- Dosarul nr.
- 3ra-889/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 octombrie 2015
- Părțile
- Beşleaga Alexandru, Saca Valeriu şi Bujniţă Ghenadie vs Inspectoratul General de Poliţie
- Pe scurt
- Abateri disciplinare, tipuri de sancţiuni disciplinare, condiţiile de aplicare a sancţiunilor disciplinare, termenul de declarare a recursului
3ra-889/15 — Contestarea actului administrativ, restabilirea în funcţie şi repararea prejudiciului moral
prima instanță: G. Stratulat, dosarul nr.3ra-889/15 instanța de apel: D. Manole, S. Arnăut, E. Fistican, DECIZIE 28 octombrie 2015 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva examinând recursurile declarate de către Inspectoratul General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și Beșleagă Alexandru, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Beşleagă Alexandru, Saca Valeriu şi Bujniţa Ghenadie împotriva Inspectoratul General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 10 februarie 2015, prin care au fost respinse apelurile declarate de către Inspectoratul General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi Beşleagă Alexandru şi menținută hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chișinău din 23 iulie 2014, prin care acțiunea a fost admisă, c o n s t a t ă: La 05 iunie 2014, Beşleagă Alexandru, Saca Valeriu şi Bujniţa Ghenadie au depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General de Poliție al MAI al RM cu privire la contestarea actului administrativ și repararea prejudiciului moral. În motivarea acțiunii au invocat că Beșleaga Alexandru este angajat al Ministerului Afacerilor Interne din anul 1996, inițial fiind înmatriculat la Academia de Poliție „Stefan cel Mare” pe care a absolvit-o în anul 2001, iar după absolvire a început activitatea în organele de poliție. Începând cu anul 2002, Beșleaga Alexandru, a activat în cadrul Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al MAI.
Pe parcursul activităţii în cadrul MAI a avansat pînă la funcţia de şef al secţie investigaţii a Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, însă o dată cu reformarea organelor de poliţie în virtutea Legii cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, în legătură cu reducerea funcţiei deţinute, prin ordinul MAI nr. 353 ef. din 30 august 2013 a acceptat transferul în funcţia de ofiţer de investigaţie al Biroului zonal Poliţie Criminală al SP nr. 3 Lozova al Inspectoratului de Poliţie Străşeni. Susține că ulterior, considerînd că ordinul de transfer nr. 353 ef. din 30 august 2013 este ilegal, s-a adresat cu cerere de chemare în judecată solicitînd anularea acestuia, iar prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 05 noiembrie 2013, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, acțiunea a fost admisă fiind anulat pct. 1.3. al ordinului MAI nr. 353 ef. din 30 august 2013, prin care Beşleagă Alexandru a fost numit prin transfer în funcţia de ofiţer de investigaţie al Biroului zonal Poliţie Criminală al SP nr. 3 Lozova al Inspectoratului de Poliţie Străşeni şi eliberat din funcţia de şef al secţiei investigaţii a Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane și obligat Inspectoratul General de Poliţie să-1 reangajeze pe Beşleagă Alexandru în funcţia de şef al secţie investigaţii a Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii al Inspectoratului General al Politiei al MAI.
Menționează că, deși, documentul executoriu emis în baza hotărîrii judecătorești a fost depus spre executare silită, pînă în prezent hotărîrea judecătorească nu a fost executată. Mai invocă că pe parcursul judecării pricinii privind anularea ordinului de transfer şi restabilirea în funcţia anterior deţinută, i-a fost acordat concediu ordinar nefolosit pentru anii 2006-2014 pînă la 27 februarie 2014 și concediu neplătit de la 28 februarie 2014 pînă la 28 aprilie 2014. După expirarea concediului, la 29 aprilie 2014, ținînd cont de faptul că decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014, prin care s-a constatat ilegalitatea transferării sale în funcţia de ofiţer de investigaţie al Biroului zonal Poliţie Criminală al SP nr. 3 Lozova al Inspectoratului de Poliţie Străşeni și s-a dispus restabilirea sa în funcția deținută anterior a fost pusă în executare, nu s-a prezentat la serviciu în funcția.
