2rac-512/16 — Încasarea datoriei

Prima instanță: judecătoria Buiucani mun.Chișinău Dosarul nr.2rac-512/16

judecător: Gh.Plămădeală

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău

judecători: N.Traciuc, M.Anton, A.Bostan

Î N C H E I E R E

28 decembrie 2016 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președinte, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Ion Druță, Nicolae Craiu

examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către

Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica”

împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 02 iunie 2016 și a hotărîrii

judecătoriei Buiucani mun.Chișinău din 25 noiembrie 2014

în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe

Acțiuni „Termocom” împotriva Asociației de Proprietari ai Locuințelor Privatizate nr.

53/400 privind încasarea datoriei,

c o n s t a t ă :

La data de 28 martie 2014, reclamantul Societatea pe Acțiuni „Termocom”, în

procedura falimentului, prin intermediul lichidatorului Eni Veaceslav, s-a adresat cu

cerere de chemare în judecată către Asociația de Proprietari ai Locuințelor Privatizate

nr. 53/400, solicitînd încasarea datoriei.

În motivarea acțiunii a indicat că, în baza contractului pentru folosirea energiei

termice în apă fierbinte nr.5565 din 21 noiembrie 2003, încheiat între Societatea pe

Acțiuni „Termocom", în procedura falimentului, și Asociația de Proprietari ai

Locuințelor Privatizate nr. 53/400, ultima și-a asumat obligația de a achita lunar plata

pentru utilizarea energiei termice furnizate de către Societatea pe Acțiuni „Termocom”

la obiectele sale.

Conform pct.3.1 al contractului nominalizat, calculele pentru energia termică au

fost făcute în baza datelor aparatului de evidență, prezentate de către "Abonat" la

Societatea pe Acțiuni „Termocom". Pentru energia termică livrată "Abonatul", în

conformitate cu pct.4.1 al contractului era obligat să achite lunar plata costului energiei

utilizate, organizației furnizoare de energie termică, prin dispozițiile de plată ale

reclamantului, conform tarifelor stabilite.

Din cauza neonorării obligațiilor contractuale prin neachitarea bonurilor de

plată pentru consumul de energie termică, pîrîtul a acumulat o datorie la consumul de

1

energie termică în sumă de 58 697,42 lei pentru perioada de consum aprilie 2013 -

decembrie 2013, confirmată prin lista facturărilor și achitărilor.

Potrivit prevederilor art.512 Cod civil, creditorul este în drept să pretindă de la

debitor executarea unei prestații, iar debitorul este ținut să o execute. Prestația constă

în a da, a face sau a nu face.

Conform art.624-625 Cod civil, părțile pot garanta executarea unei obligațiuni

prin stipularea unei clauze penale, prin care evaluează anticipat prejudiciul, indicând

că debitorul, în cazul neexecutării obligației urmează să remită creditorului o sumă de

bani sau un alt bun, iar neexecutarea include orice încălcare a obligațiunilor, inclusiv

executarea necorespunzătoare sau tardivă.

Menționează că, totodată, părțile au convenit că plata se consideră efectuată la

data încasării sumelor bănești pe contul de decontare a furnizorului, în cazul dat,

Societatea pe Acțiuni „Termocom" în procedura falimentului.

Indică că, întru soluționarea pe cale amiabilă a litigiului creat, pîrîtului i-a fost

expediată o reclamație/somație cu nr.79/455 din 27 ianuarie 2014, însă pînă la

înaintarea prezentei acțiuni, nu a primit răspuns, fapt ce l-a determinat să se adreseze

în judecată cu cererea respectivă.

Solicită reclamantul încasarea de la pîrîtul Asociația de Proprietari ai Locuințelor

Privatizate nr. 53/400, în folosul Societății pe Acțiuni „Termocom", în procedura

falimentului, suma de 58 697,42 lei cu titlu de datorie pentru energia termică, pentru

perioada de consum aprilie 2013 - decembrie 2013.

Prin hotărîrea judecătoriei Buiucani mun.Chișinău din 25 noiembrie 2014,

acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de fond a concluzionat că, eliberarea facturilor pentru consumul

locatarilor (consumatorilor) către Asociația de Proprietari ai Locuințelor Privatizate nr.

