- Dosarul nr.
- 2ra-2141/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 octombrie 2015
- Părțile
- Iacovlev Alexandru vs Ipiroti Boris
- Pe scurt
- Aprecierea probelor, pertinenţa probelor
2ra-2141/15 — Declararea nulităţii contractului de administrare fiduciară
prima instanţă: M. Ulinici dosarul nr. 2ra-2141/15 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol DECIZIE 21 octombrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul : Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî, Oleg Sternioală, Petru Moraru, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de Ipiroti Boris, reprezentat de avocatul Cucu Viorel, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Iacovlev Alexandru împotriva lui Ipiroti Boris cu privire la declararea nulităţii contractului de administrare fiduciară a mijloacelor financiare, declararea nulităţii recipisei şi încasarea cheltuielilor de judecată şi cererea înaintată de Ipiroti Boris împotriva lui Iacovlev Alexandru cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 aprilie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Ipiroti Boris şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Nisporeni din 24 octombrie 2014, c o n s t a t ă: La data de 10 martie 2014 Iacovlev Alexandru a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ipiroti Boris, solicitînd declararea nulităţii contractului de administrare fiduciară a mijloacelor financiare din 23 septembrie 2013, încheiat între Iacovlev Alexandru şi Ipiroti Boris, declararea nulităţii recipisei din 13 noiembrie 2013, întocmită de Iacovlev Alexandru şi încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că în vara anului 2012, fiind în căutare de serviciu, a găsit anunţul unei firme cu denumirea „TeleTrade Forex”, care oferea cursuri gratuite, ulterior oferind şi o muncă. La cursurile menţionate i s- a afirmat că învaţă cum să beneficieze în urma variaţiei valutei străine pe piaţa valutară, beneficiul reieşind din faptul dacă reuşea să prevadă cît mai aproape variaţia valutei. Astfel, fiindu-i creată o atmosferă prietenoasă, faptul dat 1-a determinat să aibă multă încredere în compania dată. Menţionează reclamantul că în toamna anului 2013, a fost telefonat de către administratorul companiei „TeleTrade Forex”, ultimul spunându-i că există o persoană care doreşte să-i încredinţeze o sumă impunătoare de bani pentru a exploata internetul şi pentru a beneficia în urma variaţiei valutei străine pe piaţa valutară.
Astfel, a făcut cunoştinţă cu pîrîtul, cu care a semnat la 23 septembrie 2013, un aşa-zis contract de administrare fiduciară, potrivit căruia Ipiroti Boris numit potrivit contractului - investitor, transmite reclamantului Iacovlev Alexandru, numit potrivit contractului - treider, suma de 10 014 dolari SUA, deţinută pe contul companiei „TeleTrade Forex”, pentru a o administra potrivit deciziilor personale ale sale.
Susţine reclamantul că personal nu a primit suma de 10 014 dolari SUA, pârâtul informându-1 că suma dată a fost depusă pe contul „TeleTrade Forex”, careva acte de primire - predare, de administrare a contului pîrîtului, dînsul nu a semnat, însă în luna noiembrie, la insistenţa administratorului companiei „Tele Trade Forex”, s-a prezentat la sediul acesteia, unde, în prezenţa angajatului firmei, Ipiroti Boris 1-a obligat să scrie o recipisă, prin care să-şi asume responsabilitatea de a restitui suma de 10 014 dolari SUA, a cîte 1000 dolari SUA, lunar, plus o dobândă de 2000 dolari SUA, explicaţia fiind faptul că el a pierdut banii transmişi în temeiul aşa-zisului contract de administrare fiduciară.
Deşi pe marginea acestor circumstanţe au fost depuse plângeri la organele de drept, consideră oportun înaintarea prezentei acţiuni în scopul apărării drepturilor sale. Pe parcursul examinării pricinii, la 20 mai 2014, reclamantul a depus o cerere de concretizare, invocînd că contractul de administrare fiduciară încheiat între părţi la 23 septembrie 2013 contravine legii. Susţine că, mijloacele băneşti în sumă de 10014 dolari SUA au fost vărsate pe contul comercial „TeleTrade Forex”, iar în situaţia în care banii nu au fost transmişi reclamantului, nu se dovedeşte că nemijlocit acţiunile reclamantului au contribuit la presupusa lipsă a banilor din contul pîrîtului, iar contractul nu stabileşte expres modul de gestionare cu banii, întrucât aceştia au fost transferaţi pe contul unei persoane terţe de unde au dispărut dubios în cazul în care aceştia au existat.