Drept urmare, prin raportul şefului SRU al Inspectoratului de Poliţie Străşeni, locotenent-colonel de poliţie Ungureanu Tatiana, s-a dispus efectuarea anchetei de serviciu pe motivul neprezentării ofiţerului de investigaţie al Biroului zonal Poliţie Criminală al SP nr. 3 Lozova al Inspectoratului de Poliţie Străşeni, Beşleagă Alexandru la serviciu, după expirarea concediului. Prin încheierea şefului Secţiei Investigaţii Infracţiuni al IP Străşeni al IGP, maior de poliţie Ghenadie Bujniţă din 15 mai 2014, aprobată de şeful Inspectoratului de Poliţie Străşeni, colonel de poliţie Saca Valeriu, s-a propus încetarea efectuării anchetei de serviciu de serviciu pe cazul neprezentării lui Beșleagă Alexandru la serviciu în temeiul deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 februarie 2014 prin care s-a constatat că punctul 1.3.
al ordinului MAI nr. 353 ef. din 30 august 2013, prin care Beşleagă Alexandru a fost numit prin transfer în funcţia de ofiţer de investigaţie al Biroului zonal Poliţie Criminală al SP nr. 3 Lozova al Inspectoratului de Poliţie Străşeni este nul şi nu produce efecte juridice, iar în acțiunile lui Beșleagă Alexandru lipsesc faptele care presupun abatere disciplinară. La 21 mai 2014, Inspectoratul General de Poliție a emis ordinul nr. 296 ef.
cu privire la sancționarea disciplinară a unor angajați ai poliției în cadrul IP Strășeni al IGP al MAI, prin care conform pct. 1 Beșleagă Alexandru a fost sancționat disciplinar cu concediere din Poliție pentru pretinsa încălcare a art. 9 alin. (2) lit. d) din Codul muncii și prevederile Legii cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, iar conform pct. 2 și pct. 3 Saca Valeriu și Bujniță Ghenadie au fost sancționați disciplinar cu mustrare aspră pentru încălcarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. b), c), d) al Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012 și precum și pentru încălcarea prevederilor Statutului disciplinar al polițistului aprobat prin hotărîrea Guvernului nr. 502 din 09 iulie 2013. Consideră reclamanții că au fost sancționați neîntemeiat, iar pct. 1 al ordinului nr. 296 ef.
din 21 mai 2014 prin care a fost concediat din poliție Beșleagă Alexandru este ilegal și contravine principiului puterii lucrului judecat, deoarece Beșleagă Alexandru prin hotărîre judecătorească a fost restabilit în funcția de șef al secției investigații a Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Național de Investigații al IGP al MAI. Solicită reclamanții Beșleagă Alexandru, Sava Valeriu și Bujnița Ghenadie anularea pct. pct. 1, 2, 3, al ordinului Inspectoratului General de Poliție nr. 296 din 21 mai 2014 cu privire la sancționarea disciplinară a unor angajați ai Poliției din cadrul IP Strășeni al IGP al MAI. La 17 iulie 2014, Beșleagă Alexandru a depus cerere suplimentară cu privire la repararea prejudiciului moral.
În motivarea cererii suplimentare a invocat că concedierea sa din organele de poliție a avut loc ilegal și neîntemeiat, iar prin acest fapt i-a fost cauzat un prejudiciu moral considerabil or, ca urmare a concedierii i-au fost cauzate retrăiri sufletești, a fost tratat cu imprudență de către IGP, iar prin refuzul pîrîtului de a executa hotărîrera judecătorească cu privire la restabilirea în funcție i-a fost înjosită onoarea și demnitatea umană. Solicită Beșleagă Alexandru suplimentar la cerințele acțiunii inițiale repararea prejudiciului moral în mărime de 20 000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 23 iulie 2014, au fost anulate punctele 1, 2, 3 al Ordinului Inspectoratului General al Poliției al MAI al RM nr. 296 ef.
din 21 mai 2014, şi încasat din contul Inspectoratul General al Poliției al MAI al RM în beneficiul lui Beșleagă Alexandru prejudiciul moral în mărime de 4 000 lei, în rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 10 februarie 2015, au fost respinse apelurile decalate de către Inspectoratul General de Poliție al MAI al RM şi Beşleagă Alexandru și menținută hotărârea primei instanțe. La 08 mai 2015, Inspectoratul General de Poliție al MAI al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârea primei instanțe cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii ca fiind neîntemeiată.
În motivarea recursului a invocat că decizia instanței de apel este ilegală și neîntemeiată și urmează a fi casată, întrucît rezultă din încălcarea normelor de drept material și procedural.
