Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-374/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
21 octombrie 2015
Părțile
SRL Gricop Agro SC vs IM WeTrade Agro SC
Pe scurt
Temeiurile declararii recursului

2rac-374/15 — Încasarea prejudiciului material

prima instanţă : V. Ghedreuţan dosarul 2rac-374/15 instanţa de apel: A. Garbuz, G. Polivenco, A. Rotaru ÎNCHEIERE 21 octombrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecători – Dumitru Mardari, Maria Ghervas examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea Comercială „Gricop Agro” Societatea cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea Comercială „Gricop Agro” Societatea cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii Comerciale „We Trade Agro” Societate cu Răspundere Limitată privind încasarea prejudiciului material, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 26 mai 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea Comercială „Gricop Agro” Societatea cu Răspundere Limitată şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Drochia din 10 noiembrie 2014, c o n s t a t ă: La 09 ianuarie 2014, SC „Gricop Agro” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, SC „Gricop Agro” SRL în baza contractelor de arendă cu proprietarii din anul 2006 a devenit deţinător a loturilor agricole cu nr. nr. cadastrale: 1012136, 102137, 102145, 102146, 102147, 102163, 102164, 102167, 102168, 102175, 102178, 102179, 102180, 102181, 102186, 102187, 102190, 102191, 102204, 102205, 102206, 102214, 102215, 102216, 102217, 102218, 102226, 102227, 102228, 102229, 102230, 102242, 102243, 102258, 102259, 102260, 102283, 102284, 102286, 102287, 102291, 102302, 102303, 102304, cu suprafaţa de 42 ha, amplasate pe cîmpul 120, conturul 102 „Poligon”. Acţiunea contractelor de arendă încheiate cu proprietarii loturilor agricole, şi anume cu Creciun Igor(102146), Creciun Ana(102145, 102147), Stah Valeriu(102167, 102168), Demciuc Grigorii(f.d.

102186, 102187), Samardac Ion(102190), Lescinschi Alexandru(102204), Lescinschi Lidia(102205), Fedorută Vitalii(102206), Curmei Iurii(102214), Jmurc Ion(102215), Jmurcu Ecaterina(102216), Curmei Veaceslav(102217), Curmei Maria(102218), Capacinschi Maria(102226, 102227), Proca Serghei(102228), Puşcaş Valeriu(102229, 102330), Stah Zinovia(102302) şi Stah Vera(102303) au fost încetate în baza acordurilor şi actelor de predare-primire încheiate între părţi la finele anului 2011 şi înregistrate la Primăria s. Moara de Piatră, raionul Drochia. Totodată, loturile cu nr. nr. cadastrale 102136, 102137, 102163, 102175,102178, 102179, 102180, 102181, 102191, 102242, 102243, 102258, 102259, 102260, 102283, 102284, 102291, cu suprafaţa de 14, 6 ha, la momentul actual se află în posesia SC „Gricop Agro” SRL, afirmînd că proprietarii, moştenitorii legali şi cumpărătorii nu au solicitat restituirea loturilor şi încetarea relaţiilor contractuale.

Reclamantul invocă că, în perioada anului 2010, SC „We Trade Agro” SRL, ilegal a ocupat şi exploatat loturile cu nr. nr. cadastrale-102163, 102164, 102167, 102168, 102283, 102284, 102285, 102286, 102287, 102147, 102146, 102145, 102138, 102137, 102136, 102260, 102259, 102258, 102175, 102178, 102179, 102180, 102181, 102186, 102187, 102190, 102191, cu suprafaţa de 26 ha, care se află în posesia şi folosinţa acestuia.

