2ra-2580/15 — Încasarea datoriei

prima instanţă: M.Muruianu (Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău) dosarul nr.2ra-2580/15 instanţa de apel: N.Vascan, D.Manole, V.Negru (Curtea de Apel Chişinău) ÎNCHEIERE 28 octombrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu Judecătorii: Iuliana Oprea, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilităţii recursurilor declarate de Societatea pe Acţiuni „Termoelectrica” şi Zubco Boris, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acţiuni „Termocom” către Zubco Boris cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 mai 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Zubco Boris, fiind modificată hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 08 aprilie 2014, c o n s t a t ă: La 29.01.2014 Societatea pe Acţiuni „Termocom” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva pîrîtului Zubco Boris cu privire la încasarea datoriei. În motivarea acţiunii SA „Termocom” a indicat că în baza contractului pentru folosirea energiei termice în apă fierbinte nr. 3736 din 25 decembrie 2006, încheiat între SA „Termocom” în procedura planului şi Boris Zubco ultimul şi-a asumat obligaţia de a achita lunar plata pentru utilizarea energiei termice furnizate de către SA „Termocom” la obiectele sale. Mai menţionează că în corespundere cu pct. 3.1 al contractului nominalizat calculele pentru energia termică erau făcute în baza datelor aparatului de evidenţă, prezentate de către abonat la SA „Termocom”.

Pentru energia livrată abonatul în conformitate cu pct. 4.1 al contractului nominalizat era obligat să achite lunar plata costului energiei utilizate, organizaţiei furnizoare de energie termică, prin dispoziţiile de plată ale reclamantului conform tarifelor stabilite, La fel, indică că în cauza neonorării obligaţiilor contractuale prin neachitarea bonurilor de plată pentru consumul de energie termică, pîrîtul a acumulat o datorie la consumul de energie termică în sumă de 8831,66 lei, pentru perioada de consum noiembrie 2012-aprilie 2013, confirmată prin lista facturilor şi achitărilor. Susţine că părţile au convenit că plata se consideră efectuată la data încasării sumelor băneşti pe contul de decontare a furnizorului.

De către furnizor care în cazul dat este SA „Termocom” şi care a respectat în întregime obligaţiile contractuale. La 17 septembrie 2013,în scopul soluţionării amiabile a litigiului a expediat prin intermediul unei scrisori recomandate o somaţie, care însă a fost lăsată fără de examinare. Cere, SA „Termocom” încasarea de la Boris Zubco a sumei de 8831,66 lei cu titlu de datorie pentru energia termică pentru perioada de consum noiembrie 2012 – aprilie 2013. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 08 aprilie 2014 a fost admis demersul înaintat de Serghei Zubco şi atras în calitate de intervenient accesoriu. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 08 aprilie 2014 a fost admisă acţiunea, şi a fost încasat de la Boris Zubco în beneficiul SA „Termocom” suma de 8831,666 lei cu titlu de datorie pentru energia termică pentru perioada noiembrie 2012-aprilie 2013, precum şi în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 270 lei.

La 30 aprilie 2014, Boris Zubco a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea acestuia, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 mai 2015 s-a admis apelul declarat de către Boris Zubco. S-a modificat hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 08 aprilie 2014 şi s-a micşorat suma datoriei încasate de la Zubco Boris în beneficiul reclamantei SA „Termocom”/succesorul în drepturi „Centrala Electrică de Termoficare nr.2” SA, de la suma de 8831,66 lei pînă la suma de 5398,25 lei. S-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 08 aprilie 2014 în partea în care s-a încasat de la pîrîtul Zubco Boris în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 270 lei.

