,Elevatexpo” (în proces de insolvabilitate) să fie respinsă ca fiind neîntemeiată.

Ulterior, la 27 octombrie 2015, BC ,,Moldindconbank” SA prin intermediul reprezentantului Tatiana Neghina, a declarat recurs motivat împotriva încheierii instanţei de insolvabilitate, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 07 iulie 2015 cu emiterea unei noi hotărîri, prin care cererea privind repunerea în termenul de validare a creanței și validarea creanței în sumă de 507000 lei față de debitorul societatea cu răspundere limitată ,,Elevatexpo” (în proces de insolvabilitate) să fie respinsă ca fiind neîntemeiată. În motivarea recursului reprezentantul B.C. „Moldindconbank” S.A. – Tatiana Neghina, a indicat că instanţa de insolvabilitate arbitrar a apreciat probele administrate, fapt ce a adus la încălcarea esenţială şi aplicarea eronată a normelor de drept material.

Afirmă recurenta că, la 17 octombrie 2014, a depus în instanţa de insolvabilitate cerere de validare a creanţelor faţă de debitorul insolvabil. Cererea de validare a creanţelor B.C. „Moldindconbank” S.A. a fost verificată de către administratorul insolvabilităţii şi introdusă în tabelul definitiv al creanţelor. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 04 septembrie 2014, prin care a fost intentată procedura de insolvabilitate, a fost prevăzut termenul-limită de înregistrare a cererilor de validare a creanţelor, adică 20 octombrie 2014 şi până la 2 aceasta dată au fost depuse doar 4 cereri de validare, şi anume de către: B.C. „Moldindconbank” S.A. cu suma de 6 636 562,54 lei şi suma de 196 960,03 dolari SUA; B.C.

„Mobiasbanca” S.A. cu suma de 1 110 042,13 lei; CNAS cu suma de 1 744,25 lei şi IFS mun. Chişinău cu suma de 19 125,79 lei. Indică recurenta că nu corespunde realităţii argumentul SRL ,,Baştina – Radog” precum că omiterea termenului de înaintare a cererii de validare a creanţei s-a datorat faptului că nu a fost notificată de către administratorul insolvabilităţii despre intentarea procedurii de insolvabilitate în privinţa SRL „Elevatexpo”, or, la caz, rigorile legislaţiei în vigoare au fost respectate. În rezultat, instanţa de insolvabilitate s-a eschivat de la exercitarea obligaţiei impusă prin lege – înfăptuirea actului de justiţie, a examinat superficial circumstanțele cauzei, nu a intrat în esența litigiului și nu a apreciat toate circumstanțele și probele existențe ale cauzei, pronunțînd încheiere ilegală și neîntemeiată, astfel fiind încălcat în mod direct dreptul B.C.

„Moldindconbank” S.A. la judecarea în mod echitabil a cauzei. În conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Din actele pricinii rezultă că, încheierea recurată cu recurs a fost pronunţată la 07 iulie 2015 (f.d.18-19), iar recursul nemotivat a fost depus la 22 iulie 2015 (f.d.21-22). Astfel, prin prisma prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, instanţa de recurs constată că recursul depus de către reprezentanţii BC ,,Moldindconbank” SA – Chitic Marina şi Tatiana Neghin a fost declarat în termen.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu art.427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Aşadar, Colegiul consideră de a reitera în prezenta speţă prevederile art. 437 alin. (3) Codul de procedură civilă, care statuează că, în cazul cînd recursul este declarat prin reprezentant, la cererea de recurs se anexează şi documentul, legalizat în modul stabilit, care atestă împuternicirile acestuia dacă în dosar lipseşte o astfel de împuternicire.

Totodată, conform art. 8 alin. (1) Cod de procedură civilă, părţile, alţi participanţi la proces au dreptul să fie asistaţi în judecată de către un avocat ales ori desemnat de coordonatorul Oficiului Teritorial al Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat sau de un alt reprezentant, în cazurile prevăzute de prezentul cod. Potrivit art. 75 alin. (2) Cod de procedură civilă, procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care 3 acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice sau de către avocaţi.

