Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ri-285/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
21 octombrie 2015
Părțile
BC Banca de Economii SA vs SRL Ti-Bind in pr.de insolvabilitate
Pe scurt
Dreptul de folosinta si dispunere asupra obiectului gajului

2ri-285/15 — Declararea nulității absolute a actelor juridice

prima instanţă: N. Craiu dosarul nr. 2ri-285/15 DECIZIE 21 octombrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vladimir Timofti, Iuliana Oprea, Ion Druţă, Galina Stratulat examinând recursul declarat de către directorul SC „TI-Bind” SRL – Muzicantschi Boris, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a BC „Banca de Economii” SA împotriva SRL „TI-Bind”, SC „Intersoft Universal AG (Panama)” cu privire la declararea nulităţii absolute a actelor juridice, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 29 mai 2015, prin care a fost admisă acţiunea constată: La 23 aprilie 2014 BC „Banca de Economii” SA s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SRL „TI-Bind”, SC „Intersoft Universal AG (Panama)”, intervenient - lichidatorul în procedura de insolvabilitate A. Donţu cu privire la declararea nulităţii absolute a actelor juridice.

În motivarea acţiunii a indicat că, prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2014 a fost constatată insolvabilitatea debitorului SRL „TI-Bind” şi dispusă iniţierea dizolvării societăţii în cauză prin intermediul procedurii simplificate. La 11 martie 2014 BC „Banca de Economii” SA a înregistrat în instanţa de insolvabilitate cererea privind admiterea creanţei în sumă de 2421251,10 Euro şi includerea întregii creanţe validate în rangul creditorului garantat. Totodată, banca a menţionat că sumele datorate acesteia potrivit contractului de credit nr. 06-06/1/73 din 27 octombrie 2010, modificat prin Acordul adiţional nr. 01 din 21 iulie 2011, Acordul adiţional nr. 02 din 02 noiembrie 2011 şi Acordul adiţional nr. 03 din 22 noiembrie 2011 sunt garantate prin 3 contracte de gaj instituite asupra mijloacelor fixe (echipamentul tehnic), cu anexarea acestora la cerere privind admiterea creanţei.

De către administratorul insolvabilităţii a fost aprobat tabelul definitiv al creanţelor, conform căruia BC „Banca de Economii” SA a fost validată cu creanţa în mărime de 2421251,10 Euro. Recent însă reclamantul a aflat că SRL „TI-Bind” nu înregistrează mijloacele fixe şi mărfuri în proprietatea sa, din motivul că bunurile reflectate la aceste conturi contabile au fost transmise creditorului SC „Intersoft Universal AG (Panama)” în temeiul ordonanţei Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 26 iunie 2013 privind încasarea datoriei. Întru executarea ordonanţei date, executorul judecătoresc Cornelia Balan a pornit procedura de executare şi a emis la 13 decembrie 2013 încheierea de intentare a procedurii de executare.

Ulterior, părţile procedurii de executare au încheiat tranzacţia de împăcare din 17 decembrie 2013, prin care bunurile debitorului au fost transmise în contul datoriei către SC „Intersoft Universal AG (Panama)”, iar executorul judecătoresc a aprobat tranzacţia în cauză. Părţile tranzacţiei la aceeaşi dată din 17 decembrie 2013 au încheiat Actul de predare-primire, prin care tot patrimoniul gajat în favoarea băncii a fost transmis în proprietatea SC „Intersoft Universal AG (Panama)”.

Or, în urma celor expuse mai sus, rezultă cu certitudine că factorii de decizie a SRL „TI-Bind” au săvîrşit operaţiuni frauduloase, în urma cărora bunurile proprietate a debitorului, care au fost gajate în favoarea SA „Banca de Economii” SA în baza contractelor de gaj înregistrate nr. 06-06/1/73-g din 27 octombrie 2010, nr. 06-06/1/73- g1din 02 noiembrie 2011 şi nr. 06-06/1/73-g2 din 22 noiembrie 2011, au fost transmise cu drept de proprietate unei companii off-shore - SC „Intersoft Universal AG (Panama)”.