La adoptarea soluţiei instanţa de apel a invocat că, în corespundere cu prevederile art. 970 alin. (1), (2) din Codul Civil, prin ,|contractul de prestări servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părţi (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuţia convenită. Obiectul contractului de prestări servicii îl constituie serviciile de orice natură. Iar potrivit dispoziţiilor art. 971 din Codul Civil, plata pentru servicii se efectuează după prestarea serviciilor. Dacă plata pentru servicii se calculează pe anumite perioade, ele vor fi acordate după încheierea fiecărei perioade în parte. Prin urmare, instanţa de apel a considerat că prima instanţă a conchis în mod întemeiat că Zubco Boris a acumulat o datorie faţă de reclamanta S.A.

„Termocom” în urma executării necorespunzătoare a clauzelor contractuale. Instanţa de apel a menţionat că prima instanţă a conchis în mod întemeiat că în speţă, obligaţia pârâtului Zubco Boris reiese din contractul nr. 3736, încheiat la 2 25.12.2006 cu reclamanta S.A. „Termocom”. Contractul nominalizat are caracter sinalagmatic, exprimă voinţă părţilor şi pune drepturi şi obligaţii corelative în seama ambelor părţi. În baza probelor prezentate, reclamantul a demonstrat respectarea condiţiilor contractuale, livrînd energia termică în volumul stabilit. Debitorul şi creditorul trebuie să se comporte cu bună-credinţă şi diligenţă la momentul naşterii, pe durata existenţei, la momentul executării şi stingerii obligaţiei.

Temeiul executării rezidă în existenţa obligaţiei, care trebuie executată în modul corespunzător, cu bună- credinţă, la locul şi în momentul stabilit. Prin urmare, dat fiind faptul că contractul de livrare a energiei termice nr. 3736 din 15.12.2006 nu a fost declarat nul până în prezent, iar pârâtul Zubco Boris nu şi-a onorat pe deplin şi în termen obligaţiunile contractuale, instanţa de apel a considerat că prima instanţă a conchis în mod întemeiat de a admite acţiunea reclamantei S.A. „Termocom” de încasarea de la Zubco Boris a datoriei pentru energia termică livrată. Instanţa de apel a reţinut că datoria în sumă de 5398,25 lei s-a acumulat pentru consumul de energie termică în perioada 01.12.2012 - 01.04.2013, conform prevederilor pct.4.4 al contractului de furnizare a energiei termice nr. 3736 din 25.12.2006.

La 11 august 2015, Societatea pe Acţiuni „Termoelectrica” a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu emiterea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii. În motivarea recursului se invocă că instanţa de apel nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele pentru examinarea obiectivă a cauzei, fiind aplicate eronat normele de drept material. Se mai invocă în recurs că, în cazul în care Zubco Boris nu a fost de acord cu sumele indicate în facturile de plată pentru perioada 2009-2010, în care se invocă că s-ar fi inclus nejustificat valoare pierderilor, avea dreptul şi posibilitatea de a le contesta în temeiul art.14 al Legii contenciosului administrativ nr.793 din 10.02.2000, însă nici o factură nu a fost contestată.

La 24 august 2015, Zubco Boris a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acţiunii. În motivarea recursului se invocă că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă nu a constatat şi elucidat toate circumstanţele pentru examinarea obiectivă a cauzei, fiind aplicate eronat normele de drept material. Mai mult ca atît, la materialele dosarului este anexat Ordinul nr.251 din noiembrie 2010, al SA „Termocom” în care se indică expres că nu vor fi facturate pierderile în reţelele termice, probe neglijate de instanţă. Totodată, indică recurentul că în perioada noiembrie 2012 - aprilie 2013, Zubco 3 Boris a achitat în totalitate sumele calculate pentru consumul energiei termice.

Examinînd temeiurile recursurilor în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate sunt inadmisibile. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Societatea pe Acţiuni „Termoelectrica” şi Zubco Boris, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentei se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recursurile declarate de către Societatea pe Acţiuni „Termoelectrica” şi Zubco Boris, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. 4 În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către Societatea pe Acţiuni „Termoelectrica” şi Zubco Boris ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursurile declarate de către Societatea pe Acţiuni „Termoelectrica” şi Zubco Boris, se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iuliana Oprea Iurie Bejenaru 5