53/400 este nefondată și contravine esenței raporturilor juridice de drept. Astfel,

instanța a concluzionat că, locatarii fiind consumatori de fapt a serviciilor prestate de

furnizorul Societatea pe Acțiuni „Termocom”, achitând serviciile direct, sunt

beneficiari a livrărilor, iar încasarea sumelor de bani și / sau a datoriilor pentru servicii

prestate Societatea pe Acțiuni „Termocom” de Asociația de Proprietari ai Locuințelor

Privatizate nr. 53/400 este nejustificată, dat fiind faptul că contractul nr.5565 din 21

noiembrie 2003 încheiat între acestea a expirat, iar altul nu a fost reîncheiat.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 02 iunie 2016, a fost respins apelul

declarat de Societatea pe Acțiuni „Termocom” și menținută hotărîrea judecătoriei

Buiucani mun.Chișinău din 25 noiembrie 2014.

Instanța de apel a conchis că instanța de fond just a conchis că eliberarea

facturilor pentru consumul locatarilor către Asociația de Proprietari ai Locuințelor

Privatizate nr. 53/400 este neîntemeiată și contravine esenței raporturilor juridice.

Nefiind de acord cu decizia menționată, la data de 17 august 2016, Societatea pe

Acțiuni „Termoelectrica”, a declarat recurs, solicitînd casarea deciziei Curții de Apel

Chișinău din 02 iunie 2016 și a hotărîrii judecătoriei Buiucani mun.Chișinău din 25

noiembrie 2014, cu emiterea unei noi hotărâri prin care acțiunea să fie admisă integral,

în sensul invocat.

În motivarea recursului, cu reiterarea motivelor de fapt și de drept invocate pe

parcursul examinări cauzei, recurentul a indicat că instanțele de judecată nu au

2

constatat și elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea

pricinii, aplicînd eronat normele de drept.

Menționează că, instanța de fond, cât și instanța de apel, au determinat incorect

obiectul probațiunii, adică circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă

a pricinii, care trebuie determinate definitiv de instanța judecătorească pornind de la

temeiul pretențiilor și obiecțiilor părților, precum și de la normele de drept material și

procedural ce urmează a fi aplicate. Stabilirea incompletă circumstanțelor de fapt care

au importanță pentru soluționarea justă a pricinii are ca efect aplicarea eronată a

normei de drept material și duce la casarea deciziei instanței de apel și instanței de

fond. Prin urmare, controlul de către instanța de recurs a aplicării corecte a normelor

de drept material impune în mod obligatoriu și verificarea corectitudinii de stabilire a

obiectului probațiunii.

Susține că, instanța de judecată a dat o calificare greșită raportului material

litigios și a soluționat greșit conflictul dintre normele cuprinse în diferite acte

normative, aplicând și dând prioritate prevederilor Legii privind serviciile publice de

gospodărire comunală și nu a clauzelor contractuale prevăzute de Contractul de livrare

a energiei termice în apă caldă nr. 5565 din 21 noiembrie 2003, precum și Legii cu

privire la energia termică și promovarea cogenerării; Hotărîrii Guvernului nr.434 din

09 aprilie 1998 despre aprobarea Regulamentului cu privire la furnizarea și utilizarea

energiei termicei. Astfel, instanța de judecată greșit a constatat că Societatea pe

Acțiuni ”Termoelectrica” este prestatorul de servicii care asigură alimentarea cu

energie termică locatarii blocului de locuit gestionat de Asociația de Proprietari ai

Locuințelor Privatizate nr. 53/400, iar beneficiari ai serviciilor prestate sunt locatarii,

dar nu Asociația, calificând greșit raportul juridic ca unul reglementat de Legea

privind serviciile publice de gospodărire comunală.

Consideră că prioritate în calificarea juridică corectă în raportul material litigios

urma a fi dată prevederilor Codului civil, clauzelor contractuale prevăzute de

contractul de livrare a energiei termice în apă caldă nr.5565 din 21 noiembrie 2003, or,

Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica”, în virtutea legislației și contractului este

furnizor de marfă - energie termică, iar Asociația de Proprietari ai Locuințelor

Privatizate nr. 53/400 este consumator de marfă nu de serviciu.