Astfel, predarea bunurilor gajate în favoarea băncii către compania off-shore a avut loc la data de 17 decembrie 2013 în baza actelor nominalizate, cu încălcarea normelor imperative cu privire la gajul bunurilor mobile, care stabilesc inadmisibilitatea înstrăinării bunurilor gajate fără acordul creditorului gajist, precum şi stabilesc prioritatea necondiţionată a creditului garantat de a-şi satisface creanţa garantată din costul bunurilor gajate (în special art. 52 al. (3) al Legii cu privire la gaj nr. 449 din 30 iulie 2001). Astfel, părţile tranzacţiei şi actului de predare-primire nominalizat la încheierea acestora au încălcat normele imperative ale legislaţiei în vigoare care interzic dispunerea de bunurile grevate cu drept de gaj în favoarea terţelor persoane fără acordul creditorului gajist.

În conformitate cu art. 216 al. (1), art. 217, art. 220 al. (1) şi al. (2) Cod civil, actele juridice încheiate cu încălcarea normelor imperative ale legislaţiei, precum şi bunelor moravuri sunt lovite de nulitate absolută, nulitate care acţionează din momentul pretinsei încheieri a actului juridic abuziv, fără necesitatea constatării obligatorii a acesteia printr-o hotărîre a instanţei de judecată.

Ca rezultat al celor enunţate, cere BC „Banca de Economii” SA declararea nulităţii absolute cu efect retroactiv a tranzacţiei de împăcare din 17 decembrie 2013, a Actului de predare-primire a bunurilor în proprietate din 17 decembrie 2013 încheiate între SRL „TI-Bind” şi SC „Intersoft Universal AG (Panama)”, aprobate de executorul judecătoresc Cornelia Balan; obligaţia părţilor tranzacţiei de împăcare şi a Actului de predare-primire a bunurilor în proprietate din 17 decembrie 2013 de a restitui reciproc totul ce au obţinut în urma acestora, iar în cazul imposibilităţii restituirii - compensarea în formă pecuniară a contravalorii bunurilor transmise; încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 29 mai 2015, a fost admisă acţiunea integral şi declarată nulitatea tranzacţiei de împăcare încheiate între SRL „TI-Bind” şi SC „Intersoft Universal AG (Panama)” la 17 decembrie 2013; a fost declarată nulitatea Actului de primire-predare din 17 decembrie 2013 încheiat între SRL „TI-Bind” şi SC „Intersoft Universal AG (Panama)”; au fost aduse părţile la poziţia iniţială şi obligat SC „Intersoft Universal AG (Panama)” de a restitui SRL „TI-Bind” bunurile primite conform tranzacţiei de împăcare din 17 decembrie 2013 în număr total de 2994 articole în sumă de 37664396,18 lei. La 17 iulie 2015 directorul SC „TI-Bind” SRL – Muzicantschi Boris a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, prin care a cerut admiterea recursului, casarea hotărîrii judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii.

În motivarea recursului a indicat că, instanţa la adoptarea hotărîrii a încălcat securitatea raporturilor juridice garantat de art. 6 din CEDO, or raporturile dintre creditor şi debitor au fost instituite în baza încheierii executorului judecătoresc din decembrie 2013 şi ordonanţei Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 26 iunie 2013, care nu au fost contestate în vreun mod de către BC „Banca de Economii” SA şi, deci, sunt în vigoare, precum şi obligatorii prin prisma art.123 al. (2) CPC. În conformitate cu art. 8 al. (1) a Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărîrile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege.

