Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-1133/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
24 decembrie 2014
Părțile
SA Termocom vs APLP 53 245
Pe scurt
Termenul de declarare a apelului

2r-1133/14 — Încasarea datoriei

prima instanţă: S.Lazari dosarul nr.2r-1133/14 instanţa de apel: V.Pruteanu, Iu.Cimpoi, A.Minciuna DECIZIE 24 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Sîrcu Iulia Judecătorii Ion Corolevschi, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 53/245, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni „Termocom” împotriva Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 53/245 privind încasarea datoriei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 12 noiembrie 2014 prin care s-a restituit cererea de apel depusă de către Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 53/245 COOP, c o n s t a t ă La 02 decembrie 2013 S.A.

„Termocom” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva APLP nr. 53/245 privind încasarea datoriei pentru serviciile comunale. În motivarea acţiunii s-a indicat că la 18 iulie 2002 SA ,,Termocom” (în procedura planului) a încheiat cu APLP nr. 53/245 contractul nr. 5549, privind livrarea energiei termice în apă caldă. Potrivit pct. 3.1 al contractului nr. 5549 din 18 iulie 2002, calculele pentru energia termică au fost efectuate în baza datelor aparatului de evidenţă, prezentate de către „Abonat” la furnizor SA „Termocom” (în procedura planului). Susţine că pentru energia termică livrată ,,Abonatul” în temeiul pct. 4.1. al contractului enunțat, urmează să achite lunar plata costului energiei utilizate, prin dispoziţiile de plată înaintate şi conform tarifelor stabilite.

Menţionează că în rezultatul neexecutării condiţiilor contractuale, prin neachitarea dispoziţiilor de plată pentru consumul de energie termică, în perioada ianuarie-aprilie 2013, pîrîtul a acumulat datorii la consumul energiei termice în mărime de 74 051.51 lei, fapt confirmat prin lista facturărilor şi achitărilor. Întru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, pîrîtului la 11 noiembrie 2013 i s-a înaintat reclamaţia nr. 79/6665 privind achitarea sumei de 74 051.51 lei, însă nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale. Cere reclamantul, încasarea de la APLP nr. 53/245 a datoriei pentru energia termică în mărime de 74 051.51 lei, pentru perioada de consum ianuarie-aprilie 2013 şi cheltuielile de judecată.

1 Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 18 februarie 2014 acţiunea a fost admisă. S-a încasat de la APLP nr. 53/245 în beneficiul SA „Termocom” suma datoriei pentru energia termică în mărime de 74 051.51 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 1 351.55 lei. Nefiind de acord cu soluţia primei instanţe, APLP nr. 53/245 a contestat-o cu apel. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 noiembrie 2014 s-a restituit cererea de apel depusă de APLP nr. 53/245, ca fiind depusă tardiv. La 25 noiembrie 2014, în termenul prevăzut de lege, APLP nr. 53/245 a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii Curţii de Apel Chișinău din 12 noiembrie 2014 şi hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 18 februarie 2014. În susţinerea recursului a invocat că instanţa de apel a emis încheierea contestată cu încălcarea normelor de drept material şi procedural. Susţine că reprezentantul APLP nr. 53/245 nu a fost prezent în şedinţa de judecată, iar copia dispozitivului hotărîrii a recepţionat-o la 01 martie 2014, fapt confirmat prin avizul de recepţie anexat la materialele pricinii. Menționează recurentul că termenul de 30 zile curge de la data comunicării hotărîrii motivate, dacă legea nu prevede altfel, dar nu de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, precum este menţionat. Consideră recurentul că apelul a fost depus la 21 martie 2014 în termen de 30 zile de la data cominicării dispozitivului hotărîrii primei instanţe.

Examinînd materialele dosarului prin prisma argumentelor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul înaintat de APLP nr. 53/245 COOP urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 362 alin. (1) şi (3) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art. 116 CPC.

Conform art. 116 alin. (1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în tremen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documente respective etc.). Din actele cauzei s-a constatat cu certitudine că la 21 martie 2014, APLP nr. 53/245 a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 18 februarie 2014, solicitînd casarea hotărîrii primei instanţe şi restituirea pricinii la rejudecare (f.d.38).

Instanţa de apel a stabilit prin încheierea din 12 noiembrie 2014 că apelul a fost depus în afara termenului de 30 de zile prevăzut de art. 362 CPC şi corect a constatat că cererea de apel împotriva hotărîrii primei instanţe a fost depusă la 21 martie 2014 cu încălcarea termenului de 30 zile de la data pronunţării hotărîrii, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen. 2 Prin urmare, hotărîrea primei instanţe a devenit irevocabilă la 19 martie 2014 prin necontestare în termenul stabilit de lege.

Reţine Colegiul că argumentul invocat de recurent cu referire la faptul că termenul de 30 zile de declarare a apelului curge de la data comunicării hotărîrii motivate, dacă legea nu prevede altfel, dar nu de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, urmează a fi respins, deoarece prin lege este instituit în mod imperativ termenul de 30 zile pentru declararea apelului, calculat de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, astfel apelul în prezenta pricină a fost depus la 21 martie 2014, în afara termenului de 30 zile.

În acest context, instanţa de recurs invocă jurisprudenţa CEDO care statuează că ,,înrăutăţirea unei situaţii juridice, care a devenit irevocabilă datorită aplicării termenului de prescripţie sau care ar fi trebuit să devină irevocabilă dacă termenul de prescripţie s-ar fi aplicat, este incompatibilă cu principiul securităţii raporturilor juridice” (hotărîrea din 18.06.2008 pe cauza SRL Dacia c. Moldovei, cererea nr. 3052/04, § 77). Luînd în consideraţie cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că argumentele invocate în recurs sunt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Asociaţia Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 53/245. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 12 noiembrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de societatea pe acţiuni „Termocom” împotriva Asociaţiei Proprietarilor de Locuinţe Privatizate nr. 53/245 privind încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Valentina Clevadî 3

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.