Iar, faptul exploatării de către SC „We Trade Agro” SRL, pe perioada anului 2010, a cîmpului 120, conturul 102 „Poligon" pe care sunt amplasate 26 ha arendate de SC „Gricop Agro” SRL, se confirmă prin p. 5 din actul de predare primire parte integrală a acordului părţilor şi p. 8 a Informaţiei Primăriei s. Moara de Piatră r-1 Drochia nr.81 din 27 septembrie 2010, şi anume p. 8 a informaţiei Primăriei s. Moara de Piatră r-1 Drochia nr.80 din 27 septembrie 2010, prevede că pe perioada anului 2010, cîmpul -120, conturul – 102, inclusiv 26 ha arendate de SC „Gricop Agro” SRL au fost cultivate de către SC „We Trade Agro” SRL cu floarea soarelui (fapt dovedit şi prin p. 5 al acordului). La 09 ianuarie 2014, SC „Gricop Agro” SRL, a mai depus o cerere de chemare în judecată împotriva SC „We Trade Agro” SRL, privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesie ilegală a loturilor agricole.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în baza contractelor de arendă nr.nr.19, 50, 51, 52, 53, 61, 70, 72 din 18 mai 2006 şi 20 mai 2006, proprietarii Morari Mihail, Bilic Mihail, Bilic Maria, Bilic Anatol, Bilic Oleg, Cvasniuc Eduard, Chiriac Ecaterina şi Trifan Ecaterina au transmis în posesie şi folosinţă SC „Gricop Agro” SRL, loturile agricole cu nr. nr. cadastrale 101197, 101198, 101186, 101187, 101185, 101184, 101191, 101192,101116, 101144 cu suprafaţa de 5,3848 ha amplasate pe cîmpul 1. Conturul 101, „Hotar cu Dumitreşti”. Acţiunea contractelor de arendă nr. nr. 50, 51, 52, 61, 70, 72 a fost încetată în baza acordurilor şi actelor de predare primire încheiate între părţi la data de 21 noiembrie 2011 fiind înregistrate la Primăria s. Moara de Piatră r-1 Drochia.

Acţiunea contractelor de arendă nr. 19 din 20 mai 2006 cu proprietarul Morari Mihail (la moment decedat) şi nr.53 din 20 mai 2006 cu proprietarul Bilic Oleg (la moment decedat) suprafaţa 2,1843 ha nu au fost încetate pînă la momentul actual şi moştenitorii legali după decesul proprietarilor nu au solicitat restituirea loturilor din posesia SC „Gricop Agro” SRL, astfel, la moment loturile sunt exploatate ilegal de către SC „We Trade Agro” SRL. Reclamantul invocă că, pe perioada anului 2010 loturile respective cu suprafaţa de 5,3848 ha arendate de către SC „Gricop Agro” SRL au fost exploatate ilegal de SC „We Trade Agro” SRL.

Faptul exploatării de către IM „WeTrade Agro" SC pe perioada anului 2010 a loturilor nr. nr. cadastrale 101197, 101198, 101186, 101187, 101185, 101184, 101191, 101192, 101116, 101144 suprafaţa 5,3848 ha se confirmă prin p.5 lit.b) din actele de predare primire parte integră a acordului părţilor din 21 noiembrie 2011 şi pct.7 al Informaţiei Primăriei s. Moara de Piatră r-1 Drochia nr.81 din 27 septembrie 2010. Potrivit p.7 a Informaţiei Primăriei s. Moara de Piatră Drochia nr.81 din 27 septembrie 2010 pe perioada anului 2010 cîmpul 1, conturul 101 pe care sunt amplasate cele 5,3848 ha arendate de SC „Gricop Agro” SRL integral a fost exploatat şi cultivat de SC „We Trade Agro” SRL cu grîu (fapt dovedit prin p.5 lit.b) al acordurilor de reziliere).

Prin încheierea Judecătoriei Drochia din 13 februarie 2014, au fost conexate într-un singur proces pricina civilă cu nr. 26-2e-50-15012014 la cererea de chemare în judecată a SC „Gricop Agro” SRL împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi înlăturarea obstacolelor la pricina civilă cu nr. 26-2e-41-14012014 la cererea de chemare în judecată a lui SC „Gricop Agro” SRL împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesie ilegală a loturilor de teren, atribuindu-i numărul 26-2e-41-14012014. Tot la 09 ianuarie 2014, SC „Gricop Agro” SRL a depus cererea de chemare în judecată împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesia ilegală a loturilor agricole.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în baza contractelor de arendă nr.nr.42,43,44,45,46,48,49,54,55,56,57,58,83,84,85 din 16.05.2006 şi 20.05.2006 proprietarii au transmis SC „Gricop Agro” SRL loturile agricole cu nr. nr. cadastrale 106285, 106286, 106287, 106288, 106291, 106292, 106293, 106294, 106295, 106296, 106297, 106298, 106299, 106301, 106302, 106303, 106305, 106308, cu suprafaţa de 24,80 ha amplasate pe cîmpul 224, conturul 106 „Dealul lui Moş Costache”. Acţiunea contractelor de arendă cu proprietarii Antoniuc Lidia, Antoniuc Mihail, Malmeţchi Valeriu, Malineţchi Măria, Floreac Vitalii, Floreac Liuba. Cutrani Anatolii, Cuirani Gheorghe, Moroşan Olga. Museac Elena, Popovici Iurii.