Astfel, menționează că în cadrul examinării cauzei instanța de apel nu au făcut referire la nici o normă juridică care ar confirma că sancţiunea disciplinară a fost aplicată neîntemeiat în privinţa intimatului Beşleaga Alexandru, deşi este cert faptul că la caz sunt aplicabile atît prevederile art. 9 alin. (2) lit. d) din Codul muncii, care statuează că salariatul este obligat să respecte disciplina muncii, cît și reglementările art. 26 alin.(l) lit. b), c) din Legea cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului nr.320 din 27 decembrie 2012, care prevede că poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi in sprijinul persoanei, comunităţii şi al instituţiilor statului exclusiv pe baza şi în executarea legii, fiind obligat să se conducă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de legislaţie, asigurînd îndeplinirea sarcinilor ce stau în faţa Poliţiei şi să execute la timp şi întocmai atribuţiile conform funcţiei deţinute.
Susține că instanța de apel eronat a concluzionat că la data pretinsei încălcări a disciplinei muncii Bețleaga Alexandru nu mai deţinea funcţia de ofiţer investigaţii al Biroului zonal Poliţie Criminală al Sectorului de poliţie nr. 3 (Lozova) al Inspectoratului de poliţie și respectiv nu a încălcat disciplina muncii deoarece, hotărîrea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, din 05 noiembrie 2013, prin care a fost constatată ilegalitatea nr. 353 ef. din 30 august 2013 „Cu privire la transfer” a devenit irevocabilă la 25 iunie 2014 și a fost executată la 22 august 2014. Astfel, atît în perioada 29 aprilie 2014 - 21 mai 2014, cînd Beșleagă Alexandru a lipsit nemotivate de la serviciu, cît și la data de 21 mai 2014, chînd a fost emis ordinului de concediere contestat, hotărîrea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău, din 05 noiembrie 2013, nu era executată și nici nu deveni-se irevocabilă, iar Beșleaga Alexandru urma să se prezinte la locul de muncă. Cu referire la prevederile art. 65 alin. (1) din Codul muncii, care statuează că, angajarea se legalizează prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) angajatorului, care este emis în buza contractului individual de muncă negociat şi semnat de părţi, susține că odată ce în perioada 29 aprilie 2014- 21 mai 2014 nu a fost emis un ordin de numire al lui Beşleagă Alexandru în funcţie de şef al Secţiei Investigaţii Excepţionale al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP al MAI, intimatul urma să se prezente la locul de serviciu în IP Străşeni al IGP al MAI, conform actului de numire existent, fiind obligat să-şi exercite atribuţiile conform funcţiei deţinute, circumstanțe însă care au fost ignorate de către instanțele judecătorești în cadrul examinării cauzei.
Mai mult, decît atît, deşi Beşleagă Alexandru a refuzat să se prezintă la serviciu la IP Străşeni, a solicitat acordarea concediilor de odihnă anuale și a depus rapoarte în acest sens către şeful IP Străşeni, Saca Valeriu, şi nu către directorul Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP al MAI, iar considerînd că potrivit hotărîrii judecătorești deține funcția de șef al Secției Investigații Excepționale al Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al Inspectoratului Națio0nal de Investigații al IGP al MAI, nu s-a prezentat nici la locul de serviciu în Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane al INI al IGP al MAI.
La 22 septembrie 2015, Beșleagă Alexandru, la fel, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și hotărîrii primei instanțe în partea încasării prejudiciului moral și în partea respingerii cerințelor cu privire la încasarea cheltuielilor pentru asistență juridică cu emiterea în partea dată a unei noi hotărîri cu privire la admiterea acțiunii integral. În motivarea recursului a invocat că decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe în partea respingerii cerințelor cu privire la repararea prejudiciului moral și încasării cheltuielilor de judecată sunt ilegale și neîntemeiate și urmează a fi casate. Susține că în cadrul examinării cauzei s-a constatat cu certitudine că concedierea sa din organele de poliție a avut un caracter ilegal și neîntemeiat, iar prin acest fapt i-a fost cauzat un prejudiciu moral considerabil pe care îl estimează în mărime de 20 000 lei.
A mai indicat că, la stabilirea cuantumului prejudiciului moral instanțele judecătorești au interpretat eronat prevederile art. 1422 alin. (1) CC, art. 43 alin. (1) din Constituția RM și art. 89 alin. (1) 90 al. (1, 2, 3) și art. 330 alin. (1) din Codul muncii, iar cu referire la prevederile art. 94 alin. (1) CPC, consideră că este necesar de a dispune încasarea de la IGP al MAI a cheltuielilor de asistență juridică suportate în legătură cu examinarea litigiului în cauză. Totodată a invocat Beșleagă Alexandru că cererea de recurs este depusă în termenul prevăzut de lege, deoarece decizia motivată a instanței de apel din 10 februarie 2015 i-a devenit cunoscută doar la data de 22 septembrie 2015. Sub acest indică că la data de 10 februarie 2015 instanța de apel a pronunțat doar dispozitivul deciziei, iar ulterior nu i-a expediat decizia redactată integral cu scrisoare recomandată.