Invocă că, instanța de judecată greșit a administrat probele și nu a sesizat

diferența dintre contract de livrare a mărfii și contract de prestarea serviciilor, or,

drepturile și obligațiile părților reies din angajamente asumate reciproc de părți, iar

părțile pe contractul de livrare a mărfii (energie termică) sunt Societatea pe Acțiuni

„Termoelectrica” și Asociația de Proprietari ai Locuințelor Privatizate nr. 53/400, pe

când pe contractul de prestare a serviciilor locativ-comunale (alimentare cu energie

termică) sunt Asociația de Proprietari ai Locuințelor Privatizate nr. 53/400 și locatarii

blocurilor locative gestionate.

A mai menționat că, potrivit pct.5.1.11 al contractului, consumatorul are obligația

să asigure plata la timp de către subconsumatori și să aplice față de aceștia măsuri de

influență pentru plata întârziată în conformitate cu legislația în vigoare, or, furnizorul

neavând contracte cu subconsumatori și neasigurând prestarea serviciului nu are

dreptul să-și asume obligații contrare contractului și statutului. Astfel, beneficiar al

mărfii livrate (energie termică) este Asociația de Proprietari ai Locuințelor Privatizate

3

nr. 53/400, iar beneficiar al serviciilor (alimentare cu energie termică) sunt

subconsumatorii (proprietarii, locatarii). Obligațiile de plată a facturilor fiscale emise

lunar pentru energia termică livrată (marfă) o are nemijlocit Asociația de Proprietari ai

Locuințelor Privatizate nr. 53/400 în conformitate cu obligațiile contractuale, iar

obligațiile de plată a ordinelor de încasare a numerarului pentru serviciul consumat

(alimentare cu energie termică) o au subconsumatorii potrivit legislației.

În final susține recurentul că instanța de judecată în motivarea deciziei și

hotărârii a atribuit importanță juridică scrisorii nr. 277-2k din 02.07.2004, însă aceasta

poartă un caracter informativ cu privire la datele individuale a locatarilor locuințelor

privatizate privind spațiul de încălzire pentru evidență, calcularea și eliberarea

facturilor individuale. Din scrisoarea respectivă nu reiese și nici nu se solicită

rezilierea contractului de livrare a energiei termice în apă caldă nr. 5565 din

21.11.2003, încheiat pe un termen de 5 ani.

Conform art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data

comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Colegiul reține că la materialele cauzei este anexată copia scrisorii de expediere

în adresa părților a copiei deciziei integrale a instanței de apel (f.d.189). Însă, la

materialele cauzei nu se regăsesc careva probe ce ar confirma data recepționării de

către părți a copiei deciziei. Astfel recursul declarat la data de 17 august 2016, se

consideră depus în termen.

La data de 24 octombrie 2016, în adresa intimatului Asociația de Proprietari ai

Locuințelor Privatizate nr. 53/400 a fost expediat spre cunoștință copia recursului

declarat de către Societatea pe Acțiuni „Termocom”, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii referinței la recurs (f.d.219).

Intimatul, Asociația de Proprietari ai Locuințelor Privatizate nr. 53/400, nu și-a

rezervat dreptul de a depune referința asupra recursului declarat de Societatea pe

Acțiuni „Termocom”.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că

recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Termocom”, este inadmisibil, din

următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin.

(4) prevede că săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În conformitate cu art.433 lit.a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă

în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2),

(3), (4) CPC RM.

4

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Societatea pe Acțiuni

„Termocom” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

CPC, or, recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea actelor

judecătorești contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei.

Argumentele invocate în recursul declarat nu au relevanță, deoarece nu denotă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept

procedural, respectiv nu constituie temei pentru casarea deciziei recurate și urmează a

fi respinse.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul ține să menționeze că conform jurisprudenței CEDO, recursul trebuie

să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la

fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri

(cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speță

sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate

corespunzător.

În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul

declarat de Societatea pe Acțiuni „Termocom”, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 CPC, completul Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica”, se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Președintele completului,

Judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Ion Druță

Nicolae Craiu

5