Colegiul relevă că, recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recurs la 17 iulie 2015 în termen împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 29 mai 2015, în situaţia în care la materialele cauzei lipseşte dovada de expediere a hotărîrii instanţei de insolvabilitate în adresa SC „TI-Bind” SRL. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Judecînd recursul declarat împotriva hotărîrii primei instanţe şi verificînd, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul declarat şi de a menţine hotărârea primei instanţe din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe. Materialele cauzei denotă că, prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 19 februarie 2014 a fost constatată insolvabilitatea debitorului SRL „TI-Bind” şi dispusă iniţierea dizolvării societăţii în cauză prin intermediul procedurii simplificate. Deoarece SRL „TI-Bind” la 27 octombrie 2010 a beneficiat de un credit de la BC „Banca de Economii” SA în sumă de 1500000 Euro şi deoarece la termenul scadent debitorul nu a restituit suma împrumutului, la 11 martie 2014 creditorul BC „Banca de Economii” SA a depus în instanţa de insolvabilitate cererea privind validarea creanţei în sumă de 2421251,10 Euro, cu includerea creanţei validate la rangul creditorului garantat.

Or, suma pretinsă spre validare rezultă din contractul de credit nr. 06-06/1/73 din 27 octombrie 2010, modificat prin Acordul adiţional nr. 01 din 21 iulie 2011, Acordul adiţional nr. 02 din 02 noiembrie 2011 şi Acordul adiţional nr. 03 din 22 noiembrie 2011, care au fost garantate prin 3 contracte de gaj instituite asupra mijloacelor fixe (echipamentul tehnic) ce aparţineau debitorului SRL „TI-Bind”. De către administratorul insolvabilităţii a fost aprobat tabelul definitiv al creanţelor, conform căruia BC „Banca de Economii” SA i-a fost validată creanţa în mărime de 2421251,10 Euro.

Intimatul însă a fost în imposibilitate de a-şi valorifica creanţa garantată, deoarece potrivit raportului final şi proiectului bilanţului de lichidare a debitorului rezulta că SRL „TI-Bind” nu înregistrează mijloace fixe şi mărfuri în proprietatea sa, deoarece bunurile reflectate la conturile contabile au fost transmise creditorului SC „Intersoft Universal AG (Panama)” în temeiul ordonanţei Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 26 iunie 2013, prin care a fost dispusă încasarea de la SRL „TI-Bind” în beneficiul SC „Intersoft Universal AG (Panama)” a datoriei de 2105250 Euro. Întru executarea ordonanţei în cauză, executorul judecătoresc Cornelia Balan a emis la 13 decembrie 2013 încheierea de intentare a procedurii de executare.

Ulterior, părţile procedurii de executare au încheiat la 17 decembrie 2013 tranzacţia de împăcare, prin care bunurile debitorului SRL „TI-Bind” au fost transmise în contul datoriei de 2105250 Euro către SC „Intersoft Universal AG (Panama)”, iar executorul judecătoresc a aprobat tranzacţia în cauză (f.d. 64-72). Părţile tranzacţiei la aceeaşi dată din 17 decembrie 2013 au încheiat şi Actul de predare-primire, prin care tot patrimoniul gajat în favoarea BC „Banca de Economii” SA a fost transmis în proprietatea SC „Intersoft Universal AG (Panama)” şi anume 2994 articole în valoare de 37664396,18 lei (f.d. 57- 63). Prin acţiunea înaintată BC „Banca de Economii” SA invocă nulitatea tranzacţiei de împăcare şi a Actului de predare-primire din 17 decembrie 2013, prin care bunurile gajate în favoarea băncii au fost transmise companiei off-shore SC „Intersoft Universal AG (Panama)”.

Instanţa de recurs consideră întemeiată şi legală hotărîrea instanţei de insolvabilitate de admitere a acţiunii din considerentele ce urmează. Conform art. 454 al. (1) Cod civil, gajul este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj. Gajul se constituie în virtutea legii sau a contractului, iar gajul înregistrat apare în momentul înregistrării sale, conform art. 466 al. (1) şi al. (2) Cod civil.