A mai menţionat reclamantul că, recipisa din 13 noiembrie 2013 trebuie să corespundă cerinţelor şi formei unui contract de împrumut, pentru că reflectă raportul juridic prevăzut de acesta, iar faptul lipsei în recipisa respectivă a datelor de identificare a părţilor, precum şi a semnăturii împrumutătorului precum că a dat împrumutul, iar împrumutatul a primit suma de bani, confirmă că temeiul întocmirii recipisei este contractul de administrare fiduciară, reclamantul expunându-se la o datorie deja existentă. Prin urmare, consideră că recipisa dată reiese direct din contractul de administrare fiduciară, fapt care atrage nulitatea ei.
2 Prin referinţă depusă prin intermediul avocatului, intimatul Ipiroti Boris a solicitat admiterea în parte a acţiunii, recunoaşterea nulităţii contractului de administrare fiduciară a mijloacelor financiare din 23 septembrie 2013, aplicarea efectelor nulităţii actelor juridice şi de la Iacovlev Alexandru în beneficiul lui Ipiroti Boris a sumei de 10 014 dolari SUA şi încasarea cheltuielilor de judecată. În cadrul şedinţei de judecată pîrîtul Ipiroti Boris a solicitat încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în sumă de 10 000 lei şi cheltuieli de transport în sumă de 600 lei (f.d.
137). Prin hotărîrea Judecătoriei Nisporeni din 24 octombrie 2014, cererea înaintată de Ipiroti Boris împotriva lui Iacovlev Alexandru cu privire la încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică şi de transport a fost respinsă, iar cererea de chemare în judecată depusă de Iacovlev Alexandru împotriva lui Ipiroti Boris a fost admisă parţial, fiind dispusă declararea nulităţii contractului de administrare fiduciară a mijloacelor financiare din 23 septembrie 2013, încheiat între Iacovlev Alexandru şi Ipiroti Boris, declararea nulităţii recipisei din 13 noiembrie 2013 întocmită de Iacovlev Alexandru şi încasarea cheltuielilor de judecată de la Ipiroti Boris în beneficiul lui Iacovlev Alexandru în sumă de 1559,46 lei şi cheltuieli de asistenţă juridică în sumă de 3000 lei.
Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la data de 04 noiembrie 2014, în partea respingerii pretenţiilor, a depus apel Ipiroti Boris. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 aprilie 2015 a fost respins apelul declarat de Ipiroti Boris şi menţinută hotărîrea primei instanţe.
La data de 13 iulie 2015 Ipiroti Boris, reprezentat de avocatul Cucu Viorel, a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe şi deciziei instanţei de apel şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului de fiduciară a mijloacelor financiare din 23 septembrie 2013, aplicarea efectelor nulităţii actelor juridice şi restituirea de Iacovlev Alexandru în beneficiul lui Ipiroti Boris a sumei de 10 014 dolari SUA, respingerea pretenţiilor cu privire la declararea nulităţii recipisei din 13 noiembrie 2013 şi încasarea cheltuielilor de judecată de la intimat în beneficiul său suportate în instanţa de fond în mărime de 600 lei , servicii de asistenţă juridică în mărime de 10 000 lei şi cheltuieli de judecată pentru taxa de stat suportate în instanţa de apel în mărime de 112,50 lei şi 75 lei în instanţa de recurs.
În conformitate cu art. 434 CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit. Completul denotă că Curtea de Apel a expediat în adresa recurentului copia deciziei integrale, însă la materialele dosarului nu se regăseşte dovada recepţionării 3 acesteia, din care considerente recursul declarat la data de 13 iulie 2015 se consideră a fi depus în termen. În motivarea recursului recurentul a invocat că instanţa de fond eronat a apreciat circumstanţele pricinii cu privire la transmiterea banilor, cît şi probele administrate în acest sens. Astfel, contrar declaraţiilor făcute de intimat, instanţa de fond a omis să constate transmiterea banilor prin transmiterea intimatului în gestiune a contului (loghin, parola) şi a sumei de 10 014 dolari SUA ce se află în acest cont.