Popovici Veaceslav, Popovici Ecaterina şi Popovici Vasilii au fost încetate în baza acordurilor şi actelor de predare-primire, încheiate între părţi la 21 noiembrie 2011 şi înregistrate la Primăria s. Moara de Piatră r-ul Drochia la 08 februarie 2012, astfel, indică că loturile agricole cu nr. nr. cadastrale 106285, 106286, 106295 cu suprafaţa de 5, 5044 ha pînă la momentul actual se află în posesia SC „Gricop Agro” SRL, iar proprietarii şi moştenitorii legali nu au solicitat restituirea loturilor şi încetarea relaţiilor contractuale. Reclamantul invocă că, în perioada anului 2010, SC „We Trade Agro” SRL ilegal a ocupat şi exploatat respectivele loturi aferente în posesia şi folosinţa SC „Gricop Agro” SRL.

Faptul exploatării de către SC „We Trade Agro” SRL, pe perioada anului 2010, a cîmpului 224, conturul 106 „Dealul lui Moş Costache” pe care sunt amplasate cele 24,80 ha arendate de SC „Gricop Agro” SRL se confirmă prin p.5 lit.b) din actul de predare primire parte integrală a acordului părţilor din 21 noiembrie 2011 şi p. 28 a Informaţiei Primăriei s. Moara de Piatră r-1 Drochia nr.81 din 27 septembrie 2010, astfel, conform p. l a Informaţiei Primăriei s. Moara de Piatră r-1 Drochia nr.80 din 27 septembrie 2010, pe perioada anului 2010, cîmpul 224, conturul 106, inclusiv loturile arendate de SC „Gricop Agro” SRL au fost cultivate de către SC „We Trade Agro” SRL cu floarea soarelui.

Prin încheierea Judecătoriei Drochia din 13 februarie 2014, au fost conexate într-un singur proces pricina civilă cu nr. 26-2e-52-15012014 la cererea de chemare în judecată a SC „Gricop Agro” SRL împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesia ilegală a loturilor de teren la pricina civilă cu nr. 26-2e-41-14012014 la cererea de chemare în judecată a lui SC „Gricop Agro” SRL împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesie ilegală a loturilor de teren, atribuindu-i numărul 26-2e-41-14012014. La 09 ianuarie 2014, SC „Gricop Agro” SRL a depus cererea de chemare în judecată împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesia ilegală a loturilor agricole.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în baza contractelor de arendă nr. nr. 17, 18, 35, 36, 60, 62 din 20 mai 2006 şi 21 mai 2006 proprietarii Lescinschi Lidia, Lescinschi AL, Samardac Gr., Samardac V., Bucătari E., Fedoruţa V., au transmis SC „Gricop Agro” SRL loturile agricole cu nr. nr. cadastrale 102346, 102345, 102320, 102321, 102337, 102344 cu suprafaţa de 6,0193 ha amplasate pe cîmpul 140, conturul 102 „Valea Odăii”. Acţiunea contractelor de arendă nr. nr. 17, 18, 35, 62 a fost încetată în baza acordurilor şi actelor de predare primire încheiate între părţi, la data de 15 decembrie 2011, fiind înregistrate la Primăria s. Moara de Piatră r-1 Drochia.

Acţiunea contractelor de arendă nr.36 din 20 mai 2006 cu proprietarul Samardac Vera (la moment decedată), nr.60 din 20.05.2006 cu proprietara Bucătari Eugenia (la moment decedată) cu suprafaţa de 2,2575 ha nu au fost încetate pînă la momentul actual şi moştenitorii nu au solicitat restituirea loturilor din posesia SC „Gricop Agro” SRL, iar la moment loturile sunt exploatate ilegal de SC „We Trade Agro” SRL. Reclamantul invocă că, pe perioada anilor 2010-2011, loturile respective cu suprafaţa de 6,0193 ha arendate de către SC „Gricop Agro” SRL au fost exploatate ilegal de SC „We Trade Agro” SRL.