Conducătorul organizaţiei îşi confirmă împuternicirile prin documentele prezentate în judecată ce atestă funcţia sau calitatea lui de serviciu (spre exemplu: Extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice) ori, după caz, prin actele de constituire (spre exemplu: Statutul sau Contractul de constituire a întreprinderii). În caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnaţi în condiţiile legii. (art.75 alin.(3) Cod de procedură civilă). În temeiul art. 80 alin.alin. (1) şi (3) Cod de procedură civilă, împuternicirile reprezentantului persoanei juridice trebuie să fie formulate într-o procură, eliberată şi legalizată în modul stabilit de lege.

Procurile se eliberează în numele persoanei juridice cu contrasemnătura administratorului ei sau a unei alte persoane împuternicite, adeverite prin acte de constituire şi sigilate cu ştampila acestei organizaţii. În conformitate cu alin. (6) al aceluiaşi articol, reprezentantul legal depune în judecată actele ce atestă statutul şi împuternicirile sale.

În corespundere cu art. 81 Codul de procedură civilă, împuternicirea de reprezentare în judecată acordă reprezentantului dreptul de a exercita în numele reprezentatului toate actele procedurale, cu excepţia dreptului de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărîrea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amîna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărîrii judecătoreşti, drept care trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

Din normele legale citate rezultă că, procesele persoanelor juridice pot fi susţinute de organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice sau de către avocaţi, iar împuternicirile de reprezentare urmează să întrunească exigenţele stabilite de lege şi anume de art. 75 alin. (2) Codul de procedură civilă.

În speță, cererea de recurs nemotivată înaintată de reprezentantul Chitic Marina, cît şi cererea de recurs motivată depusă de reprezentantul Tatiana Neghin în bază de procuri, acționînd în interesele recurentei BC ,,Moldindconbank” SA, au fost semnate de reprezentante, la cereri fiind anexate copiile procurilor de reprezentare nr. 14-02/188 din 07 mai 2015 valabilă pînă la 31 decembrie 2015 şi nr. 14-03/152/2939 din 27 iulie 2015 valabilă pînă la 31 ianuarie 2016. Procurile anexate sunt eliberate în numele BC ,,Moldindconbank” SA cu contrasemnătura administratorului Talmaci Leonid şi sigilate cu parafa băncii. Însă, reprezentantele recurentei, declarînd recursul, nu au anexat dovada privind justificarea calității sale de angajate împuternicite ale persoanei juridice, 4 cum ar fi: ordinul de angajare și/sau contractul individual de muncă, și/sau orice act juridic, ce ar atesta calitatea cerută de lege.

Conform art. 8 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, în vederea soluţionării recursului, instanţei de recurs i se trimit, în copii certificate de instanţa de insolvabilitate, doar actele care interesează soluţionarea căii de atac. La actele pricinii nu sînt anexate actele respective. Reieșind din cele menționate și avînd în vedere, că la cererea de recurs nemotivată, cît şi cea motivată, semnate de reprezentanţii în bază de procură Chitic Marina şi Tatiana Neghin, nu a fost anexată dovada privind justificarea calității sale de angajate împuternicite ale BC ,,Moldindconbank” SA, fiind astfel decăzute din dreptul de a declara recurs în interesele ultimei.

Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către reprezentanţii BC ,,Moldindconbank” SA – Chitic Marina şi Tatiana Neghin, ca fiind depus contrar dispoziţiilor legale. În conformitate cu art. 427 lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către banca comercială ,,Moldindconbank” societate pe acţiuni prin intermediul reprezentanţilor – Chitic Marina şi Tatiana Neghin, în cadrul dosarului de insolvabilitate la cererea debitorului societatea cu răspundere limitată ,,Elevatexpo” privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de sine.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.