Referitor la efectele nulităţii actului juridic, recurentul susţine că instanţa de fond, contrar probelor administrate cu privire la transmiterea intimatului a loghinului şi parolei, cît şi recunoaşterii exprese de către intimat a faptului că la accesarea primară a contului, în cont se afla suma de 10 014 dolari SUA, a refuzat să repună părţile în poziţia iniţială. Cît priveşte declararea nulităţii recipise, recurentul consideră că această cerinţă este ilegală şi abuzivă. Recipisa a fost întocmită de reclamant benevol şi nesilit de nimeni. Astfel , reclamantul în mod benevol şi conştient a împrumutat bani de la pîrît şi a confirmat tranzacţia de împrumut prin întocmirea personală a recipisei.
Susţine că instanţa trebuia să examineze recipisa şi textul ei separat şi să dea o apreciere juridică a recipisei, reieşind strict din conţinutul ei. Invocă că recipisa este un act juridic separat şi nu are nici o tangenţă juridică cu contractul de administrare fiduciară. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi admis cu casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi restituirea pricinii spre rejudecare instanţă de apel, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.
În susţinerea necesitării remiterii pricinii la rejudecare, instanţa de recurs invocă următoarele. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie remarcă că raportul juridic litigios a apărut între părţi în baza contractului de administrare fiduciară a mijloacelor financiare din data de 23 septembrie 2013. Astfel, la data de 23 septembrie 2013 Ipiroti Boris a încheiat cu Iacovlev Alexandru contract de administrare fiduciară a mijloacelor financiare. În baza acestui contract Iacovlev Alexandru, în calitate de trader, s-a obligat să ia de la Ipiroti Boris, în calitate de investitor, în gestiune mijloace băneşti în sumă de 10 014 4 dolari SUA depuşi pe contul „TeleTrade Forex” şi să le administreze eficient în toată perioada de valabilitate a contractului.
Fiind investite cu judecarea pricinii, prima instanţă şi instanţa de apel au ajuns la concluzia cu privire la nulitatea absolută a contractului de administrare fiduciară, considerînd că acesta contravine art. 1055 alin. (3) Cod civil conform căruia mijloacele băneşti nu pot fi date separat în administrare fiduciară, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, precum şi au dispus anularea recipisei din 13 noiembrie 2013 întocmită de Iacovlev Alexandru. La acest capitol, instanţa de recurs remarcă că prima instanţă la examinarea pricinii a constatat că intenţia lui Ipiroti Boris la încheierea contractului de administrare fiduciară a banilor a fost păstrarea şi înmulţirea sumei de bani depuse în contul său la compania „TeleTrade Forex”, iar intimatul Iacovlev Alexandru este acel profesionist, care urma să administreze cît mai eficient contul, în scopul obţinerii unui comision din variaţia valutei menţionate.
Instanţa de recurs menţionează că deşi, instanţele ierarhic inferioare, stabilind că contractul este contrar prevederilor art. 1055 alin. (3) Cod civil, în final anulîndu- l, acestea urmau să verifice faptul transmiterii intimatului a banilor în mărime de 10 014 dolari SUA. Conform contractului, fondatorul administrării se obliga pînă la data de 23 septembrie 2013, inclusiv, să deschidă un cont la „TeleTrade Forex”, să plaseze pe el un depozit în sumă de 10 014 dolari SUA şi să-i transmită administratorului fiduciar rechizitele necesare pentru administrarea contului. În urma semnării contractului, pîrîtul Ipiroti Boris urma să transmită reclamantului Iacovlev Alexandru rechizitele contului său deţinut în compania „Teletrade Forex”.
Din declaraţiile părţilor rezultă că suma de 10 014 dolari SUA, care aparţinea pîrîtului Ipiroti Boris, a fost vărsată pe contul său comercial la compania „TeleTrade Forex”. Din materialele dosarului şi declaraţiile participanţilor la proces rezultă că Ipiroti Boris a îndeplinit obligaţiile sale contractuale şi a transmis reclamantului informaţia privind numărul contului (loghin) şi parola de acces la cont pentru tranzacţii de la „TeleTrade Forex”, transmiţînd astfel în gestiune suma de 10 014 dolari SUA. Prin urmare, Iacovlev Alexandru a avut acces deplin şi nelimitat la bani de pe bontul lui Ipiroti Boris. Prin cererea înaintată, Iacovlev Alexandru afirmă că nu a primit bani de la Ipiroti Boris, însă din declaraţiile acestuia în cadrul şedinţei primei instanţe (f.d.