Faptul exploatării de către SC „We Trade Agro” SRL, pe perioada anului 2010, a loturilor cu nr. nr. cadastrale 102346, 102345, 102320, 102321, 102337, 102344 suprafaţa 6,0193 ha se confirmă prin p.5 din actele predare primire parte integră a acordurilor părţilor din 15 decembrie 2011 şi pct.6 al Informaţiei Primăriei s. Moara de Piatră r-1 Drochia nr. 81 din 27 septembrie 2010. Astfel, conform p. 6 a Informaţiei Primăriei s. Moara de Piatră r-1 Drochia nr.81 din 27 septembrie 2010, pe perioada anului 2010, cele 6,0193 ha amplasate pe cîmpul 102, conturul 140, arendate de SC „Gricop Agro” SRL au fost exploatate şi cultivate de către SC „We Trade Agro” SRL cu floarea soarelui.

Prin încheierea Judecătoriei Drochia din 19 februarie 2014, au fost conexate într-un singur proces, pricinile civile după acţiunea înaintată de către SC „Gricop Agro” SRL împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesia ilegală a loturilor agricole(dosarul nr. 2e-49/2014) şi cererea SC „Gricop Agro” SRL împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesia ilegală a loturilor agricole, parvenit la 14 ianuarie 2014(dosarul nr. 2e-41/2014). La fel, la 09 ianuarie 2014, SC „Gricop Agro” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesia ilegală a loturilor agricole.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în baza contractelor de arendă cu nr. nr 7, 50, 51, 52, 53, 61, 70. 72 din 20 mai 2006, proprietarii au transmis SC „Gricop Agro” SRL loturile agricole cu nr. nr. cadastrale 201019, 201020, 201024, 201025, 201026, 201027, 201054, 201075, 201081, 201082 cu suprafaţa de 8,9803 ha amplasate pe cîmpul 657, conturul 1 „Coada Rîpii”. Acţiunea contractelor de arendă cu proprietarii Cvasniuc Eduard, Bilic Maria, Bilic Mihail, Bilic Anatolie, Chiriac Ecaterina (moştenitor Bucătari Ion), Trifan Ecaterina (moştenitoare Creciun Antonina) au fost încetate în baza acordurilor şi actelor de predare primire încheiate între părţi şi înregistrate la Primăria s. Moara de Piatră r-1 Drochia.

Loturile agricole nr. cadastrale 201026 (proprietar decedat Bilic Oleg) suprafaţa 0,8201 ha pînă la momentul actual se află în posesia SC „Gricop Agro” SRL, proprietarul şi moştenitorul legal nesolicitînd restituirea lotului si încetarea relaţiilor contractuale. Reclamantul invocă că, în perioada anului 2010, SC „We Trade Agro” SRL ilegal a ocupat şi exploatat respectivele loturi de teren, aflate în posesia şi folosinţa SC „Gricop Agro” SRL.

Faptul exploatării de către SC „We Trade Agro” SRL pe perioada anului 2010, a cîmpului 657, conturul 201, „Coada Rîpii” pe care sunt amplasate cele 8,9803 ha arendate de SC „Gricop Agro” SRL se confirmă prin p.5 din actul de predare primire parte integrală a acordului părţilor si p. 5 a Informaţiei Primăriei Moara de Piatră r-1 Drochia nr.81 din 27 septembrie 2010, astfel, conform p. 5 a Informaţiei Primăriei s. Moara de Piatră r-1 Drochia nr.80 din 27 septembrie 2010, pe perioada anului 2010 cîmpul 657, conturul 201, loturile arendate de SC „Gricop Agro” SRL au fost cultivate de către SC „We Trade Agro” SRL.

Prin încheierea Judecătoriei Drochia din 19 februarie 2014, au fost conexate într-un singur proces, pricinile civile după acţiunea înaintată de către SC „Gricop Agro” SRL împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesia ilegală a loturilor agricole(dosarul nr. 2e-51/2014) şi cererea SC „Gricop Agro” SRL împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesia ilegală a loturilor agricole, parvenit la 14 ianuarie 2014(dosarul nr. 2e-41/2014). Tot la 09 ianuarie 2014, SC „Gricop Agro” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesia ilegală a loturilor agricole.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în baza contractelor de arendă nr. nr. 1, 37, 38, 39, 40, 80, 86 din 16 mai 2006 şi 20 mai 2006, proprietarii au transmis SC „Gricop Agro” SRL, loturile agricole cu nr. nr. cadastrale 1011289, 1011290, 101298, 101299, 101300, 101301, 101303, cu suprafaţa de 7,3 ha, amplasate pe cîmpul 10, conturul 101 „Hotar cu Dumitreşti”.