În acest sens avocatul său a făcut cereri în adresa instanței de apel, însă copia deciziei motivate nu i-a fost eliberată. La fel, menționează că la 22 iulie 2015, reprezentantul său a depus o cerere în prima instanță, prin care a solicitat eliberarea copiei motive a deciziei instanței de apel, iar în luna august 2014, prima instanță i-a comunicat că pricina a fost transmisă spre examinare în ordine de recurs. Astfel, în luna septembrie, după verificarea informației plasate pe site-ul Curții Supreme de Justiție, a solicitat instanței de recurs materialele cauzei civile pentru cunoștință și doar la data de 22 septembrie 2015 a luat cunoștință de decizia instanței de apel din 10 februarie 2015. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că recursurile urmează a fi respinse cu menținerea deciziei instanței de apel şi hotărârii primei instanțe din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Înaintând acțiunea împotriva Inspectoratului General de Poliție, Beșleagă Alexandru, Saca Valeriu și Bujnița Ghenadie au solicitat anularea pct. pct. 1, 2, 3, al ordinului Inspectoratului General de Poliție al MAI RM nr. 296 ef. din 21 mai 2014 „Cu privire la sancționarea discip0linară a unor angajați ai Poliției din cadrul IP Strășeni al IGP al MAI”, iar Beșleagă Alexandru înaintînd o cerere suplimentară a solicitat și repararea prejudiciului moral în mărime de 20 000 lei.
Fiind investită cu examinarea pricinii în cauză, prima instanță a ajuns la concluzia temeiniciei parțiale a cerințelor înaintate și admiterii acestora în parte, dispunînd anularea pct. 1, 2, și 3 al ordinului Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne nr. 296 ef. din 21 mai 2014, și încasarea din contul Inspectoratului General de Poliție al MAI în beneficiul lui Beșleaga Alexandru a prejudiciului moral în mărime de 4 000 lei. Judecând apelurile declarate de către Inspectoratul General al Poliției și Beșleaga Alexandru, instanța de apel, reieșind din temeiurile şi obiectul acţiunii, cu aplicare corectă a legii materiale, stabilind circumstanțele care au importantă pentru soluționarea pricinii şi având la bază cumulul de probe prezentate de părți, corect a ajuns la concluzia legalității hotărârii primei instanțe prin care cerințele înaintate au fost admise parţial.
În susținerea soluției date instanța de recurs reține că din materialele dosarului rezultă cu certitudine că prin pct. 1.3 al Ordinului Ministerului Afacerilor Interne nr. 353 ef. din 30 august 2013, „Cu privire la transfer” în legătură cu schimbările survenite în statele de organizare ale MAI, aprobate prin ordinul nr. 71 din 28 februarie 2013, maiorul de poliție Beșleagă Alexandru a fost eliberat din funcția de șef al Secției Investigații a Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane și numit în funcția de ofițer investigații al Biroului zonal Poliție Criminală al sectorului de Poliție nr. 3 (Lozova) al Inspectoratului de poliție Strășeni al IGP al MAI (f.d. 48). Tot actele cauzei atestă că prin hotărârea Judecătoriei Centru mun.
Chişinău din 05 noiembrie 2013, menținută ulterior prin decizia Curții de Apel Chişinău la 13 februarie 2014 și decizia Curții Supreme de Justiţie din 25 iunie 2014, a fost anulat pct.1.3 al ordinului MAI nr. 353 ef. din 30 august 2013 și obligat Inspectoratul General de Poliţie să-l reangajeze pe Beşleagă Alexandru în funcţia de şef al Secţiei Investigaţii a Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP. Totodată, a fost dispusă executarea imediată a hotărîrii în partea reangajării lui Beșleagă Alexandru în funcția de şef al Secţiei investigaţii a Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP (f.d.
32-35, 36-40, 100-108) La 13 noiembrie 2013, Beșleagă Alexandru a solicitat Inspectoratului General de Poliție, executarea hotărîrii Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 05 noiembrie 2013 și restabilirea în funcția deținută anterior, iar prin răspunsul nr. 5532 din 26 noiembrie 2013, Beșleagă Alexandru a fost anunțat că procedura de reinvestire în funcție urmează să fie efectuată odată cu emiterea actului administrativ privind anularea pct. 1.3 al ordinului MAI nr. 353 ef. din 30 august 2013, fapt despre care v-a fi informat suplimentar (f.d. 41-42). Ulterior, prin încheierea executorului Judecătoresc Bajag Vitalie din 10 aprilie 2014, a fost intentată procedura de executare silită a documentului executoriu eliberat în temeiul hotărîrii Judecătoriei Centru mun.