94) se deduce că acesta a primit de la Ipiroti Boris loghinul şi parola de acces pentru a gestiona contul, iar cînd i-a fost permis gestionarea banilor era suma de 10 014 dolari SUA. 5 În opinia instanţei de recurs, instanţele ierarhic inferioare, contrar prevederilor art. 131 alin. (4) CPC, au omis să se expună acestui fapt şi să verifice transmiterea banilor prin predarea către intimat în gestiune a contului (loghinului şi parolei) şi a sumei de 10 014 dolari SUA ce s-ar afla pe acest cont. Prin urmare, prima instanţă si instanţa de apel au emis hotărîri în prezenta divergenţilor referitor la faptul predării sau nu a loghinului şi a parolei, precum şi a sumei de bani, ceea ce constituie o circumstanţă esenţială pentru examinare justă a cauzei şi care necesită o verificare certă.
Or, în conformitate cu art. 239 CPC, hotărîrea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărîrea numai pe circumstanţele constatate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţă de judecată. În conformitate cu art. 130 alin. (1) CPC, instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege.
Pe lîngă aceasta, în condiţiile în care s-a stabilit că suma de 10 014 dolari SUA, care aparţinea pîrîtului Ipiroti Boris, a fost vîrsată pe contul său comercial la compania „TeleTrade Forex” şi în condiţiile în care urmează să se verifice transmiterea banilor prin predarea către intimat în gestiune a contului, instanţa de recurs consideră că instanţele ierarhic inferioare urmau să stabilească necesitatea introducerii în proces a companiei „TeleTrade Forex” în calitate de intervenient accesoriu. Mai mult ca atît, recipisa întocmită la 13 noiembrie 2013 de către Iacovlev Alexanru, din conţinutul căreia reiese că acesta este deja dator faţă de Ipiroti Boris cu suma de 12 000 dolari SUA, a cărei anulare se solicită, a fost anexată la dosar în copie-xerox, neutentificată în modul stabilit de lege.
Or, conform art. 121 CPC, instanţa judecătorească reţine spre examinare şi cercetare numai probele pertinente care confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile referitoare la existenţa sau inexistenţa de circumstanţe, importante pentru soluţionarea justă a cazului. În aşa circumstanţe, instanţele, în virtutea prevederilor art. 121 CPC, înainte de a reţine recipisa în copie-xerox spre examinare şi cercetare, urmau să verifice veridicitatea şi pertinenţa ei spre confirmarea sau combaterea concluziilor referitoare la existenţa sau inexistenţa de circumstanţe importante pentru soluţionarea justă a cazului. Reieşind din norma enunţată, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţele judecătoreşti inferioare judecând cauza, au trecut în mod superficial materialul anexat la dosar, punînd la baza concluziilor sale probe, 6 cărora, însă, nu le-au dat apreciere în corespundere cu prevederile art. 130 CPC, ele nefiind cercetate multiaspectual şi complet.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că circumstanţa dată denotă faptul examinării pripite a cauzei de către instanţele judecătoreşti inferioare, fapt ce constituie o eroare judiciară, care nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că s-a constatat încălcarea normelor de drept procedural, erori care, conform art. 442 alin. (1) CPC nu pot fi corectate de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi de a restitui pricina spre rejudecare în instanţă de apel.
În conformitate cu art.445 alin. (1) lit. c ) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se admite recursul declarat de Ipiroti Boris, reprezentat de avocatul Cucu Viorel. Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 aprilie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Iacovlev Alexandru împotriva lui Ipiroti Boris cu privire la declararea nulităţii contractului de administrare fiduciară a mijloacelor financiare, declararea nulităţii recipisei şi încasarea cheltuielilor de judecată şi cererea înaintată de Ipiroti Boris împotriva lui Iacovlev Alexandru cu privire la încasarea cheltuielilor de judecată, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău în alt complet de judecători.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Oleg Sternioală Petru Moraru Iurie Bejenaru 7