Acţiunea contractelor de arendă cu proprietarii Morari Andrei (lotul nr. 101289), Barbaroş Victor (lotul nr. 101298), Barbaroş Eugenia (lotul nr. 101299), Barbaroş Vasilii(lotul nr. 101300) şi Creciun (Petunova) Elena (lotul nr. 101290) suprafaţa 5,5801 ha au fost încetate în baza acordurilor şi actelor de predare primire încheiate între părţi, la 21 noiembrie2011 şi înregistrate la Primăria s. Moara de Piatră r-1 Drochia la 13 decembrie 2011. Loturile agricole cu nr. nr. cadastrale 101301, 101303 (Ciuhrii Zinovia şi Ciuhrii Vladimir,suprafaţa 1,7199 ha, pînă la momentul actual se află în posesia SC „Gricop Agro” SRL, proprietarii şi moştenitorii acestora nesolicitînd restituirea loturilor şi încetarea relaţiilor contractuale.

Reclamantul invocă că, pe perioada anului 2010, SC „We Trade Agro” SRL ilegal a ocupat şi exploatate respectivele loturi aflate în posesia şi folosinţa SC „Gricop Agro” SRL. Faptul exploatării de către SC „We Trade Agro” SRL, pe perioada anului 2010,a loturilor cu nr.nr.cadastrale101289,101290,101298, 101299, 101300, 101301, 101303 suprafaţa 7.3 ha se confirmă prin p.5 lit.b) din actul de predare primire parte integrală a acordului părţilor din 21 noiembrie 2011şi p.28 a Informaţiei Primăriei s. Moara de Piatră r-1 Drochia nr. 81 din 27 septembrie 2010, astfel, conform p.28 a Informaţiei Primăriei s. Moara de Piatră r-1 Drochia nr.80 din 27 septembrie 2010, pe perioada anului 2010, cîmpul 10, conturul 101, inclusiv loturile cu nr. nr. cadastrale101289, 101290, 101298, 101299, 101300, 101301, 101303 suprafaţa 7,3 ha au fost cultivate de către SC „We Trade Agro” SRL cu grîu de toamnă.

Prin încheierea Judecătoriei Drochia din 04 martie 2014, au fost conexate într-un singur proces cauza civilă cu nr. 26-2e-53-15012014 la cererea de chemare în judecată a SC „Gricop Agro” SRL împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesia ilegală a loturilor de teren la pricina civilă cu nr. 26-2e-41-14012014 la cererea de chemare în judecată a lui SC „Gricop Agro” SRL împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material şi restituirea din posesie ilegală a loturilor de teren, care se află în procedură de examinare pentru a fie examinate într-o singură procedură. La 04 iulie 2014, SC „Gricop Agro” SRL a depus cerere de modificare a acţiunii prin care solicită încasarea din contul SC „Gricop Agro” SRL a prejudiciului material pentru anul 2010, în mărime de 632756 lei şi încasarea prejudiciului material pentru anul 2011, în sumă de 645732 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Drochia din 10 noiembrie 2014, acţiunea înaintată de către SC „Gricop Agro” SRL împotriva SC „We Trade Agro” SRL privind încasarea prejudiciului material a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 26 mai 2015, a fost respins apelul declarat de către SC „Gricop Agro” SRL şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Drochia din 10 noiembrie 2014. La 24 iulie 2015, SC „Gricop Agro” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 26 mai 2015 şi a hotărîrii Judecătoriei Drochia din 10 noiembrie 2014 cu Curţii de Apel Bălţi din 26 mai 2015 şi a hotărîrii Judecătoriei Drochia din 10 noiembrie 2014, cu remiterea pricinii spre rejudecare în prima instanţă.

În motivarea cererii de recurs, recurentul SC „Gricop Agro” SRL a invocat că decizia Curţii de Apel Bălţi din 26 mai 2015 şi hotărîrea Judecătoriei Drochia din 10 noiembrie 2014 sunt ilegale şi neîntemeiate deoarece au fost emise cu încălcarea şi aplicare eronată a normelor de drept procedural, deoarece pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată. Studiind materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SC „Gricop Agro” SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar alin. (4) prevede că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SC „Gricop Agro” SRL, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra procedurii examinării prezentei cauze. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel sau instanţa de fond, respectiv nu constituie temei de casare a actelor recurate.

Recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SC „Gricop Agro” SRL ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 269-270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de către Societatea Comercială „Gricop Agro” Societatea cu Răspundere Limitată. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecători Dumitru Mardari Maria Ghervas

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.