Chișinău din 05 noiembrie 2013, fiind obligat Inspectoratul General de Poliție să-l reangajeze pe Beșleaga Alexandru în funcția de șef al Secției investigații al Centrului pentru combaterea traficului de persoane al IGP. Este cert şi faptul că în cadrul derulării procesului civil privind anularea ordinului MAI „Cu privire la transfer” nr. 353 ef. din 30 august 2013, Șeful IP Strășeni, Saca Valeriu a emis ordinele nr. 40 ef. din 17 septembrie 2013. nr. 44 ef. din 25 octombrie 2013, nr. 47 ef. din 11 noiembrie 2013 și nr. 52 ef. din 20 decembrie 2013, 16 ef. din 28 februarie 2014, prin care i-a acordat lui Beșleaga Alexandru, concediu ordinar și restanța la concediu pentru anii 2006 – 2012, și concediu ordinar pentru anul 2014 de la data de 02 septembrie 2013 pînă la 27 februarie 2014, iar prin ordinul nr. 22 ef.
din 22 aprilie 2014 lui Beșleagă Alexandru i-au fost acordate 60 zile concediu neplătit de la 28 februarie 2014 pînă la 28 aprilie 2014 (f.d.16- 21). La data de 29 aprilie 2014, Șeful SRU a IP Strășeni locotenent - colonel de poliție Tatiana Ungureanu a depus un raport, prin care a adus la cunoștință factorilor de decizie ai IP Strășeni precum că la 29 aprilie 2014, Beșleagă Alexandru nu s-a prezentat la serviciu în funcția de ofițer de investigație al biroului zonal poliție criminală al sectorului de poliție nr. 3 Lozova al IP Strășeni al IGP al MAI, iar ca urmare a fost dispusă efectuarea unei anchete de serviciu.
Prin încheierea Șefului Investigații Infracțiuni al IP Strășeni al IGP, maior de poliție Bujnița Ghenadie, din 15 mai 2014, aprobată de Șeful Inspectoratului de Poliție Strășeni colonel de poliție, s-a dispus încetarea efectuării anchetei de serviciu pe cazul neprezentării lui Beșleagă Alexandru la serviciu la data de 29 aprilie 2014 în funcția de ofițer de investigație al biroului zonal poliție criminală al sectorului de poliție nr. 3 Lozova al Inspectoratului de Poliție Strășeni al IGP al MAI, în legătură cu faptul că prin decizia Curții de Apel Chișinău din 13 februarie 2014 a fost menținută hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 05 noiembrie 2013, prin care a fost anulat ordinul nr. 353 ef.
din 30 august 2013, în temeiul căruia Beșleagă Alexandru a fost transferat în cadrul IP Strășeni (f.d. 14-15). Iar, prin ordinului Inspectoratului General de Poliție nr. 296 ef. din 21 mai 2014, Beșleagă Alexandru a fost sancționat disciplinar cu concedierea din funcția de ofițer de investigații al Biroului de poliție criminală al Sectorului de Poliție nr. 3 al IP Strășeni, pentru absență de la locul de muncă, iar Saca Valeriu și Bujnița Ghenadie au fost sancționați disciplinar cu mustrare aspră pentru acțiunile manifestate prin iresponsabilitate în executarea obligațiilor de conducător, aprobarea neîntemeiată a încheierii privind finalizarea anchetei de serviciu, tolerarea absenței fără motive neîntemeiate de la serviciu a lui Beșleagă Alexandru, precum și pentru neexaminarea sub toate aspectele, completă și obiectivă a circumstanțelor abaterii disciplinare admise de către Beșleagă Alexandru privind absența nemotivată de la serviciu (f.d.
12-13). Conform art. 86 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, concedierea desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum şi a celui pe durată determinată – se admite pentru absenţa fără motive întemeiate de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă. În conformitate cu art. 206 alin. (1) din Codul muncii pentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat următoarele sancţiuni disciplinare, avertismentul, mustrarea, mustrarea aspră și concedierea (în temeiurile prevăzute la art. 86 al. (1) lit. g), r)). Iar, potrivit art. 65 alun. (1) din Codul muncii, angajarea se legalizează prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) angajatorului, care este emis în baza contractului individual de muncă negociat şi semnat de părţi.