Din conţinutul contractului de credit din 27 octombrie 2010 rezultă că acesta a fost garantat prin contractele de gaj înregistrat nr. 06-06/1/73-g din 27 octombrie 2010, nr. 06-06/1/73-g1 din 02 noiembrie 2011 şi nr. 06-06/1/73-g2 din 22 noiembrie 2011 asupra mijloacelor fixe (utilaj tehnologic) în sumă totală de 41302435 lei, care au fost înregistrate în Registrul gajului bunurilor mobile. La încheierea contractelor de gaj, debitorul gajist s-a obligat expres de a nu înstrăina bunurile aduse în garanţie fără aprobarea scrisă a băncii. Conform art. 470 al. (1) şi al. (2) lit. e) Cod civil, gajul fără deposedare trebuie sa fie înscris într-un registru public, iar în special gajul bunurilor mobile se înscrie în registrul gajului bunurilor mobile.

Or, în virtutea principiului publicităţii, înregistrarea gajului fără deposedare constituie atît o condiţie de constituire a gajului (ad validatem), cît şi una care determină exercitarea dreptului de preferinţă faţă de terţi (ad probationem). Accesul la informaţia despre gaj înscrisă în registru este publică, astfel orice persoană fiind în drept de a solicita şi primi informaţia ce-l interesează sub formă de extras din registru. Conform art. 471 al. (1) şi al. (3) Cod civil, faptul ca informaţia cu privire la gaj este înscrisă în registrul gajului, constituie o prezumţie legală a veridicităţii ei, respectiv din momentul înregistrării gajului nimeni nu poate invoca necunoaşterea informaţiei înscrise în registrul gajului.

Deci, efectele principale ale publicităţii gajului sunt naşterea gajului şi opozabilitatea lui faţă de terţi, iar odată ce acesta a fost înregistrat în mod corespunzător, nimeni nu poate invoca necunoaşterea informaţiei, iar prezumţia în acest sens îi este favorabilă creditorului gajist. La caz, Colegiul reţine că potrivit confirmărilor de la f.d. 21-22, 27-29, 35-36, 41-42, rezultă caracterul contractelor de gaj ca fiind înregistrate şi deci neinterzis accesul persoanelor terţe la informaţia de gaj. Deşi art. 477 al.

(3) Cod civil expres indică că debitorul gajist nu este în drept sa înstrăineze bunurile gajate, cu excepţia cazurilor cînd dispune de autorizaţie în acest sens eliberată de creditorul gajist, or menţiunea dată fiind consemnată şi în registrul gajului, contrar normei enunţate SRL „TI-Bind” a încheiat cu SC „Intersoft Universal AG (Panama)” tranzacţia de împăcare din 17 decembrie 2013 şi a transmis ultimei bunurile ce au fost gajate anterior în favoarea BC „Banca de Economii” SA, fără a solicita acordul creditorului gajist în acest sens. Or, înstrăinarea bunului gajat fără autorizaţia creditorului, atrage nulitatea absolută a actului de înstrăinare (art.220 Cod civil).

Deci, în cazul dat, instanţa de insolvabilitate la adoptarea hotărîrii contestate corect a declarat nulitatea tranzacţiei de împăcare încheiate între SRL „TI-Bind” şi compania off-shore SC „Intersoft Universal AG (Panama)” din 17 decembrie 2013, precum şi a actului de primire-predare a bunurilor din aceeaşi dată. Nu sunt întemeiate argumentele recurentului vis-a-vis de obligativitatea ordonanţei Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 26 iunie 2013 prin prisma art. 123 al. (2) CPC, din cauza că deşi a fost stabilită printr-o hotărîre judecătorească irevocabilă existenţa unei datorii a SRL „TI-Bind” faţă de compania off-shore SC „Intersoft Universal AG (Panama)”, ultima nu era lipsită de dreptul de a-şi valorifica datoria din patrimoniul debitorului, cu excepţia celui gajat în favoarea băncii.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere că hotărîrea instanţei de insolvabilitate este legală şi întemeiată, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către directorul SC „TI-Bind” SRL, Muzicantschi Boris. Se menţine hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 29 mai 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a BC „Banca de Economii” SA împotriva SRL „TI- Bind”, SC „Intersoft Universal AG (Panama)” cu privire la declararea nulităţii absolute a actelor juridice.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vladimir Timofti Iuliana Oprea Ion Druţă Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.