Totodată, reieșind din art. 53 al Legii cu privire la activitatea Poliției și statutul polițistului 320 din 27 decembrie 2012, se consideră abateri disciplinare acțiunile sau inacțiunile poliţistului prin care se încalcă prevederile legii, ale altor acte normative, restricţiile şi interdicţiile stabilite, clauzele contractului individual de muncă, cerinţele fişei postului, prevederile Codului de etică şi deontologie al poliţistului. Conform art. 54 al Legii menționate, comiterea de abateri disciplinare, în funcţie de gravitatea lor şi de gradul de vinovăţie, atrage aplicarea următoarelor sancţiuni disciplinare: avertisment, mustrare, mustrare aspră, retrogradare cu un grad special, retrogradare în funcţie și concediere.
Iar, în conformitate cu art. 55 alin. (1) şi (5 ) din Legea menționată, sancţiunile disciplinare se aplică prin ordinul angajatorului numai după efectuarea anchetei de serviciu privitor la abaterea disciplinară. La examinarea abaterii disciplinare, audierea poliţistului şi consemnarea susţinerilor sale sînt obligatorii. Concluziile anchetei de serviciu referitoare la abateri, din care rezultă date şi indicii că au fost săvîrşite infracţiuni, se remit spre examinare organelor Procuraturii. Poliţistul în privinţa căruia se desfăşoară ancheta de serviciu are dreptul să cunoască integral materialele anchetei, să solicite şi/sau să prezinte probe în apărare. La aplicarea sancţiunii disciplinare se ţine seama de activitatea desfăşurată anterior de către poliţist, de împrejurările în care a fost săvîrşită abaterea disciplinară, de cauzele, gravitatea şi consecinţele acesteia, de gradul de vinovăţie, precum şi de preocuparea pentru înlăturarea consecinţelor faptei comise.
Raportînd prevederile legale enunțate la circumstanțele cauzei, instanțele ierarhic inferioare corect au reținut că neprezentarea lui Beșleagă Alexandru la data de 29 aprilie 2014, la locul de muncă în funcția de ofițer de investigații al Biroului de poliție criminală al Sectorului de Poliție nr. 3 al IP Strășeni, nu constituie prin sine o abatere disciplinară comisă de Beșleagă Alexandru. Acesta deoarece, ordinul nr. 353 ef. din 30 august 2013 prin care Beșleagă Alexandru a fost transferat în funcția de ofițer de investigații al Biroului de poliție criminală al Sectorului de Poliție nr. 3 al IP Strășeni, a fost anulat prin hotărîrea irevocabilă a Judecătoriei Centru mun.
Chișinău din 05 noiembrie 2013, iar prin prisma art. 123 alin. (2) CPC, faptele stabilite printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă într-o pricină civilă soluţionată anterior în instanţă de drept comun sau în instanţă specializată sînt obligatorii pentru instanţa care judecă pricina şi nu se cer a fi dovedite din nou şi nici nu pot fi contestate la judecarea unei alte pricini civile la care participă aceleaşi persoane. Prin urmare, este incontestabil că la momentul emiterii ordinului de sancționare Beșleagă Alexandru, nu mai deținea funcția de ofițer de investigații al Biroului de poliție criminală al Sectorului de Poliție nr. 3 al IP Strășeni și nu avea careva obligații în raport cu funcția respectivă, iar angajatorul nejustificat i-a imputat încălcarea disciplinei de muncă, pentru neprezentarea la locul de muncă în funcția în care de fapt nu era angajat.
Sub acest aspect la caz prezintă relevanță prevederile art. art. 16 alin. (1), 265 alin. (2) CPC, care indică expres că hotărîrile, încheierile, ordonanţele şi deciziile judecătoreşti definitive, precum şi dispoziţiile, cererile, delegaţiile, citaţiile, alte adresări legale ale instanţei judecătoreşti, sînt obligatorii pentru toate autorităţile publice, şi se execută cu stricteţe pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar hotărîrea judecătorească privind reintegrarea în serviciu a salariatului concediat sau transferat nelegitim urmează a fi executată imediat. Însă, în speță, contrar normelor legale menționate, hotărîrea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 05 noiembrie 2013 nu a fost executată, fapt ce denotă că Beșleagă Alexandru nu a fost angajat în funcția în care a fost transferat prin ordinul 353 ef.
din 30 august 2013, și nici nu a fost reîncadrat în funcția în care a fost restabilit, iar angajatorul neîntemeiat l-a sancționat disciplinar cu concediere din poliție pentru lipsa de la locul de muncă.
În acest context, instanțele ierarhic inferioare justificat au reținut și ilegalitatea sancționării disciplinare a lui Saca Valeriu și Bujnița Ghenadie cu mustrare aspră pentru încetarea anchetei de serviciu pe numele lui Beșleagă Alexandru căruia i-a fost imputată încălcarea disciplinei de muncă prin lipsa de la serviciu începînd cu data de 29 aprilie 2014. Or, odată ce lipsesc temeiurile de aplicare a sancțiunii disciplinare față de Beșleagă Alexandru, nu există temei legal pentru sancționarea lui Saca Valeriu și Bujnița Ghenadie, or, sancțiunile disciplinare aplicate față de Saca Valeriu și Bujnița Ghenadie au survenit ca urmare a sancționării lui Beșleagă Alexandru, însă la caz s-a constatat incontestabil că Beșleaga Alexandru a fost sancționat pentru motive pe care instanța le-a stabilit ilegale.
Totodată, instanţa de recurs constată şi temeinicia concluziilor instanţelor ierarhic inferioare în partea admiterii parțiale a cerințelor lui Beșleaga Alexandru cu privire la reararea prejudiciului moral cauzat ca urmare a emiterii de către Inspectoratului General de Poliție al MAI a ordinului de concediere. Astfel, conform art. 90 alin. (1), (2) lit. c) din Codul muncii, în cazul restabilirii la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este obligat să repare prejudiciul cauzat acestuia. Repararea de către angajator a prejudiciului cauzat salariatului constă în compensarea prejudiciului moral cauzat salariatului.
În conformitate cu art. 1422 din Codul civil, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc. Iar, potrivit art. 25 al. (4) din Legea contenciosului administrative, mărimea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de contencios administrativ, independent de prejudiciul material, în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate, de gradul de vinovăţie a pîrîtului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, luîndu-se în considerare circumstanţele în care a fost cauzat prejudiciul, precum şi statutul social al persoanei vătămate.
Cu referire la prevederile enunţate şi reieşind din specificul acţiunii, instanţa de recurs constată că instanţele ierarhic inferioare, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, justificat au conchis că suma de 4 000 lei este rezonabilă și echitabilă în raport cu încălcarea admisă de Inspectoratul General de Poliție al MAI la eliberarea lui Beșleagă Alexandru din funcție, aceasta fiind suficientă pentru compensarea prejudiciului cauzat.
În circumstanțele relatate sunt lipsite de suport legal argumentele invocate de Inspectoratul General de Poliție recurs, deoarece se combat cu cele invocate mai sus şi se axează asupra circumstanţelor, care au fost constatate şi elucidate pe deplin de către prima instanţă, având la bază cumulul de probe, apreciate cu respectarea normelor de drept procedural şi susţinute de normele de drept material, cu atît mai mult că cele invocate în recurs nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Cît priveşte recursul declarat de Beșleagă Alexandru, instanța de recurs conchide că acesta a fost depus cu omiterea termenului de prescripţie, or, în conformitate cu art. 434 CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.
Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. După cum rezultă din procesul-verbal al şedinţei instanţei de apel din 10 februarie 2015, cînd a fost emisă şi pronunțată decizia contestată, la judecarea pricinii în instanța de apel a participat Beșleagă Alexandru, avocatul acestuia, Coptu Sergiu, precum şi reprezentantul Inspectoratului General al Poliţiei al MAI – Mustaţă Eugeniu ( f.d. 165). Tot materialele pricinii denotă că după redactarea deciziei, Curtea de Apel Chișinău a expediat copia deciziei motivate în adresa participanților la proces și a remis cauza civilă în adresa Judecătoriei Centru mun. Chişinău, fapt ce se confirmă prin scrisorile de însoțire ce se conțin în dosar (f.d.
174-175). Aici, Colegiul consideră necesar de menționat că conform actelor din dosar Inspectoratul General de poliție al MAI a recepționat copia deciziei motivate a instanței de apel din 10 februarie 2015 la data de 10 martie 2015, iar Judecătoria Centru mun. Chișinău a recepționat cauza civilă la data de 12 martie 2015 (f.d. 175, 180). Este cert și faptul că la 08 mai 2015 Inspectoratul General de Poliție al MAI a contestat cu recurs deciziei instanței de apel. Prin scrisoarea Curții Supreme de Justiție nr. 3ra-889/15 din 22 mai 2015, cererea de recurs depusă de Inspectoratul General de Poliție al MAI a fost expediată în adresa lui Beșleaga Alexandru pentru cunoștință, ultimul fiind informat despre necesitatea depunerii referinței (f.d.
186). Cu toate acestea, la data de 22 septembrie 2015, Beșleagă Alexandru a depus cererea de recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 10 februarie 2015, respectiv, în afara termenului legal prevăzut de art. 434 CPC, care este un termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Instanţa de recurs apreciază critic afirmaţia recurentului precum că recursul este declarat în termen, deoarece cu decizia integrală a instanţei de apel a făcut cunoştinţă la 22 septembrie 2015, or, după cum a fost menţionat mai sus, dispozitivul deciziei contestate a fost pronunţat în şedinţa de judecată la care a participat atît recurentul Beșleagă Alexandru cît și reprezentantul acestuia – avocatul Coptu Sergiu, iar ulterior prin scrisoarea nr. 398 instanța de apel a expediat copia deciziei din 10 februarie 2015 participanților la proces pentru cunoștință (f.d.
174), și a plasat decizia pronunțată pe pagina Web a instanței de apel. Respectiv, depunerea cererii de recurs doar la data de 22 septembrie 2015 dovedeşte un pasivism din partea recurentului Beșleagă Alexandru şi o atitudine superficială faţă de obligaţiile procesuale ca parte în proces. În acestea condiţii, şi ţinînd cont de perioada de timp scursă de la data emiterii deciziei contestate şi pînă la data depunerii recursului, şi anume 7 luni şi 12 zile, invocarea de către recurent a faptului că nu a fost familiarizat cu decizia adoptată pînă la 22 septembrie 2015, este lipsită de consistenţă, deoarece un asemenea comportament este de rea-credinţă, avînd în vedere obligaţia părţilor de a se interesa de soarta dosarelor despre care au cunoştinţă la intervale rezonabile de timp.
Or, având la cunoştinţă despre data emiterii deciziei instanţei de apel, precum şi soluţia acesteia, Beșleagă Alexandru urma să întreprindă măsurile necesare, după cum sugerează jurisprudenţa CEDO (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007), de a proteja drepturile sale de acces la instanţă şi de a contesta în termen hotărârea judecătorească. În această ordine de idei este cert că, depunând cererea de recurs împotriva deciziei instanței de apel peste un termen de 7 luni 12 zile, recurentul Beșleagă Alexandru a demonstrat o neglijenţă a drepturilor sale procedurale stipulate în legislaţia naţională.
La caz, instanţa de recurs notează că, o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a deciziei judecătoreşti emise în instanţa de apel şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice.
Aşa fiind, în speţa de referinţă Ponomaryov vs Ucraina (3 aprilie 2008), Curtea Europeană a reiterat cu titlu de principiu general că deşi, în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac. Astfel, Curtea a admis că revine în primul rînd instanţelor interne să decidă asupra repunerii în termen de introducere a căii ordinare de atac, dar ele nu se bucură de o marjă de apreciere nelimitată.
Instanţele sunt obligate să indice motivele pentru care au acceptat repunerea în termen. Un asemenea motiv ar putea fi, spre exemplu, necomunicarea hotărîrii luate în proces de către autorităţile competente ale statului. Chiar şi atunci, totuşi, indică Curtea, posibilitatea repunerii în termen nu ar fi nelimitată, dată fiind obligaţia părţilor de a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de care ele au cunoştinţă. În toate cazurile, instanţele interne ar trebui să verifice dacă motivele de repunere în termen ar putea justifica o ingerinţă în principiul autorităţii de lucru judecat. Reglementări similare au fost statuate de către Înalta Curte şi în cauzele Ceachir vs Moldova, Popov vs Moldova şi Melnic vs Moldova, în care s-a menţionat că prin neaducerea vre-unui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către părţi a unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale au încălcat drepturile reclamanţilor la un proces echitabil.
În lumina celor relevate Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie notează că, examinarea unui recurs tardiv declarat împotriva unei hotărâri definitive, ar avea un efect incompatibil cu principiul securităţii juridice, garantat de articolul 6 din Convenţie şi ar încălca dreptul intimatului la un proces echitabil. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliţiei al MAI ca neîntemeiat, iar recursul declarat de Beșleagă Alexandru ca fiind depus cu omiterea termenului de prescripție și a menține decizia instanței de apel și hotărîrea primei instanțe.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Beșleaga Alexandru ca fiind depus cu omiterea termenului de prescripţie. Se respinge recursul declarat de către Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din10 februarie 2015 și hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 23 iulie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Beşleagă Alexandru, Saca Valeriu şi Bujniţa Ghenadie împotriva Inspectoratul General de Poliție al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ și repararea prejudiciului moral.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari Elena Covalenco Tamara Chişca-Doneva